Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Peste 1 milion de dolari rambursare de TVA

Ultimul tun marca Paul Toma-Eldaga, dat sub nasul anchetatorilor

Peste 1 milion de dolari rambursare de TVA

Cele ce urmează se vor constitui, fără doar și poate, într-un nou dosar pe numele fugarului Paul. Putem doar să credem că «țeapa», dată de această dată statului, se constituie, probabil, într-o ultimă «acțiune» a lui Paul Toma din postura de director executiv al Eldaga; prin «acțiune» se subînțelege o fraudă, tip de situație comună fostului administrator în drept al Eldaga. Așadar, să vă povestim.

5 facturi și-un TVA rambursat de peste 1 milion de dolari
Narațiunea se petrece undeva prin luna septembrie a anului de grație 2008. Directorul executiv Paul se pregătește de o ultimă «țeapă». De această dată, cu buzele umflate se pregătea să rămînă statul. Ca sumă, un mizilic de peste 1 milion de dolari. Deci, domnul Paul, prin septembrie 2008, efectuează achiziții de utilaje. Vă rugăm să rețineți această lună, septembrie 2008. Așadar, găsește un fenomenal furnizor în acest sens, pe numele său mic Class Residence SRL, din București. Acesta emite nu mai puțin de 5 facturi fiscale, cu excavatoare, buldozere, încărcătoare, autogredere, etc, o listă întreagă cu cel puțin 30 de poziții, către SC Eldaga SRL. Total facturi, atenție!, aproximativ 22 milioane de lei. Nou-nouți. Cu un TVA aferent de puțin peste 3,5 milioane lei. Tot noi. Bun. Facturile sînt înregistrate în contabilitatea Eldaga, la luna septembrie 2008. Desigur, să nu vă gîndiți cumva că firma din București ar fi primit vreun sfanț pentru bunurile respective. Nici nu ar fi avut cum, după cum se va vedea. Însă să vă gîndiți că, în luna imediat următoare, Eldaga s-a înființat la Ministerul Finanțelor-Serviciul Administrare Mari Contribuabili, căci firma dlui Paul deja trecuse la Mari Contribuabili, cu o Cerere de rambursare de TVA echivalentă cu valoarea taxei pe valoare adăugată aferentă celor 5 facturi. Și, după cum se va vedea, fără un control de fond!, statul rambursează în luna noiembrie 2008, cu puțin timp înaintea datei alegerilor generale, cele 3,5 milioane lei.

Septembrie 2008
V-am rugat să vă încărcați memoria cu luna septembrie 2008. Și să vă spunem de ce v-am rugat. De prin 30.05.2008, s-a inaugurat dosarul 1651/98/2008, cel care avea ca obiect «procedura insolvenței-societăți cu răspundere limitată» în ceea ce privește Eldaga. Pînă la rambursarea propriu-zisă a TVA solicitată de Eldaga, respectiv undeva în jurul datei de 20 noiembrie 2008, în dosarul la care facem referire se consumaseră deja cîteva termene, pronunțarea urmînd a fi dată la 21 noiembrie 2008. De asemenea, se impune să vă informăm că la masa credală, printre creditorii declarați, se regăsește și AFPCM Ialomița, adică Administrația Finanțelor Publice Contribuabili Mari. Semn că Eldaga, în calitate de contribuabil, avea ceva datorii la stat. Mai mult, după cum v-am specificat, de prin octombrie 2008, DNA-Biroul Teritorial Slobozia demarase anchete în ceea ce privește activitatea SC Eldaga, Paul Toma fiind deseori văzut la sediul DNA din Slobozia. Și IPJ Ialomița avea în cercetare alte dosare cu numitul Paul Toma. Acum, toate acestea fiind spuse, cum oare a fost posibil ca TVA de rambursat solicitată de Eldaga, însumînd peste 1 milion de dolari, să fie achitată de stat pînă la 21 noiembrie 2008, fără un control de fond (s-a decis procedura controlului financiar ulterior în acest caz!), fără a se sesiza că societatea are datorii la stat, fără a se lua în calcul că firma avea deja deschisă procedura de insolvență și fără a se lua în calcul dosarele deja înregistrate pe numele administratorului în fapt Paul Toma?
Și, ca să fie tabloul complet, la controlul de fond demarat ulterior (undeva prin februarie 2009, cînd deja firmei Eldaga i se declarase falimentul!) s-a constatat că societatea furnizoare de utilaje, cea care ar fi emis cele 5 facturi cu TVA aferentă de peste 3,5 milioane lei, SC Class Residence SRL București ar fi o firmă fantomă. Desigur, să adăugăm și declarația Adrianei Toma, soția lui Paul Toma, în prezent administrator special al falimentarei Eldaga, care nu cunoaște locația în care s-ar afla depozitate utilajele achiziționate, doar Paul Toma recepționînd faptic utilajele aduse în discuție. Unde, cînd și cum, nu se știe. Se știe însă că societatea din București nu a recepționat vreun bănuț pe utilaje. Mai departe, lăsăm anchetatorii să dezlege misterul.

La final
Potrivit unor surse din Ministerul Finanțelor, TVA rambursată Eldaga în noiembrie 2008, în cuantum de peste 1 milion de dolari, ar fi fost virată într-un cont ce nu aparținea societății. Ar fi intersant de aflat unde anume au ajuns acești bani în condițiile în care Eldaga, cel puțin dacă ne inspirăm din plîngerea-autodenunț a lui Paul Toma, spre finele anului 2008 era mai mult decît înglodată în datorii, peste 500 miliarde de lei.


Comentarii pe marginea unui autodenunț
Pentru început să spunem că fragmente din plîngerea-autodenunț semnată (?!) Paul Toma ne-au parvenit de luni, 5 octombrie. A fost momentul cînd am intrat propriu-zis în posesia unor elemente din această scrisorică, chiar și a III-a, în format electronic. Deja, a doua zi, reperam alte elemente ale autodenunțului ca, într-un final, după cum am scris și pe site, prin intermediul avocatului Andrei Gheorghe, în cursul dimineții de miercuri, 7 octombrie, să ne parvină întregul material, în formă scrisă și semnată. Ziarul fiind deja tipărit, am decis publicarea acestuia pe site, www.independentonline.ro. Facem mențiunea că, cel puțin la momentul apariției pe site, am fost singura redacție care dețineam documentul în formă scrisă și semnată. De ce facem totuși aceste mențiuni? Păi, pentru a edifica și cititorii noștri care au sesizat anumite greșeli strecurate la momentul introducerii-culegerii întregului text pe site-ul nostru, aceleași greșeli «strecurate» și în alte articole apărute ulterior publicării pe site-ul nostru. Deci, pentru a vă lămuri, dacă pînă acum ne îndoiam cu privire la anumiți breslași că ar fi fost în stare să preia copiind anumite articole, acum ne-am edificat. Căci, în forma scrisă, plîngerea-autodenunț semnată de Paul Toma mustește de greșeli gramaticale, de fraze fără semne de punctuație și logică sau dezacorduri crase. Noi am reintrodus textul, mai bine de 6 pagini, dîndu-i forma ce a apărut și pe site. Mai departe, ulterior, dată fiind dimensiunea plîngerii-autodenunț, am constatat că și la introducerea (a fost REcules pe calculator integral!) textului s-au strecurat anumite greșeli, aceleași greșeli ce s-au «strecurat» și în articolele apărute ulterior în variantă print sau pe alte site-uri. Am ținut să facem aceste precizări fără a contesta meritul unora de a obține informația ca atare, autodenunțul în sine, ci doar pentru a sublinia ideea că plîngerea-autodenunț a fost reprodusă (copiată) după site-ul nostru.

Interesele apariției plîngerii-autodenunț
După cum bine au sesizat și anumiți colegi, apariția acestei plîngeri-autodenunț a fost determinată de anumite interese. Care, la o lecturare atentă, sînt evidente. Așadar, din start trebuie să se înțeleagă că, potrivit unor informații, Paul Toma, cercetat în peste 30 de dosare penale, este dispărut de la domiciliu de luni bune. Neoficial, ultima dată cînd a fost zărit, în urmă cu mai bine de o lună și jumătate, Paul Toma s-ar fi aflat «cazat» undeva la Chiajna, lîngă București. Mai mult, Paul Toma nu mai deținea telefoane mobile sau, mai bine spus, nu mai comunica cu familia, respectiv soția, decît prin intermediul unor mail-uri. Ca o paranteză, soția acestuia, Adriana Toma ar fi recepționat autodenunțul prin intermediul unui mail! Bine, se naște firesc întrebarea cum a ajuns la noi plîngerea-autodenunț în formă scrisă semnată de Paul Toma? După cum am scris și mai sus, prin intermediul avocatului Andrei Gheorghe. Interesele apariției «scrisoricii» în cauză sînt clare. După cum se observă, anumite persoane au fost evitate de tumultul declarațiilor lui Paul Toma, cum anumite persoane au fost mai mult decît denigrate de aceleași declarații. Bine, asta în cazul în care autodenunțul a fost chiar scris de Paul Toma! O altă dilemă ce, probabil, va fi cercetată de anchetatori. Mai departe, Paul Toma a deschis un război pe mai multe fronturi, atacînd, de-a valma, polițiști, procurori, anumiți oameni de afaceri, bancheri, cămătari, etc, și, potrivit legii, doar pentru a cerceta toate aceste acuzații sînt puse în mișcare o sumedenie de instituții de competența cărora ar depinde soluționarea cauzelor. Adică, prin această «mișcare», Paul Toma a mai cîștigat ceva timp pentru propria-i cauză, dat fiind faptul că, așa cum am scris mai devreme, este cercetat în peste 30 de dosare penale. De asemenea, la finalul autotdenunțului, sînt înșirate mai multe nume, necunoscute celor din Ialomița, dar recunoscute în București, oameni de legătură ai liderului PSD Marian Vanghelie sau iluștri membri ai PD-L fiind nominalizați de Paul Toma ca fiind amestecați în toată această tevatură. Acum, apropierea campaniei electorale, permite deschiderea unor noi «portițe» de atac în ceea ce privește respectivele persoane, Paul Toma fiind folosit, voit sau nu, la «ungerea» balamalelor acelor portițe. Bun, toate aceste interpretări conduc la reliefarea acelor interese despre care vorbeam anterior.

Dileme și semne de întrebare
Principala dilemă a celebrului de-acum autodenunț este lipsa petentului. Paul Toma, s-a observat, și-a sfîrșit apoteotic și dezastruos plîngerea, spunînd că vrea să renunțe la viață. Desigur, asta în cazul în care autorul chiar ar fi cel ce semnează «scrisorica». În cazul lui Paul Toma, date fiind cele scrise și luînd în considerare doar 10% adevăr din cele declarate, se pot deduce cîteva concluzii. Ori este sub protecția specială a anchetatorilor, ori este «dispărut» din țară, ori a fost dibuit de clanurile interlope invocate... Am trecut în revistă toate aceste speculații întrucît, cel puțin pentru cîteva fapte însăilate de Paul Toma în autodenunț, acesta este deja cercetat. Din ceea ce cunoaștem, polițiștii de la DIICOT au în lucru de cel puțin trei luni dosarul privind grupul infracțional de la Amara, DNA verifică din octombrie 2008 activitatea societății Eldaga, Oficiul pentru Spălarea Banilor are în lucru mai multe dosare privindu-l pe Paul Toma, Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița tot înregistrează plîngeri și cercetează cazul de peste 1 an și jumătate, Parchetul local și nu numai instrumentează cîteva dosare privitoare la activitatea firmelor coordonate de «fugarul» Toma... Iar în tot acest timp, după cum se va vedea, Paul Toma a avut răgazul și pentru alte «țepe», și pentru alte plîngeri, și să fie arestat, și eliberat, și... multe altele.

13 Octombrie 2009, 17:59 (49634 vizualizări - 16 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Ciobanelul:
(13 Octombrie 2009, 21:16)
Ultimul tun dat statului ne arata (daca ne mai trebuia asa ceva) ca paulica nu a actionat niciodata singur. Ca sa primesti o rambursare de un milion de dolari fara control, anterior platii, din partea fiscului, trebuie sa ai pe cineva greu in interior. Pentru ca acum, pe cel care a pus semnatura pe dosarul eldaga, il mananca puscaria. Si mai e interesant de urmarit pe unde au ajuns acei bani si de ce nu au fost blocati in cont, firma fiind in insolventa. Dar nu trebuie sa ne mai mire nimic. Romania este oricum tara tuturor posibilitatilor.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
186 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12669 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12837 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13875 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:51
(13088 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:13
(14081 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:09
(14655 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 10:46
(13004 vizualizări - 3 comentarii)


Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:58
(15669 vizualizări - 2 comentarii)


Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:56
(12484 vizualizări - 1 comentariu)


Taxe pentru eliberarea pașapoartelor

Începînd de luni, 5 octombrie, Serviciul de Eliberarea Pașapoartelor va soluționa doar cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și simple temporare. Taxele pentru eliberarea pașapoartelor ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(14582 vizualizări - 2 comentarii)


Plafon pentru plățile naționale în sectorul zootehnic

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții APIA informează că a fost stabilit plafonul alocat României pentru plățile naționale în sectorul zootehnic. Astfel, prima de exploatație pentru bovine a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(13795 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Adîncata

Echipajul de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit joi, 1 octombrie, pentru salvarea a două victime,implicate într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut în comuna Adîncata ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:54
(14371 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a încercat să spargă un bancomat

Joi, 1 octombrie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra faptului că persoane necunoscute încercau să sustragă bani dintr-un bancomat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că hoții intraseră în sediul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:52
(16195 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe și fost subprefect al județului Ialomița, a fost instalat în funcția de prefect vineri, 2 octombrie 2009. În prezența părții democrat-liberale a directorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2009, 19:23
(16332 vizualizări - 7 comentarii)


Știucă moare dar nu se predă: «Rămân la Prefectură»

Știucă moare dar nu se predă: «Rămîn la Prefectură»

Cu toate că nominalizarea sa ca prefect a fost făcută de social-democrați, iar miniștrii PSD din Guvernul Boc au demisionat în bloc, prefectul Știucă ne-a declarat că va rămîne la Prefectură. «Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 15:08
(32173 vizualizări - 22 comentarii)


Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Începînd de astăzi, 1 octombrie, procurorii ialomițeni au decis renunțarea la grevă. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 09:45
(14223 vizualizări - 0 comentarii)


Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(15225 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(18865 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:47
(18260 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 13:00
(14893 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 09:08
(16085 vizualizări - 2 comentarii)


Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 15:46
(17248 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 18:36
(22948 vizualizări - 26 comentarii)


Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:44
(17288 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:43
(17942 vizualizări - 2 comentarii)


Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:42
(18065 vizualizări - 3 comentarii)


Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(18814 vizualizări - 2 comentarii)


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(17263 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 12:23
(18322 vizualizări - 3 comentarii)


Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 07:55
(17115 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...