Agenţie de modelling din Slobozia, «umbrelă» pentru prostituţie de lux (III)
Replica la atacurile Agenţiei Star Models
Din anul 2002, de cînd ne-am început activitatea, am organizat zeci de concursuri naţionale, am colaborat cu mari agenţii de publicitate alături de sute de modele şi designeri. Motivul adevărat al plecării în Londra a fost extinderea cunoştinţelor în domeniul modei, ci nu cum s-a stipulat în presă ca s-ar fi ascuns de anchetă. Aşadar, domnul Tamârjan Ion a studiat arta fotografiei la London College of Fashion şi Holborn Studio, reuşind să îşi îmbogăţească, în mod profesional, sfera de cunoştinţe.
Din luna mai a acestui an, Star Models a devenit ţinta unor atacuri în presă fără precedent, atacuri dezinformate şi calomnioase la imaginea şi integritatea modelelor şi a omului din spatele scenei.
Acest scandal a început în 2008 la Miss Academy, concurs organizat de agenţia noastră, cînd 4 dintre cele 45 de fete care au venit să se înscrie în competiţie au hotărît să plece acasă, motivînd că nu vor să se schimbe în costum de baie. Oare de ce le-ar fi fost teamă? Oare nu era suficientă presă, nu erau părinţii, prietenii lor acolo?
Nu am avut niciodată legaturi cu nume vehiculate precum Florin Salam, Gabriel Bivolaru, etc.
Nu contestăm faptul că au existat şi modele mai puţin interesate de latura profesională care au vrut să aleagă alte căi. Am respectat decizia lor, e viaţa lor privată, e dreptul fiecăruia să aleagă.
Dar din luna mai, noi sîntem niştre monştri care am făcut mai mult rău decît bine. Oare de ce presa nu îşi mai aduce aminte de toate evenimentele şi lucrurile bune făcute în 8 ani?
De cînd a face o şedinţă foto înseamnă a te prostitua?
Dacă o viaţă ai avut un comportament bun, ai ajutat pe cine ai putut profesional şi omenesc, oare cine scuipă acum împotriva vîntului pe cel de care, cîndva, a fost ajutat?
Mulţumim înca o dată tuturor persoanelor fizice şi juridice cu care am colaborat pe plan local, naţional, internaţional şi cerem public scuze adevăratelor modele şi părinţilor, care sînt în acest moment puşi într-o situaţie jenantă!
Am ales să publicăm mărturia unor trei modele din agenţie care au vrut să îşi expună punctul de vedere în ceea ce priveşte acest scandal. Solicităm ca numele fetelor să rămînă sub anonimat.
«Am lucrat ca model în agenţia Star Models timp de 4 ani şi am fost chiar surprinsă să citesc ştirile din presă. Mi se pare o nedreptate, în primul rînd la adresa modelelor, iar în al doilea rînd la adresa lui, a omului din culise, care s-a zbătut într-adevăr pentru ca agenţia să îşi facă un nume, totul pentru ce? Ca să ajungă în final sa fie numită, de către neştiutori, o „agenţie de prostituţie“. Ar trebui să ţinem cont de toate evenimentele pe care omul ăsta le-a organizat, toate concursurile de frumuseţe, prezentările de modă, concursurile între licee şi multe altele. Tera a fost întotdeauna o persoană de cuvînt, nu au existat niciodată conflicte în agenţie! Cînd m-am înscris, eram minoră şi cu toate astea nu am fost forţată să fac vreun compromis, nu mi s-a făcut nicio propunere care să nu-şi aibă locul, iar prin intermediul agenţiei am avut posibilitatea să cunosc oameni extraordinari cu care am colaborat într-un mediu profesional. Tera îmi este totodată un bun prieten, îi cunosc familia, îmi cunoaşte familia. Este o persoană de apreciat care a vrut să se extindă la nivel de ţară, de ce i-am reduce toată munca la eticheta care i-a fost atribuită în urma scandalului? Plecarea la Londra nu a reprezentat decît o altă încercare de a-şi face noi cunoştinţe, de a se extinde. Ştie cineva faptul că omul ăla a studiat fotografia la o Şcoală de Artă din Londra? Şi asta nefiind singura calificare pe care o are...»
D., 23 ani, Slobozia
«Mă numesc L., am avut contact cu agenţia timp de 2 ani şi jumătate şi consider că nu este corect tot ceea ce a fost scris despre Tera şi despre modele. Am mers la cîteva evenimente împreună, am făcut şi cîteva promoţii prin intermediul agenţiei lui, am participat şi la concursuri de frumuseţe. Pe unde mergeam, lucrurile erau ok, eram plătite după fiecare prezentare, aşa că nu s-a întîmplat niciodată să nu ne primim banii. Am fost şi la prezentări plătite cu 50 de lei, la nivel local, dar şi la prezentări cu 200 lei, în orase mai mari, precum Bucureşti, Iaşi, Timişoara. Am fost minoră cînd m-am înscris, sînt minoră şi acum şi uite că nu am păţit nimic! De propuneri deplasate, nici nu se pune problema. Tera întotdeauna s-a comportat absolut normal cu modelele din agenţie. Că făceam glume între noi, asta este altă treabă, dar uite că şi o simplă glumă adresată unei persoane nepotrivite poate duce la un asemenea scandal!»
L., 17 ani, Călăraşi
«Îmi pare rău că s-a ajuns pînă aici, în condiţiile în care întotdeauna în agenţie a fost o atmosferă relaxată, nu au existat certuri, colaboram mereu cu mult drag. Cînd m-am înscris în agenţie, acum aproximativ 2 ani, eram puţin sceptică în ceea ce priveşte modellingul, dar cu timpul, am văzut că nu se întîmplă nimic anormal. Nu mi s-a cerut taxă de înscriere, făceam întotdeauna pregătiri sîmbata în Bucureşti, după care el pleca în Slobozia, pentru ca duminica să facă pregătire cu fetele de acolo. Ne-a învăţat o mulţime de lucruri noi, ne aducea materiale cu prezentări de modă ale unor designeri, tocmai pentru a ne arăta cum ar trebui sa arate o prezentare la nivel profesionist. Am făcut şi o şedinţă foto în studioul său, care a decurs foarte bine, iar pozele au ieşit superbe, fiind şi un bun fotograf. Am ajuns să cunosc persoane deosebite şi mi-am făcut o grămadă de prieteni noi. Sînt dezamăgită de întregul scandal şi îi doresc multă bafta, să iasă cît mai curînd!»
M., 21 ani, Iaşi
(1861 vizualizări - 33 comentarii)
(21 Noiembrie 2010, 13:53)
nu aveam cum sa ma duc la politie..nimeni nu ma credea....nu ma lua nimeni in considerare..si dupa cum am zis...era foarte multa mafie.....puteau sa fie si politistii implicati in asa ceva.......
eu am mai continuat...sa merg la el la agentie..pentru ca intr-adevar se castiga bine..si eu aveam 15 ani....luam 2 milioane numai pe o prezentare..si daca aveam...3 4..pe sapt..era super bine...la unele prezentari luam si 500 de mii..si un milion..aveam eu banii mei de buzunar....cu toate k nu imi lipsea nik acasa....aveam tot ce imi trebuia..dar la star models..ma plateau ei pe munca mea..nu ka la alte agentii unde trebuie sa platesti tu..si nu te mai baga nimeni in seama.....unele fete mai slabe de inger...care nu stiau sa puna picioru in prag...cadeau in plasa lui...dar eu....am si o personalitate... mai dura...si nu ii permiteam "glume" de genu.....ma lasa in pace......cu toate ca insista de cate ori ma vedea.....dar...a preferat sa ma lase in pace dupa mai mult timp..pt ca stia...ca e o pierdere de timp....si asa...in timpu asta....prostea alte fete.......
(8 Septembrie 2010, 23:55)
Eu nu il vad pe Tera facand asa ceva..nimeni nu se intreaba daca el era mana a 2 si era obligat sa faca asta?..eu am dormit in acelasi pat cu el in cantonament acum 5-6 ani si sacomportat cu mine de parca eram fiul lui..si ma rog fetele de ce au acceptat sa fac asta? nu cumva pentru bani? si dc nu va duceti la politie? stati pe forumuri sa va spuneti greutatile...daca nu erati voi c***e nu mai era nici Tera in arest
(23 Iulie 2010, 18:34)
Pt. "anonima"
1) Ce mi se pare curios... daca ai asistat la scena respectiva, ti s-au facut si tie propuneri, de ce ai continuat sa colaborezi cu Tamarjan? Daca stiai cu ce se ocupa, de ce ai mai colaborat cu el?
2) Daca e adevarata povestea de ce nu te duci frumusel la Politie si o spui?
Pt. "o alta anonima":
E destul de clar de ce se cerceteaza asa tarziu... pentru ca va place sa stati sa barfiti pe la coltu strazii decat sa mergeti la politie sa faceti reclamatie, daca este adevarat ceea ce spuneti sau "Vulpea cand_n-ajunge la struguri zice ca sunt acri"?
Oricum... daca e adevarat ceea ce ziceti... va primi ce merita, daca nu e adevarat ceea ce ziceti ....................
(22 Iulie 2010, 11:34)
ce fata desteapta si cu mult curaj multe fete au trecut prin ceea ce a trecut ea... dar mai slabe de inger, mai naive, cu dorinta de a avea proprii bani au cazut in plasa lui tera. Intradevar daca esti mai credula te face usor tara marele,, impresar" peste in adevaratul sens al cuvantului. .. Si totusi ma intreb cum a putut sa activeze in acest domeniu fara ca nimeni sa sesizeze cu ceea ce se ocupa in realitate. Or fi si ceva politisti in patul cararo au trecut fetele lui. multe au ajuns prostituate iar daca o fata nu facea ce ii spunea el incepea sa o prezinte si celorlalte ca pe o viitoare prostituata de centura. Ma bucur sincer daca este arestat. Merita cu varf si indesat. Poate acolo isi face procese de constiinata si-a batut joc de multe fete, unele dintre ele chiar fete cuminti nestiind pe ce maini intra.daca ar plati pt asta s-ar face dreptate
(22 Iulie 2010, 01:18)
Asa ca sper ca terra sa stea foarte mult timp acolo....pt ca multe fete de la agentia lui care erau virgine..au ramas traumatizate..si imi povesteau cum isi bateau joc mossii de ele..le inchideau in camera..le punea sa faca sex anal,oral.....a nenorocit foarte multe fete..care au ramas cu psihicu incarcat......credeti-ma..am curaj sa jur in biserica......stiu foarte multe exagerat...am tacut 1 an de zile..am tinut in mn....acum pur si simplu m-am descarcat,,si sper sa nu primesc injuraturi...dar jur pe Dumnezeu (sunt o fata foarte credincioasa si nu jur pe Dumnezeu din orice.. subiect " aiurea")este o mafia foarte mare,....prostitutie....fetele erau dame de companie si apoi se prostituau in camerele de hotel de la rin grand....credeti'ma ca se prostituau fara voia lor..erau minore...fete...care nu stiau de capu lor...nu stiau ce se intampla.....Dumnezeu e sus..si le vede pe toate..si dasta vreau sa se tina cu adevaru..Si Ca Dumnezeu sa faca Cu Terra..ce crede El ca e mai bine..V a multumesc k m-ati asculat!!!
(22 Iulie 2010, 01:11)
Dupa un timp..aproape...3 luni..am avut o prezentare la munte...si el a insistat foarte mult sa merg cu el singura in masina....atunci ma cam speriasem ca..stiam..ce s-a intamplat cu fata aceea....si tot ii spuneam ca nu..k vreau sa merg cu restu fetelor in duba..si el nu..k am ceva de vorbit..cu el...am fost proasta pt cateva secunde pt k m-am lasat pacalit...dar este un tip foarte insistent....m-am urcat cu el in masina si am pornit catre munte....in masina imi tot zicea :: Vrei sa ajungi un mare fotomodel,sa ai bani multi,masina,haine sa iti permiti absolut orice...sa mergi in cele mai tari cluburi si in cele mai tari tzari........tu te uiti la fotomodelele de la televizor...? ele fac compromisuri...daia sunt cine sunt..,,daia isi permit absolut orice......
eu te pot ajuta...,,am cateva persoane care te pot sponsoriza..dar trebuie sa le dai si tu ceva in schimb.....si asa trebuie sa faci si cu mn..akm eu sunt indrumatorul tau..eu iti arat calea dreapta si cea confortabila.....uite cand ajungem in bucuresti te recomand...la cativa...barbati........in fine..mi-am dat seama la ce bate..si i-am zis..ca..nu am nevoie de asa..ceva..ca am tot ce imi trebuie..nu vreau nik mai mult de atata..ma simt bine in pielea mea...a renuntat la ideea asta pana ne-am intors in bucuresti...(bine sa nu zic ca la munte..s-a culcat cu 3 4 fete....eu l-am vazut cand intrau in camera cu ele..si 2..dintre ele minore)...cand am ajuns in bucuresti la o sapt.ma cheama la hotel..ca avem nush ce prezentare..si mi-a facut cunostinta cu un Mos Taher il chema care omu avea si mare ferrari....nu vorbea romaneste....am facut cunostinta cu el..am luat cina..la restaurant..in incinta hotelului...bineinteles nu prea intelegeam ce spune mai mult taceam din gura.......porma..terra imi zice.s.a ma duc cu el aksa..si i-am zis nu imi pare rau...nu ma duc....(aveam 15 ani atunci,eram si virgina)am zis..in niciun caz,.,,nu ma duc cu mosu asta..poate sa aiba 34783205 de ferarri..nu ma intereseaza,.,..si s-a suparat pe mn
pt ca taher ii daduse lu terra 5 milioane pt mn.....in fn..si ink vreo 3..faze..tot cu mosi..si am renuntat la modelling tocmai dasta,,,,,mi-am vazut de treaba......nici nu mai vreau la vreo alta agentie..ca mi-e frika ca patesc la fel..si credeti-ma ca e o trauma sa traga mosii de tn
mai ales terra..care avea o vrajeala incredibila...o vrajeala de mare pesteee.....l-am vazut pe terra chiar prin mai 2010...pe la inceput....la romana o tinea pe o fata stranssss de brat ...si o tragea dupa el...intrau in turabo caffe acela de la romana....si mi-am imaginat ca e vreun mos p-acolo..si o trimite cu el pe undeva
(22 Iulie 2010, 00:56)
La miss academy 2009...toate fetele..eram cazate la rin grand....si am coborat cu toti la piscina...eu am plecat cel mai devreme d-acolo..m-am dus in camera de hotel sa imi iau cateva haine si sa plec acasa (app locuiesc in bucuresti)sa imi fac alt bagaj....am iesit din camera..in timp ce asteptam la lift...iese Terra din alt lift..cu o fata...care o tinea strans de maini si o tragea dupa el....si il auzeam cand ii zicea : Hai draga la mn in camera stai lin ca nu iti fac nik..doar ne sarutam te invat cateva smecherii..fata aia tipa saraca..nu lasa-ma..te rog...//si m-am dus catre el...si i-am cerut 150 ron care ii avea sa mii dea de la o prezentare...mai veche...si el i-a dat drumu pt cateva secunde fetei s-a uitat in portofel....si fata imi facea semne..ca ce sa faca...se uita saraca cu disperare la mn si i-am facut semn sa fuga....terra a vazut-o ca fugise repede la lift s-a dus iarasi dupa ea...si il apucasera nervii si a tipat..k nu are niciun ban......si a prins-o pe fata si a bagat-o in camera lui...cu japca...tragea de ea.......si ea tipa...nu am spus asta nimanui pt ca nu vroiam sa fiu data afara pt ca castigam destuk de mn...si..am preferat sa tac
(22 Iulie 2010, 00:47)
Am ajuns la agentia star models dintr o intamplare.....Terra la inceput era super si imi dadea impresia ca e gay...bine nu am luat in considerarea...lucrul asta...mi'am zis k nu are rost de judec omu' si ca ar trebui sa imi vad de treaba mea sa ne respectam reciproc ca doar avea sa lucram impreuna...nu numai cu el..si cu foarte multe fete ......am avut prima mea sedinta foto la Hotelul Rin..iar dupa 2 saptamani..Terra m-a sunat si m-a chemat la o prezentare la euforia tv la geta voinea in emisiune...eu nu stiam nici pasii nici sa merg pe o asa zisa scena absolut nik.....dupa prezentare m-a platit cu 50 de ron...eram foarte fericita pt ca erau primii bani castigati de mn.....dupa alte 2 saptamani m-a chemat tot la geta voinea in emisiune.Dupa emisiune m-a platit tot cu aceeasi bani...bineinteles....Dupa aproximativ o luna am avut un concurs de frumusete miss christmas....nu mai imi aud aminte..cate fete eram..dar eram in jur...de 15
fete..plus alte fete care prezentau pt ioana silaghi...Am fost cazate tot la rin grand hotel..stateam cate 3 4 fete in camera..totul era okay...faceam pregatiri...ne alesesem rochiile...totul era perfect...Concursul s-a tinut in club Church..in seara aia..in camera unde....ne schimbam..totul a luat o intorsatura.....fetele vorbeau intre ele.....ca o fata blonduta(nu mai imi aduc aminte cum o keama)o sa castige concursu ca a fost vazuta cu o seara in urma iesind din hotel cu Robert negoitza caee facea parte din juriu....si ca s-au intors dim la hotel..si s-au dus intr-un apartament.....la prima vedere nu am crezut aboslut nik...pt ca se vedea clar k erau alte fete mai frumoase decat aceea fata..si nu credeam ca putea sa ne prosteasca pe fatza...dar nush cum s-a facut..ca a castigat exact fata aia......deja incepusem sa cred..ce se preconizase in seara aceea...si imediat a doua zi
(21 Iulie 2010, 20:41)
Se pare ca Terica al tau mai sade oleaca la zdup...Deci e clar ca probele din dosar nu sunt lucru de gluma...Ce rau imi pare ca nu mai are cine sa "impresarieze" aceste fete, adica sa le scoata la produs :)) Tare rauuu. Hai basht mameluco ca deja au inceput sa-ti ghiorlaie matele
(16 Iulie 2010, 14:50)
iar n-ai ce face? numai sa comentezi stii? teri mai sta o luna acolo dar cand iese o sa vada tot ce ai scrios si s-ar putea sa te recunoasca. o fat frumoasa se descurca mereu. sa nu-ti ghioraie tie matele de foame. hai pa ca numai draci imi faci
(11 Iulie 2010, 14:14)
Pentru mortaciunea care nu mai poate de dorul meu: fetito esti prea retarda daca si acum crezi ca ma doare sub centura de Terica al tau, de tine sau de tot ce te incojoara. Vezi mai bine sa ai paine pe masa si sa-ti platesti internetu sa nu cumva sa ramai fara, si lasa-ma pe mine ca am eu unde sa muncesc. E treaba mea ce fac eu. Tu du-te si fa pe aeromodelu si vezi sa nu-ti ghiorlaie matele pe scena. Ti-ai dracu de postovani, muriti de grija altuia in loc sa aveti ce scoate din masele. De muieri proaste ca tine e plina tara!
(1 Iulie 2010, 08:41)
Măh acum şi ăsta prost. A dat şi el câteva numere la UNELE (accentul pe unele) piţipoance (din nou revin la accentul ăla pe unele ) le-a promis ceva ,omul n-a reuşit să se ţină de cuvânt şi alea l-au baga în mocirlă.
Voi de ce vă "omorâţi" ptr. un articol aşa de rău ?
(30 Iunie 2010, 21:20)
vad ca nai nici de munca macar. stai toata ziua si urmaresti comentariile. mai te dai si mare ca le cunosti pe fete. imi dau seama ce fata ai tu de ele fara bani sau esti indragostit de vreuna si dasta vrei sa ramana teri mai mult la beci. probabil ajungea mai rar in bratele tale si deasta esti ofticat. si la teri sunt doar fete frumose si destepte sa stii asa ca.. poate sati curga bale mult si bine. si nu te mai oftica fiecare cu ce poate
(30 Iunie 2010, 20:48)
Mai trompeta analfabeta cu aere de fotomodel. Nu te mai lua de omul asta care le stie. Ca pe aici mai citesc si unii care au analizat in amanunt profundoarele aeromodelelor lui terica - om iubit. Si mai ca maine- poimaine ii apuca sila si vin cu exemple. Ar fi pacat sa te regasesti printre ele. Asa ca hai sictir. Daca ai ramas cu senzatia aia placuta de gura plina, taci si savureaza indelung aroma.
(30 Iunie 2010, 19:26)
Mai pipitza de doi lei ce esti... tu ori esti proasta ori te faci. Ma doare in cot de Teri al tau, vedeate-as coleg de celula cu el! Tu esti retardata rau daca nu iti dai seama ca nu ma intereseaza "Terica", nici tu, nici alte paduchioase care se cred modele, aeromodele, fotomodele! Din partea mea puteti sa va dati cap in cap si sa mierliti ca mi-e tot una. Deci micutza cretina ce esti, intelege ca nu sunt muierea despre care iti bubuie tie mintea. Asa ca fa dialog cu colegele tale de prostitutie nu cu mine, mai Fulga!
(30 Iunie 2010, 14:29)
nu ma mai face proasta si nu te mai da barbat ca daca era asa nu te mai interesa daca iese teri sau nu dar se vade ca abia il astepti sa iasa si tot o proasta ca tine a vorbit de a ajuns pe acolo. cand aveai bani si-ti mai dadea si pentru o pereche de chilotei nu stiai ce sa faci sa-i faci pe plac il incalicai pur si simplu. in mintea ta zicei ca esti tu mai breaza. nu mai avea nici una loc de tine pana cand au vazut toate ce scurgeri aveai pana la genunchi. poti sa-l astepti mult si bine teri tot nu o sa te mai bage in seama la cat ai fost de proasta si ai vorbit despre el desi erai cea mai nenorocita dintre toate. iati adio de la el ca oricum stii ca nea zis si noua ca o sa ajungi pe centura ca nu are nevoie de proaste si tu esti una dintre ele
(30 Iunie 2010, 08:54)
Banuiesc ca esti retardata din moment ce nu intelegi ca nu sunt muiere, si cu atat mai putin ma intereseaza ce pateste Terica al tau pe care banuiesc ca il adulmeci in partea dorsala ca un caine care-si iubeste stapanul. Deci pe romaneste pt creierele subdezvoltate : sunt barbat si ma doare in cot de prostituatele care sar de cur in sus aci pe sait. Tot ce conteaza pt mine sunt probele din dosar. Daca nu sunt probe Terica iese si se isi reia treaba. Daca sunt probe atunci pa-pa Terica. Sa priceapa toata proastele!
(29 Iunie 2010, 13:16)
stii bine ca mihaiela din amara a plecat din caruta lui teri asa cum ii placea lui sa spuna,desi ei ii facea mai multe favoruri,strii ce vreau sa spun,dar o vorbesti de rau si pe ea si pe teri,fiindca esti mai expirata decit altele si sunt atitea mai tinere si mai frumoase ca tine,vorbesti numai prostii,asta numai din invidie,esti prea obosita ...asa ca lasa-l in pace pe teri,si nu mai comenta atit aiurea
(28 Iunie 2010, 20:41)
Nu stiu culisele certurilor dintre Mihaela si Teri (daca au existat) insa Mihaela, celebra Mihaela din Amara mi s-a parut ca are ce prezenta pe scena... imbracamintea lui Botezatu, etc
(28 Iunie 2010, 16:13)
Esti cumva... acea Mihaela din Amara... celebra Mihaela din Amara? :-)))
(28 Iunie 2010, 08:16)
Auzi corigento? Vezi ca ma confunzi cu vreo matracuca care pedaleaza pe scene improvizate din scandura invelite cu mocheta. Vorbesti ca proasta in targ. Macar daca stiai sa faci diferenta intre un barbat si o femeie. Stai jos! 3!
(26 Iunie 2010, 12:26)
ce tot te bagi atit in seama,fiindca nu te baga teri?cred ca esti cel putin invidioasa,stii pt. ce voiai sa te trimita la viena,dar nu te-ai intrebat si daca ai fata? nu-l mai tot vorbi atit de rauca nu cistigi nimic,s-a purtat frumos cu toate fetele si cred ca au avut doar de cistig fiecare in parte atit cit a meritat,imi pare rau ca esti proasta si vorbesti ce nu trebuie si dai vina pe el,cind o iesi afara sa vezi ce o sa-l cauti singura dar sper sa nu te mai bage in seama
(25 Iunie 2010, 19:30)
Chiar crezi tu ca a fost Adriana sau cine care s-a dat drept ea? EU cred ca era si barbat si nicidecum vreo Adriana.
(24 Iunie 2010, 18:15)
sedere indelungata la racoare teri. acolo meriti. dar ce te faci tu fara fetele tale si ele fara tine? si unde mai gasesc bosorogi cu bani? cui mai dai tu lectii? ca vorba aia la incepatoare le predai din arta seductiei si erai si profesor si material didactic. mai rar asa barbat. sa-ti treaca atatea fete si atatea bani prin maini. cine ai fost si ce ai ajuns
(24 Iunie 2010, 08:36)
sad
(23 Iunie 2010, 18:50)
ce ai patit Adriana,ti-au luat mascatii impresarul? Ma ofer eu sa fiu pestele, pardon impresarul tau
(23 Iunie 2010, 16:46)
bietele ,,fotomodele,, cum sa nu planga dupa bietul tera? erau cu posetele pline de bani dupa urma ,,prezentarilor,, si ma intreb care dracu ar fi proasta aia sa nu-i ia apararea acum si sa nu-l vrea liber cand sub protectia lui facea bine mersi prostitutie. normal ca trebuie sa-l laude si sa-l prezinte ca pe cel mai tare, cinstit, cumsecade altfel ar fi trebuit sa recunoasca ca de fapt era o prostituata. au ramas acum pe drumuri. asta ar trebui sa recunoasca. ar trebui sa le fie rusine
(23 Iunie 2010, 13:50)
Uite ca a raspuns Adriana :-))
Next!
(22 Iunie 2010, 15:01)
compromisurile sunt de cand lumea si pamantul, iar propuneri ti se fac la tot pasul,trebuie doar sa stii sa le refuzi!insa asta tine de fiecare personaj in parte....ori incerci sa devii o MARE "diva",ori ramai o mare necunoscuta, fericita, iubita si cu, constiinta curata!o zi buna sa aveti!
(22 Iunie 2010, 14:47)
Mai oameni buni nu.l mai acuzati pe saracul baiat......el isi facea datoria le ducea pe fete la prezentari,evenimente........dar de acolo nu mai depindea de el......ca nu poti obliga o fata sa faca sex pt bani......singurele vinovate sunt fetele care nu au mandrie.......si caracter....
(22 Iunie 2010, 13:09)
Ideea pe care as fi vrut sa o retii este ca pentru mine conteaza ce probe exista la dosar si nu vorbele care le insiri tu sau "modele" oriunde pe siturile locale.
Propunerile au fost facut de iubitul si curatul vostru Terica. Deci se cam pupa niste chestii. Daia ii zice la episodul asta "umbrala" pt prostitutie.
ORicum astepam veridctul justitiei incoruptibila si imaculata. Asa sa va ajute D-zeu.
(22 Iunie 2010, 12:44)
1) Este o diferenta in a fi trimisa la produs (mai ales fara voia ta) si a ti se face propuneri si sa le accepti sau sa le refuzi.
2) Foarte multe din fotomodele intra in lumea asta in speranta de a pune mana pe cineva cunoscut, pe cineva cubani, sau mai bine zis pt. a iesi din anonimitate indiferent de modalitate. Sunt suficiente exemple la TV din care reise ca daca nu te culci cu cine trebuie nu ajungi vedeta. Daca Adriana a avut caracter si a refuzat toate propunerile... bravo ei...
(22 Iunie 2010, 09:49)
Ma bucur ca fetele si Agentia se zbat sa-l scoata din mocirla pe Terica. Fortate sau nu, nu mai conteaza. E logic sa sari in apararea unui prieten sau a celui care te-a hranit indirect. Dar a intrebat-o cineva pe Adriana ce-a patit in strainatate, cu Agentia de dive ? Stie cineva ce i s-a propus sa faca daca vrea sa ajunga o mare Naomi ? I s-a propus sa faca niste...ah,ah,oh.
Vorbele acum mai putin conteaza. Or fi si rautaciosi printre ei, insa fara foc nu iese fum, sau invers. Cel mai mult conteaza ce probe au smecherii de la militie in dosare si atat. Restul sunt vorbe.
Taguri: slobozia, Tera, agenţie modele, prostituţie
Comentariul tău: