Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Fântâna Morarului

Fîntîna Morarului

Omul gospodar își cumpără iarna car, vara sanie și... în anul 2002 fîntînă pentru comunitatea peste care a fost ales primar. Oricît ar fi de incredibil, se întîmplă în Ialomița, iar fîntîna cu pricina se află pe drumul care leagă Amara de Grivița, pe la kilometrul șase...

La fîntîna primarului
Toamna e încă blîndă, soarele văratic, cîmpul uscat de două luni... Iar fîntîna are ghizdul bătut în fier să țină pînă dincolo de lume. Fierul e lucrat de Ștefan Onică, din comuna Padina, în ’81. Și tot atunci a fost săpată și fîntîna, de Dragomir și Ilinca cu fii. Oamenii n-au însă vreme să buchisească ctitorii. Vin, beau apa și pleacă înapoi în cîmp, la cules. În jurul fîntînii... [citește_tot_articolul]

16 Octombrie 2011, 10:02 (19093 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Parc de 1,4 milioane de euro la Amara

Parc de 1,4 milioane de euro la Amara

Începînd cu această săptămînă, parcul din Amara a fost inaugurat oficial. Refacerea acestuia a fost posibilă grație unei invetiții din fonduri europene în valoare de 1,4 milioane de euro, parcul avînd o suprafață de 64 de hectare și cel mai mare parc dendrologic din sud-estul României.

Turism, turism, turism
Marți, 20 septembrie, la Amara, autoritățile locale au tăiat panglica inaugurală a celui mai modern parc din județ. Iluminat în totalitate, dotat cu terenuri de tenis și locuri de joacă pentru copii, parcul reprezintă una dintre cele mai importante investiții susținute de către autoritățile locale în ultimii ani. Inaugurat în prezența oficialilor locali și a celor... [citește_tot_articolul]

20 Septembrie 2011, 18:49 (18292 vizualizări - 4 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Sediul Primăriei Amara, Peleș în stil baroc

Istorie locală marca Victor Moraru

Sediul Primăriei Amara, Peleș în stil baroc

Dacă Regele Carol I a avut la dispoziție 16 milioane de lei aur și un arhitect neamț pentru a ridica la Sinaia un castel care reprezintă o combinație între stilul german și cel neorenascentist, primarului Victor Moraru i-au fost de ajuns doar 3 ani și 1,4 milioane de euro pentru a inaugura la Amara un sediu administrativ care reprezintă o combinație între un bloc de locuințe și stilul baroc de sub creionul consilierului județean Ion Vede, arhitect de profesie. Noul sediu are o înălțime de 13 metri, 3 etaje, 22 de camere și a fost inaugurat joi, 8 septembrie 2011, cu scopul declarat de a deveni principalul punct de atracție turistică al orașului.

Joi, de Sfîntă Marie Mică... [citește_tot_articolul]

17 Septembrie 2011, 10:26 (18784 vizualizări - 1 comentariu)

ULTIMA ORĂ

Noul sediu al Primăriei orașului Amara, inaugurat

Noul sediu al Primăriei orașului Amara, inaugurat

Noul sediu al Primăriei Amara va fi inaugurat joi, 8 septembrie 2011. Potrivit unei informări a reprezentanților Primăriei, la eveniment sînt așteptați să participe locuitorii orașului, dar și mai mulți... [citește toată știrea]

7 Septembrie 2011, 10:15 (15007 vizualizări - 5 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Orașul cu 4 festivaluri

Amara atacă piața turistică națională

Orașul cu 4 festivaluri

Începînd cu acest an, orașul Amara dezvoltă un proiect ambițios menit să îl repoziționeze pe harta turistică națională. Potrivit declarațiilor primarului Victor Moraru, administrația locală a accesat un proiect de 8 miliarde de lei vechi în cadrul căruia va dezvolta o serie de 3 festivaluri cu profil turistic menite să atragă atenția asupra potențialului balnear al lacului Amara. Adăugate la celebrul de-acum «Festival al Tinereții», desfășurat neîntrerupt din anul 1967, cele trei festivaluri ar putea relansa economic și turistic această stațiune celebră în perioada comunistă. Pariul pe care doresc să-l cîștige autoritățile locale este acela de a doborî recordul turistic înregistrat de stațiunea... [citește_tot_articolul]

21 Iulie 2011, 11:46 (20527 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Harta politichiei locale se rescrie în culise

Trădare fără trădători

Harta politichiei locale se rescrie în culise

Victor Moraru, primarul orașului Amara: «Eu nu pot sta aplecat! N-am stat niciodată!»

A mai rămas un an pînă la alegerile locale și Ialomița a început să fiarbă. Dintr-un mal într-altul al politicii locale partidele spumegă, politicienii fac valuri, iar șeptarii de partid visează la noile organigrame. Ca de obicei, singurii nebăgați în seamă rămîn alegătorii. Vom încerca astăzi să ridicăm preț de o secundă perdeaua care ascunde culisele politicii locale și să vă oferim cîteva scenarii de lucru legate de viitorul politic al județului. Iar ca bonus, consemnăm un interviu cu unul dintre out-siderii politicii locale, primarul orașului Amara, Victor Moraru.

O lume minunată cu PSD la poartă. Postulat: PSD va cîștiga alegerile locale. Poate nu cu procentul... [citește_tot_articolul]

6 Iulie 2011, 10:36 (12824 vizualizări - 11 comentarii)

EVENIMENT

Ediția a 44-a: Festivalul «Trofeul Tinereții» de la Amara se va desfășura în perioada 6-7 august 2011

Ediția a 44-a: Festivalul «Trofeul Tinereții» de la Amara se va desfășura în perioada 6-7 august 2011

Festivalul de la Amara a ajuns la a 44-a ediție. Autoritățile locale au alocat 17 mii de euro pentru desfășurarea manifestărilor, lista vedetelor invitate nefiind încă definitivată. De reținut că Festivalul de la Amara se desfășoară neîntrerupt din anul 1967.

Un Festival de cursă foarte lungă
Autoritățile locale din Amara au anunțat startul pregătirilor pentru susținerea unei noi ediții a Festivalului de la Amara. Potrivit organizatorilor, ediția de anul acesta, cea de-a 44-a, va debuta pe 6 august 2011 la grădina-amfiteatru din Amara. Deși se află în plină perioadă de criză bugetară, autoritățile locale au alocat și anul acesta o sumă similară cu cea plătită anul trecut... [citește_tot_articolul]

30 Iunie 2011, 15:20 (6863 vizualizări - 3 comentarii)

EVENIMENT

1,5 milioane euro pentru o stație de epurare în orașul Amara

Bani cu nemiluita pentru infrastructura stațiunii

1,5 milioane euro pentru o stație de epurare în orașul Amara

Cu proiecte de 10 milioane de euro aflate în diferite stadii de derulare, stațiunea Amara are șanse să redevină în următorii 3 ani una dintre destinațiile turistice de top ale țării. Ultima dintre realizările administrației locale o reprezintă aprobarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului pentru un proiect de «reabilitare a sistemelor de apă și canalizare, pecum și a stațiilor de tratare a apei potabile și stațiilor de epurare a apelor uzate». Potrivit declarațiilor reprezentanților administrației locale, proiectul va rezolva definitiv problema evacuării apelor uzate la nivelul orașului Amara și al stațiunii.

Amara, eligibilă!
Eforturile administrației locale... [citește_tot_articolul]

3 Martie 2011, 18:38 (36064 vizualizări - 18 comentarii)

Click aici

RETROSPECTIVĂ

10 milioane de lei pentru patinoarul de la Amara

10 milioane de lei pentru patinoarul de la Amara

Implicarea autorităților locale din Amara în lobby-ul pentru descentralizarea administrației locale nu este întîmplătoare. În ultimii 2 ani, autoritățile din Amara au realizat proiecte care vor permite accesarea a 10 milioane de euro pentru asfaltarea drumurilor din oraș, reamenajarea peisagistică a stațiunii și realizarea unei surse de apă subterană.

Moraru, favoritul Elenei Udrea
Accesarea fondurilor care să permită investiții de anvergură pentru comunitate nu reprezintă însă punctul forte al primarului Victor Moraru. Ultima performanță a sa este seducerea ministrului Udrea cu un program integrat de reabilitare a intrării în stațiunea Amara. Neschimbat de 30 de ani... [citește_tot_articolul]

2 Ianuarie 2011, 10:28 (40494 vizualizări - 20 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Amara, la un pas de apă potabilă

Cu o o investiție de 900 mii de euro într-o sursă subterană

Amara, la un pas de apă potabilă

În condițiile în care unul din trei locuitori din Ialomița primește apă din sursa subterană a orașului Slobozia, autoritățile din zona periurbană caută permanent noi soluții de potabilizarea a apei. Prima dintre administrațiile locale care a reușit performanța de a se desprinde de sursa de apă a Sloboziei este Amara. În mai puțin de o lună, comunitatea de aici va beneficia de propria sursă de apă subterană, la un preț mai mic decît cel oferit de către SC Urban. Valoarea investiției, derulată prin programul PHARE 2006, este de 907612 euro, iar numărul beneficiarilor depășeste cifra de 8000.

Banii europeni fac minuni
Amara este unul dintre orașele privilegiate ale județului... [citește_tot_articolul]

2 Noiembrie 2010, 08:36 (22665 vizualizări - 13 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Voievodatul lui Ciupercă se pregătește de alegeri

În octombrie, PSD Ialomița își stabilește viitorul

Voievodatul lui Ciupercă se pregătește de alegeri

PSD Ialomița încearcă să-și recapete imaginea de organizație statutară. După 6 luni în care președintele Silvian Ciupercă a guvernat de pe genunchi activitatea PSD Ialomița, acesta a decis pregătirea de noi alegeri pentru refacerea Biroului Permanent Județean al filialei. Alegerile vor avea loc undeva la începutul lunii octombrie, însă luptele de culise pentru cei 30 de membri ai viitoarei structuri au debutat deja.

Ping-pong între Ponta și Năstase
După scandalul alegerii sale ca președinte (cînd s-a aflat la un pas de a fi înlăturat), președintele Ciupercă a lăsat timpul să vindece orgoliile colegilor de filială și uitarea să șteargă greșelile sale politice. Timpul... [citește_tot_articolul]

13 Septembrie 2010, 07:01 (17871 vizualizări - 3 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

10 milioane de lei pentru patinoarul de la Amara

10 milioane de lei pentru patinoarul de la Amara

Implicarea autorităților locale din Amara își arată roadele. În ultimii 2 ani, autoritățile din Amara au realizat proiecte care vor permite accesarea a 10 milioane de euro pentru asfaltarea drumurilor din oraș, reamenajarea peisagistică a stațiunii și realizarea unei surse de apă subterană.

Moraru, favoritul Elenei Udrea
Accesarea fondurilor care să permită investiții de anvergură pentru comunitate nu reprezintă însă punctul forte al primarului Victor Moraru. Ultima performanță a sa este seducerea ministrului Udrea cu un program integrat de reabilitare a intrării în stațiunea Amara. Neschimbat de 30 de ani, complexul turistic de la Perla și intrarea în stațiune dinspre... [citește_tot_articolul]

10 Iunie 2010, 16:27 (27282 vizualizări - 7 comentarii)

Joi 08 Oct 2026
295 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Apartament în flăcări

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri au intervenit în cursul zilei de sâmbătă, 30 martie a.c, în jurul orelor 12,30, pentru stingerea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 10:20
(3914 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Autoturism răsturnat în apropierea fostului Combinat Chimic, accident cu motocicletă în Slobozia

Autoturism răsturnat în apropierea fostului Combinat Chimic, accident cu motocicletă în Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DN21 (în apropierea Combinatului), un autoturism cu trei persoane pasagere răsturn ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 10:10
(12906 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 1 aprilie 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Constantin Brâncoveanu din municipiul ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 09:35
(14348 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 1 aprilie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 1 aprilie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 09:15
(12252 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Blocada» pe străzile din Țăndărei

Joi, 28 martie a.c., polițiștii ialomițeni, alături de jandarmi, au desfășurat la Țăndărei acțiunea «Blocada». Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 14:10
(3149 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție provizorie emise la Fetești și Valea Ciorii

Joi, 28 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de două femei, în vârstă de 41 și, respectiv 70 de ani, domiciliate în Fetești și Valea Ciorii, cu privire la faptul că a fi fost agresate ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 13:50
(11948 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,22%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2024

La sfârșitul lunii februarie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4153 de șomeri (din care 1917 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 10:30
(23826 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Rețea de hoți, destructurată de polițiști

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au destructurat o rețea infracțională, specializată în «furturi». În zilele de 19 ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 08:40
(4477 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Marcel Boloș, ministrul PNL al Finanțelor, se pregătește să crească numărul de șefi la stat!»

«Din cel mai recent proiect de Ordonanță de Urgență pus în consultare publică pe 13 martie a.c. de Ministerul Finanțelor, aflăm că Marcel Boloș se pregătește să crească din nou cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 16:50
(18176 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 26 martie a.c., polițiștii au organizat la Slobozia o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 15:40
(6777 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Se reabilitează Palatul Administrativ

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Se reabilitează Palatul Administrativ

Miercuri, 27 martie 2024, a fost semnat contractul de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice a Palatului Administrativ al județului Ialomița», ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 14:10
(38175 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Situațiile financiare anuale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că potrivit prevederilor art. 34 din Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare, persoanele ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 14:00
(9326 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședințe de lucru la nivel județean

Miercuri, 27 martie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural Ialomița și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «Deschidem astăzi lucrările ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 12:35
(14803 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la Fetești/zona Fetești Gară!

Ca urmare a unei avarii înregistrare pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe DN3B din Fetești/zona Fetești Gară, se sistează furnizarea apei potabile miercuri, 27 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 09:25
(9429 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 273 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 273 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Austria-5 locuri de muncă, tehnician producție; Belgia-1 ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 09:15
(10939 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Echipele furnizorului de energie electrică vor executa miercuri, 27 martie 2024, lucrări de întreținere și reparații la nivelul instalațiilor din localitatea Dridu-Snagov. Fără curent, pompele ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2024, 14:50
(4502 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de 11,71 milioane de lei în ianuarie-februarie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-februarie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2024, 10:20
(22374 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventiv-reactive cu efective mărite la Urziceni și Bărbulești

Sâmbătă, 23 martie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat, în localitățile Urziceni și Bărbulești, acțiuni preventiv-reactive, cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 15:55
(10278 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Bărcănești, posibil drogat la volan. Minor de 14 ani din Borănești, depistat conducând o mașină!

Duminică, 24 martie a.c., în jurul orei 9,30, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un bărbat, de 37 de ani, din Bărcănești, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 15:45
(16129 vizualizări - 0 comentarii)


«3 Aprilie-Ziua Jandarmeriei». Jandarmeria Română împlinește 174 de ani!

Anul acesta, pe data de 3 aprilie, se împlinesc 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pentru a marca acest moment aniversar, Jandarmeria Ialomița organizează o serie de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 13:20
(14052 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor ialomițeni

Un echipaj operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit la un accident feroviar, produs între localitățile Broșteni și Alexeni, un autoturism ciocnindu-se de un tren de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 10:35
(10100 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pește vândut ilegal

Slobozia: Pește vândut ilegal

Joi, 21 martie a.c., polițiștii au depistat în flagrant, în municipiul Slobozia, un tânăr în vârstă 26 de ani în timp ce transporta într-un autoturism pește ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 13:10
(4315 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Începe evaluarea speciilor de animale sălbatice protejate de lege

În perioada 6-23 aprilie 2024, reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Ialomița, Comisariatului Teritorial Ialomița al Gărzii Naționale de Mediu, Agenției pentru Arii Naturale Protejate ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 11:20
(10321 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 25 martie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 25 martie 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații: Formularul 100 ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 10:30
(15717 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 09:20
(3476 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 235,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-februarie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat de la începutul anului 2024 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 235,22 milioane ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2024, 12:50
(11028 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă a polițiștilor ialomițeni. Percheziții domiciliare la Slobozia!

Marți, 19 martie 2024, polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Slobozia, Amara, Ciulnița și Perieți o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2024, 15:20
(4058 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Apă cu presiune scăzută în orașul Fetești!

Miercuri, 20 martie 2024, s-a înregistrat o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Fetești. Pentru executarea operațiunilor de remediere a acesteia, în intervalul orar ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2024, 10:55
(5022 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru că ar fi furat bunuri evaluate la 40000 de euro

Polițiștii ialomițeni au identificat un tânăr de 18 ani, bănuit de comiterea  infracțiunii de furt calificat. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2024, 16:05
(18759 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA-Un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul de Call Center RAJA-Un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora vine ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2024, 14:40
(14012 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...