Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

1000 de miliarde, EPUIZATE

Sănătatea ialomițeană are nevoie de bancheri

1000 de miliarde, EPUIZATE

Situație fără precedent în sănătatea ialomițeană. Spitalele își anunță colapsul, fondurile fiind mai mult decît insuficiente. Singura soluție pentru resuscitarea sistemului sanitar ar fi, potrivit autorităților, o rectificare bugetară, care însă întîrzie să apară. Pentru ca activitatea spitalelor să nu se încheie, instituțiile de profil au nevoie de cîteva sute bune de miliarde... Previziunile oficialilor anunță aceleași tablouri sumbre și pentru sistemul farmaceutic, fondurile neajungînd pînă la finalul anului. La fel și sectorul analizelor medicale, asigurate gratuit într-un număr din ce în ce mai mic. Ori fără medicamente, analize medicale și salarii ale personalului sanitar asigurate, spitalele pot să-și pregătească lacătele pentru uși. Iar din toate aceste neajunsuri, singurii care au de suferit sînt bolnavii, nevoiți să plătească din buzunar și cele mai mici investigații medicale. Să nu mai vorbim și despre cei aflați în permanență sub tratamente medicale, ori despre bolnavii de cancer nevoiți să-și cumpere medicamente lunare de sute de milioane.
Paradoxal, de o altă parte, se situează politicienii ce, simțind terenul minat din mințile pensionarilor cu privire la medicamente, acuză public un management prost al sistemului sanitar, reușind cu succes să-și capete în plină campanie electorală cîțiva alegători. Zilele trecute, aflat într-o vizită electorală la Slobozia, Mircea Geoană a adus în discuție o soluție mai mult comică decît realizabilă.
În fața a cîteva sute de pensionari, candidatul Partidului Social Democrat la Președinția României a redus rezolvarea problemelor din Sănătate la trimiterea medicamentelor prin poștă pentru pensionari. Un gest pur electoral. Și ilogic am adăuga noi.
În același trend, ca să nu spunem oală, se află și o parte a autorităților locale. Ultimul șiretlic politic, căci da, instituțiile sanitare au fost demult politizate, vehiculat zilele acestea ne dezvăluie cum se înființează în spitale funcții de conducere, doar din dorința arzătoare a unor «politicieni». Și asta în timp ce bolnavii sînt în pericol de a nu-și mai putea primi tratamentele ce li se cuvin.
Cît despre investiții, de toate și mai nimic. Le putem număra pe degetele de la o mînă pe cele semnificative. Recent, autoritățile județene au ieșit la rampă cu un nou proiect local ce vizează extinderea Unității de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slobozia, investiție a cărei piatră de temelie a fost pusă săptămîna precedentă. Am putea trece în revistă și Spitalul din Fetești, aceeași unitate medicală aflată în construcție de ani de zile stopată și reînviată de fiece ministru perindat prin fruntea Ministerului Sănătății...

O mie de miliarde contra sănătate pentru ialomițeni
1000 de miliarde. Atît a costat sănătatea ialomițenilor anul acesta. Acestea sînt fondurile ce au luat calea spitalelor, farmaciilor, laboratoarelor de analize, stomatologilor, dar și a altor programe de sănătate desfășurate la nivel național dar cu aplicabilitate și în Ialomița. Bani mulți am adăuga mulți dintre noi, însă, se pare, insuficienți pentru practicarea unui act medical de calitate, într-un județ cu patru unități medicale mari, cu zeci de cabinete particulare și tot atîtea farmacii abonate lună de lună la banii publici din Sănătate. Finalul lunii septembrie aduce însă anunțul clar al oficialilor: banii s-au terminat. Iar bolnavii aleargă zilnic din farmacie-n farmacie doar-doar or mai găsi fonduri pentru o rețetă gratuită. Alocările pentru spitale au reprezentat anul acest 40% din fondurile totale, adică aproximativ 410 miliarde lei, însă nemulțumirile managerilor de spitale au curs lanț de-a lungul anului. Criza financiară a redus bugetele inițiale ale instituțiilor sanitare, iar măsura s-a făcut simțită în rîndurile bolnavilor, nicidecum a personalului medical, cel mai mare consumator de fonduri publice. Exemplificînd, Spitalul de Urgență Slobozia a primit din necesarul total mai puțin cu 1,8 miliarde lei, motiv de acuzații politice ale managerului Vasile Olaru la adresa președintelui Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița. De asemenea, la Spitalul Fetești, CJAS a plătit mai puțin cu 1,6 miliarde, însă reducerea nu l-a afectat pe managerul Sterian Barcari, mulțumit de faptul că a reușit să supraviețuiască și să nu acumuleze datorii. Neobișnuit însă, Sănătatea a înregistrat și creșteri. O comparație simplă a autorităților medicale ne demonstrează cum, în plină criză financiară, salariile personalului medical au crescut. Astfel, dacă în luna iulie 2008, salariile angajaților din spitale au fost achitate în cuantum de 17 miliarde, în aceeași lună a anului 2009, salariile personalului medical au crescut pînă la 22 de miliarde lei... Cu toate acestea, asistenții medicali se plîng că sporurile nu le-au fost acordate și că revendicările sindicatelor din domeniu nu sînt respectate. Mai mult, angajările în rîndul personalului medical au fost stopate, iar oamenii se plîng că degradarea actului medical s-a produs tocmai din acest motiv, personal puțin și număr de bolnavi din ce în ce mai crescut...

293 miliarde, fondul insuficient pentru farmacii
Revenind, farmaciile au primit de la bugerul de stat prin intermediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate nici mai mult nici mai puțin de 293 de miliarde, sume constituind bugetul pentru anul 2009. Nu aplaudați, banii nu ajung decît pînă în ultima zi a lunii seprembrie. Capacitatea de eliberare a medicamentelor gratuite și compensate prin rețeaua de farmacii județeană reprezintă un subiect aparte. Asta pentru că, la fiecare început de lună, cozile la farmacii sînt infernale, iar pensionarii speriați fiind că nu mai apucă fonduri pentru rețetele gratuite se înghesuie în primele zile ale lunii, epuizînd astfel fondurile pentru întreaga lună. Așa se face că, nu de puține ori, asigurații au primit, în loc de medicamente gratuite sau compensate, sloganul «s-au terminat fondurile»... Dacă rectificarea bugetară va întîrzia să apară în aceste zile, farmaciile vor înceta să onoreze rețete gratuite sau combensate, iar situația pare să se degradeze de la o zi la alta.

Succesul afacerii cu laboratoarele de analize
Singurele instituții medicale din Ialomița acoperite cu fonduri pînă la finele anului sînt laboratoarele de analize. Nu știm după ce criteriu, dar este clar că pentru laboratoare Casa de Sănătate a rezervat aproximativ 2 miliarde lei lunar inclusiv pentru luna decembrie. Pentru anul 2009, bugetul s-a constituit în fix 24 miliarde lei, bani, din nou insuficienți pentru satisfacerea necesităților bolnavilor. Da, insuficienți, căci cine a avut ghinionul să-și efectueze un buletin de analize medicale după data de 15 a fiecărei luni, a trebuit să-l achite integral, deși contribuia zdravăn lună de lună la fondul de sănătate. Reprezentanții în domeniu s-au mulțumit cu banii primiți de la Casă și au stopat analizele gratuite în momentul finalizării fondului pe luna în curs, iar bolnavii au rămas la fel de nemulțumiți... Nu putem încheia acest capitol fără să prezentăm succint o situație cel puțin curioasă descoperită de un nemulțumit în domeniu. Sursa noastră spune multe, însă noi vom încerca, conștiincioși cum ne-am obișnuit, să prezentăm toate aspectele verificate, deocamdată. Așadar, de această dată, în gura năbădăioasă a sursei noastre a intrat Laboratorul Philos, instituție simpatică autorităților de profil. Pe scurt, Laboratorul, cu noul sediu luxos din Slobozia, a cîștigat, potrivit unui site de licitații, mai bine de 46 de licitații la o singură instituție publică. Frumos, nu-i așa? Direcția pentru Protecția Copilului Ialomița a atribuit necontenit, prietenului Philos, 46 de licitații pentru analizele medicale ale copiilor instituționalizați. Și cum domeniul medical este vast, iar noi începători, nu putem aprecia decît că o glicemie la medicul de familie costă 7 lei, pe cînd o licitație marca Philos a fost adjudecată cu 7,5 lei... Alegem să nu continuăm pe domeniile de profit din sănătatea privată ialomițeană și revenim la falimentul din sitemul sanitar public.

...
Recuperarea și reabilitarea pacienților cu necesități în acest sens ne-a costat 15,5 miliarde, iar acoperirea bugetară este pînă în luna decembrie 2009. Nu același lucru nu îl putem afirma despre Ambulanță, al cărei buget pentru anul în curs a fost de 80 miliarde lei, însă banii nu sînt suficienți decît pînă la 1 noiembrie. Stomatologia din 2009 a avut un buget de 5 miliarde lei, banii ajungînd dentiștilor tot pînă în luna noiembrie. La începutul lunii octombrie, cele 45 de miliarde destinate dializei se vor termina, iar bolnavii nu pot aștepta o zi de întîrziere a medicamentelor. Tot în aceeași perioadă, banii pentru diabet, cei 24 de miliarde alocate pentru anul 2009, se vor termina, în timp ce oncologia va fi secată de cele 26 de miliarde tot la începutul lunii noiembrie. Medicii de familie au primit un buget de 104 miliarde lei, însă de la 1 octombrie vor fi complet neacoperiți dacă o rectificare bugetară va întîrzia să apară. Și dacă nici medicii de familie nu mai pot supraviețui, sănătatea oamenilor este din ce în ce mai firavă...

Crezul rectificării bugetare
Și pentru ca tabloul să fie și mai spectaculos, să aducem în discuție cîteva dintre opiniile managerilor celor mai importante spitale din județul nostru. «Am avut un buget contractat pentru primele 3 trimestre ale anului. Mai departe, nu mai știm ce o să facem» își începe declarația Sterian Barcari, managerul Spitalului din Fetești. Bani suficienți, potrivit autorităților. Au acoperit salariile personalului medical, medicamentele necesare desfășurării activității, alimentele și plata datoriilor la timp. «Așteptăm să ne vină ceva bani de acum încolo, căci la finele lunii septembrie se vor termina ultimele fonduri. Datoriile actuale sînt în termen, deci nu ne presează nimic. Doar activitățile curente» a încheiat managerul, sperînd că rectificarea bugetară să-i salveze instituția de la faliment. La Spitalul de Urgențe din Slobozia situația e arhicunoscută, istituția fiind intens mediatizată pe întreg parcursul anului. Reluăm totuși, pentru conformitate. În fiecare lună această instituție cu peste 800 de angajați are nevoie de 35-38 miliarde de lei pentru a funcționa în condiții normale. De primit, primește constant cu 5 pînă la 10 miliarde mai puțin. Și-atunci, în loc să funcționeze, supraviețuiește. Iar pacienții migrează către spitalele din București. Directorul unității, Vasile Olaru, susține că nu există un algoritm predictibil de alocare a fondurilor de către CJAS. «Acum o săptămînă era jale. Nu mai aveam nici o lețcaie. Acu' am mai primit ceva bani și o scoatem la capăt și luna asta. Luna viitoare însă o luăm de la început. Am aproape un an de cînd conduc acest spital și încă nu pot spune care sînt criteriile după care CJAS alocă fondurile. Ei spun că ne dau cîți bani sînt. Iar bani nu sînt niciodată» se plînge Olaru, din nou. La spitalul din Țăndărei, situația este ceva mai relaxată. Spital de «țară», fără pretenții, supraviețuiește de zeci de ani cu un buget low-cost. Nici nu s-ar putea altfel la cele 130 de paturi cît are în dotare. Banii sînt suficienți, ca peste tot, pentru luna în curs. Iar investițiile anunțate la începutul anului vor fi demarate, însă din cauza crizei nimeni nu mai știe cînd. Există, totuși, și vești bune. «Lucru cel mai important și care ne bucură e faptul că spitalul este aprovizionat cu medicamente pînă la sfîrșitul anului. În felul ăsta vom putea asigura o continuitate a actului medical, indiferent de fluctuațiile de buget care apar. Ce vom face din ianuarie, cînd se preconizează o epuizatre a stocurilor, nu vă putem spune. Dar sîntem convinși că CJAS va găsi o soluție» a declarat purtătorul de cuvînt al instituției, medicul Adrian Mateescu.

30 Septembrie 2009, 09:27 (8218 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
304 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Poliția Rutieră Ialomița: 9 permise suspendate și amenzi de peste 42000 lei!

În perioada 23-26 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au acționat pe principalele artere din județ pentru asigurarea respectării normelor rutiere în trafic, precum și pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2011, 18:55
(14564 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: S-a răsturnat cu mașina pe cîmp

Vineri, 23 decembrie a.c., Poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că în timp ce un tînăr ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2011, 18:53
(15807 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Beat la volan

Un bărbat, de 60 ani, din Mărculești, a fost depistat de polițiști luni, 26 decembrie a.c., la volanul unui autoturism deși consumase băuturi alcoolice. Șoferul a fost testat alcoolscop de polițiști, aparatul ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2011, 18:32
(13036 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Li s-a răsturnat barca. Unul a înotat pînă la mal, ceilalți doi sînt de negăsit!

Doi bărbați din localitatea Bordușani sînt cautați după ce barca în care se aflau s-a răsturnat. O barcă în care se aflau trei bărbați s-a răsturnat luni seara, 26 decembrie 2011, în jurul orei 18,30, în ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2011, 12:21
(10281 vizualizări - 3 comentarii)


«Independent» vă urează Sărbători Fericite!

«Independent» vă urează Sărbători Fericite!

Ca în fiecare an, Redacția Independent vă dorește să aveți parte de Sărbători pline de bucurie și liniște. Fericirea să vă umple inimile și belșugul să se întindă pe mese. Alături de cei dragi ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2011, 11:47
(15088 vizualizări - 5 comentarii)


Ialomița: Amplasarea aparatelor radar de Sărbători

În perioada Sărbătorilor, polițiștii rutieri vor acționa cu aparatele radar pe următoarele segmente de drum:
-sîmbătă, 24 decembrie 2011, pe DN2-E85, în Urziceni și Movilița, pe DN2A-E60, în Ciochina ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2011, 11:23
(13230 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2011, 13:11
(6179 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Hoți de găini, reținuți de polițiști

Polițiștii slobozeni au reținut doi tineri de 22 și 23 ani, ambii din Grivița, pentru furt calificat. Cei doi au furat mai multe bunuri și păsări din curtea locuinței unui bărbat din localitate, motiv pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2011, 12:49
(13797 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Brazi confiscați

Polițiștii feteșteni au confiscat trei brazi pentru care nu existau documente de proveniență. Marți, 20 decembrie, polițiștii au acționat pe raza municipiului pentru prevenirea ilegalităților în domeniul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2011, 12:49
(15015 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Au furat două motopompe

Doi bărbați de 33, respectiv 35 ani, din Slobozia, sînt suspecții principali într-un dosar pe furt. Cei doi au furat două motopompe de pe malului lacului de agrement Țăndărei. Potrivit polițiștilor, fapta ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2011, 12:49
(17911 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Patron cercetat penal

Un feteștean de 46 ani este cercetat penal de polițiștii de investigare a fraudelor pentru evaziune fiscală. Pe numele individului, polițiștii au reținut că în perioada ianuarie-noiembrie 2011, în calitate ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 14:28
(15860 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Conducea o mașină radiată din circulație

La începutul săptămînii, luni, 19 decembrie, polițiștii din Fetești au oprit pentru un control de rutină pe o stradă din localitate un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 25 ani, din Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 14:27
(10558 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Programul de Sărbători al Trezoreriei

«Trezoreria statului face cunoscut agenților economici, instituțiilor publice și populației că impozitele, taxele, contribuțiile și alte venituri în numerar datorate bugetului general consolidat pot fi ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 14:23
(19659 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Pieton accidentat

Un bărbat, de 68 ani, din Jilavele, a fost luni, 19 decembrie, victima unui accident rutier. Bărbatul a vrut să traverseze strada prin loc nepermis și fără să se asigure, moment în care a fost lovit de ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 13:23
(11894 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


DGFP Ialomița: Obligațiile declarative se pot realiza pînă pe 27 decembrie 2011

«Avînd în vedere prevederile legale, îndeplinirea obligațiilor declarative și de plată, cu termen legal 25 decembrie 2011, se poate face pînă la data de 27 decembrie 2011, inclusiv» informează Direcția ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 13:19
(7258 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: I-a luat casa foc de la o sobă

La începutul săptămînii, luni, 19 decembrie, în jurul orei 22,00, pompierii au fost alertați cu privire la izbucnirea unui incendiu la locuința unui cetățean din Grivița. Potrivit pompierilor, cel mai probabil ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 13:17
(12037 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Grivița incendiu


ISU Ialomița: 9 urgențe medicale într-o singură zi!

Potrivit unei informări, luni, 19 decembrie, echipajele SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost solicitate să intervină în cazul a 9 urgențe medicale. Paramedicii instituției au intervenit ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 13:16
(15006 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Norme de venit pe 2012

Propunerile pentru normele de venit aferente anului 2012 au fost oferite publicității pe site-ul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița. Informarea este destinată contribuabililor care își desfășoară ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 13:02
(9664 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Hoți de fier vechi, prinși

Polițiștii Secției Jilavele informează identificare unor hoți de fier vechi. Pe scurt, oamenii legii au desfășurat o anchetă privind furtul a mai multor obiecte metalice din anexa locuinței unui bărbat ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 13:01
(16595 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Beat la volan, a intrat cu mașina în panourile unei benzinării

Sîmbătă, 17 decembrie, la Urziceni, s-a produs un accident rutier. În urma cercetărilor s-a stabilit că în timp ce un bărbat, de 30 ani, din localitate, se deplasa la volanul unui autoturism, a pătruns ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2011, 08:36
(10406 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu Matizul într-un TIR

Un grav accident rutier s-a produs duminică, 18 decembrie, în apropiere de Slobozia. Potrivit polițiștilor, în timp ce un tînăr, de 28 ani, din Slobozia, se deplasa la volanul unui autoturism pe direcția ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2011, 08:28
(12720 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Poliția Rutieră Ialomița: 8 șoferi au rămas fără permise, amenzi de 59000 lei

Polițiștii Serviciului Rutier au derulat la sfîrșit de săptămînă o serie de acțiuni în cadrul cărora au aplicat 244 sancțiuni contravenționale, au reținut 8 permise de conducere și au retras 2 certificate ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2011, 08:27
(11672 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Biciclist accidentat ușor

Duminică, 18 decembrie, la Țăndărei, un biciclist a fost acroșat de un autoturism. Atfel, în timp ce un bărbat, de 60 ani, din localitate, se deplasa la volanul unui autoturism, nu a respectat semnificația ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2011, 08:26
(16399 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bucureștean prins beat la volan

Un alt șofer a fost prins de polițiștii rutieri, duminică, 18 decembrie, în timp ce se deplasa la volanul unei mașini după ce băuse. Șoferul, un bărbat de 44 ani, din București, a fost testat alcoolscop ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2011, 08:25
(10771 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Șoferița a accidentat un pieton

Un accident rutier s-a produs sîmbătă, 17 decembrie, la Gheorghe Doja. Pe scurt, în timp ce o tînără, de 24 de ani, se deplasa la volanul unui autoturism, a accidentat un localnic de 39 de ani, care se ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2011, 08:24
(14369 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Doi infractori, încarcerați

Doi tineri de 22, respectiv 25 ani, din Țăndărei, au fost prinși și arestați, vineri, 16 decembrie. Ambii aveau de executat pedepse privative de libertate de cîte 2 ani închisoare. Infractorii sînt acuzați ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2011, 08:22
(18418 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii la Săveni și Gura Ialomiței

Duminică, 18 decembrie, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a două incendii. Astfel, în primul caz o anexă gospodărească a unui cetățean din Săveni a ars după ce o persoană ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2011, 08:21
(12964 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Jaf la benzinărie

Trei indivizi cu cagule au intrat într-o benzinărie din Căzănești și au atacat-o pe casieră. Evenimentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sîmbătă, 16/17 decembrie 2011, casiera Constantina E. fiind ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2011, 17:34
(17843 vizualizări - 2 comentarii)


Movilița: A furat un aparat de sudură de pe șantier

Poliția a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că joi, 15 decembrie a.c., persoane necunoscute au sustras de pe șantierul unei fabrici din comuna Movilița, un aparat de sudură. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2011, 15:34
(11113 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movilița furt


Peste 200 de jandarmi vor asigura ordinea publică în perioada Sărbătorilor de Iarnă și de Revelion

Peste 200 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică în toate municipiile județului Ialomița cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă și a Anului Nou. «Jandarmii vor oferi cetățenilor un climat de liniște ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2011, 15:31
(17286 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...