Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

AGA-GA-GA Urban nu are soluții pentru criza apei

Consiliul local al municipiului Slobozia s-a întrunit degeaba

AGA-GA-GA Urban nu are soluții pentru criza apei

Vineri, 21 august 2009, Consiliul Local Slobozia s-a întîlnit pentru prima dată de la declanșarea crizei apei potabile în Slobozia. Prilejul l-a constituit ședința extraordinară a AGA Urban, întîlnire în care consilierii locali (acționarii URBAN) ar fi trebuit să identifice metode pentru îmbunătățirea activității societății, precum și o soluție rapidă de îmbunătățire a calității apei potabile din sursă subterană. Din păcate, rezultatul întîlnirii a fost unul dezolant. Iar dacă în anul 390 î.e.n., gîștele Capitoliului au salvat banii romanilor cu gălăgia lor, în anul de grație 2009, gîștele Consiliului Local s-au dovedit a fi un cor de voci fără personalitate, lipsit nu doar de soluții, ci, mai grav, total dezinteresat de banii alegătorilor din Slobozia.

Consilierii locali, vinovații fără vină
Sîntem primii gata să-l acuzăm pe primarul Gabi Ionașcu (alături de 90 la sută din populația orașului) pentru inconștiența cu care ne-a tîrît în această criză a apei potabile la Slobozia. Însă alături de el, și în egală măsură vinovați, se dovedesc a fi și consilierii locali care ar fi trebuit să decidă asupra gravității crizei și să ofere soluții pertinente de îmbunătățire a calității apei provenite din sursa subterană. Din păcate, premeditat sau nu, ședința AGA din 21 august este prima ședință a consilierilor locali de la declanșarea crizei apei potabile în Slobozia. Altfel spus, responsabilii de gestionarea acestei probleme care a bulversat grav viața locuitorilor orașului nu au reușit pînă în prezent să se mobilizeze nici măcar pentru a se întîlni, darămite pentru a lua o decizie.
În aceste condiții, devine clar că, dincolo de politizarea ei ca structură, AGA SC Urban este un organism inutil, al cărui grad de incompetență colectivă este vecin cu prostia și care este incapabilă să-și asume resposabilitatea de a conduce societatea.
Așadar, devine clar că starea de fapt din acest moment nu se datorează exclusiv primarului Gabi Ionașcu și că, alături de el, responsabilitatea pentru cele 150 de miliarde de lei cheltuite pentru realizarea unei surse subterane de apă care furnizează apă galbenă, cu depășiri semnificative ale plumbului, fierului și amoniului, aparține tuturor celor 21 de consilieri locali.

Cronica unei AGA extraordinar de inutilă
Mai animată decît ședința AGA ordinară de săptămîna trecută (la care consilierii PD-L și PNL nu au fost invitați) ședința AGA din 21 august s-a dovedit a fi un exercițiu democratic inutil în care consilierii locali au dezbătut timp de 3 ore situația apei potabile din Slobozia. Pe rînd, consilierii locali au solicitat directorului Valentin Cilibeanu explicații, au oferit soluții inaplicabile și și-au declinat orice responsabilitate vizavi de situația existentă. Mai mult decît atît, consilierii PSD au respins în bloc teoria «apei grele» (depășirile la fier și amoniu sînt de 2 pînă la 7 ori mai mari, iar nivelul de plumb, în cazul unuia dintre buletinele publicate pe site-ul primăriei Slobozia, tinde către limita maximă), au negat evidența, susținînd că apa nu e galbenă și au cerut insistent ca populația să fie informată că apa poate fi consumată.
Concluzia celor 3 ore de «ciorovăieli politice», cum a fost caracterizată întîlnirea de către unul dintre consilieri, a fost oferită de directorul SC Urban, Valentin Cilibeanu: constituirea unei comisii formate din consilieri, reprezentanți ai SC URBAN și reprezentanți ai Primăriei Slobozia, care să negocieze cu SC AMONIL un grafic de reeșalonare a datoriilor istorice, precum și o eventuală posibilitate de reluare a furnizării apei potabile de către combinat, în cazul în care calitatea apei din sursa subterană nu va fi ameliorată.
Iartă-i, Doamne, că nu știu ce spun!
Imaginea ședinței de vineri n-ar fi însă completă fără luările de poziție ale consilierilor prezenți. Pentru că spațiul pe care îl avem la dispoziție e limitat, ne vom rezuma la a cita doar cîteva luări de poziție, în speranța că ele vor reflecta cu suficientă acuratețe aprecierile noastre.
«Eu înțeleg din ce spuneți dumneavoastră că apa e bună de băut. Atunci să dăm, domnule, un comunicat către populație, prin care să spunem lucrul asta. Că apa e bună de băut și poate să o bea toată lumea. Dacă altfel nu înțeleg, atunci să le spunem noi ce să facă!»
Theodor Ștefan, consilier local PSD

«Degeaba îmi spuneți dumneavoastră și degeaba spuneți populației că apa e bună de băut, dacă oamenii nu beau apă pentru că e galbenă»
Constantin Sărăcăceanu, consilier local PD-L

«Pot să vă asigur, în ce mă privește, că noi am depus toate eforturile să furnizăm o apă care să respecte parametri de potabilitate impuși de legislația în vigoare. Noi facem tot ce ne stă în putință ca apa pe care o furnizăm populației să fie potabilă. În cazul în care decideți că ea nu e bună și că societatea nu-și face datoria, puteți decide: o desființăm, schimbăm rețeaua, facem altă societate, ne întoarcem la AMONIL. Dumneavoastră sînteți acționarii, puteți decide ce doriți» Valentin Cilibeanu, director SC Urban

«Credeți că dacă vom schimba conductele de oțel cu conducte de plastic, apa își va schimba culoarea și compoziția? Adică investiția aceasta ne va oferi o garanție? Din cîte am înțeles, chimismul apei e cel care dizolvă fierul de pe conducte. Dar conductele de fier din subsolul blocurilor și din apartamente rămîn! Atunci, la ce bun să cheltuim banii inutil?»
Gabriela Petre, consilier local PD-L

«Toată lumea se întreabă cît va rămîne apa asta colorată! Dar eu vă adresez o altă întrebare. Dumneavoastră știți cît plumb avea apa înainte, apa din Dunăre? Nu s-a făcut nicio monitorizare? Atunci despre ce vorbim aici? Apa e bună și gata!»
Cornel Vasile, consilier local PSD

«Amonil ne otrăvește în fiecare zi, de o lună de zile, sistematic, cu noxe... Chiar și acum, în timp ce vorbim. Am atenționat primarul, viceprimarii... Avem o soluție și e de datoria noastră să o punem în aplicare. Să le dăm amenzi în fiecare zi pînă ajungem la concurența sumei datorate și, după aceea, să-i amendăm în continuare pînă îi desființăm. Era pămîntul roșu... Inclusiv mercur ne bagă în suflet! Să-i desființăm și gata!»
Emil Constantinescu, consilier local PSD

Urban, o societate total neperformantă
În ciuda asigurărilor oferite de conducerea Urban, care a declarat public că, în ultimii 4 ani, societatea s-a redresat economic și ar putea deveni profitabilă, realitatea raportului făcut public în cadrul ședinței AGA din 21 august 2009 este total diferită:
* SC Urban are datorii neachitate de peste 76 miliarde lei
* în luna iunie 2009, societatea a înregistrat o balanță negativă de 2,2 miliarde lei
* investiția în refacerea celor 40 de kilometri de rețea de oțel are o valoare estimată de peste 100 de miliarde, bani pe care societatea nu îi are
* pierderile și furturile din conducte reprezintă 33 la sută din cantitatea de apă furnizată în anul 2009
* societatea nu-și poate desfășura activitatea curentă din cauza blocării conturilor de către creditori

25 August 2009, 20:18 (17291 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 03 Sep 2026
136 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ialomița: Autoturism furat din Spania, restituit proprietarului

Ialomița: Autoturism furat din Spania, restituit proprietarului

Un autoturism reclamat furat în luna septembrie 2011, a fost identificat și restituit proprietarului de drept de către polițiști. Urmare a corespondenței purtate cu Centrul de Cooperare Polițienească Internațională ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:41
(8585 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: I-a ghicit în palmă și i-a furat bijuteriile!

O femeie din Slobozia a sesizat Poliția că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune. Victima a fost abordată de o persoană necunoscută, care a spus că îi poate ghici în palmă. Fapta a fost sesizată ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:16
(7158 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Fără premis, a intrat cu mașina într-un imobil!

Poliția Orașului Căzănești a fost sesizată cu privire la faptul că un autoturism a intrat direct într-un imobil. Din incident a rezultat vătămarea corporală a «șoferului», un localnic de 42 ani. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:10
(11157 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Lemne vîndute în Obor fără documente

În Oborul Municipal Slobozia a fost depistată o femeie de 62 ani, din comuna Sita Buzăului-Covasna, care vindea material lemnos fără a elibera factură fiscală ori bon fiscal. Cea în cauză a fost sancționată ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:04
(6651 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Autoturism furat din Italia, identificat și indisponibilizat de polițiști

Ialomița: Autoturism furat din Italia, identificat și indisponibilizat de polițiști

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Trafic și Furturi Auto, în colaborare cu specialiști ai Registrului Auto Român Ialomița au organizat și executat o acțiune pentru ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:04
(9104 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan cu permisul suspendat

O patrulă de siguranță publică a oprit pentru control, pe DJ203E, la intersecția comunei Munteni Buzău cu orașul Căzănești, o autoutilitară condusă de un bărbat de 38 ani, din București. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 08:08
(8759 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Prins beat la volan

Un tînăr de 31 ani, din comuna Ograda, a fost depistat de către un echipaj rutier la volanul unui autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat alcoolscop, rezultatul ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 08:07
(6596 vizualizări - 0 comentarii)


Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, la Slobozia

În perioada 18 aprilie-24 aprilie 2012, cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 13:31
(11771 vizualizări - 0 comentarii)


Patron constănțean cu firmă la Fetești, cercetat pentru evaziune fiscală

Un constănțean de 55 ani, patron al unei firme din Fetești, este cercetat de polițiștii feteșteni pentru că a prejudiciat bugetul statului cu suma de peste 194000 lei. El nu a virat către buget sumele reprezentînd ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:56
(5703 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Accident după ce a intrat în automobilul din față

În cursul zilei de marți, 10 aprilie a.c., un bărbat de 34 ani, din Slobozia, a fost implicat într-un accident rutier. Pentru că nu a respectat distanța regulamentară în mers, el s-a ciocnit de un alt autoturism ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:53
(8685 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Urziceni: Hoață de profesie, a încercat să scape de pușcărie

Polițiștii Biroului de Ivestigații Criminale din cadrul Poliției Urziceni au identificat pe străzile orașului, marți, 10 aprilie a.c., o femeie de 38 de ani pe numele căreia Judecătoria Sector 3 din București ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:52
(8903 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Săpa în curte și a descoperit un revolver din Al Doilea Război Mondial

Un bărbat de 47 de ani a făcut o descoperire mai puțin obișnuită. În timp ce săpa curtea surorii sale din localitatea Axintele, el a descoprit un revolver ce datează din perioada celui de-al Doilea Război ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:46
(9437 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Axintele revolver


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 57000 lei

Conducerea sub influența alcoolului, viteza excesivă, precum și neutilizarea centurii de siguranță au fost principalele abateri descoperite de polițiștii rutieri în perioada 6-9 aprilie a.c. Valoarea sancțiunilor ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:45
(5711 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 12:35
(7517 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: O baracă de lemn a căzut dintr-o căruță peste un bătrîn de 67 ani!

Un bătrîn de 67 ani din localitatea Siriu-Prahova, era să-și piardă viața, luni 9 aprilie a.c. Bătrînul a fost lovit de o baracă din lemn care era transportată de un căruțaș. În momentul în care s-a produs ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 11:02
(8769 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Valea Ciorii: Tînăr pus pe scandal, arestat

Polițiștii din Țăndărei au reținut luni, 9 aprilie a.c., un tînăr de 22 ani, din localitatea Valea Ciorii, după ce a băgat spaima în tot satul. El a fost acuzat de comiterea infracțiunilor de furt calificat ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 11:01
(8838 vizualizări - 3 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de calificare pentru șomeri

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița organizează pentru anul 2012 un număr de peste 20 de cursuri de calificare. Cele mai multe din aceste cursuri fac parte din domenii de activitate ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 11:00
(10050 vizualizări - 3 comentarii)


Motociclu furat din Spania, descoperit la Slobozia

În urma unei acțiuni a poliților ialomițeni, în colaborare cu inspectorii Registrului Auto Român Ialomița, desfășurată luni 9 aprilie a.c., s-a descoperit un motociclu furat din Spania, pus în circulație ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:59
(7904 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șofer prins băut la volan

Un tînăr slobozean de 26 ani este cercetat de polițiști, după ce luni, 9 aprilie a.c., a fost prins conducînd sub influența băuturilor alcoolice. Oprit în trafic de polițiștii Serviciului Rutier, tînărul ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:58
(7070 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Hoț de fier vechi, prins de polițiști

Un bărbat de 38 ani, din comuna ialomițeană Ion Roată, a fost reținut luni, 9 aprilie a.c., după ce a furat mai multe bare metalice din curtea unei societăți comerciale din localitate. Cel care a sesizat ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:57
(7709 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale intensificate în perioada Paștelui

O dată cu apropierea Paștelului, inspectorii DSVSA Ialomița și-au identificat controalele, în scopul prevenirii toxiinfecțiilor alimentare. Astfel, au fost confiscate peste 500 kilograme de produse de origine ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:55
(8038 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Bursa generală a locurilor de muncă»

În data de 27 aprilie a.c., Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza, la Clubul Tineretului din Slobozia, «Bursa generală a locurilor de muncă». Reprezentanții AJOFM Ialomița ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:55
(8797 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A fost prinsă la furat din supermarket

Agentul de pază din cadrul unui supermarket din Slobozia a sesizat telefonic ofițerului de serviciu al Poliției sîmbătă, 7 aprilie a.c., faptul că o tânără a sustras din incinta unității mai multe produse ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 13:11
(7644 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița, locul 5 pe țară la încasări bugetare

În luna martie 2012 au fost încasate la bugetul general consolidat aproximativ 43,04 milioane lei, înregistrîndu-se o creștere cu 8,30% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Programul de colectare ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 13:08
(6032 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Doar 54 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 9 aprilie 2012, sînt disponibile doar 54 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:36
(6953 vizualizări - 2 comentarii)


Autoutilitară furată din Spania, găsită la Slobozia

Vineri, 6 aprilie a.c., o patrulă mixtă de siguranță publică polițist-jandarm a oprit pentru control în trafic, pe raza municipiului Slobozia, o autoutilitară condusă de un tînăr localnic, de 35 ani. În ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:28
(8000 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: I-au furat telefonul mobil la ore!

Poliția Fetești a fost sesizată vineri, 6 aprilie a.c., de către un bărbat, de 39 ani, din comuna Făcăeni, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras fiicei sale un telefon mobil, în timp ce frecventa ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:25
(10026 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Rambursări de TVA de peste 4,73 milioane lei

În luna aprilie2012, la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Ialomița se va rambursa taxă pe valoarea adăugată în sumă de peste 4,73 milioane lei, aferentă unui număr de 74 deconturi ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:13
(8288 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: I-au furat autoturismul din curtea casei!

Poliția Fetești a fost sesizată de un bărbat, de 44 ani, din comuna Bordușani, despre faptul că doi tineri au sustras un autovehicul din curtea locuinței sale. Imediat după primirea sesizării, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:08
(7894 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Argeșean cercetat de polițiști după ce a vândut apă colorată pe post de motorină

Țăndărei: Argeșean cercetat de polițiști după ce a vîndut apă colorată pe post de motorină

Un bărbat de 41 ani, din comuna argeșeană Albota, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, faptă aflată în evidențele Poliției cu autori necunoscuți. Fapta a ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 11:59
(13965 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Veverita în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marius în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița AlexDan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița @Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Eu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Ion în «Amara Trophy» 2026, etapă de «rally raid» sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița simo în Zorii liberali ai suveranismului mijesc cu Stelică Mihaela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Adevarul în Mandatul lui Poenaru se transformă în coșmar statistic! Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița relu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Horia în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu are importanță în Caz de «West Nile» în localitatea Gheorghe Doja, confirmat de DSP Ialomița Ciprian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...