Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Dunărea Călărași-Rapid Fetești 1-0

La 11 metri de egal

Ultimul meci al Rapidului Fetești în acest tur de campionat s-a derulat sub semnul punctului cu var. Evenimentul s-a petrecut pe terenul Dunării Călărași vineri, 23 noiembrie. Băieții lui Marius Munteanu s-au văzut dominați din start de echipa călărășeană, una care și-a propus mult în startul sezonului dar în final va obține, ca de obicei, puțin. Emil Călugăru, aflat la al doilea meci în poarta Feteștiului, a fost în prima repriză omul potrivit la locul potrivit, salvînd multe situații limită. Călărașiul a avut o sumedenie de ocazii, dar nici Rapidul nu a stat degeaba. Vasile Pena, vîrful alb-vișiniilor, a avut două ocazii de a se evidenția pe lista marcatorilor, ambele irosite. A doua parte începe... [citește_tot_articolul]

27 Noiembrie 2012, 17:12 (7198 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Viitorul Axintele-ACS Focșani 6-0

Campioni de toamnă

Chiar dacă în Liga a III-a mai este de disputat o etapă, Viitorul Axintele și-a terminat socotelile cu turul. S-a întîmplat sîmbătă, 17 noiembrie a.c., cînd la Axintele au venit cei de la ACS Focșani. Ospitalitatea ialomițenilor a fost una îndoielnică, vrîncenii primind nu mai puțin de 6 goluri. Asta în ciuda faptului că din lotul lui Ion Nica lipseau trei jucători. Astfel, Rață, Fătu și Ogodobgo Moses au fost accidentați la meciul de sîmbătă. Balul a fost deschis de Ștefan, cu o dublă în doar două minute. Dănuț Chiriță a stabilit scorul pauzei, iar Bogorodiță l-a majorat în startul reprizei secunde. Chiriță a bifat și el dubla, iar Novac a stabilit scorul final din penalti. 6-0 pentru Viitorul... [citește_tot_articolul]

21 Noiembrie 2012, 16:50 (6981 vizualizări - 3 comentarii)

Click aici

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Rapid Fetești-Juventus București 2-1

Patru meciuri fără înfrîngere

Feteștiul merge din bine în mai bine. Băieții lui Marius Munteanu au traversat în etapa de vineri, 16 noiembrie a.c., al patrulea meci fără înfrîngere, mare lucru pentru o nou promovată. Feteștenii i-au primit pe propriul teren pe bucureștenii de la Juventus. A fost un meci greu, așa cum s-a întîmplat în tot timpul turului. Oaspeții au intrat la pauză în avantaj, după reușita lui Ene din minutul 28. Rapidul nu s-a dat bătut și a contracarat în repriza secundă, prin Pena și apoi prin Neculai, învingînd cu 2-1. Feteștiul ocupă în continuare locul 9, cu 14 puncte, și după deplasarea din ultima etapă de la Călărași pare să aibă o iarnă liniștită...

Rapid Fetești 2-1 Juventus București... [citește_tot_articolul]

21 Noiembrie 2012, 16:34 (6098 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Eolica Baia-Viitorul Axintele 0-4

Zbor alb-verde către Liga a II-a

Vrînd-nevrînd, Viitorul Axintele se îndreaptă către promovare. Și-au dat seama și adversarii care, se pare, tot încearcă să le pună bețe în roate... Așa s-a întîmplat și în meciul de vineri, 9 noiembrie, cînd la meciul din deplasare cu Eolica Baia, doi dintre cei 3 arbitri erau buzoieni. Cu toate acestea, axintenii au stăpînit jocul de la un capăt la altul. Elevii lui Ion Nica nu au putut fi opriți, iar din minutul 35 golgheterul echipei, Alin Robu, a deschis scorul. Pînă la pauză, Novac și Fătu au trecut pe rînd pe lîngă golul 2. Ultimul, Ionuț Fătu s-a revanșat cu vîrf și îndesat în repriza secundă cînd a izbutit o triplă. Pe lîngă faptul că a fost omul meciului cu Baia, Fătu este, potrivit... [citește_tot_articolul]

14 Noiembrie 2012, 09:22 (6762 vizualizări - 4 comentarii)

Click aici

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Urban Titu Rapid-Fetești 1-1

Primul punct în deplasare

Rapid Fetești devine echipă strîngătoare. După egalul de acasă cu Victoria Chirnogi, echipa lui Marius Munteanu a reușit aceeași ispravă la același scor și în deplasarea de la Titu. În meciul disputat vineri, 9 noiembrie, ialomițenii au dat o replică bună și chiar au reușit să deschidă scorul. O acțiune pe partea stîngă s-a încheiat cu șutul lui Nedelea, care a însemnat al doilea gol stagional al mijlocașului de bandă. Minunea n-a durat decît 18 minute, pentru că dîmbovițenii au revenit prin șutul de la 20 de metri al lui Ivașcu, care l-a învins pe Gîndac, portarul feteștean accidentîndu-se în urma acestei faze, dar rezistînd pe teren pînă la finele partidei. S-a terminat 1-1, într-un meci în... [citește_tot_articolul]

14 Noiembrie 2012, 09:16 (7988 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Viitorul Axintele-Dunărea Călărași 2-1

Dedu, cap de trei puncte

Dunărea Călărași rămîne o echipă incomodă, mai ales în meciurile cu echipe  ialomițene. Așa s-a întîmplat și sîmbătă, 3 noiembrie a.c., cînd dunărenii s-au deplasat la Axintele. Viitorul a pus din start stăpînire pe joc, dar golul nu a venit. Și, cum ocaziile au cîteodată chef de răzbunare, o contră a oaspeților și o ieșire hazardată a lui Răduță a dus mingea la punctul cu var. Penalti pentru Dunărea și Ștefan face 1-0. Călărășenii apucă să se bucure doar 4 minute. Au grijă fundașii centrali ai Viitorului. Oprișan centrează, iar Simion reia cu stîngul pentru egalare. Golul victoriei vine în repriza secundă. Daniel Florea, foarte bun în postura inedită de fundaș stînga, centrează și Cosmin... [citește_tot_articolul]

6 Noiembrie 2012, 17:10 (7720 vizualizări - 2 comentarii)

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Rapid Fetești-Victoria Chirnogi 1-1

Ghinionul punctului cu var

Feteștiul este în creștere de formă iar suporterii Rapidului așteptau din nou un succes al favoriților în meciul de vineri, 2 noiembrie, cu Victoria Chirnogi. Echipa a apărut pentru a doua oară consecutiv în aceeași distribuție. Din păcate, în prima parte, golul a venit în poarta lui Iulian Gîndac. A marcat pentru Victoria Chirnogi, Cristi Panait, fost jucător la Unirea Slobozia. Pauza a fost un sfetnic bun. Jocul Feteștiului a devenit mult mai ofensiv, mult mai agresiv. În căutarea golului, banca tehnică a rapidiștilor a renunțat la un mijlocaș la acoperire, Marius Ureche și a plusat cu al doilea atacant, Viorel Stanciu. Ocazia egalării a venit în minutul 70. 11 metri pentru ialomițeni, dar ... [citește_tot_articolul]

6 Noiembrie 2012, 17:02 (7348 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Juventus București-Viitorul Axintele 0-2

Chiar nu vreți să promovați?

«Promovarea nu este momentan un obiectiv. Mai multe vorbim la finalul turului... În funcție de conjunctură, firește că nu ne dăm la o parte!» este răspunsul standard al conducerii axintene. După etapa a IX-a disputată vineri, 26 octombrie, conjunctura pare tot mai fastă. Viitorul s-a deplasat la București pentru jocul cu Juventus. După o primă repriză în care n-au reușit să penetreze apărarea juventină, ialomițenii schimbă foaia în partea secundă, cînd Ion Nica îi introduce în teren pe Șelaru și Novac. Șutul lui Șelaru din minutul 63 întîlnește în careul bucureștean mîna unui adversar. Bate Fătu de la punctul cu var și e 1-0. Asaltul continuă și, cinci minunte mai tîrziu, Dedu, aflat în mare formă... [citește_tot_articolul]

31 Octombrie 2012, 15:45 (7403 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Rapid Fetești Metaloglobus-București 2-1

O gură de oxigen

Feteștenii au pornit bine în duelul suferinței vineri, 26 octombrie, acasă la Metaloglobus. Sistemul 4-1-4-1 în care s-au așezat feteștenii a dat roade încă din prima repriză. Nedelea și Marian Dan au punctat pentru o desprindere nesperată. În a doua parte, oaspeții, pregătiți de Adrian Matei, au reușit să reducă din handicap. Însă doar atît, pentru că golul lui Raicu a venit abia în penultimul minut de joc. Faptul explicabil și prin schimbările defensive pe care le-a făcut Marius Munteanu, care i-a introdus în teren pe Blăniță și Țonea. A fost 2-1 pentru Rapid și încă trei puncte care oferă un aer ceva mai respirabil ialomițenilor... Etapa viitoare la Fetești vine Victoria Chirnogi, formație... [citește_tot_articolul]

31 Octombrie 2012, 15:44 (8130 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Viitorul Axintele-Urban Titu 1-0

A treia victorie!

Viitorul Axintele a legat a treia victorie și al treilea meci fără gol primit. S-a întîmplat sîmbătă, 20 octombrie 2012, în cadrul etapei a VIII-a. La Axintele au venit cei de la Urban Titu, echipă angrenată sezonul trecut în lupta pentru promovare, dar care în această toamnă suferă undeva în subsolul clasamentului. Totuși, precum într-o răbufnire de orgoliu, dîmbovițenii s-au dovedit o nucă extrem de tare. Doar schimbările făcute în a doua repriză de antrenorul Ion Nica au animat jocul alb-verzilor. A fost mai întîi penalti în minutul 72, dar Novac a ratat șansa celui de-al șaselea gol stagional. Șapte minute mai tîrziu, la o centrare venită de pe stînga Cosmin Dedu a trimis cu capul decisiv... [citește_tot_articolul]

24 Octombrie 2012, 08:17 (8739 vizualizări - 4 comentarii)

Click aici

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Gloria Buzău-Rapid Fetești 3-0

Încă un duș rece

A plouat din nou cu goluri în poarta lui Iulian Gîndac. S-a întîmplat vineri, 19 octombrie a.c., în etapa a VIII-a. Feroviarii s-au deplasat la Buzău pentru meciul cu Gloria, o echipă pe care toate forțele seriei și cele federale se străduiesc să o readucă în Liga a II-a. Marius Muteanu se află încă în perioada căutărilor și așa se va întîmpla pînă la finele turului. În fiecare etapă apar nume noi în lotul de 18, iar oamenii aduși în vară nu sînt de prea mare ajutor. La Buzău, în primul 11 au intrat nu mai puțin de șapte jucători care evoluaseră și în Liga a IV-a, iar în aceste condiții este greu să te acomodezi la un nivel superior. Cu toate acestea, Feteștiul a avut o primă repriză bună, în... [citește_tot_articolul]

24 Octombrie 2012, 08:15 (7901 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Rapid Fetești-Viitorul Axintele 0-2

Alb verzii rămîn în frunte

Așa cum ne așteptam, Viitorul Axintele a depășit-o vineri, 12 octombrie, pe mai puțin experimentata Rapid Fetești. Confruntarea ialomițenilor din seria a II-a a ligii a III-a a fost tranșată de băieții lui Ion Nica încă din start. Scorul a fost deschis în minutul 13 de vitezistul Alin Robu. Acesta a ajuns la 8 goluri în 7 jocuri, cifră impresionantă pentru un mijlocaș de bandă, chiar și la acest nivel. Novac a transformat  lovitură de la 11 metri în debutul reprizei secunde, stabilind scorul final. Viitorul are 16 puncte și păstrează poziția de lider. Rapid Fetești rămîne cu 6 puncte și ocupă locul 11.
Rapid Fetești 0-2 Viitorul Axintele
           ... [citește_tot_articolul]

16 Octombrie 2012, 18:17 (8019 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Viitorul Axintele-Metaloglobus București 5-0

Și-au revenit!

Un egal și o înfrîngere arată bilanțul ultimelor două runde, ambele în deplasare, disputate de Viitorul Axintele. Revenirea pe propriul teren a fost de bun augur pentru elevii lui Ion Nica. La Axintele a venit Metaloglobus București, echipă antrenată de Adrian Matei și care îl are în componență pe ex-axinteanul Mihai Cană. După 35 de minute de tatonare, a venit în sfîrșit sclipirea de care era nevoie. A fost o acțiune personală a lui Ionuț Fătu, concretizată prin deschiderea scorului. Avalanșa de goluri s-a pornit în a doua repriză și l-a avut maestru de ceremonii pe Alin Robu. Intrat după pauză, mijlocașul alb-verde a izbutit două goluri și două pase decisive pentru reușitele semnate de Șelaru... [citește_tot_articolul]

10 Octombrie 2012, 08:54 (10407 vizualizări - 2 comentarii)

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, CSM Rîmnicu Sărat-Rapid Fetești 2-0

Ghinionul începătorului

Feteștiul nu a făcut un meci rău la Rîmnicu Sărat, dar echipa lui Marius Munteanu plătește încă tribut lipsei de experiență la acest nivel. În meciul disputat vineri, 5 octombrie a.c., feroviarii ialomițeni ar fi putut da o mînă de ajutor Viitorului din Axintele în lupta pentru promovare. Iar șanse au fost destule. Rîmnicenii au deschis scorul prin Vișan, dar, apoi, feteștenii au avut oportunitatea egalării. Lovitură de la 11 metri pentru Rapid, însă goleadorul Vasile Pena ratează. Jocul merge apoi spre un deznodămînt așteptat, parafat în cele din urmă de golul lui Burlacu. 2-0 pentru CSM Rîmnicu Sărat, iar pentru feteșteni vremurile grele nu se opresc aici. Vineri, 12 octombire 2012, la Fetești... [citește_tot_articolul]

10 Octombrie 2012, 08:52 (9275 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Gloria Buzău-Viitorul Axintele 2-0

Colaps alb-verde

După aproape jumătate de an, a venit vremea și pentru Viitorul Axintele să simtă gustul înfrîngerii în campionat. Ultima dată se întîmplase la Slobozia, cînd echipa antrenată pe atunci de Ion Ionescu, a învins greu, cu 3-2. Acum s-a întîmplat la Buzău, în fața Gloriei din localitate. Meciul a contat pentru etapa a V-a și s-a disputat vineri, 28 septembrie. Buzoienii și axintenii au parcurs o primă repriză fără prea multe evenimente. Apele s-au tulburat abia în minutul 55 cînd, în urma unei respingeri a lui Daniel Florea, africanul Buzăului, Mimada, a prins o torpilă de la 25 de metri, făcînd imposibilă orice reacție din partea lui Răduță. La un sfert de oră, a venit eroarea lui Oprișan, taxată... [citește_tot_articolul]

2 Octombrie 2012, 17:40 (8346 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Rapid Fetești-Sportul Studențesc II 3-2

Mai greu decît se așteptau

Feroviarii din Fetești au întîlnit în etapa a V-a, vineri, 28 septembrie, cenușăreasa seriei a II-a, satelitul Sportului Studențesc. Meciul se anunța un bun prilej pentru echipa lui Marius Munteanu de a mai adăuga trei puncte vitale în lupta pentru evitarea retrogradării. Deși se anunța un joc relativ ușor, glonțul le-a trecut serios pe lîngă ureche feteștenilor, pentru prima dată în minutul 22, cînd Mărgărit a făcut 1-0 pentru Sportul. Pauza s-a dovedit un sfetnic bun, iar în a doua parte ialomițenii au arătat o altă față, transpusă de Pena în gol, în minutul 51. Borcanele s-au încurcat iarăși după un sfert de oră, cînd Alexandru a punctat pentru studenți. Din fericire, totul s-a terminat cu... [citește_tot_articolul]

2 Octombrie 2012, 17:38 (6955 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Victoria Chirnogi-Viitorul Axintele 1-1

Aproape de succes

Victoria Chirnogi este o echipă masivă și dificilă. De acest lucru a fost conștient și liderul la zi al seriei a II-a din Liga a III-a, Viitorul Axintele. În meciul contînd pentru Etapa a IV-a, disputat vineri, 21 septembrie a.c., ialomițenii și călărășenii s-au anulat reciproc. Novac, intrat abia în repriza secundă, a animat puțin partida prin golul marcat în minutul 70. Ar fi fost singurul gol al meciului. N-au fost de acord cu asta fundașii centrali Simion și Mihociu, care s-au bîlbîit, și i-au servit lui Isoface mingea pentru golul egalizator. S-a terminat astfel 1-1 și Viitorul își conservă avantajul de 3 puncte în fața locului II, ocupat de satelitul Rapidului. Trupa lui Ion Nica se deplasaează... [citește_tot_articolul]

26 Septembrie 2012, 14:20 (7184 vizualizări - 1 comentariu)

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Rapid II-Rapid Fetești 7-1

Măcel în clinciul dintre trenuri

Feroviarii ialomițeni au avut ghinionul ca în etapa a IV-a să întîlnească un satelit al Rapidului pus pe fapte mari. Au avut, de asemenea, ghinionul să fie carne de tun pentru Alex Ioniță și Stefan Figueiredo, doi atacanți cu o foame nebună de goluri. Rezultatul? În minutul 31 era deja 4-0 pentru Rapid. A urmat o tresărire a feteștenilor care au punctat prin Liviu Ștefan. La pauză a fost 5-1, iar în a doua parte Ioniță și Figueiredo și-au mărit norma. A ieșit un usturător 7-1 pentru gazde, scor care i-a adus, sperăm, cu picioarele pe pămînt, pe băieții lui Marius Munteanu. Urmează vineri, 28 septembrie, confruntarea de pe propriul teren cu satelitul Sportului Studențesc, «Cenușăreasa» seriei.... [citește_tot_articolul]

26 Septembrie 2012, 14:16 (8106 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Fotbal, Liga III, Viitorul Axintele

Liderul își consolidează poziția

«Prima poziție este o conjunctură. Nu putem spune că ne-am detașat. Mai avem mult de muncă, iar concluziile le putem trage abia la finele turului. Acum trebuie să  rămînem concentrați pentru că ne așteaptă o perioadă de foc, cu cinci meciuri grele...» a declarat, pentru Independent, antrenorul Viitorului, Ion Nica, la finele partidei din etapa a III-a cu CSM Rîmnicu Sărat, disputată sîmbătă, 15 septembrie. Oaspeții se anunțau a fi o echipă rea și incomodă. Așa s-a întîmplat în prima jumătate de oră, cînd alb-verzii n-au găsit drumul spre gol, chiar dacă Novac a ratat o ocazie mare cu poarta goală. Conducta cu goluri s-a spart în minutul 35, cînd tot Novac a transformat un penalti scos de... [citește_tot_articolul]

18 Septembrie 2012, 18:46 (7181 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, CSM Focșani-Rapid Fetești 3-0

Vin pelin

«Se joacă sau nu se joacă?» aceasta era întrebarea care a stat pe buzele tuturor feteștenilor săptămîna trecută. Pînă la urmă, focșenenii s-au mobilizat și meciul s-a jucat. Echipa lui Gigel Stoica n-a repetat evoluția bună din prima etapă, chiar dacă în startul partidei Vasile Pena a ratat golul dintr-o situație unu la unu. Golul a venit, dar în poarta lui Gîndac, la o fază pornită dintr-o lovitură liberă de pe partea stîngă. A marcat Milea, iar pînă la pauză, Crăciun a făcut 2-0 pentru vrînceni. Scorul final a fost unul de neprezentare, Ștefan făcînd 3-0 la un sfert de oră înainte de final. În ultimele minute s-a accidentat și portarul Gîndac, acesta lănsîdu-i locul lui Florea. Așadar, feteștenii... [citește_tot_articolul]

12 Septembrie 2012, 19:17 (11659 vizualizări - 1 comentariu)

11 Oct 2026
232 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Cosîmbești: Cercetat penal pentru «uz de armă letală»

Efectivele Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au fost sesizate cu privire la faptul că un tînăr, în vîrstă de 32 de ani, din comuna Cosîmbești, a tras mai multe focuri de armă în timp ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2013, 08:51
(6711 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice

În ziua de 19 noiembrie 2013, polițiștii rutieri și de ordine publică au acționat pe arterele rutiere județene pentru constatarea de contravenții și prevenirea, respectiv, combaterea infracțiunilor rutiere ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2013, 07:50
(9301 vizualizări - 1 comentariu)


Rădulești: Șofer prins băut la volan

Un șofer de 22 de ani, din localitatea Maia, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat conducînd în stare de ebrietate. Acesta avea o alcoolemie de 0,50 miligrame alcool pur în aerul expirat. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2013, 19:37
(6304 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Suspecți de furt, depistați de polițiști

Doi bărbați, de 27 și 45 de ani, din Urziceni, au fost identificați de polițiști drept autorii unor furturi petrecute pe raza municipiului. Asupra tînărului de 27 de ani planează suspiciunea că în cursul ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2013, 17:34
(4321 vizualizări - 0 comentarii)


13 ani de activitate social-filantropică la Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Marți, 19 noiembrie a.c., în incinta Centrului Socio-Cultural «Episcopul Damaschin» din Slobozia s-a desfășurat conferința județeană «Modelele de bună practică în asistența socială implementate în Episcopia ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2013, 15:30
(8651 vizualizări - 1 comentariu)


Bilanț sumbru pe șoselele din Ialomița: un mort și patru răniți grav!

La sfîrșitul săptămînii precedente, pe șoselele județului s-au petrecut mai multe accidente de circulație. Evenimentele rutiere au avut urmări grave. În urma accidentelor petrecute la sfîrșitul săptămînii ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2013, 12:29
(5306 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de 100 mii de lei pentru șoferii imprudenți

Acțiunile polițiștilor Serviciului Rutier de prevenire a accidentelor de circulație au continuat și în zilele trecute. Șoferilor contravenienți le-au fost aplicate sancțiuni în cuantum de 100 mii de lei ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2013, 11:29
(6097 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Spărgător de magazine, reținut de polițiști

Oamenii legii din Slobozia au reușit reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 38 de ani, suspectat că ar fi spart un magazin de unde a furat mai multe bunuri. La începutul lunii în curs, el a pătruns ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2013, 11:19
(4270 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins băut la volan

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Țăndărei, a fost depistat de către polițiști în timp ce se afla la volanul unui autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2013, 10:18
(5747 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arme și muniție, confiscate de polițiști

În urma unei acțiuni demarate în zona Urziceni, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au confiscat două puști cu aer comprimat și mai multe elemente de muniție. Toate ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2013, 09:16
(7665 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Școlile, supravegheate de polițiști

Acțiunile de supraveghere a școlilor din județul Ialomița de către polițiști au continuat și în aceste zile. Polițiștii au urmărit atragerea atenției asupra necesității implicării în procesul de reducere ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2013, 08:16
(4498 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Poliția Rutieră în acțiune

Polițiștii Serviciului Rutier au fost cu ochii în patru după șoferii contravenienți. La scurt timp după ce au ajuns pe șosele, amenzile acordate de oamenii legii au curs pe bandă rulantă. Polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2013, 07:15
(5572 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Și-a batjocorit copiii obligîndu-i să cerșească

Caz șocant la Fetești! Polițiștii au descoperit pe străzile orașului o femeie de 29 de ani care-și obliga cei trei copii să cerșească. Cel mai mare dintre micuți abia împlinise 9 ani... Nu este prima dată ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2013, 12:30
(4599 vizualizări - 2 comentarii)


Ograda: La un pas de moarte din cauza unei vaci

O bovină a pus în pericol viețile a trei bărbați. Din cauza animalului, oamenii au fost implicați într-un accident rutier, petrecut pe șoseaua care leagă localitățile Ograda și Țăndărei. La fața locului ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2013, 11:30
(9717 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Ograda accident


Urziceni: Suspectă de furt, reținută de polițiști

Polițiștii din Urziceni au reușit identificarea și reținerea unei persoane care zilele trecute a furat dintr-un magazin suma de 1700 de lei din casa de marcat. Vorbim despre o tînără, de 20 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2013, 10:28
(7092 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Armășești : Tinerii, pericol pe șosele

O adolescentă de 18 ani a provocat un accident de circulație în urma căruia două persoane au fost rănite. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2013, 09:27
(6516 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiști în acțiune

Acțiunile de amploare demarate pe raza județului Ialomița de către polițiști au continuat și în această perioadă. Oamenii legii au avut drept obiectiv identificarea autorilor de fapte penale, contravenționale ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2013, 08:26
(4823 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fetiță de 3 ani, abuzată sexual chiar de propriul tată!

Polițiștii și procurorii ialomițeni anchetează un caz de abuz sexual asupra unui minor. Victima este o fetiță de doar 3 ani despre care există indicii că ar fi fost abuzată sexual chiar de tatăl său... ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2013, 16:28
(7684 vizualizări - 3 comentarii)


8 proiectile din Al Doilea Război Mondial, descoperite la Fetești

Intervenție în forță a pirotehnicienilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița. Aceștia au mers la Fetești, pe malul Dunării, pentru a asana 8 proiectile antiaeriene... Militarii ISU Ialomița ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2013, 18:33
(9372 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permis

Doi ialomițeni au fost depistați miercuri, 6 noiembrie a.c., în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice fără a respecta prevederile legale. Cei doi bărbați, de 27 și respectiv 49 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2013, 17:23
(5331 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Mandat european, executat de polițiști

Polițiștii din cadrul Secției Jilavele au executat miercuri, 6 noiembrie 2013, un Mandat European de Arestare, emis de autoritățile belgiene, pe numele unui tînăr de 21 de ani, din localitate. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2013, 16:21
(9027 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor rutieri

Miercuri, 6 noiembrie 2013, a fost organizată și desfășurată o acțiune în sistem integrat, pe linie de responsabilizare a conducătorilor auto și prevenire a principalelor cauze generatoare de accidente ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2013, 15:21
(5923 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Omorît de un șofer băut

În timp ce se deplasa cu căruța nesemnalizată pe DJ201 Săveni-Țăndărei, un tînăr de 19 ani a fost lovit de un conducător auto, de 38 de ani, din Săveni. Testat alcool scop, șoferul avea o alcoolemie de ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2013, 17:48
(5945 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni accident


Urziceni: Arestat pentru contrabandă cu țigări și furt de combustibil

Un bărbat de 35 de ani, din Tulcea, a fost arestat preventiv de către judecătorii din Urziceni pentru «trafic de țigări» și «furt de combustibil». El a fost descoperit dintr-o întîmplare de către polițiști ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2013, 12:45
(11781 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Maia și Drăgoești

Pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea a două incendii ce se manifestau în două gospodării aflate pe raza comunelor Maia și Drăgoești. Intervenția rapidă a militarilor a făcut ca flăcările ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2013, 11:44
(7183 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la intrare în Slobozia

Doi șoferi, unul de 36 de ani, din Slobozia și un altul, de 40 de ani, din Scînteia, s-au ciocnit la intrare în municipiul reședință de județ. În urma impactului dintre cele două mașini a rezultat o victimă ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2013, 09:44
(4489 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ialomița: Șoferi certați cu legea, sancționați de polițiști

Acțiunile demarate pe șoselele din Ialomița de polițiștii Serviciul Rutier au continuat și în aceste zile. Oamenii legii au amendat zeci de șoferi care nu au respectat normele rutiere în vigoare... Numărul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2013, 18:43
(6491 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de elevi

Polițiștii ialomițeni au demarat o amplă acțiune în școlile din Ialomița. Scopul activităților întreprinse de oamenii legii a fost aceea de a combate delincvența juvenilă și victimizarea minorilor. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2013, 11:42
(5637 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 15 mii de apeluri false la 112 în Ialomița

Reprezentații Serviciului Județean de Telecomunicații Speciale Ialomița trag din nou un semnal de alarmă în ceea ce privește utilizarea iresponsabilă a numărului de urgențe 112. Doar în luna precedentă ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2013, 15:02
(4458 vizualizări - 3 comentarii)


Concert caritabil la Slobozia

Miercuri, 30 octombrie a.c., la Casa de Cultură Municipală Slobozia s-a desfășurat a doua ediție a concertului caritabil «Bucurii muzicale de la copii pentru copii». Evenimentul a fost organizat de elevii ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2013, 12:00
(4057 vizualizări - 4 comentarii)


Ultimele comentarii
*Adevăr în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...