Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

«Sunt crescut de Stoica și Ionașcu și șlefuit de Ciupercă»

Fragedul vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița, Ștefan Mușoiu

«Sînt crescut de Stoica și Ionașcu și șlefuit de Ciupercă»

Ștefan Mușoiu e un social-democrat pur sînge! Făcut, iar nu născut, e drept! Dar într-o epocă a vitezei, în care pedigree-ul e mai degrabă o povară decît un blazon, astfel de amănunte nu mai contează. Ceea ce contează e faptul că, la doar 29 de ani, Ștefan Mușoiu avea o carte de vizită impresionantă. Îl vînase și «ucisese» în plen pe Alexandru Potor, președintele organizației PSD Slobozia, fusese nominalizat pentru Parlamentul României, devenise mîna dreaptă a președintelui Ciupercă și era liderul informal al unei părți importante a grupului de primari PSD din Ialomița anului 2008. Restul e istorie nescrisă, pe care timpul și memoriile de bătrînețe ale actualului vicepreședinte de Consiliu Județean o vor devoala în 2050, o dată cu informațiile legate de experimentul Roswell. Între timp, probabil, aceeași istorie va confirma că noi ne-am făcut datoria și, la un an de la înscăunarea în funcție, l-am readus în prim-planul atenției publice locale pentru ca nu cumva domnia sa să uite de unde a plecat acum 5 ani, cînd sloganul partidului era «aproape de oameni, împreună cu (unii dintre) ei».

Luxul de a fi social-democrat
Pentru Slobozia, Ștefan Mușoiu este un om bogat. Are un Mercedes CLK, e acționar la firmele unde a fost administrator, are casă, masă, credite la bancă... De primit, ne-a primit însă în biroul lui de la Consiliu. Un birou impersonal, care reconfirmă declarația sa că nu e legat de scaunul pe care îl ocupă. Declarațiile nu pomenesc nimic despre invariabila cravată roșie pe care o poartă în toate ieșirile publice. Și nici despre oboseala evidentă de a mima fericirea social-democrată a Organizației. Îi servim cîteva întrebări de încălzire.
-Sînteți un social democrat de lux?
-Întotdeauna am considerat că în politică trebuie să existe exemple; chiar și oamenii au nevoie de exemple. Nu înseamnă că un reprezentant al social democrației trebuie să fie neapărat sărac. Trebuie să demonstreze că are posibilitatea de a-și asigura pentru el un trai decent, necesarul zilnic de trai, ca apoi să se poată gîndi și la ceilalți. Dacă el demonstrează că poate să realizeze ceva și pentru el și pentru ai lui atunci, în mod firesc, ar trebui să poată să facă ceva și pentru ceilalți.
-Sînteți un om bogat?
-Nu mă consider un om bogat. Consider că am tot ceea ce-mi doresc la ora aceasta. Eu provin dintr-o familie foarte săracă, întotdeauna am trăit foarte modest, am reușit să depășesc această condiție prin faptul că am reușit să plec în Occident... Am reușit în 5 luni de zile de activitate în America să-mi schimb mentalitatea.
-Cum se împletește bogăția cu politica?
-Îmi oferă lejeritate și independență în deciziile politice... Am un trai decent și pot să stau departe de tentațiile care ar putea exista.
-Se intersectează uneori?
-Eu am ieșit din firmă. Acum sînt doar asociat, dar vreau să ies de tot fiindcă există tot felul de suspiciuni.
-Geoană știe că existați?
-Cred că a aflat și aseară dacă nu știa. Dar știe în mod sigur pentru că am fost candidat la Europarlamentare și ne-am cunoscut, dar nu foarte bine pentru că timpul dumnealui este foarte prețios. Și mă mai cunoaște și prin prisma faptului că am obținut locul 5 pe țară la Europarlamentare.
-Cît a costat masa pensionarilor de la Zahana? (n.red.: vineri, 25 septembrie, președintele PSD, Mircea Geoană s-a întîlnit la restaurantul Zahana din Slobozia cu un grup de pensionari PSD, cărați cu autobuzele din toate colțurile județului)
-Nu m-am ocupat eu de această organizare ci viceprimarul municipiului Slobozia.
-Cum ați adus pensionarii?
-La întrebarea aceasta vă poate răspunde Valentin Băcanu.
-Împărtășiți ideea lui Geoană de a trimite medicamentele pensionarilor prin poștă?
-Nu cunosc această inițiativă.
-Deci, nu ați fost atent la discursul lui Geoană...
-Probabil nu am fost atent...
-Cum o să cîștigați alegerile la prezidențiale?
-Părerea mea e că Băsescu nu este un președinte al românilor ci este un președinte al oamenilor lui.
-Asta este de la Iliescu?
-Și de la Iliescu și de la Geoană și de la Năstase, de la toți, pentru că, nu știu dacă ați observat, toți sînt acum o echipă care luptă contra acestui flagel numit Băsescu. Băsescu este un rău al României. Nu a făcut decît să conducă după principiul «dezbină și stăpînește» și nimeni nu a reușit să facă ceva constructiv de cînd este el președinte.
-Ce o să le promiteți alegătorilor?
-În primul rînd guvernul acesta ar fi fost lucrativ dacă PD-L nu era la degetul mic al lui Băsescu... PSD nu a reușit să-și promoveze proiectele fiindcă PD-L considera că atragem elecoratul...

Cei 7 ani de-acasă, de la partid
După cum observați (iar dacă nu observați, întrebați un cunoscător) Ștefan Mușoiu nu mai e cel de altădată. Răspunsurile lui sînt scurte, apozițiile aproape inexistente... O surpriză plăcută, greu de intuit la un social-democrat. În fapt, ne-am hazarda să afirmăm, e unul dintre puținii (numărați pe degetele unei singure mîini) din cadrul organizației Ialomița care poate vorbi coerent. Semn că educația primită la sediul local de partid a fost bună și l-a învățat ceva esențial. Cum să NU fie!
-Sînteți copilul de suflet al domnului Ciupercă?
-Sînt crescut de... sau provin din organizația municipală Slobozia, acolo unde m-a descoperit domnul președinte Alexandru Stoica. Eram un simplu membru într-o organizație locală, s-a restructurat acea organizație, a văzut că sînt inginer, nici nu mă cunoștea și m-a propus pentru funcția de președinte de organizație locală. Am făcut față acelei funcții, domnul primar Ionașcu a apreciat munca pe care am prestat-o acolo și împreună au fost de acord să mă promoveze pentru președinte la tineret la municipiul Slobozia...
-Ne răspundeți și nouă la întrebare?
-Pot să spun că organizația Slobozia, prin domnul Stoica și Ionașcu, m-a produs, iar domnul președinte Ciupercă a șlefuit ascensiunea mea în acest partid.
-Vi s-ar potrivi mai bine eticheta de «roată de rezervă»?
-Roată de rezervă pentru ce?
-Ca să vă exemplificăm, Moraru nu a mai vrut să candideze la Europarlament, Ciupercă v-a găsit pe dumneavoastră disponibil...
-Chiar m-am simțit onorat de această propunere, nu mă așteptam nici să refuze domnul Moraru chiar dacă era o poziție semieligibilă și cred că am făcut față acelei provocări. Pentru mine chiar a fost o provocare, să am o asemenea candidatură.
-Cît v-a costat această candidatură?
-Nu pot să estimez eu. Partidul a depus în acest sens o declarație la Monitorul Oficial... Nu cunosc această valoare.
-Domnul Ciupercă a spus că o să fiți primul parlamentar sub 35 de ani din Ialomița. Ce o să faceți, o să-l omorîți pe Găină?
-Nu. Niciodată nu o să sar la gîtul unui coleg, nu este acesta principiul după care mă ghidez în politică. Vreau să fiu prieten și coleg cu toți pentru că avem un scop... Poate vă vine greu să credeți dar măcar tinerii să se mai gîndească la bunul mers al acestui județ.
-Semănați cu Năstase, iar domnul Ciupercă cu Iliescu. Faceți tandem ca la nivel național?
-Mi se pare la un nivel superior această analogie. Iliescu este părintele politicii românești în ultimii 20 de ani, Năstase este cel mai mare premier pe care l-a avut România și un model de urmat. Nici în visele mele nu mă compar cu ei.
-Dar tandemul?
-Domnul președinte crede în potențialul tinerilor și de aceea vrea să ne și promoveze.
-Sînteți precum cățelușul creț? Fură rața din coteț...
-Eu vin din domeniul privat. Cine este interesat să vadă cum au decurs lucrurile cît am fost administrator... Eu m-am luptat chiar cu mogulii de pe piață în orice domneiu și nu mi-a fost teamă. Am reușit să intrăm pe piața construcțiilor numai din momentul în care licitațiile au fost publicate pe SEAP.
-Și atunci de ce nu vă crede nimeni că nu băgați mîna în buzunarul public?
-Dacă nu ne crede nimeni înseamnă că pe oameni nici nu-i mai interesează dacă e adevărat sau nu. S-au săturat pentru că nu există o creștere a nivelului lor de trai. Nu-i mai interesează nimic din ce ar putea fi adevărat sau nu.
-Bine, dumnevoastră nu furați! Dar PSD fură?
-Am avut și noi, ca orice pădure, uscăciunile noastre.
-Vorbind la nivel local...
-Eu nu cred că PSD fură. Observați un PSD reformat, un PSD format din oameni ce au demonstrat că la conducerea județului, orașelor și comunităților locale au reușit să promoveze proiecte menită să îmbunătățească și infrastructura rutieră și să crească veniturile oamenilor, precum și noi locuri de muncă.
-Dar alegerile de la Sfîntu Gheorghe le-ați furat?
-Nu. Alegerile de la Sfîntu Gheorghe au fost o mare provocare pentru noi și o mare victorie că am reușit să scoatem PD-L de acolo după 3 mandate...
-Dar măcar candidatul și tot l-ați furat. Livia a fost candidatul PNG în vara lui 2008...
-Nu, Livia a fost candidatul nostru întotdeauna numai că atunci a fost o rătăcire de moment.

Administrația e viața mea
Oricît de social-democrat ar fi sîngele care curge prin venele lui Mușoiu, nu trebuie pierdut din vedere faptul că el este, potrivit fișei postului, un administrator județean. O slujbă monotonă pentru un bărbat de 30 de ani, am spune noi. Nu și pentru Ștefan Mușoiu. Pentru el, administrația e un crez și o obligație. De partid, ne grăbim să adăugăm noi. Iar dacă răspunde bine la întrebări, profesorul Ciupercă îi pune un zece în catalogul CJI, pentru activitate extrainstituțională.
-Ce faceți la Consiliul Județean?
-Principala mea atribuție o reprezintă infrastructura rutieră și vreau să continui proiectele, așa cum se și vede, ale predescesorilor mei. Și în ultima perioadă am contractat niște studii de fezabilitate la o valoare de doar 25% din valoarea estimată oficial, pentru patru drumuri de importanță majoră pentru județ, urmînd ca de la anul să identificăm banii necesari pentru realizarea acestor lucrări.
-Ce este Consiliul Județean?
-Acest Consiliu Județean este un vizionar al județului, trebuie să vadă în viitorul posibil al acestui județ și cum se poate dezvolta acest județ cel mai bine. Desigur, el trebuie să și coordoneze activitățile consiliilor locale pentru ca județul să cunoască o devoltare armonioasă...
-Împărțiți banii cu domnul Ciupercă pentru primari sau o face dumnelui singur?
-Domnul președinte, în primul rînd, analizează toate adresele consiliilor locale și, în funcțiile de nevoile care se pliază pe strategia noastră de dezvoltare, acordăm sau repartizăm acești bani.
-Primarii PSD au prioritate?
-Avem o strategie de dezvoltare... Strategia este cea care are prioritate.
-Cum caracterizați județul din punct de vedere administrativ?
-Consider că este un județ sărac și, după cum știți deja, sîntem instituția cu cele mai mici costuri în aparatul propriu. Administrativ, consider că, dacă se află pe o linie de plutire și nu se angajează în proiecte pe care nu le poate susține, ne situăm pe un loc fruntaș.
-Ce ați făcut concret de cînd sînteți vicepreședinte? Sau vă plictisiți aici la Consiliul Județean...
-Inițiativa mea au fost aceste 4 drumuri despre care am vorbit mai devreme, avem nevoie să continuăm aceste investiții. Celelalte activități sînt continuarea unor proiecte.
-Deci drumurile vă ocupă tot timpul...
-Sîntem pe drumuri tot timpul, dacă asta vreți să auziți.

30 Septembrie 2009, 09:21 (16576 vizualizări - 18 comentarii)

Comentariile cititorilor:


poisson d'avril:
(11 Octombrie 2009, 10:15)
Teama mea cea mare e ca m-am inselat in privinta ta, Adelante. Asadar recunosc, te consideram ingusta rau, insa eroare, tu de fapt nu esti asa esti doar ghinionista, fenomenal de ghinionista. Te-ai nascut fara creier si te compatimesc, pacat de functia pe care probabil o detii.
adelante:
(11 Octombrie 2009, 09:55)
fii fara teama draga poisson, nu ti-l ia nimeni! :-)))
poisson d'avril:
(11 Octombrie 2009, 02:27)
lupte grele intre"grei"! Denisa a pierdut sirul si se vede ca adera la partidul ei drag ca musca la...."miere" si adelante, deh, ca de obicei, scurtuta, in plus si degeaba. Iar cei care o scalda inutil cu vorbe urate sau ascuns urate, cu lozinci decupate din carti apuse si promisiuni de doi lei sa arate ca au ceva in plus de spus, ceva concret de genul: "Uite, domnule, asta am facut!" Nu de genul voi face, va promit, jur cu mana pe inima si bla bla de asta cu duhoare groaznica de campanie electorala. Nu stiti decat sa cautati un cuvant in textele lui geronimo si al lui nenea trandafir galben, care au fost singurii cu logica si intrebari concrete aici, sa le invartiti si sa le aruncati inapoi cu textulete de alea de baieti politicosi, cu 7 ani de acasa care isi scot usurel dintii. Concret si fapte! Detaliati daca aveti C...E! Si sper ca aveti desteptaciunea cu care incercati sa va laudati si sa scoateti si un grad de bun simt in coment-uri care nu ar trebui sa contina vreun raspuns ptr sensul textual al cuvantului scris de mine cu puncte. Nu de alea suntem interesate femeile ci de cele care arata ca stii sa infrunti cu fapte, ca stii sa accepti greseli si ca te conduci dupa propriile reguli nu ale altora. In rest poate sa fie nebuloasa in nadragi v-as idolatriza doar dupa caracter. Dovediti ca aveti, ce naiba! E drept, politica e curva, e cea care ne-a luat barbatii care mai existau odata!
Geronimo:
(10 Octombrie 2009, 21:22)
Understand Somebody…sa o luam metodic. 1). Nu am spus ca ai inselat pe cineva, dimpotriva am afirmat ca ti-ai construit o afacere fara sa inseli pe nimeni. 2). Nu am vazut inca om politic care sa nu indeplineasca cumulativ cele trei “calitati”, iar lipsa de scrupule este cea mai nesemnificativa dintre ele. Daca nu tu nu esti asa, demonstreaza. Pana acum Stephandom nu este vizibil decat in umbra dl. Trufa si preponderent in preajma alegerilor. 3). Stiu ca mai ai inca 3 ani ca sa arati ca ai facut ceva si ptr judetul asta, asa amarat si sarac cum este el. Cum nu s-a vazut nimic in ultimul an, noi avem inca sperante. 4). Stiu ca e usor sa critici, dar mai bine un critic dur decat un lingau libidinos. Si acum sa te intreb ceva…ce ai « construit » tu pentru judetul asta ? Iar daca incepi sa vorbesti ca prioritar pentru tine este infrastructura rutiera lamureste-ne si pe noi de ce ai achizitionat ( cu celalalt consilier) utilaje pentru drumuri chiar inainte de alegerile locale ? Ai avut o intuitie sau asa s-a nimerit ? Iar daca spui ca cei 7 ani de acasa nu-ti permit sa minti, mai bine nu raspunzi …Si inca ceva ce ma framanta rau. Daca as fi coleg cu un cretin care, prin deciziile sale, otraveste un oras intreg si-l face sa arate ca o ruina, as lua pozitie. Nici un psd-ist nu am vazut sa ia pozitie impotriva lui Ionascu. Si precum stiu ca ai doi copii vreau sa te intreb, si sa-mi raspunzi sincer, ..le dai sa bea apa de la robinet ?... Ati luat macar masura de a livra apa potabila in gradinite ? Pentru ca nu toti parintii isi permit sa cumpere apa plata ? Stii cumva ca in analizele de laborator, pe langa fier si nitriti, a iesit ca apa contine si metale grele ?....Si ca acestea provoaca cancer ? Noi, oamenii care privim clasa politica ca pe cea mai josnica specie umana de pe acest pamant, nu vedeam ca ar interesa pe cineva acest lucru. Dimpotriva, din cauza fricii de a nu fi afectata imaginea partidului, toti il protejeaza pe Ionascu. In concluzie, eu ti-am demonstrat ca nu-s retardat , demonstreaza-mi si tu ca nu esti (…) ceea ce te-a deranjat..
somebody:
(10 Octombrie 2009, 08:23)
I almost forgot,the message was for Geronimo...
somebody:
(10 Octombrie 2009, 08:16)
My friend sau Draga Jurnalistule,inseamna ca nu-l cunosti pe acest Stefan deloc.Vorbesti despre el din presupuneri. Mai intai nu stiu pe cine a inselat.... In al doilea rand,cei 7 ani de acasa nu-i permit sa fie fara scrupule asa cum ai spus-o,iar in al treilea rand ,prietene, acest OM "nu-si aduce aminte de prostime" doar la alegeri ,ci in perioada alegerilor, orice umil om de asa zisa politica din Romania,este nevoit la 4 ani sa vina in fata oamenilor pentru a arata ce a facut sau nu in ultimii ani si la fel sa spuna ce va face in perioada urmatoare...asta nu inseamna ca oamenii sunt uitati in tot acest timp.... Si inca ceva,este usor sa critici, sa improsti cu noroi.... dar mai greu este sa construiesti ceva...orice...
anonim:
(9 Octombrie 2009, 16:25)
au fost toti ce de la psd la Sfantu Gheorghe incepand cu Ciuperca , Olaru, Musoiu, Dobris, Scripca , juristul spitalului, administratorul spitalului, primarul de la Albesti si lista continua ......e foarte lunga.... cand a anuntat politia cineva ca se impart bani cu o seara inainte de alegeri au iesit din sat aproximativ 30 de masini..........si in frunte cu Ciuperca au dat pungi cu de toate asa ca sa nu zica nimeni ca nu au fost sunt din apropiere si am rude acolo...exista dosar penal pe care nimeni nu-l ia in seama, n-a venit nimeni sa ia o declaratie sa vada ce s-a intampat.... iar d-ra primar a fost scolita inainte de Savu de pe bancile facultatii cand o intretinea unul si altul si o alerga prin sat sotiile altora si acum terminand cu portughezul dar acum e d-ra primar si asta ne conduce........are satul Sfantu Gheorghe un primar pe care il merita
Geronimo:
(8 Octombrie 2009, 20:28)
Ptr. Somebody...Da Stefane, ti-am fost prieten, sau cunostinta. Dar asta a fost intr-o vreme in care politica era pentru tine o limba straina. Erai un om cinstit, sincer si modest. Ceea ce ai realizat pana atunci, ai facut-o prin efort propriu, fara sa inseli pe nimeni. Acum te vad ca si pe Ciuperca. Un ipocrit, mincinos si fara scrupule. Si asta o stii si tu cand vorbesti cu oamenii, prezumtivi votanti. Esti la fel ca ceilalti si psd-isti si pdl-isti si pnl-isti...Iti aduci aminte de prostime doar cand trebuie sa voteze. Nu mai insista sa negi ca ai fost in Sf.Gheorghe inainte de alegeri, cum de altfel ai insista sa negi ca ai dus pachete si in Bora inainte de celelalte alegeri. Recunosc ca nu ai fi realizat atat fara politica. Dar macar constientizeaza ca te-ai schimbat. M-ai facut frustrat?...de ce?...Sau tu esti asa cand te supara adevarul? Daca as fi mintit cu ceva trebuia sa fii tu cu argumente. Dar nu le ai. Pentru ca tot ce am spus se poate verifica. Si pe langa asta mai stiu si altele. Si ar fi pacat sa le fac publice.
Trandafirul galben:
(8 Octombrie 2009, 20:17)
Eu unul m-am saturat de toti retardatii si toti dinozaurii din partide...si din psd si din pdl. Dar stau si ma intreb si eu asa ca omu' incult. Daca acesti tineri promovati in partide, fac politica celor in varsta si se comporta doar ca niste catelusi in lesa, la fel ca ceilalti, fara sa incerce sa reformeze partidul... nu sunt cumva mai vinovati de cei batrani care oricum nu mai au nici o sansa sa-si schimbe mentalitatile de comunisti? Daca ar fi plecat Ciuperca si l-ar fi lasat pe Stefan, iar acesta ar fi impus o politica mai putin comunista si populista, axata mai mult pe o atentie sporita acordata catre cetateanul de rand, tot timpul si nu numai in preajma alegerilor, atunci l-am fi apreciat. Dar el este doar o umbra a domnului Ciuperca, iar acesta e doar o plaga comunista reminescenta a societatii ialomitene. Si ca sa nu ma acuze cineva de partinire, vreau sa spun ca si Cazacu e la fel. Doar ca el nu si-a cautat catei tineri pe care sa-i disciplineze.
Unu‘:
(8 Octombrie 2009, 15:50)
Ar trebui reliefat urmatorul lucru: in politica locala, surprinzator, partidul cu cei mai multi dinozauri politici la un moment dat (psd) a promovat cei mai multi tineri in functii de conducere. Cred ca vreo 10 tineri au functii de conducere in psd acum, pe cand la celelalte partide nu ai loc de babe și de mosi. iar musoiu, in ciuda frustratilor de pe acest site, care au postat comentarii - gen Geronimo, este un tinar de succes. Nu conteaza de unde a plecat, pentru ca de jos plecam cu totii. Dar, asa e in Romanica, pe unii ii ... grija de altii. Chiar nu v-ati saturat de bosorogi inculti in functiile de conducere? Tot analfabeti precum Savu, Marinica, IOnascu vreti? de fapt, ca sa-l citez pe retardat, tot curve vreti? Atunci, platiti-le tribut in continuare!
somebody:
(8 Octombrie 2009, 11:45)
Geronimo , crezi ca stii atat de multe , pari cam frustrat si pare ca stii si ceva despre acest Stefan.Cu atatea detalii ,ori i-ai fost prieten ori doar cunostinta, cert este ca realizarile lui par sa nu-ti convina deloc,iar de Ciuperca la fel ,ai fost prezent cand.... prietene trebuie sa fii din celalalt partid ca sa spui atatea ineptii,esti parte a partidului de infractori si chiori...
denisa:
(5 Octombrie 2009, 21:56)
geronimo, permite-mi sa te contrazic. Nu pot sa cred ca Ciuperca a stat la taraba sa imparta zaharul, Stefan poate si poate multi din PSD, dar Ciuperca nu! Ori cu banii la sutien, poate i-a bagat in buzunarul camasii, situat pe pieptul femeii, dar si asta-i deplasata, ca teorie. Deci nu cred!
Geronimo:
(5 Octombrie 2009, 21:53)
Ii dau dreptate acestui anonim. Am fost de fata cand o persoana, femeie in toata firea, spunea ca Ciuperca i-a bagat 200 ron la sutien. Si o zic cu toata responsabilitatea, chiar daca sub un id fals. Iar uleiul si zaharul s-au dat fix de la taraba, de catre Stefan si Ciuperca. Cat despre domnisoara jurista, se poate sa nu-i placa parasutismul, dar primele lectii le-a luat direct de la tatuca Savu...pe aerodromul din Balaciu. El a fost primul cu care a experimentat efectul Coanda.
Denisa:
(5 Octombrie 2009, 21:26)
Anonim, se poate sa ai dreptate legat furtul alegrilor. La fel de bine se poate sa nu ai dreptate. Insa, nimic nu iti da dreptul sa numesti un candidat, actual primar «o parasuta», mai ales in conditiile in care tu nu esti decat un simplu anonim. In plus vezi ca «bacsurile» tale sunt de fapt «baxuri»! Dar daca iti permiti sa etichetezi asa o persoana imi imaginez ca nici cu «baxurile» nu le prea ai...
anonim:
(5 Octombrie 2009, 21:18)
ce spune d-nul din imagine ca nu au fraudat alegerile la Sfantu Gheorghe.......e o mare minciuna......sau dat la greu bacsuri de ulei, zahar si sucuri de proasta calitate......cam 100 de lei pe vot.....au intimidat persoanele in varsta si lista continua.....au fost in stare sa doarma acolo , sa manance pur si simplu sa stea acolo zi si noapte stiind de fapt ce candidat de seama are........o parasuta

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
300 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Sursele noastre din cadrul Ministerului de Finanțe ne-au dezvăluit cum o altă firmă controlată de Paul Toma, respectiv TRB Group, ar fi beneficiat de o rambursare de TVA cel puțin egală cu cea încasată ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2009, 15:32
(13384 vizualizări - 0 comentarii)


Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Vineri, 16 octombrie, la primele ceasuri ale după-amiezii, pe o ploaie torențială, la Slobozia, vreo 30 de pensionari slobozeni au fost convocați să participe, cu mic cu mare, la o adunare de campanie condusă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2009, 17:46
(10542 vizualizări - 3 comentarii)


Berceanu bulversează Agricultura prin demiterea tuturor directorilor

La începutul săptămînii, Radu Berceanu, ministrul interimar al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis un ordin de demitere în bloc a tuturor șefilor deconcentratelor din teritoriu aflate ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:51
(10226 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Grădinița Junior a organizat astăzi, 15 octombrie, o acțiune pentru a marca Ziua «Mersului pe Jos». Peste o sută de prichindei cu pancarte care aminteau adulților de importanța păstrării mediului ambiant ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:50
(9762 vizualizări - 1 comentariu)


Pensionarii, în control alături de șefii descentralizatelor

Vă amintiți, firește, de pichetarea Prefecturilor din toată țara, organizată săptămîna trecută de pensionari. Ei bine, în Ialomița aceasta chiar a dat roade. Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectură ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 18:03
(10799 vizualizări - 0 comentarii)


Margareta Gheorghe, de la Finanțe Urziceni, așteaptă să preia frîiele Fiscului

Democrat-liberalii fac primii pași, timizi ce-i drept, spre schimbările din descentralizate, înlocuind directorii sociali democrați. Pentru început, să amintim metoda mai mult decît inventivă a directorilor ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 09:02
(15486 vizualizări - 1 comentariu)


Vâjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

Vîjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

La Finanțe buzduganul demiterilor a ajuns cu o zi mai devreme. Ieri, de dimineață, în timp ce Nicolae Vîjdea gîndea: «unde să mai mîncăm azi draga mea?», în mapa directorală venise țidula de demitere de ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:22
(15821 vizualizări - 4 comentarii)


Tandemul Pravăț-Pîrgă, la șefia Spitalului Județean

Joi, joi, 8 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, Cazacu Marinică, președintele PD-L Ialomița a anunțat care vor fi viitorii directori ai Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Astfel, în locul ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:18
(14757 vizualizări - 3 comentarii)


Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Patru tineri cu vîrste cuprinse între 20 și 28 ani, din comuna Dragalina, au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fure motorină din rezervorul unui autotren parcat într-un loc amenajat pe DN2 ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 14:01
(16716 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12672 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12861 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13888 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:51
(13136 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:13
(14117 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:09
(14690 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 10:46
(13040 vizualizări - 3 comentarii)


Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:58
(15709 vizualizări - 2 comentarii)


Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:56
(12524 vizualizări - 1 comentariu)


Taxe pentru eliberarea pașapoartelor

Începînd de luni, 5 octombrie, Serviciul de Eliberarea Pașapoartelor va soluționa doar cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și simple temporare. Taxele pentru eliberarea pașapoartelor ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(14606 vizualizări - 2 comentarii)


Plafon pentru plățile naționale în sectorul zootehnic

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții APIA informează că a fost stabilit plafonul alocat României pentru plățile naționale în sectorul zootehnic. Astfel, prima de exploatație pentru bovine a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(13841 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Adîncata

Echipajul de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit joi, 1 octombrie, pentru salvarea a două victime,implicate într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut în comuna Adîncata ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:54
(14428 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a încercat să spargă un bancomat

Joi, 1 octombrie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra faptului că persoane necunoscute încercau să sustragă bani dintr-un bancomat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că hoții intraseră în sediul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:52
(16241 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe și fost subprefect al județului Ialomița, a fost instalat în funcția de prefect vineri, 2 octombrie 2009. În prezența părții democrat-liberale a directorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2009, 19:23
(16378 vizualizări - 7 comentarii)


Știucă moare dar nu se predă: «Rămân la Prefectură»

Știucă moare dar nu se predă: «Rămîn la Prefectură»

Cu toate că nominalizarea sa ca prefect a fost făcută de social-democrați, iar miniștrii PSD din Guvernul Boc au demisionat în bloc, prefectul Știucă ne-a declarat că va rămîne la Prefectură. «Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 15:08
(32290 vizualizări - 22 comentarii)


Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Începînd de astăzi, 1 octombrie, procurorii ialomițeni au decis renunțarea la grevă. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 09:45
(14263 vizualizări - 0 comentarii)


Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(15273 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(18917 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:47
(18320 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 13:00
(14922 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 09:08
(16118 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...