Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Primăriile ialomițene, în pragul falimentului administrativ

Primăriile ialomițene, în pragul falimentului administrativ

Restructurare în masă a administrației, orientarea cu prioritate a fondurilor existente către infrastructură, economii bugetare de 125 milioane de euro, un coeficient de angajați bugetari de 0,21 la mia de locuitori ai unei localități, 28 de măsuri anticriză, alocarea a 20 la sută din cheltuielile bugetare pentru investițiile din infrastructură... Și exemplele ar putea continua pe zeci de pagini căci, în urmă cu o lună, Guvernul Boc a avut o perioadă fastă în care previziunile zodiacale anunțau că Marte, în conjuncție cu Saturn, permite susținerea unui discurs populisto-fantastic și recomandă cu tărie gogoșile administrative pentru populație. La o lună de la alinierea planetelor cu Guvernul României, am avut curiozitatea de a verifica cîte din afirmațiile de atunci mai sînt valabile și, mai ales, ce se întîmplă cu primăriile ialomițene, cu 4 luni înainte de finele anului în curs. Rezultatul chestionarului adresat de noi edililor locali e catastrofal: investițiile curente ale primăriilor au fost sistate sau tind către 0, majoritatea celor intervievați funcționează în regim de avarie, iar la unele dintre primării, edilii locali se gîndesc că ar fi mai eficient să pună lacătul pe ușă.
(A. PANAIT)

Coeficient-minune pentru 1247 de angajați
Potrivit unei informații vehiculate în perioada cînd Guvernul Boc promitea un standard general pentru administrație, coeficientul de funcționari publici la mia de locuitori a fost stabilit pe hîrtie la 0,21 la mia de locuitori. În Ialomița însă, coeficientul este la ani lumina distanță de standard. O situație privind numărul personalului din cadrul autorităților publice locale a județului Ialomița la 30 iunie 2009 confirmă nu doar această afirmație, ci și o stare de fapt imposibil de clintit. Conform pretențiilor guvernamentale, Ialomița este un județ supradimensionat administrativ. Iar «supradimensionarea» pentru cei 1247 de funcționari publici din administrația locală începe de la Consiliul Județean Ialomița, unde procentul este de 0,31 la mie, adică 90 de angajați. Potrivit declarațiilor publice făcute de autoritățile județene, «numărul de angajați ai instituției este subdimensionat față de necesități cu aproape 30 de procente». Cum însă Consiliile Județene sînt ultimele vizate de ajustarea conform coeficientului, evident că sîntem ultimii care să le plîngem de milă. Interesant este însă faptul că orașele de mici dimensiuni (ca să nu spunem fostele comune ale județului, devenite peste noapte orașe) depășesc procentual numărul de angajați ai orașului Slobozia (2,36 la mia de locuitori) dovedind că importanța administrativă nu are nici o legătură cu numărul de angajați. Este cazul orașului Țăndărei (3,71), Amara (3,39) sau Căzănești (6,59).
În top, conduc însă, detașat, comunitățile rurale. Lider de clasament este Ciocîrlia (12,38), urmată îndeaproape de Platonești (11,29), Brazii (10,43), Drăgoești (10,88), Colelia (10,59) sau Moldoveni (10,57).
Privit prin prisma coeficientului minune, procentul mare de angajați la mia de locuitori, mai ales în cazul unor comune mici, cu maximum 2-3 mii de locuitori, pare exagerat. În fapt, angajații din primării nu trec de o duzină, iar primele 3-4 poziții, adică primarul, viceprimarul, contabilul și paznicul de noapte nu ajută cu nimic la derularea procesului administrativ.

Demagogie politică pe spinarea primăriilor
Preocuparea autorităților județene de a găsi soluții pentru economisirea celor 125 de milioane de euro promise de Boc luna trecută poporului prin concedierea a 20 la sută din angajați a îmbrăcat, în Ialomița, forme ilare. Este de notorietate ieșirea la rampă a președintelui PD-L Ialomița care a anunțat că filiala locală sprijină inițiativa lui Boc. «Într-o localitate unde au loc 10 nașteri si 5 căsătorii civile nu știu de ce mai e nevoie de un om angajat special pentru asta și nu se face cum se făcea înainte, adică să oficieze secretarul» a declarat cu curaj Cazacu Marinică.
Prinse între demagogia guvernametală și cea politică, autoritățile locale dezvoltă însă metode de apărare inedite, care să permită supraviețuirea administrație pînă la sfîrșitul anului în curs. Așa se face că, de exemplu, primarul de la Ograda, Lilian Badea, se gîndește să recupereze banii din amenzile aplicate prostituatelor, la Platonești, primarul Negraru Florinel amenință că va pune lacătul pe primărie, la Mărculești, Ciriblan Gheorghe a concediat 4 angajați, iar cu unul dintre ei se războiește prin instanțele de judecată, iar în celălalt capăt al județului, la Roșiori, de exemplu, primarul Dobre Nicolae a făcut din primărie crîșmă comunală ca să mai scoată un ban.

Ograda mizează pe amenzile din prostituție
Comuna Ograda are 3100 de locuitori și tocmai a pierdut o finanțare europeană de 2,5 milioane de euro pentru alimentare cu apă. Asta deși primarul Badea Lilian este primar PSD și se bucură de susținere necondiționată din partea partidului pe care îl reprezintă. «Teoretic, pentru că, în fapt, am ajuns să mă întreb dacă n-ar fi mai bine să renunțăm să mai facem ceva. Dacă n-am bani să plătesc energia electrică, Fiscul îmi blochează conturile. Păi, e normal? De ce sînt tratat eu ca o societate comercială? Îmi răspund tot eu. Pentru că se vrea să nu facem nimica. E mai bine așa. Numai că eu am lucrări în desfășurare, vreau să lansez niște lucrări noi de asfaltare. Cu ce bani?» se plînge Lilian Badea. Și, pentru că e deja la al doilea mandat, identifică singur soluțiile, glumind. Ca să nu pună lacăt pe Primărie, va cere la rîndul lui celor 3 prostituate care sînt amendate constant pe teritoriul comunei să plătescă amenzile strînse în decursul unui an la primărie. «Poate așa ne ajungem!» încheie, glumind, primarul.

La Țăndărei, personalul e «bob numărat», dar investițiile sînt în aer
Vicepreședinte al Asociației Orașelor din România, primarul Vasile Sava nu concepe să pună lacăt pe primărie. Deocamdată. Pentru că semne de faliment sînt suficiente. «Eu am primit o informare la nivel național de la Asociație. Sînt lucruri care ne bucură, sînt lucruri care ne întristează. La noi chestiunea e în felul următor. Cîți sîntem, sîntem „bob numărat“. N-am nici un interes să încarc organigrama. Problema nu e asta! Problema sînt investițiile. Avem o grădiniță de un milion de euro, avem 2 proiecte PHARE la care plătim TVA-ul din bugetul propriu. Astea sînt investiții care secătuiesc bugetul, iar guvernanții ar trebui să se gîndească la asta înainte de a reduce din personal» filozofează primarul oamenilor din Țăndărei.
Dacă va fi cazul, susține primarul Vasile Sava, se va reduce și schema de personal. Dar nu mai devreme de sfîrșitul anului. Pentru că experiența din cadrul Asociațieil-a învățat pe primarul din Țăndărei un lucru extrem de interesant. «Acum, abordarea în administrație se bazează pe două componente: buget de dezvoltare și buget de funcționare. Noi aici vrem să asigurăm un echilibru» concluzionează Sava.

Acordarea salariilor, preocuparea primordială a administrației feteștene
La momentul la care am documentat materialul de față, primarul orașului Fetești era ocupat cu cheltuirea celor 2 miliarde de lei alocate anul acesta activităților culturale pentru sărbătoarea anuală a Zilelor Orașului Fetești. Așa că ne-am mulțumit cu declarația viceprimarului Mitache Gheorghe. El a susținut că cei 90 de angajați (plus sutele de asistați sociali care fac din administrația de la Fetești cel mai mare angajator public din județ) nu au de ce să se teamă. «Mai degrabă renunțăm la cheltuielile curente decît să dăm oamenii afară. Unde să se ducă acum, că e criză? Și-așa la noi e greu cu locurile de muncă» spune vicele. Opinia viceprimarului Mitache Gheorghe este că preocuparea principală a administrației locale este asigurarea salariilor, iar instituția nu precupețește niciun efort pentru a garanta siguranța financiară a funcționarilor publici. «Am mai redus niște cheltuieli curente, am mai amînat furnizorii, am redus consumul de carburanți... Facem și noi ce putem ca să asigurăm salariile. Eu am mai lucrat și în alte societăți și știu că acest lucru e primordial» adaugă Mitache.

Mărculești supraviețuiește din concedieri
Primarul din Mărculești, Ciriblan Gheorghe, a înțeles că nu mai poate susține cheltuielile Primăriei încă din martie 2009. Drept pentru care, ca un primar PD-L care se respectă și anticipează visele prim-mi­ nistrului Boc, a concediat 4 angajați dintr-o singură zvîcnitură de condei. «Noi sîntem de culoarea aialaltă și cu 1,3 miliarde de lei primite la rectificare nu ne puteam descurca. Așa că am tăiat din organigramă angajatul care se ocupa de rromi, din 5 paznici am lăsat 2, iar cu Șerbănescu Rodica, angajatul care se ocupa de cadastru, mă judec în instanță. Dar nu mi-e frică. Din cele 17 responsabilități din fișa postului, se mai ocupa de vreo 4» ne declară domnia sa, convins că a găsit soluția eficientizării administrației. Și a găsit-o, căci angajații concediați au degrevat bugetul de aproape un miliard de lei, bani cu care acum se asigură iluminatul public, serviciile curente de funcționare, telefonul. Anul viitor însă, primarul Ciriblan nu știe ce va face. Dar are de unde. Deși este, practic, singura administrație locală care a dat afară oameni, organigrama rămîne supradimensionată. Conform coeficientului înaintat de Guvern luna trecută, Mărculești ocupă un loc fruntaș în statistici, cu 16 angajați pentru doar 1665 de locuitori. Adică 9,61! Deci, mai e loc, nu-i așa?

Primarul-«șmecherie» din Platonești închide Primăria
Nici nu apucăm bine să deschidem discuția căci primarul Florinel Negraru e croit pe subiect și începe să turuie minute în șir despre necesitățile financiare ale administrației pe care o conduce. Aproape că ne face să ne credem dezinformați întrebîndu-l cînd dă faliment. La primărie, firește. «Sîntem deja în faliment. Nu avem niciun ban. Am fond de salarii 200 de milioane pe lună și mă chinui de pe o zi pe alta ca, la finele lunii, să dau banii oamenilor» spune revoltat edilul. Nu-i trebuie mult și își amintește despre mult mediatizata problemă de la începutul anului, cînd Platonești a fost Primăria cu cel mai mic buget de la Consiliul Județean. «Știți bine că la începutul anului eu am primit cel mai puțin. M-a văzut Ciupercă mai șmecher, așa și a zis, „lu' prostu' ăsta-i dau mai puțin că se descurcă el“. Uite că nu mă descurc și am să pun lacăt pe Primărie» adaugă Negraru. Situația financiară precară de la Platonești afectează direct și cetățenii din localitate. Iluminatul public a fost redus la o oră pe timp de noapte, școala din localitate a fost spoită cu două găleți de var, iar autoritățile... «Intrăm în grevă chinezească, poate dacă ne vede Ciupercă cu bandă pe mînă s-o gîndi că la noi e mai rău ca peste tot» completează primarul. Ca să ajungă la finele anului cu Primăria funcționînd, Negraru a estimat un necesar de 700-800 milioane. «Așteptăm o rectificare, dar tare mi-e frică că așteptăm degeaba» încheie democrat-liberalul.

Nici să mori, nici să trăiești la Gheorghe Lazăr
Ca în majoritatea primăriilor din județ, criza financiară face ravagii și la Gheorghe Lazăr. Administrația locală funcționează la cote de avarii, iar banii sînt din ce în ce mai puțini. «Practic, la acest moment, nu mai avem niciun ban, strîngem de la o lună la alta» spune primarul, Marian Pavel. Grav este că în comună se află în desfășurare și cîteva investiții, iar banii pentru continuarea acestora nu mai există. «Noroc cu constructorul care înțelege și continuă lucrările deși nu avem cu ce să le achităm acum. Vedem ce vom face pe viitor» completează Pavel. Fondul de salarii la administrația din Gheorghe Lazăr atinge 1,5 miliarde, bani pe care primarul se chinuie să-i economisească de la o lună la alta. «Mai avem cîțiva agenți economici... Și taxele și impozitele de la populație. Astfel am reușit să asigur fondul de salarii. Dar în astea 4 luni nu știu ce mai fac» încheie edilul...

Criza nu există la Bucu
Situația nu este într-atît de gravă la Bucu. Administrația locală funcționează, concedieri de personal nu se întrevăd, funcționarii își primesc salariile, iar criza nu afectează buna desfășurare a activității Primăriei. «Nu ne plîngem, trăim cu spe ranța că o să avem bani pînă la finalul anului. E bine...» spune, pe scurt, primarul Ion Drăgușin.

Scăderi de 20% din încasări la Amara
Lipsa banilor se resimte și la Primăria din orașul Amara, însă nu la un grad alarmant. Încasările de la populație au scăzut cu 20%, însă declarațiile primarului sînt promițătoare. «Dacă ne raportăm la situația de la nivel național, care este dezastruoasă, la noi este bine. Desigur că sîntem afectați, însă nu într-o măsură atît de mare încît să ne fie perturbată activitatea. Noi am anticipat această criză și am gestionat corespunzător fondurile» susține Victor Moraru, primarul orașului Amara.

8 Septembrie 2009, 20:02 (14586 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
339 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12558 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12661 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13727 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:51
(12960 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:13
(13208 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:09
(14495 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 10:46
(12839 vizualizări - 3 comentarii)


Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:58
(15505 vizualizări - 2 comentarii)


Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:56
(12318 vizualizări - 1 comentariu)


Taxe pentru eliberarea pașapoartelor

Începînd de luni, 5 octombrie, Serviciul de Eliberarea Pașapoartelor va soluționa doar cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și simple temporare. Taxele pentru eliberarea pașapoartelor ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(14447 vizualizări - 2 comentarii)


Plafon pentru plățile naționale în sectorul zootehnic

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții APIA informează că a fost stabilit plafonul alocat României pentru plățile naționale în sectorul zootehnic. Astfel, prima de exploatație pentru bovine a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(13635 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Adîncata

Echipajul de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit joi, 1 octombrie, pentru salvarea a două victime,implicate într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut în comuna Adîncata ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:54
(14113 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a încercat să spargă un bancomat

Joi, 1 octombrie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra faptului că persoane necunoscute încercau să sustragă bani dintr-un bancomat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că hoții intraseră în sediul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:52
(15995 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe și fost subprefect al județului Ialomița, a fost instalat în funcția de prefect vineri, 2 octombrie 2009. În prezența părții democrat-liberale a directorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2009, 19:23
(16134 vizualizări - 7 comentarii)


Știucă moare dar nu se predă: «Rămân la Prefectură»

Știucă moare dar nu se predă: «Rămîn la Prefectură»

Cu toate că nominalizarea sa ca prefect a fost făcută de social-democrați, iar miniștrii PSD din Guvernul Boc au demisionat în bloc, prefectul Știucă ne-a declarat că va rămîne la Prefectură. «Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 15:08
(31678 vizualizări - 22 comentarii)


Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Începînd de astăzi, 1 octombrie, procurorii ialomițeni au decis renunțarea la grevă. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 09:45
(14060 vizualizări - 0 comentarii)


Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(15003 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(18407 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:47
(17567 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 13:00
(14718 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 09:08
(15916 vizualizări - 2 comentarii)


Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 15:46
(17056 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 18:36
(22568 vizualizări - 26 comentarii)


Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:44
(17088 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:43
(17729 vizualizări - 2 comentarii)


Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:42
(17210 vizualizări - 3 comentarii)


Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(18650 vizualizări - 2 comentarii)


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(17107 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 12:23
(18020 vizualizări - 3 comentarii)


Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 07:55
(16882 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...