Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Sfântu Gheorghe, bordelul electoral al Ialomiței

Politicienii ialomițeni au compromis alegerile locale

Sfîntu Gheorghe, bordelul electoral al Ialomiței

Duminică, 23 august 2009, la Sfîntu Gheorghe au avut loc alegeri anticipate pentru desemnarea unui nou primar. În cursa pentru fotoliul rămas vacant după demisia actualului subprefect Mădălin Teculescu s-au înscris Livia Tudorache, exponentă a PSD, Lucian Vlășceanu, reprezentant al PD-L și Paul Jica, mandatarul PNL. Niciunul dintre cei trei candidați nu a obținut însă majoritatea necesară pentru a cîștiga din primul tur de scrutin. Astfel, PNL a obținut 13 la sută dintre sufragii, PD-L, 43 la sută, iar PSD 44 de procente. Următorul tur de scrutin se va desfășura duminică, 30 august. Însă, indiferent de rezultatele de acum sau cele ce vor urma votului de la sfîrșitul acestei luni, concluzia este una singură: politicienii ialomițeni au compromis alegerile locale prin mită, turism electoral și amenințări.
(A. PANAIT)

Feuda lui Teculescu, ultima redută nemituită electoral
Pentru a înțelege exact cum a fost posibilă o fraudă de proporții într-o comună cu 1600 de locuitori trebuie, mai întîi, să facem puțină istorie locală. Comuna Sfîntu Gheorghe a fost dominată, timp de 12 ani, de reprezentantul PD-L, Mădălin Teculescu. Considerat «primar pe viață» și apreciat la superlativ atît de alegători cît și de oficialii județeni, Mădălin Teculescu și-a cultivat, în timp, un electorat fidel care i-a permis să cîștige trei mandate consecutive din primul tur. Nu fără emoții însă! La alegerile de anul trecut, spre exemplu, în ciuda carismei sale, a fost nevoie de toată autoritatea sa de primar în funcție pentru ca duzina de voturi necesară cîștigării mandatului să îi revină. După ora închiderii urnei, spun gurile rele.
Acesta a fost, probabil, și unul dintre multele motive pentru care Mădălin Teculescu a identificat soluția elegantă a retragerii sale de pe scena politică prin transferarea sa la Prefectură. Lăsată pe mîna viceprimarului Vlășceanu, comuna s-a transformat în ultima lună într-un imens laborator electoral în care partidele politice au patentat toate metodele de fraudă electorală experimentate anterior: turismul electoral intracomunal, considerat deja o banalitate, mita electorală, desfășurată pe parcursul întregii luni, precum și amenințările, o metodă mai puțin uzitată anterior, dar cu efecte devastatoare de această dată. Vom încerca, în cele ce urmează, să probăm aceste acuzații și să vă oferim o imagine globală a unor practici care confirmă că Ialomița se află în plin feudalism electoral.

Balaurul PSD cu o mie de capete
Trebuie spus că deși fiecare dintre partidele politice au uzat și abuzat de metodele enumerate mai sus, cei mai eficienți s-au dovedit a fi pesediștii. Organizați în găști, coordonați metodic și beneficiind de experiența șirurilor anterioare de alegeri, oamenii lui Ciupercă au declanșat campania de mituire a electoratului încă din urmă cu o lună. Primele încercări, timide și nevinovate prin comparație cu ce avea să urmeze, s-au dovedit a fi cele ale candidatei Tudorache Livia, care a împărțit babelor, «pe la colț», fursecuri și Frutti Fresh, la lansarea candidaturii sale. Ulterior, problema mitei electorale a fost preluată de staff-ul de campanie al candidatei care a împărțit, sistematic sau de-a valma, ulei, zahăr, orez și suc. Pe strada Lăcrămioarei din Sfîntu Gheorghe, locul unde am avut confirmarea faptului, oamenii dau senini declarații: «Păi au făcut bine, de ce nu!? Familia mea a primit de două ori ajutoare, că așa le-a spus. Ne-au zis cine candidează, adică cine le dă, și ne-au spus ca nu cumva să uităm să votăm».
Programul de mită electorală a continuat pînă în ziua alegerilor cînd, la biserica din sat, reprezentanții PSD au împărțit ultimele pachete. Însă mai gravă decît mita repetată, se dovedesc a fi amenințările și presiunile la care au fost supuși alegătorii care puteau fi șantajați. Șantaj pe care PSD nu s-a sfiit să-l folosească pentru a smulge voturi. Iar exemplul de mai jos e grăitor.

1 milion de lei pentru un vot PNL
Monitorizați la sînge de pesediști, peneliștii din Sfîntu Gehorghe au avut puțin spațiu de manevră. Suficient însă pentru a oferi pînă la 1 milion de lei, vechi ce-i drept, pentru un vot. Însă declarația femeii pe care am descoperit-o noi dovedește clar că motivația oferită de milionul primit nu a fost mai puternică decît frica de mîna lungă a PSD. «Sînt dezorientată pentru că mi s-a întîmplat necazul asta. A venit o doamnă pe care n-am cunoscut-o, cu Ionel de mînă, și mi-a dat pentru fetiță 1 milion de lei. „Am auzit că ești bolnavă“, așa mi-a zis și am crezut că m-ajută pentru că sînt de-ai lui Livia. Dar n-au fost de-ai ei, erau de la PNL. Acum mie îmi pare rău, că Livia e fată bună, o cunosc...Da' m-am dezorientat, cînd i-am văzut acasă... Acolo am votat cum trebuie, că pe urmă mi-a spus Ionel și m-am dumirit! Da' sînt supărată, că dacă n-am votat cu ei, acum trebuie să dau banii înapoi!...».
Iar dacă vi se pare incredibil, iată și bomboana de pe tortul mitei. Pentru a o reconverti la votul PSD, reprezentanții partidului i-au promis femeii, operată anul trecut și declarată inaptă de muncă, că o vor ajuta să obțină, anticipat, dreptul de a se pensiona pe caz de boală.
Revenind la PNL, surse apropiate firavului staff de campanie al candidatului Paul Jica ne-au confirmat că principala metodă folosită de acesta pentru a obține cele 13 procente obținute a fost «căratul la vot». Original din Butoiu, unde are peste 200 de rude cu drept de vot, Jica a beneficiat din plin de această metodă de vot, la care s-au adăugat, după cum v-am arătat mai sus, celelalte oferte.

Un PD-L discret și persuasiv
Beneficiind de recunoașterea și renumele fostului primar, actualul subprefect Mădălin Teculescu, PD-L s-a dovedit a fi o prezență mai degrabă discretă în peisajul alegerilor locale din Sfîntu Gheorghe. Discretă, dar convingătoare, pentru că pe lîngă sutele de găleți oferite sătenilor, PD-L și-a făcut, cu subprefectul Teculescu «de mînă», o campanie asiduă prin casele alegătorilor. Cele mai vehiculate promisiuni au fost acelea de sprijin financiar pentru proiectele avansate în perioada în care acesta a fost primar, precum și cele de ajutor punctual oferit de proaspătul suprefect pentru foștii săi concetățeni. La acestea promisiuni ale PD-L se adaugă declarațiile martorilor oculari privind prezența zilnică a subprefectului în comună în perioada campaniei electorale, vizita acestuia în preziua alegerilor la simpatizanții PD-L consacrați, precum și afișarea lui alături de familie în parcul din apropierea Secției de votare nr. 1 din Sfîntu Gheorghe, sînt tot atîtea exemple de manipulare a alegătorilor în vederea obținerii unui scor electoral favorabil partidului. Evident, subprefectul Teculescu are o explicație perfect legală: «sînt aici alături de familie. Am votat, nu mă aflu în perimetrul secției de vot, nu pot fi acuzat de nimic. E dreptul meu de cetățean să mă bucur de această zi de duminică» ne-a declarat subprefectul Teculescu. No comment!

Ștefana, alegătoarea nimănui
Credem că tabloul mitei electorale statuate de partidele politice ialomițene a fost suficient explicat. El ar fi însă incomplet fără o declarație de culoare pe care am obținut-o de la Ștefana Dumitrache, o alegătoare de 80 de ani.
-E voie să vorbim?!
-Cum să nu! Nu e o țară liberă?
-Este, dar eu de obiceiul meu mă feresc să dau din gură! Felul meu e să fac și să tac!
-Ați votat?
-Am votat!
-Și ce-ați primit pentru vot?
-Nimic n-am primit. Cînd a venit alde Livia, am văzut adunătura, dar eu am stat deoparte! Am stat și eu la un colț, acolo. Iar cînd au venit mașinile, vreo 10 mașini, eu n-am mai apucat. Au dat, dar la mine n-a mai ajuns. Știu că unii a luat ulei, zahăr... Știu, dar nu mă bag!
-Vorbesc oamenii despre asta...
-Cine a luat, nu vorbește, că omu' e ascuns. Da' eu ce-am făcut, vă spui! Acuma, să spui drept, eu am votat cu Livia, că o cunosc de mică. Votam cu el (n.red.: reprezentantul PNL), da' mi-a fost frică c-are să mute Primăria la Malu, cum a mai făcut odată!
-Așa vi s-a spus, că o să mute Primăria?
-Da, maică!
-Și cu Livia de ce-ați votat?
-Eu sînt femeie bătrînă, maică! Nu pot să plătesc garda. 500 de mii, de unde să-i dau mereu. Acu', dac-o veni ea, poate-o scoate, cum s-a zis. Nu poate nimeni să știe precis, numai Bunul Dumnezeu. Dacă-i pe partea aia mai bine, sau dac-o fi mai rău, numai EL știe. Eu mi-am făcut datoria!

Jupînul Olaru, capul deconcentraților din PSD
O atenție specială se cuvine a fi alocată hoardei de directori de instituții deconcentrate aruncați în campania de la Sfîntu Gheorghe. Practic nu a existat instituție din subordinea statului în care PSD să aibă un reprezentant, iar acesta să nu fie prezent la alegeri. Plasați strategic în intersecții, alături de reprezentanți ai organizației comunale, acești soldați ai partidului s-au dovedit a fi cea mai eficientă și convingătoare armă în războiul de intimidare al alegătorilor. Contactat pentru a oferi o explicație cu privire la prezența lor în comună în ziua alegerilor, Ștefan Mușoiu, directorul oficial de campanie al PSD ne-a declarat: «reprezentanții noștri monitorizează situația pentru ca celelalte partide să nu ofere mită electorală. Avem suspiciuni că acest lucru se întîmplă, e tot ce pot să vă spun».
Pentru că răspunsul ni s-a părut insuficient, am încercat să obținem un punct de vedere de la președintele partidului, Silvian Ciupercă. Acesta nu a putut fi contactat pentru a oferi o explicație pertinetă privind folosirea funcționarilor publici ai statului în campania și mituirea metodică a electoratului din Sfîntu Gheorghe. Nici nu ne miră! După cum nu ne miră faptul că Vasile Olaru, directorul Spitalului Județean Slobozia, a fost jupînul campaniei de la Sfîntu Gheorghe și în ziua alegerilor. Probabil pentru a elibera, la nevoie, adeverințele pentru folosirea urnei mobile, care l-au făcut celebru la alegerile de la Balaciu. Și ca să aibă susținere a fost însoțit de șăptarul de serviciu Zamfir, consilier juridic al Spitalului Județean Ialomița.

O mie de încălcari ale legii, o singură sesizare
În ciuda zecilor de sesizări făcute de reprezentanții partidelor politice, după desfășurarea alegerilor s-a înregistrat o singură sesizare. Ea a venit din partea candidatului PD-L, Lucian Vlășceanu, a fost depusă la Biroul Electoral de Circumscripție și a sesizat existența a numeroase grupuri de persoane în apropierea celor două secții de vot. Agripina Costea, locțiitoarea președintelui Circumscripției Electorale Sfîntu Gheorghe a declarat însă că sesizarea a fost declinată către Poliție: «potrivit legii 67 privind alegerile locale, sesizarea făcută nu viza incidente desfășurate în perimentrul secțiilor de votare. Prin urmare ea a fost adusă la cunoștința polițiștilor și urmează a fi cercetată de aceștia».
În aceste condiții, la Sfîntu Gheorghe, sigurele date oficiale rămîn cele statistice oferite de comunicatul de presă al Prefecturii Ialomița. «Dintr-un număr total de 1685 de alegători s-au prezentat la urne 1336 de persoane (80%). Pentru 21 de votanți s-a folosit urna specială. Numărul voturilor declarate nule: 19. Numărul total al voturilor valabil exprimate: 1317. Numărul minim necesar (majoritatea) de voturi valabil exprimate pentru alegerea primarului: 659. Rezultatele au fost următoarele: Iuliana-Livia Tudorache (PSD)-581 de voturi, Lucian Vlășceanu (PD-L)-565 de voturi, Paul Jicu (PNL)-171 de voturi. Întrucît niciunul dintre candidați nu a obținut majoritatea de voturi valabil exprimate, se va organiza turul doi de scrutin pentru primii doi candidați, pe data de 30 august 2009».

25 August 2009, 20:25 (20419 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 26 Aug 2026
316 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Măsuri de prevenire a infecției cu noul Coronavirus

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță faptul că va suspenda, până la data de 31 martie 2020, activitatea medicilor veterinari de circumscripție. De asemenea, vor fi ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2020, 19:20
(3418 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Șofer rănit într-un accident rutier

Un bărbat de 51 de ani, domiciliat în județul Suceava, a produs un accident rutier pe raza comunei Coșereni, în ziua de luni, 16 martie 2020. Acesta circula către Urziceni, moment în care, fără să respecte ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2020, 19:15
(2710 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziția șomerilor peste 288 de locuri de muncă. Persoanele interesate pot obține mai multe detalii la sediul instituției din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2020, 19:10
(2100 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița, ședință de îndată

Consiliul Județean Ialomița convoacă marți, 17.03.2020, de la orele 11,00, la Sala «Europa», o nouă ședință de îndată. Pe ordinea de zi a ședinței figurează două proiecte de hotărâri, respectiv un proiect ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 21:10
(2573 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: O nouă Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: O nouă Campanie de donare de sânge

Luni, 16 martie 2020, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, Protopopiatul Slobozia a organizat ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 17:50
(4454 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți Târg: Ordin de protecție pentru o femeie care și-ar fi lovit sora

Polițiștii ialomițeni au emis duminică, 15 martie 2020, un ordin de protecție provizoriu pe numele unei femei, de 32 de ani, din Fierbinți Târg, care și-ar fi lovit sora de 37 de ani. Astfel, la data de ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 17:45
(5070 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 13 martie 2020, în jurul orelor 20,00, polițiștii din Căzănești au oprit, pe DJ203E, un autoturism care se deplasa sinuos. În urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit că șoferul ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 17:40
(1805 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu 3 autoturisme implicate

Vineri, 13 martie 2020, în jurul orelor 13,00, polițiștii slobozeni au intervenit la un accident de circulație soldat cu trei victime, în care au fost implicate 3 autoturisme. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 17:35
(2438 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Hotărâre a Comitetului Local pentru Situații de Urgență a Municipiului Slobozia

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Slobozia a emis o nouă Hotărâre în contextul prevenirii răspândirii epidemiei Coronavirus la nivel local. Astfel, se menționează la articolul ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 17:25
(3963 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 30 de persoane în carantină, 100 de persoane în autoizolare

Sâmbătă, 14.03.2020, luând în considerare situația epidemiologică la nivel european generată de Coronavirusul SAR-COV-2, precum și evoluția infecțiilor pe teritoriul României. Având în vedere necesitatea ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2020, 21:40
(4514 vizualizări - 0 comentarii)


Tribunalul Ialomița își restrânge activitatea

Tribunalul Ialomița, cea mai mare instanță din județ, își restrânge activitatea. Decizia survine măsurii de prevenire a răspândirii noului Coronavirus. Astfel, în perioada 16 martie 2020-4 mai 2020, instanța ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2020, 20:15
(3668 vizualizări - 0 comentarii)


Enel, E-Distribuție și Engie suspendă temporar activitățile cu publicul

«Din grijă pentru sănătatea și siguranța clienților, angajaților și comunităților pe care le deservesc, Enel Energie și Enel Energie Muntenia își vor suspenda temporar toate activitățile care presupun contactul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2020, 18:20
(4047 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii au tras focuri de armă la Fetești: A fost reținut un bărbat care a furat un autoturism!

Acțiune rapidă și fermă a polițiștilor ialomițeni, care au folosit armamentul din dotare la Fetești, pentru imobilizarea unui autoturism furat, condus de un bărbat de 26 de ani. Șoferul a fost reținut pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2020, 12:40
(6504 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii au efectuat percheziții pe raza județelor Călărași și Ialomița, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din București și Călărași,  împreună cu procurorii DIICOT-BT Călărași, au efectuat 17 percheziții domiciliare pe raza județelor Călărași ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2020, 10:05
(3642 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru «furt calificat» și «conducere fără permis»

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Ialomița au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2020, 17:25
(1924 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan pe străzile Sloboziei

Marți, 10 martie a.c., polițiștii slobozeni au depistat în flagrant un bărbat, de 49 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2020, 17:20
(2194 vizualizări - 1 comentariu)


Perieți: Șofer fără permis al unui moped neînmatriculat

Marți, 10 martie a.c., polițiștii slobozeni au oprit, pentru control, un moped care circula pe raza comunei Perieți, al cărui conducător nu utiliza casca de protecție. În urma verificărilor efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2020, 17:15
(2185 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 96 persoane, izolate la domiciliu!

Potrivit Prefecturii Ialomița, în ceea ce privește situația epidemiologică-Coronavirus, marți, 10 martie 2020, 96 persoane sunt izolate la domiciliu, în carantină neaflându-se persoane ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:35
(3817 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Copii folosiți la cerșit

Situație revoltătoare în județul Ialomița. În cadrul unei acțiuni desfășurată de polițiștii ialomițeni, luni, 9 martie 2020, oamenii legii au descoperit doi minori, de 1 și, respectiv, 5 ani, folosiți la ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:30
(2646 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se întrerupe apa la Dridu!

Din cauza lucrărilor de întreținere și reparații ale liniilor de electricitate, RAJA SA Constanța informează clienții din localitatea Dridu cu privire la faptul că miercuri, 11 martie 2020, între orele ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:25
(2499 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Conducea beat un scuter

Un tânăr, de 26 de ani, din Fierbinți Târg, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost identificat în trafic în stare de ebrietate și cu permisul de conducere anulat. El a fost oprit luni, 9 martie a.c. ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:20
(3083 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Măsuri preventive împotriva Covid-19

Societatea RAJA SA Constanța a implementat o serie de măsuri specifice, pentru a limita răspânidrea infecției cu noul Coronavirus. Toate centrele societății au fost dotate cu materiale și soluții dezinfectate ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:15
(2795 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: La volan cu permisul suspendat

Agenții Poliției Rurală Slobozia au oprit pentru control pe raza comunei Bucu un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din București. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:10
(2546 vizualizări - 0 comentarii)


Toate școlile din Ialomița vor fi închise

Reprezentanții Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență au ajunțat faptul că în perioada 11-22 martie a.c., toate școlile din România, implicit Ialomița, vor fi închise ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 22:15
(3411 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ordin de protecție pentru un bărbat care și-ar fi lovit și amenințat soția și fiica

Polițiștii ialomițeni au emis duminică, 8 martie 2020, un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din Slobozia, care și-ar fi lovit și amenințat soția și fiica. Astfel, la data ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:55
(3945 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: I-a luat foc casa

Sâmbătă, 7 martie, a.c., în jurul orelor 21,20, ISU Ialomița a intervenit la stingerea unui incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din localitatea Gârbovi. La locul solicitării s-au deplasat de urgență ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:45
(2115 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


Ialomița: Arestat pentru «conducere fără permis»

Vineri, 6 martie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:40
(2357 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: La volan cu permisul suspendat

Duminică, 8 martie a.c., polițiștii din Jilavele au oprit pentru control, pe raza comunei Armășești, un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, din Urziceni. În urma verificărilor efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:35
(2554 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente violente la Amara și Coșereni

Accidente violente la Amara și Coșereni

Duminică, 8 martie, a.c., în jurul orelor 10,15, s-a produs un accident rutier produs în orașul Amara, în care au fost implicate un autoturism și un autotren. În sprijinul persoanelor implicate în coliziune ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:30
(6326 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Incendii de vegetație

Ialomița: Incendii de vegetație

Sâmbătă, 7 martie, a.c., în jurul orelor 14,55, ISU Ialomița a intervenit la stingerea unui incendiu de vegetație uscată și gunoi, izbucnit pe raza localității Manasia. Pentru localizarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:15
(1757 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Gigel în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...