Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

1000 de miliarde, EPUIZATE

Sănătatea ialomițeană are nevoie de bancheri

1000 de miliarde, EPUIZATE

Situație fără precedent în sănătatea ialomițeană. Spitalele își anunță colapsul, fondurile fiind mai mult decît insuficiente. Singura soluție pentru resuscitarea sistemului sanitar ar fi, potrivit autorităților, o rectificare bugetară, care însă întîrzie să apară. Pentru ca activitatea spitalelor să nu se încheie, instituțiile de profil au nevoie de cîteva sute bune de miliarde... Previziunile oficialilor anunță aceleași tablouri sumbre și pentru sistemul farmaceutic, fondurile neajungînd pînă la finalul anului. La fel și sectorul analizelor medicale, asigurate gratuit într-un număr din ce în ce mai mic. Ori fără medicamente, analize medicale și salarii ale personalului sanitar asigurate, spitalele pot să-și pregătească lacătele pentru uși. Iar din toate aceste neajunsuri, singurii care au de suferit sînt bolnavii, nevoiți să plătească din buzunar și cele mai mici investigații medicale. Să nu mai vorbim și despre cei aflați în permanență sub tratamente medicale, ori despre bolnavii de cancer nevoiți să-și cumpere medicamente lunare de sute de milioane.
Paradoxal, de o altă parte, se situează politicienii ce, simțind terenul minat din mințile pensionarilor cu privire la medicamente, acuză public un management prost al sistemului sanitar, reușind cu succes să-și capete în plină campanie electorală cîțiva alegători. Zilele trecute, aflat într-o vizită electorală la Slobozia, Mircea Geoană a adus în discuție o soluție mai mult comică decît realizabilă.
În fața a cîteva sute de pensionari, candidatul Partidului Social Democrat la Președinția României a redus rezolvarea problemelor din Sănătate la trimiterea medicamentelor prin poștă pentru pensionari. Un gest pur electoral. Și ilogic am adăuga noi.
În același trend, ca să nu spunem oală, se află și o parte a autorităților locale. Ultimul șiretlic politic, căci da, instituțiile sanitare au fost demult politizate, vehiculat zilele acestea ne dezvăluie cum se înființează în spitale funcții de conducere, doar din dorința arzătoare a unor «politicieni». Și asta în timp ce bolnavii sînt în pericol de a nu-și mai putea primi tratamentele ce li se cuvin.
Cît despre investiții, de toate și mai nimic. Le putem număra pe degetele de la o mînă pe cele semnificative. Recent, autoritățile județene au ieșit la rampă cu un nou proiect local ce vizează extinderea Unității de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slobozia, investiție a cărei piatră de temelie a fost pusă săptămîna precedentă. Am putea trece în revistă și Spitalul din Fetești, aceeași unitate medicală aflată în construcție de ani de zile stopată și reînviată de fiece ministru perindat prin fruntea Ministerului Sănătății...

O mie de miliarde contra sănătate pentru ialomițeni
1000 de miliarde. Atît a costat sănătatea ialomițenilor anul acesta. Acestea sînt fondurile ce au luat calea spitalelor, farmaciilor, laboratoarelor de analize, stomatologilor, dar și a altor programe de sănătate desfășurate la nivel național dar cu aplicabilitate și în Ialomița. Bani mulți am adăuga mulți dintre noi, însă, se pare, insuficienți pentru practicarea unui act medical de calitate, într-un județ cu patru unități medicale mari, cu zeci de cabinete particulare și tot atîtea farmacii abonate lună de lună la banii publici din Sănătate. Finalul lunii septembrie aduce însă anunțul clar al oficialilor: banii s-au terminat. Iar bolnavii aleargă zilnic din farmacie-n farmacie doar-doar or mai găsi fonduri pentru o rețetă gratuită. Alocările pentru spitale au reprezentat anul acest 40% din fondurile totale, adică aproximativ 410 miliarde lei, însă nemulțumirile managerilor de spitale au curs lanț de-a lungul anului. Criza financiară a redus bugetele inițiale ale instituțiilor sanitare, iar măsura s-a făcut simțită în rîndurile bolnavilor, nicidecum a personalului medical, cel mai mare consumator de fonduri publice. Exemplificînd, Spitalul de Urgență Slobozia a primit din necesarul total mai puțin cu 1,8 miliarde lei, motiv de acuzații politice ale managerului Vasile Olaru la adresa președintelui Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița. De asemenea, la Spitalul Fetești, CJAS a plătit mai puțin cu 1,6 miliarde, însă reducerea nu l-a afectat pe managerul Sterian Barcari, mulțumit de faptul că a reușit să supraviețuiască și să nu acumuleze datorii. Neobișnuit însă, Sănătatea a înregistrat și creșteri. O comparație simplă a autorităților medicale ne demonstrează cum, în plină criză financiară, salariile personalului medical au crescut. Astfel, dacă în luna iulie 2008, salariile angajaților din spitale au fost achitate în cuantum de 17 miliarde, în aceeași lună a anului 2009, salariile personalului medical au crescut pînă la 22 de miliarde lei... Cu toate acestea, asistenții medicali se plîng că sporurile nu le-au fost acordate și că revendicările sindicatelor din domeniu nu sînt respectate. Mai mult, angajările în rîndul personalului medical au fost stopate, iar oamenii se plîng că degradarea actului medical s-a produs tocmai din acest motiv, personal puțin și număr de bolnavi din ce în ce mai crescut...

293 miliarde, fondul insuficient pentru farmacii
Revenind, farmaciile au primit de la bugerul de stat prin intermediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate nici mai mult nici mai puțin de 293 de miliarde, sume constituind bugetul pentru anul 2009. Nu aplaudați, banii nu ajung decît pînă în ultima zi a lunii seprembrie. Capacitatea de eliberare a medicamentelor gratuite și compensate prin rețeaua de farmacii județeană reprezintă un subiect aparte. Asta pentru că, la fiecare început de lună, cozile la farmacii sînt infernale, iar pensionarii speriați fiind că nu mai apucă fonduri pentru rețetele gratuite se înghesuie în primele zile ale lunii, epuizînd astfel fondurile pentru întreaga lună. Așa se face că, nu de puține ori, asigurații au primit, în loc de medicamente gratuite sau compensate, sloganul «s-au terminat fondurile»... Dacă rectificarea bugetară va întîrzia să apară în aceste zile, farmaciile vor înceta să onoreze rețete gratuite sau combensate, iar situația pare să se degradeze de la o zi la alta.

Succesul afacerii cu laboratoarele de analize
Singurele instituții medicale din Ialomița acoperite cu fonduri pînă la finele anului sînt laboratoarele de analize. Nu știm după ce criteriu, dar este clar că pentru laboratoare Casa de Sănătate a rezervat aproximativ 2 miliarde lei lunar inclusiv pentru luna decembrie. Pentru anul 2009, bugetul s-a constituit în fix 24 miliarde lei, bani, din nou insuficienți pentru satisfacerea necesităților bolnavilor. Da, insuficienți, căci cine a avut ghinionul să-și efectueze un buletin de analize medicale după data de 15 a fiecărei luni, a trebuit să-l achite integral, deși contribuia zdravăn lună de lună la fondul de sănătate. Reprezentanții în domeniu s-au mulțumit cu banii primiți de la Casă și au stopat analizele gratuite în momentul finalizării fondului pe luna în curs, iar bolnavii au rămas la fel de nemulțumiți... Nu putem încheia acest capitol fără să prezentăm succint o situație cel puțin curioasă descoperită de un nemulțumit în domeniu. Sursa noastră spune multe, însă noi vom încerca, conștiincioși cum ne-am obișnuit, să prezentăm toate aspectele verificate, deocamdată. Așadar, de această dată, în gura năbădăioasă a sursei noastre a intrat Laboratorul Philos, instituție simpatică autorităților de profil. Pe scurt, Laboratorul, cu noul sediu luxos din Slobozia, a cîștigat, potrivit unui site de licitații, mai bine de 46 de licitații la o singură instituție publică. Frumos, nu-i așa? Direcția pentru Protecția Copilului Ialomița a atribuit necontenit, prietenului Philos, 46 de licitații pentru analizele medicale ale copiilor instituționalizați. Și cum domeniul medical este vast, iar noi începători, nu putem aprecia decît că o glicemie la medicul de familie costă 7 lei, pe cînd o licitație marca Philos a fost adjudecată cu 7,5 lei... Alegem să nu continuăm pe domeniile de profit din sănătatea privată ialomițeană și revenim la falimentul din sitemul sanitar public.

...
Recuperarea și reabilitarea pacienților cu necesități în acest sens ne-a costat 15,5 miliarde, iar acoperirea bugetară este pînă în luna decembrie 2009. Nu același lucru nu îl putem afirma despre Ambulanță, al cărei buget pentru anul în curs a fost de 80 miliarde lei, însă banii nu sînt suficienți decît pînă la 1 noiembrie. Stomatologia din 2009 a avut un buget de 5 miliarde lei, banii ajungînd dentiștilor tot pînă în luna noiembrie. La începutul lunii octombrie, cele 45 de miliarde destinate dializei se vor termina, iar bolnavii nu pot aștepta o zi de întîrziere a medicamentelor. Tot în aceeași perioadă, banii pentru diabet, cei 24 de miliarde alocate pentru anul 2009, se vor termina, în timp ce oncologia va fi secată de cele 26 de miliarde tot la începutul lunii noiembrie. Medicii de familie au primit un buget de 104 miliarde lei, însă de la 1 octombrie vor fi complet neacoperiți dacă o rectificare bugetară va întîrzia să apară. Și dacă nici medicii de familie nu mai pot supraviețui, sănătatea oamenilor este din ce în ce mai firavă...

Crezul rectificării bugetare
Și pentru ca tabloul să fie și mai spectaculos, să aducem în discuție cîteva dintre opiniile managerilor celor mai importante spitale din județul nostru. «Am avut un buget contractat pentru primele 3 trimestre ale anului. Mai departe, nu mai știm ce o să facem» își începe declarația Sterian Barcari, managerul Spitalului din Fetești. Bani suficienți, potrivit autorităților. Au acoperit salariile personalului medical, medicamentele necesare desfășurării activității, alimentele și plata datoriilor la timp. «Așteptăm să ne vină ceva bani de acum încolo, căci la finele lunii septembrie se vor termina ultimele fonduri. Datoriile actuale sînt în termen, deci nu ne presează nimic. Doar activitățile curente» a încheiat managerul, sperînd că rectificarea bugetară să-i salveze instituția de la faliment. La Spitalul de Urgențe din Slobozia situația e arhicunoscută, istituția fiind intens mediatizată pe întreg parcursul anului. Reluăm totuși, pentru conformitate. În fiecare lună această instituție cu peste 800 de angajați are nevoie de 35-38 miliarde de lei pentru a funcționa în condiții normale. De primit, primește constant cu 5 pînă la 10 miliarde mai puțin. Și-atunci, în loc să funcționeze, supraviețuiește. Iar pacienții migrează către spitalele din București. Directorul unității, Vasile Olaru, susține că nu există un algoritm predictibil de alocare a fondurilor de către CJAS. «Acum o săptămînă era jale. Nu mai aveam nici o lețcaie. Acu' am mai primit ceva bani și o scoatem la capăt și luna asta. Luna viitoare însă o luăm de la început. Am aproape un an de cînd conduc acest spital și încă nu pot spune care sînt criteriile după care CJAS alocă fondurile. Ei spun că ne dau cîți bani sînt. Iar bani nu sînt niciodată» se plînge Olaru, din nou. La spitalul din Țăndărei, situația este ceva mai relaxată. Spital de «țară», fără pretenții, supraviețuiește de zeci de ani cu un buget low-cost. Nici nu s-ar putea altfel la cele 130 de paturi cît are în dotare. Banii sînt suficienți, ca peste tot, pentru luna în curs. Iar investițiile anunțate la începutul anului vor fi demarate, însă din cauza crizei nimeni nu mai știe cînd. Există, totuși, și vești bune. «Lucru cel mai important și care ne bucură e faptul că spitalul este aprovizionat cu medicamente pînă la sfîrșitul anului. În felul ăsta vom putea asigura o continuitate a actului medical, indiferent de fluctuațiile de buget care apar. Ce vom face din ianuarie, cînd se preconizează o epuizatre a stocurilor, nu vă putem spune. Dar sîntem convinși că CJAS va găsi o soluție» a declarat purtătorul de cuvînt al instituției, medicul Adrian Mateescu.

30 Septembrie 2009, 09:27 (8081 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 06 Iul 2026
310 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Reținut pentru «lovire sau alte violențe» și «violare de domiciliu»

Polițiștii ialomițeni au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit că ar fi intrat în locuința unei persoane din municipiul Slobozia, pe care ar fi lovit-o. Polițiștii Biroului de Investigații ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2020, 13:50
(3077 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Acțiune comună a Poliției Române și CFR Călători pentru siguranța transporturilor

Ialomița: Acțiune comună a Poliției Române și CFR Călători pentru siguranța transporturilor

Miercuri, 28 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, au acționat pentru creșterea gradului de ordine ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2020, 13:35
(2265 vizualizări - 0 comentarii)


Cotorca: Șofer rănit într-un accident rutier

Cotorca: Șofer rănit într-un accident rutier

În seara zilei de miercuri, 28 octombrie 2020, pe raza localității Cotorca s-a produs un accident rutier. Șoferul în vârstă de 38 de ani al unui autovehicul, fără să se asigure, a efectuat manevra de întoarcere ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2020, 11:35
(2338 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cotorca accident


Localitatea Coșereni trece la Scenariul Roșu

Având în vedere creșterea numărului de cazuri de COVID-19 înregistrate la nivelul județului Ialomița, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița a dispus trecerea localității Coșereni la Scenariul ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2020, 00:00
(6406 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus. Amenzi de peste 15000 de lei!

Pe parcursul zilei de marți, 27 octombrie 2020, forțele de ordine au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2. ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2020, 16:55
(2021 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 4,58%-rata șomajului în luna septembrie 2020

La sfârșitul lunii septembrie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4294 șomeri (din care 2008 femei), rata șomajului fiind de 4,58%, cu 0,09% ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2020, 16:10
(2639 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2016 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 28 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2016, cu 47 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2020, 15:05
(1890 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Amara, arestat pentru «ultraj»

Un bărbat de 35 de ani, din Amara, a fost reținut de polițiștii ialomițeni pentru «refuz de recoltare a probelor biologice». Pentru că a devenit violent și a amenințat polițiștii a fost ulterior arestat ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2020, 17:50
(1842 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinții de Sus: Femeie rănită într-un accident rutier

Fierbinții de Sus: Femeie rănită într-un accident rutier

O femeie de 49 de ani a fost rănită în ziua de marți, 27 octombrie 2020, într-un accident rutier produs în localitatea Fierbinții de Sus. Femeia era pasageră într-un automobil condus de un tânăr de 29 de ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2020, 17:30
(2766 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus. Eveniment privat întrerupt la Țăndărei!

În cursul zilei de luni, 26 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au intensificat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 și a ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2020, 15:40
(2147 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 1969 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 27 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1969, cu 50 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2020, 15:05
(2047 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Trei persoane «izolate», amendate pentru că nu au fost găsite la domiciliu

Pe parcursul zilei de duminică, 25 octombrie 2020, forțele de ordine au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2020, 15:40
(2827 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1919 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 26 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1919, cu 12 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2020, 15:05
(2495 vizualizări - 2 comentarii)


SJA Ialomița: A luat «mită» pentru a nu constata defecțiunile unui autoturism la ITP

Polițiștii Anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2020, 12:10
(4524 vizualizări - 4 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1907 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 25 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1907, cu 29 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2020, 15:05
(1999 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: S-au luat la bătaie după producerea unui accident. Cinci bărbați din Bărbulești, reținuți de polițiști!

Cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 41 de ani, toți din localitatea Bărbulești, au fost reținuți de către polițiști urmare a unei altercații produse sâmbătă, 24 octombrie a.c., în afara localității ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2020, 14:15
(4603 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Botez întrerupt de polițiști

În cursul zilei de sâmbătă, 24 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au intensificat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 și ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2020, 14:10
(1742 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1878 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 24 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1878, cu 20 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2020, 16:05
(1838 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestat pentru «proxenetism»

Joi, 22 octombrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 17:20
(3286 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Sălcioara, suprins la volan fără permis

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Coșereni, fiind în serviciul de patrulare și control al traficului rutier, pe raza comunei Axintele, au oprit un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 17:15
(3332 vizualizări - 0 comentarii)


SJA Ialomița: Surprins în flagrant când dădea «mită»

Joi, 22 octombrie 2020, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, împreună cu lucrătorii de Poliție Judiciară ai Diecției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 16:25
(3348 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1858 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 23 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1858, cu 50 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 16:05
(2876 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Eveniment privat întrerupt de forțele de ordine

În cursul zilei de joi, 23 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au intensificat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 și a ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 15:20
(1698 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Verificarea documentară a contribuabililor

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informeză contribuabilii interesați că potrivit prevederilor art. 148 din Codul de procedură fiscală, pentru stabilirea corectă a situației fiscale ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 14:50
(2814 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești

Ca urmare a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 23 octombrie 2020, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 12:30
(2076 vizualizări - 0 comentarii)


Cei mai noi pompieri ialomițeni au depus Jurământul Militar

Candidații selectați din sursă externă în luna septembrie a.c., angajati pe perioadă determinată, au depus astăzi Jurământul Militar, în cadrul unui ceremonial restrâns, impus de contextul epidemiologic ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 21:05
(2538 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Persoană trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de «trafic de influență»

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus, la data de 16 octombrie a.c., trimiterea în judecată a unei persoane, fără calitate specială, față de care s-a luat măsura ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 20:40
(2957 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru șofat fără permis

Miercuri, 21 octombrie a.c., în jurul orei 12,00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dridu, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Dridu, au oprit pentru control, un autoturism condus ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 17:05
(3397 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1808 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 22 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1808, cu 21 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 16:05
(2231 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrân de 82 de ani din Bărcănești, dispărut

Polițiștii din Ialomița caută un bărbat, în vârstă de 82 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Bărcănești într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 18:45
(1957 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...