Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe un drum agricol și a lovit o altă mașină ce efectua o depășire regulamentară. În urma impactului, ocupantul din dreapta a primului vehicul, un tînăr de 20 ani, a fost rănit. În aceeași zi, un alt șofer, în comuna Manasia, a accidentat un biciclist. Astfel, în timp ce tînărul de 20 ani conducea un autoturism pe o stradă laterală din comuna Manasia a acroșat cu partea stîngă față un biciclist care circula din sens opus și pătrunsese pe contrasens. În urma accidentului, biciclistul de 51 ani a suferit vătămări corporale, fiind transportat la un spital din Capitală.

24 Septembrie 2009, 09:42 (16896 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


poisson d'avril:
(30 Septembrie 2009, 16:17)
pai fiecare cat poate, un simplu parinde deja poate face asta prin educatie. E drept ca mediul si vremurile sunt destul de "nocive", dar speranta nu trebuie pierduta. Nu trebuie sa mai spunem:"prostii" , la flyer-ele date pe strada, nici sa mai zapam pe telecomanda de la televizor cand dam de o emisiune cu caracter educativ. Atat cat este facut, putin ce-i drept, trebuie asimilat. Daca mergem pe premiza:"mare branza, oricum nu schimba nimic" tocmai aici gresim. Si cel mai mult gresim cand raspundem la agresiune in trafic cu agresiune. Gresim cand protejam prea mult copilul de efectele faptelor sale, cocolosindu-l si oferindu-i orice, ptr ca "are tata de unde".
Gigică:
(30 Septembrie 2009, 13:34)
Așa este... dar întrebarea este: facem noi ceva pentru a schimba caracterul românului?
poisson d'avril:
(29 Septembrie 2009, 10:02)
Multa inconstienta, neglijenta si teribilism pe sosea. Cauza principala a accinentelor de circulatie, deci in principiu aici e buba si aici trebuie lucrat cu proaspetii sau viitorii soferi. Degeaba inaspresc examenele daca in esenta caracterul romanului e acelasi.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 22 Iun 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fierbinți-Tîrg: Braconaj pe rîul Ialomița

Un bărbat de 49 de ani, din localitatea Firbinți-Tîrg, este cercetat de polițiști pentru deținerea neautorizată de unelte de pescuit comercial. În fapt, acesta a fost depistat în timp ce pescuia în apele ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2016, 15:05
(7994 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Prins la scurt timp după ce a furat

Polițiștii din Stelnica au depistat marți, 8 martie a.c., pe raza localității Făcăeni, un tînăr, de 26 ani, care avea asupra sa un casetofon și unele obiecte metalice. Din verificările efectuate de către ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2016, 14:35
(5379 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Făcăeni furt


Săveni: Beat la volan

Un bărbat, de 40 de ani, din localitatea Săveni, a fost depistat de către polițiști în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, deși anterior consumase băuturi alcoolice. Cel în cauză a fost ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2016, 14:10
(4723 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu»: «Și eu comunic corect!»

În cadrul proiectului educațional «Și eu comunic corect!», încheiat între Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Ialomița, vineri, 11 martie ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2016, 13:25
(6399 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

La început de primăvară, păstrînd tradiția, în data de 8 martie 2016, Protopopiatul Slobozia a organizat, cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, spectacolul ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2016, 12:10
(5974 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Migranți ucrainieni, surprinși ilegal pe raza județului

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări Ialomița au surprins pe raza județului o tînără, de 27 de ani, și doi copii minori, din Ucraina, care stăteau ilegal pe raza județului. Aceștia au intrat în ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 20:15
(3850 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: A sfîrșit sub roțile mașinii

Tragedie în comuna Axintele. Un bărbat, de 37 de ani, și-a pierdut viața, joi, 3 martie 2016. Acesta mergea pe bicicletă și a fost lovit de mașina condusă de un tînăr, de 32 de ani. În urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 18:25
(6732 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Axintele accident


Slobozia: Proxeneți, trimiși după gratii

Polițiștii ialomițeni au identificat doi tineri, din Slobozia, de 26 și 28 de ani, care se sustrăgeau executării unor pedepse cu închisoarea. Cei în cauză au fost condamnați la 2 și 4 ani închisoare cu ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 17:25
(8654 vizualizări - 0 comentarii)


Malu: Răniți într-un accident rutier

Un bărbat și o femeie au fost victime ale unui accident rutier petrecut în zona localității Malu, joi, 3 martie 2016. Bărbatul, în vîrstă de 57 de ani, s-a angajat în depășirea unui autocamion, moment în ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 17:10
(4606 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Malu accident


Cocora: S-a urcat la volan după ce a băut

0,43 miligrame alcool pur în aerul expirat a fost valoarea alcoolemiei cu care a fost depistat, în trafic, un șofer de 40 de ani din comuna Cocora. Acesta a fost oprit de polițiști pentru un control de ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 16:10
(7079 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Copil de 8 ani, victimă a unui accident rutier

Un copil de 8 ani, din Slobozia, a ajuns la spital după ce a fost rănit într-un accident rutier. Micuțul a traversat strada printr-un loc nepermis și a fost lovit de mașina condusă de un tînăr, de 22 de ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 15:30
(3276 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ialomița: Tineri cercetați pentru furt din locuințe

Patru tineri, cu vîrste cuprinse între 17 și 28 de ani, din localitățile Drăgoiești, Grindu, Țăndărei și Coșereni, sînt principalii suspecți într-o serie de anchete ale polițiștilor privind fapte de furt ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 14:20
(4587 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Israelul caută muncitori în construcții

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița anunță persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă despre faptul că angajatorii din Israel au nevoie de meseriași români, pentru domeniul construcțiilor ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 13:35
(4813 vizualizări - 0 comentarii)


Adîncata: A intrat cu mașina în curtea unui vecin

Plimbare cu ghinion pentru un bărbat, de 47 de ani, din Adîncata. Omul a intrat cu mașina în curtea unui localnic. În urma verificărilor, polițiștii chemați la locul accidentului au constatat faptul că ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 12:15
(4954 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Dispărută de la domiciliu, descoperită de polițiști

La sfîrșitul lunii februarie 2016, Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița informa opinia publică cu privire la dispariția de la domiciliu a Ioanei Vasilica Popescu, o tînără ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2016, 11:15
(5619 vizualizări - 0 comentarii)


Gospodărie cuprinsă de flăcări, la Urziceni

Intervenție a pompierilor din cadrul Gărzii Urziceni la sfîrșitul săptămînii precedente. Militarii au intervenit pentru stingerea incendiului produs la o anexă gospodărească, din zona municipiului. Cel ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2016, 17:50
(6820 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


Gîrbovi: A descoperit pe cîmp un proiectil de artilerie

În timp ce efectua muncile agricole, un bărbat din comuna Gîrbovi a descoperit pe cîmp un proiectil de artilerie, extrem de periculos. Elementul de muniție avea un calibru de 85 milimetri. Omul a sunat ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2016, 15:40
(5853 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Giurgeni

Polițiștii ialomițeni au efectuat, la sfîrșitul săptămînii trecute, două percheziții domiciliare pe raza comunei Giurgeni. Oamenii legii au descins în casele a doi localnici, în vîrstă de 33 și 38 de ani ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2016, 13:45
(5719 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, în stare de ebrietate și fără permis

Plecat la plimbare după ce a băut cîteva pahare cu alcool, un bărbat de 37 de ani, din județul Ialomița, s-a trezit cu dosar penal. Aflați în misiune pentru supravegherea traficului rutier, polițiștii l ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2016, 12:35
(4528 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Prinsă în flagrant de un jandarm în timp ce fura un portofel

Miercuri, 24 februarie 2016, în jurul orei 10,00, un subofițer jandarm din cadrul Detașamentului Urziceni, aflat în timpul liber, în zona Pieței Agroalimentare Urziceni, a observat cum o femeie sustrage ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2016, 19:25
(5279 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Ograda

În cursul zilei de marți, 23 februarie 2016, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza municipiului Slobozia s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2016, 17:20
(7806 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în străinătate prin rețeaua EURES

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința persoanelor interesate că, la această dată, sînt disponibile prin rețeaua EURES 442 locuri de muncă în străinătăte. Astfel ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2016, 12:10
(8253 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 3 accidente, trei victime

În perioada 19-22 februarie 2016, pe raza județului Ialomița s-au produs 3 evenimente rutiere, soldate cu vătămarea corporală a trei persoane. Primul eveniment rutier s-a produs sîmbătă, 20 februarie a ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2016, 09:50
(4684 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 17 permise reținute, amenzi de peste 98000 de lei

În perioada 19-22 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2016, 09:35
(4791 vizualizări - 1 comentariu)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Luni, 22 februarie 2016, polițiștii Secției Rurale Platonești au acționat pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol și comercializării ilegale a peștelui. Pe parcursul ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2016, 09:20
(6785 vizualizări - 1 comentariu)


28 februarie-«Ziua Protecției Civile»

În fiecare an, în data de 28 februarie, în România se aniversează «Ziua Protecției Civile». Protecția civilă este o componentă a sistemului securității naționale și reprezintă un ansamblu integrat de activități ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2016, 09:10
(4699 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru viol

Miercuri, 17.02.2016, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Slobozia a admis propunerea Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia și a dispus arestarea preventivă a inculpatului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2016, 12:15
(4704 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR a publicat Ghidul Solicitantului consultativ pentru Submăsurile din PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina oficială de internet a instituției, www.afir.info, variantele consultative ale Ghidurilor Solicitantului pentru Submăsurile de finanțare ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2016, 10:15
(9542 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Continuă comercializarea de produse contrafăcute

Slobozia: Continuă comercializarea de produse contrafăcute

Luni, 15 februarie 2016, o patrulă de jandarmi care executa misiuni pe linia combaterii comerțului ilicit în municipiul Slobozia, s-a sesizat despre faptul că într-un magazin din zona centrală a municipiului ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2016, 18:40
(5232 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Furt de conducte, stopat de jandarmi

Luni, 15 februarie 2016,  jandarmii din cadrul unei patrule care executa misiuni de supraveghere și ordine publică în zona cartierului Vlașca a municipiului Fetești, au observat că pe un drum agricol ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2016, 17:15
(6175 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Any în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Alecu în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! base marinaru în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști ion negativ în A fost construită una dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei verzi din România cioban în Dezastrul funciar de la Primăria Axintele Parinte în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...