Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

La Slobozia, apa izvorăște din asfalt

«Apa grea» de la Urban face șvaițer rețeaua

La Slobozia, apa izvorăște din asfalt

De două luni încoace, de la intrarea în funcțiune a sursei subterane de apă, rețeaua de canalizare a orașului s-a transformat într-un șvaițer uriaș, din care «apa grea» furnizată consumatorilor țîșnește de pretutindeni. Explicații sînt nenumărate: de la vechimea rețelelor și pînă la calitățile corozive ale noii ape, totul a fost declarat, explicat, sesizat și mediatizat în presa locală. Cum însă spectacolul mediatic orchestrat pro sau contra nu ține loc de soluții, în acest moment arterele orașului sînt pline de cratere active, din care apa curge nestingherită de săptămîni în șir.
«Așa curge de o lună!»
Prima sesizare vine de la blocul A6, din spatele sediului CEC. La fața locului o groapă semnalizată cu crengi din care apa se revarsă peste întreaga stradă. Nu deranjează pe nimeni, a devenit deja parte din peisaj. O mămică cu un copil în brațe se declară în trecere. «Nu știu, nu sînt de aici! Dar trec deseori prin zonă. Ce să vă spun, e de multă vreme așa!». Căutăm un locatar. Îl găsim lîngă bătătorul de covoare. Îl deranjează, că și el are copil mic, și-l lasă să se joace pe-afară! «Curge așa de vreo lună. Și a mai curs și înainte, dar au reparat și-au astupat. Apoi, cînd au văzut că n-o pot opri, n-au mai astupat-o. Veneau, făceau intervenția, a doua zi crăpa mai sus... Așa că au renunțat să mai astupe... Sînt țevile proaste, nu vedeți? Și n-o să se oprească, mi-a spus mie un prieten care lucrează la ei, la Urban. N-au ce să facă, cică e de la duritatea apei» ne explică didactic...
Consemnăm și trecem mai departe. La nici 500 de metri, în spatele Pieței Agroalimentare, un crater de vreo 4 metri în care poți ascunde cu ușurință o mașină, se cască lîngă șosea. Spre deosebire de primul, acesta e semnalizat. Prin mijlocul lui trece însă trotuarul, iar pe trotuar trec către casă elevii de ciclul primar ai școlii nr. 6. «S-a spart aici, în stradă. Apoi, după ce au săpat, au descoperit că e mai jos... și au săpat groapa asta. N-au reușit să-i dea de cap și n-au mai astupat. Dar nici n-au oprit apa. De o săptămînă curge într-una» ne explică una dintre locatare, ieșită pe banca din fața scării A a blocului. «Eu am venit acuma, la o nepoată, dar nu stau, plec, că așa nu se poate trăi». Este evident că se poate! În 40 de minute am numărat peste 10 intervenții ale echipelor SC Urban în oraș. În jumătate dintre cazuri, gropile bălteau de apă.
Urban s-a spălat pe mîini
Supărătoare pentru locuitorii orașului, situația este cunoscută demult la nivelul autorităților. La ultima ședință a Adunării Generale a Acționarilor SC Urban, Valentin Cilibeanu, directorul societății, a declarat senin că nu există soluții pentru stoparea spărturilor apărute pe rețele. «Este o problemă apărută ca urmare a schimbării compoziției chimice a apei. În plus, echipele noastre de intervenție sînt numai două, iar numărul lucrărilor în desfășurare trece de 20. Aproape în fiecare zi de confruntăm cu o nouă intervenție. Unele pot fi remediate imediat, altele nu» a declarat el atunci, solicitînd totodată crearea unui comandament pentru birouri, spații de producție, ateliere mecanice și reparații, unitate care momentan lipsește. La momentul respectiv, AGA a fost de acord cu propunerea SC Urban, însă pînă în prezent nu au fost identificate soluții concrete. Iar datele oficiale privind pierderile din rețea, cresc de la o lună la alta. O estimare neoficială a pierderilor din ultimele două luni confirmă depășiri procentuale ale pierderilor înregistrate pe rețea mai mari decît anul trecut. Reamintim că, la nivelul anului 2008, pierderile acumulate de către SC Urban au depășit 33 la sută din totalul apei furnizate către consumatori. Există însă și o veste bună. Dacă pînă acum ne-am făcut griji că vom muri din cauza apei furnizate de SC Urban, în acest moment datele existente infirmă această supoziție. Și este evident că riscul de a muri într-una dintre gropile rămase neacoperite în urma intervențiilor Urban a devenit mai mare.

23 Septembrie 2009, 09:31 (7761 vizualizări - 9 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Geronimo:
(29 Septembrie 2009, 08:58)
Ptr. Yuri... NU.
adelante:
(29 Septembrie 2009, 07:27)
chiar au fost lupte grele aseara pe-aici. dincate observ lupte anti-geronimo, inloc sa fie un razboi anti-primarul de slobozia. cu toate acestea, pertinentul geronimo iar umple hectare cu comentarii despre un aprig razboi de gherila. adelante!
yuri:
(28 Septembrie 2009, 23:49)
Tie ti-au murit laudatorii, mai geronimo? Chiar crezi ceea ce spui? Tu chiar te consideri cel mai inteligent din tara asta? ca sa nu te intreb de pe planeta... Faptul ca esti capabil sa-ti expui toate ideile intr-un sir atat de lung de randuri iti da dreptul sa te autoproclami the best? intreb si eu de curiozitate...
Geronimo:
(28 Septembrie 2009, 23:45)
Sunt tragice Yuri..recunosc. Dar ce putem face. Nu eu am votat gibonul. Ci majoritatea. Acum si cei care l-au votat sufera. Ce altceva poti face in afara de a-ti varsa nervii aici. Chiar daca o fac intr-un mod ironic. Ce sa fac?... Sa ma duc sa-i spun?...E un cretin si nu ma cobor la mintea lui. Ce ma enerveaza e ca a facut investitii proaste cu bani din imprumt. Iar noi astia mici si rabdatori vom plati aceste credite si cand nu va mai fi el primar. Iar pentru lucrarile proaste, deciziile tembele si spagile luate, nu s-a sesizat inca nici o institutie abilitata. Iar tu, nu ai ce face decat sa te iei de mine. Nu-ti spun mai multe pentru ca mi-e greu sa ma pun la mintea ta. Subconstientul tau consuma toate resursele creierului. Ar trebui sa-ti explic si cand te injur. Si precum presimt ca nu ai intelege voi fi obligat sa-ti arat. Atunci o sa vezi si tu ca nu sunt somer. Apreciez insa ca ai rabdarea sa citesti comentariile. Dar te rog sa nu cazi in apatie si sa te simti inutil pentru societatea asta. Si asa am ramas putini in judet. Nu ne parasi.
poisson d'avril:
(28 Septembrie 2009, 23:18)
Vaii yurii, cand o vedea Geronimo comentariul tau, nu te mai spala toate apele Romaniei. Ca veni vorba, ideea cu transeele o fi adevarata dar vezi tu, Geronimo, ca stiu toti primarii Romaniei, ca peste tot sunt asemenea "transee", numai noi habar nu avem de invazia asta.De ce oare?
yuri:
(28 Septembrie 2009, 23:17)
De cand cu comentariile tale interminabile sa stii ca analizez. Analizez cat de ironici putem ajunge in fata unor situatii care sunt tragice.
Geronimo:
(28 Septembrie 2009, 23:11)
Vaiii ...Yuri. Ai raspuns cam repede ceea ce denota ca esti un fin analist. Deci si aici stii ca te inseli amarnic. Dar tu dormi linistit. FNI vegheaza. Iar emisiunile de la OTV le poti vedea si maine, in reluare.
yuri:
(28 Septembrie 2009, 22:57)
vaiiiii.... geronimo, eu cred ca esti somer, esti unul care doarme 2 ore dupa masa de pranz si, acum in lipsa de ocupatie bagi comentarii...
Geronimo:
(28 Septembrie 2009, 22:49)
Trebuia sa ajung si aici. Ar fi pacat sa nu vorbesc si despre gropile de tip ionascu, chiar daca nu-mi ajunge o zi sa le numar. Orasul arata trist, ca dupa bombardament. Nu e zi sa nu se mai scobeasca putin asfaltul. Acum ceva timp ne mandream cu soselele noastre. Azi ne doare la buzunar cand mergem in service. Numai eu cate frigidere i-am umplut gibonului (n.r. primarului) cand am dat cu masina in gropi. Insa, cu timpul, am inceput sa-mi schimb parerea si sa privesc totul cu alti ochi. Ca sa nu va mirati va trebui sa va explic de ce am inceput sa apreciez subtilitatea alesului nostru. In primul rand am inceput sa analizez pozitia gropilor, apoi adancimea, perimetrul ocupat, forma lor, etc. Si totul mi s-a clarificat cand am vazut un documentar legat de cel de-al doilea razboi mondial, cand un cameraman a surprins pe pelicula modalitatea in care soldatii isi sapau transeele. Da oameni buni, ati ghicit. Gibonul nostru, pregateste orasul pentru asediu. El nu sufera de teoria conspiratiei. Nu stim cat de mult ii place istoria, dar banuim ca a absorbit-o din manuale ca o sugativa. Comportamentul lui il copie pe cel al domnitorilor romani. In primul rand a otravit apa, apoi a incercat sa parjoleasca ceva , dar s-a trezit ca nu are ce. Pentru a face dificil accesul in oras a inceput sa distruga infrastructura apoi s-a apucat sa sape transee in punctele cheie ale orasului, in special in intersectii, pentru a fi mai eficiente. Strateg priceput, temandu-se de contraspionaj, a preferat sa disimuleze totul in sapaturi pentru canalizarea orasului, cu sprijinul nemijlocit al prietenilor de la TMUCB. Stiind ca prima data va fi bombardata primaria a preferat sa mute comanda la vila proprie, incluzand in costurile canalizarii (transeelor) si buncarul situat sub (sau in) vila lui. Singura dilema pe care o am este : de ce nu ne-a informat si pe noi. Am fi contribuit si noi la saparea transeelor, deoarece si noi suntem patrioti. Luptam pentru orasul nostru. Desi nu stim cu cine. Gibonul nostru poate ca stie ceva, pentru ca pare destul de sigur pe el. Oare cine sa ne atace ?... Chinezii ?...Nu. Stim ca a incercat o alianta cu ei. Bulgarii ?..Nu cred…NATO are treaba, americanii sunt in criza, iar pe rusi nu-i interesam. Ei si-au trimis deja spionii disimulati in vanzatori la taraba , in bazar… Stiindu-l lunatic, mi-am dat seama intr-un tarziu. Vom fi atacati de extraterestri (in speta de rromulani), iar gibonul nostru stie asta. Si cum pericolul vine din cer normal este ca noi sa ne ascundem in pamant. Mare destept alesul nostru. Sa ne mandrim cu el si sa apreciem, incepand de azi, transeele. Si sa va mai zic un secret. Intr-o balta am vazut un periscop. Cu siguranta gibonul a cumparat si un submarin si ii facea rodajul in canalele pline cu apa. Si ca sa mascheze achizitionarea lui a marit pretul fantanilor forate in zona Amonilului. Mare om, mare caracter…. Unde esti tu Tepes Doamne/ Sa ne pui din nou la cazne/ C-a venit urmasul tau/ Si s-a pus pe glume rau/ Ne-a cam tras pe toti in teapa/ Cand schimba sursa de apa/ De borduri si de pavele/ Am pierdut sirul mai vere/ La canal si-a dat in stamba/ De-ai fi zis c-a dat o bomba/ Dar sa vezi la asfaltare/ Acolo e cheful mare/ Cand o sa platim cu totii/ Zeci de ani cu toti nepotii...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 03 Aug 2026
266 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

La 60 de ani a furat un telefon mobil

Sâmbătă, în jurul orei 13,30, prin 112, o tînără de 16 ani din comuna Coșereni sesiza Poliția despre faptul că în urmă cu aproximativ o jumătate de oră, în timp ce se afla într-un magazin din municipiul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 20:08
(10585 vizualizări - 0 comentarii)


Depistați beți la volani

În după-amiaza zilei de duminică, 17 ianuarie a.c., o echipă de siguranță publică ce acționa într-un filtru rutier instituit pe raza municipiului Slobozia a oprit pentru control, pe Strada Nordului, o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 19:16
(11730 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Un ialomițean în vîrstă de 27 de ani, din comuna Dridu este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere. Acesta a fost depistat vineri, 15 ianuarie a.c., ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 18:36
(10790 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit încarcerat

Vineri, 15 ianuarie 2010, în cadrul unei acțiuni desfășurată în municipiul Urziceni, polițiștii au depistat un tînăr de 22 de ani, din localitate. Tînărul era urmărit general, întrucît se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 18:22
(11978 vizualizări - 0 comentarii)


«Șofer» cu permis de conducere reținut

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 15/16 ianuarie, un echipaj al Biroului Rutier Fetești aflat în serviciu pe raza municipiului a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ilfov, la volan ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 17:48
(12337 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, arestați preventiv

Vineri, 15 ianuarie a.c., polițiștii l-au prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, cu propunere de arestare preventivă, pe principalul suspect de comiterea unui furt dintr-un magazin din ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 17:08
(10349 vizualizări - 0 comentarii)


Week-end cu accidente rutiere grave

Week-end cu accidente rutiere grave

Unul dintre acestea s-a petrecut sîmbătă, 17 ianuarie a.c., în jurul orei 01,00, pe Str. Călărași din municipiul Fetești. În urma coliziunii cu un stîlp de beton, un autoturism în care se aflau patru persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 13:40
(15137 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Centrul Cultural

Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» și Consiliul Județean Ialomița vă invită miercuri, 20 ianuarie a.c., la evenimentul vernisării expoziției artistei Miruna Budișteanu. Expoziția va fi inaugurată la ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 13:32
(12127 vizualizări - 0 comentarii)


173 milioane subvenții pentru sectorul zootehnic și vegetal

Potrivit unui comunicat de presă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat centrelor județene APIA suma de peste 173 milioane lei de la bugetul național reprezentînd plata solicitărilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2010, 07:16
(13746 vizualizări - 0 comentarii)


Casă mistuită de flăcări

Casă mistuită de flăcări

În seara zilei de joi, 14 ianuarie a.c., la construcția de casă încă nefinalizată a unei bătrîne din satul Malu a izbucnit un incendiu. Pînă la intervenția pompierilor, întreaga locuință a fost cuprinsă ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 08:12
(9943 vizualizări - 0 comentarii)


Parfumuri contrafăcute găsite de jandarmi

Doi bărbați, unul din București și celălalt din Brașov, au încercat să comercializeze parfumuri contrafăcute la Slobozia. Numai că, astfel, aceștia au fost surprinși miercuri, 13 ianuarie a.c., de jandarmii ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 07:18
(11110 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa Liceelor-ediția 2010

Cupa Liceelor-ediția 2010

Sîmbătă, 16 ianuarie, la orele 11,00, municipalitatea locală dă startul uneia dintre cele mai longevive competiții sportive naționale. Este vorba despre Cupa Liceelor, ediția 2010, competiție destinată ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 18:35
(10097 vizualizări - 0 comentarii)


Beat și fără permis la volan

Joi, 14 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au depistat în trafic un tînăr în timp ce-și conducea autoturismul deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie și se afla în sare vădită de ebrietate ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:26
(10457 vizualizări - 0 comentarii)


Copil, victima unui accident rutier

Joi, 14 ianuarie a.c.,poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Jilavele, eveniment rutier soldat cu rănirea unui pieton. În urma investigațiilor efectuate la fața locului ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:25
(11285 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din magazin, reținut pentru 24 de ore

În cadrul activităților desfășurate de efective ale Poliției Orașului Amara și Serviciului de Investigații Criminale cu privire la un furt din magazin comis în urmă cu aproximativ o săptămînă, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(12925 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1,4 tone de deșeuri feroase și neferoase, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări pentru stabilirea provenienței unor deșeuri feroase și neferoase ce ar putea proveni din săvîrșirea de infracțiuni. Joi, 14 ianuarie a.c., aflați într-un filtru ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(10512 vizualizări - 0 comentarii)


Înșelați de un fals asistent veterinar

Trei cetățeni din comuna Movila au sesizat agenții postului de poliție despre faptul că un bărbat ce s-a recomandat drept medic veterinar i-a înșelat cu diferite sume de bani sau bunuri, părăsind ulterior ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:22
(11050 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat

În dimineața zilei de 13 ianuarie a.c., la Munteni Buzău s-a petrecut un accident rutier în urma căruia un bărbat în vîrstă de 70 ani a suferit vătămări corporale, necesitînd internarea. Evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:21
(15988 vizualizări - 0 comentarii)


Cu permis fals la volan

Miercuri, 13 ianuarie a.c., polițiștii din Făcăeni au oprit pentru control, pe raza comunei, un autoturism înmatriculat în județul Ialomița, la volanul căruia se afla un localnic în vîrstă de 22 ani. Cu ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:20
(12020 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite în mai multe comune ale județului. Astfel, la acțiunile efectuate pe raza comunelor aflate în zona de responsabilitate a Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:15
(12364 vizualizări - 1 comentariu)


Se caută 200 de femei pentru cules de căpșuni în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița primește înscrieri pentru locuri de muncă sezonieră în sectorul agricol din Spania, la cules de căpșuni. Sînt oferite 200 locuri de muncă pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 19:13
(10304 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer de autobuz, beat la volan

În cursul zilei de marți, 12 ianuarie a.c., în jurul orelor 4,00, un echipaj al Biroului Rutier Fetești a oprit pentru control, pe strada Călărași din localitate, un autobuz de transport local persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 18:15
(11081 vizualizări - 0 comentarii)


Consultant de asigurări, cercetat penal

Polițiștii din Urziceni au finalizat cercetările și au dispus începerea urmăririi penale într-un dosar penal în care o femeie în vîrstă de 41 ani, din localitate, este învinuită de săvîrșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:43
(10134 vizualizări - 0 comentarii)


A dat peste doi copii pe trecerea de pietoni

Doi minori, ambii în vîrstă de 10 ani, din municipiul Urziceni, au fost răniți în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de marți, 12 ianuarie a.c., pe Calea București din localitate. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:21
(11279 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din locuință, reținut pentru 24 de ore

În urma cercetărilor efectuate în cazul unei infracțiuni de furt, polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia au stabilit că principalul suspect de comiterea faptei este un ialomițean ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:48
(10204 vizualizări - 0 comentarii)


A condus fără permis

Un echipaj din cadrul Biroului de Poliție Rurală Urziceni, aflat în serviciu pe raza comunei Armășești, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Capitală, la volanul căruia se afla un localnic ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:18
(10111 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța traficului rutier

În cadrul activităților desfășurate pentru combaterea indisciplinei în trafic, efectivele Biroului Rutier Slobozia au constatat 22 de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, pentru săvîrșirea ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:57
(10593 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de 11/12 ianuarie a.c., agenții posturilor de poliție aflate pe raza de competență a Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat acțiuni comune, pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:26
(9220 vizualizări - 0 comentarii)


Plățile APIA în 2009, peste 1,281 miliarde euro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a efectuat, în anul 2009, plăți în valoare totală de peste 1,281 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și din Fondul European ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:55
(12001 vizualizări - 0 comentarii)


Recalcitrant la volan deși avea mașina neînmatriculată

Sîmbătă, 9 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,15, prin 112, un cetățean din comuna Ciulnița sesiza Poliției faptul că un tînăr aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, a oprit lîngă ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(11665 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori vasile în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Ioana în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vrăjeală!!! în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...