Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Factură de 240 de miliarde pentru apa lui Ionașcu

Costurile investiției în rețeaua subterană de apă, incluse în ce plătim

Factură de 240 de miliarde pentru apa lui Ionașcu

Preocupată să demonstreze împotriva evidenței faptul că apa din sursa subterană este potabilă, Primăria Slobozia a «uitat» în ultima perioadă să precizeze care sînt costurile la care se ridică această «aventură administrativă» fără precedent la nivelul municipiului Slobozia. Pentru că a uita e la fel de omenește cu a greși, ne-am gîndit să suplinim noi aceasta scăpare pe care o consideram involuntară și să vă oferim o detaliere a principalelor costuri pe care slobozenii le vor regăsi în factura emisă de SC Urban de-acum încolo.

SC Urban nu mai precizează metri cubi de apă facturați
Demersul nostru a plecat de la o sesizare venită pe adresa redacției. Potrivit acesteia, SC Urban nu a mai precizat în factura ultimei luni metri cubi de apă facturați către populație. Cu factura în mînă am solicitat conducerii SC Urban o explicație plauzibilă pentru lipsa unui element de o atare importanță. Cea care a primit aprobarea să răspundă unei întrebări atît de nevinovate a fost directoarea economică a SC Urban, Maria Stan: «Ceea ce aveți dumneavoastră este situația de la scară. Nu știu de ce nu mai sînt precizați numărul de metri cubi, dar pot să vă asigur că oamenii nu plătesc apa care se scurge din spărturi. Aceasta este pierderea Urban. Noi dăm factura și la asociație tot în formatul ăsta; cantitatea este pe baza contoarelor de branșament, iar de plătit se plătește doar ceea ce înregistrează contoarul». Evident, pentru lipsa cantităților de factura din situația de scară nu există nicio explicație logică. Dar promisiunea reprezentanților SC Urban este că, începînd cu viitoarea lună, situația va reveni la normal, iar facturile vor preciza și numărul de metri cubi consumați.

Slobozeni, ni se pregătește ceva!
Revenirea la normal este doar una declarativă. Potrivit informațiilor oficiale furnizate de către SC Urban, în cursul acestei săptămîni, o comisie constituită din reprezentanți ai societății, reprezentați ai Primăriei Slobozia și reprezentanții Adunării Generale a Acționarilor SC Urban va decide care este soluția pentru potabilizarea apei furnizate din sursa subterană și va stabili noul preț al apei. «Avem o hotărîre AGA prin care au fost numiți trei oameni, comisia se va întîlni în cursul acestei săptămîni, iar acolo se va decide prețul. Și nu numai prețul. Lucrurile se pun în mișcare, veți vedea... Avem nevoie de o prioritizare a programului de înlocuire a conductelor și facem tot ce putem pentru a pune lucrurile la punct» a precizat directorul SC Urban, Valentin Cilibeanu.
Ce se ascunde în spatele declarației sale, vă putem spune noi. O parte din prețul care urmează a fi stabilit în cadrul comisiei îl reprezintă investiția de 160 miliarde de lei, reprezentînd costurile generate de realizarea sursei subterane de apă. O altă parte din acest cost, a cărui valoare o vom preciza imediat, o reprezintă investiția în înlocuirea conductelor de oțel din rețeaua subterană, pentru care au fost alocate săptămîna trecută primele 11,3 miliarde de lei. La acest moment, nimeni nu poate preciza care este procedura legală pentru includerea acestor investiții în costuri. Dar cum pentru administrația locală legea n-a fost niciodată un obstacol insurmontabil, este clar că în curînd vor apărea și soluțiile.

Soluția de 80 de miliarde
Mai întîi de toate însă administrația locală are nevoie de o soluție pentru potabilizarea apei. Ea costă, potrivit estimărilor făcute de primarul Gabi Ionașcu, 80 de miliarde de lei și presupune înlocuirea celor 42 de kilometri de conducte de oțel ale orașului. «Oamenii trebuie să aibă încredere în ceea ce spun eu. O să schimbăm conductele și o să scăpăm de rugina din apă.Ca cetățenii să vadă că sînt un om foarte serios, în rectificarea bugetară am cuprins 10 miliarde din 80 cîte ne trebuie ca să începem lucrările încă de anul acesta» susține primarul Gabi Ionașcu. Iar pentru ca seriozitatea lui să nu poată fi contestată în vreun fel, Gabi Ionașcu mai neagă, încă o dată, evidența, susținînd că presiunea costurilor nu numai că nu va mări prețul apei, ci, dimpotrivă, îl va reduce la jumătate. «Prețul apei se micșorează, în niciun caz nu va crește. Este firesc ca aceste costuri ale investiției să se regăsească în prețul apei, dar chiar și așa, prețul apei se va situa la jumătate din prețul apei furnizate de Amonil. Dacă Amonil-ul ne dădea apă la 7-8 mii de lei metrul cub, noi o scoatem la patru mii, patru mii două sute...» a încheiat edilul.
Nu știm cine îl va crede pe primarul Gabi Ionașcu, dar știm cu siguranță că, în acest moment, în prețul viitor al metrului cub de apă se va regăsi și valoarea investițiilor generate de schimbarea și potabilizarea sursei de apă subterană. Costuri care, doar pînă la acest moment, sînt estimate la 240 miliarde de lei.

Soluțiile pentru potabilizarea apei bat pasul pe loc
Cum nici schimbarea conductelor și nici scăderea prețului la apă (o gogoriță electorală, susținută pînă în prezent exclusiv pe baza unor declarații publice) nu rezolvă imediat problema potabilizării apei furnizate populației, eforturile autorităților județene în această privință continuă în același ritm de pînă acum. În cursul dimineții de luni, prefectul Mădălin Teculescu a primit o nouă delegație formată din reprezentanți ai SC Urban și ASP, care au susținut, încă o dată, oficial, că apa e bună de băut și că SC Urban se încadrează în programul de conformare, fapt care îi permite să funcționeze la fel ca pînă în prezent. Justificările sînt evident eronate în condițiile în care termenele de conformare avansate de SC Urban au fost amînate, iar singura măsură a reprezentanților Direcției de Sănătate Publică este aceea de calmare a populație prin declarații de genul «apa e potabilă». În culisele acestei afaceri publice însă, problemele legate de calitatea apei din sursa subterană fac obiectul unei corespondențe asidue între instituții. O adresă internă remisă de SC Urban către Autoritatea de Sănătate Publică confirmă faptul că această instituție a cerut imperativ societății să găsească soluții pentru potabilizarea apei furnizate populației. În replică, SC Urban a răspuns: «Vă aducem la cunoștință faptul că, la ultima rectificare de buget, în ședința Consiliului Local au fost alocate fonduri de 1380000 lei, în prima fază, pentru înlocuirea rețelelor de distribuție din oțel necorespunzătoare». În mod paradoxal, nici această adresă internă nu precizează termenul final de înlocuire a conductelor de oțel (și implicit momentul în care apa va redeveni potabilă), ci doar demararea unei prime etape care presupune înlocuirea a cel mult 20 la sută din cei 42 de kilometri existenți. Altfel spus, SC Urban cumpără deocamdată timp pentru a identifica noi soluții pentru ieșirea din criză. Iar despre prețul acestui timp cumpărat am discutat deja...

22 Octombrie 2009, 15:05 (10562 vizualizări - 6 comentarii)

Comentariile cititorilor:


mike:
(4 Noiembrie 2009, 17:30)
Cine afirma ca apa e potabila sa o faca in scris, sub semnatura si cu data pusa; apoi sa se ia probe de catre un Laborator autorizat, din alta localitate decat Slobozia si daca apa nu e potabila sa se intocmeasca dosare penale.Poate reuseste prefectul sa-i dea de capat!
pedro slobozia:
(26 Octombrie 2009, 06:10)
la asa lume asa primar,de ce?pt.ca un oras intreg nu a fost in stare sa gaseasca un om din oras get beget pe care sa-l cunoasca si sa-l aleaga primar.asta denota caci toti din oras nu ai baza pe ei.ionascu isi face interesele lui nu ale locuitorilor din aceasta urbe,asa ca datii innainte cu prostia.
mircea:
(24 Octombrie 2009, 10:26)
dom' primar...care este si la noi,o sa intre in istoria orasului sub numele de primarul "dezastru" faptul ca a reusit sa lase peste 50000 oameni fara apa este o "realizare" nu?...daca ar fi dupa mine...l-as tine numai cu paine si apa de ghiveta...in alta ordine de idei....cred c n-ar strica deloc o mare adunare in fata primariei...poate s-o uda nitel...ce ziceti?
Rudotel:
(23 Octombrie 2009, 16:47)
Domnul primar nu scrie. El doar vorbeste. Desi are multi "slugoi" prin jur( sa nu uite cum ii place lui sa spuna), pe care i-ar putea pune sa scrie. Dar ii va fi greu sa mai gaseasca vreo justificare.
Eva:
(23 Octombrie 2009, 15:04)
Cat de cretina poate fi populatia unei urbe? Sau, mai bine spus, cat de cretina crede primarul ca este populatia urbei sale? Daca ceea ce s-a afirmat in articol (referitor la includerea in pretul metrului cub de apa a cheltuielilor facute de primarie in vederea potabilizarii acesteia) este adevarat...atunci, da! Primarul poate sa dispuna ce vrea, cum vrea si cat vrea, caci noi, locuitorii, suntem predispusi la prostie cronica. Intai ni se toarna pe gat o apa infecta, mizerabila, cu miros de hazna, care nici macar budele nu le spala cum trebuie, sustinandu-se ca este potabila, dupa care ni se aduce la cunostinta ca vom plati tot noi potabilizarea potabilei. Oameni buni, suntem prosti? Sau nu cuprindem? Orice investitie facuta de marita primarie, este facuta cu banii nostri, platiti sub forma de impozite si taxe locale. Cum adica sa se recupereze investitia? Ce, a platit Ionascu cu banii lui de acasa, si acum ne imputa noua, beneficiarilor, recuperarea sumelor? Sa platim de doua ori ceea ce se face o singura data? O data pentru noi si inca o data...pentru cine? Si de ce, ma rog frumos? Am dreptul sa intreb.Iar primarul are OBLIGATIA sa raspunda. Dar nu cu raspunsuri de doi bani, ci clar, cu cifre justificate. Fac pariu ca pricepem multe, chiar daca atitudinea noastra pasiva nu este in masura sa sustina pariul meu. Raspundeti provocarii, domnule primar? Presupun ca nu....
E pi cur:
(23 Octombrie 2009, 14:27)
De ceva timp, dupa ce am citit articolul, privesc siderat la chestia aia din poza, care isi spune primar. Seamana mult cu un urangutan. Si nu neaparat la fizionomie, desi sincer aduce mult cu acest animalut, ci mai mult in comportament si modul in care isi foloseste eficient cei doi neuroni si o sinapsa, restul materiei relativ cenusie fiind folosita pe post de balast, pentru a echilibra restul corpului. Totusi prefer sa-l apelez cu "domnule primar " pentru a-i respecta pe cei care l-au votat. Le iertam greseala iar daca ei cred in continuare in " domnul primar " le iertam si prostia. Prostia este o stare specifica omului. Iertarea ne face mai umani si mai rationali. Si pe domnul primar il iertam. Si pe domnul cilibeanu, acest lemurian supraponderal si zemos la buze, il iertam. Fericiti cei ca ei pentru ca a lor este imparatia cerului. In schimb nu pot ierta pe cei care, desi sunt competenti si pot, nu iau nici o masura impotriva starii de nesimtire si deciziilor absurde luate de alesul nostru, in detrimentul populatiei acestui orasel . Ei se stiu asa ca nu sunt obligat sa dau vreun nume. Sunt cei care stau infipti in scaunele lor directoriale si mediteaza indelung la cat de mult sunt ei iubiti de Dumnezeu, de ministru, de secretar de stat sau de presedinte de partid. Asa de mult incat nu doresc sa supere pe nimeni. Si cum " somnul lor naste monstri " noi astia mai de jos, care mai si gandim, stam si privim siderati cum suntem calcati in picioare de domni primari , de tip Vanghelie, ca urangutanul nostru. Ma scuzati ; ca domnul nostru primar. Deci sa revenim putin la analiza. Domnul nostru primar decide, cu concursul dat de cativa consilieri, sa foreze niste puturi intr-o zona netestata, dar intr-un strat freatic indelung criticat, intens otravit de defunctul Amonil. Nu mai conteaza pretul, desi la cat au costat puturile ne asteptam sa ne livreze petrol in loc de apa menajera. Nu mai conteaza nici cat au costat terenurile unde s-au forat puturile si nici ale cui au fost acestea. Nu conteaza nici cum s-a fundamentat aceasta cheltuiala, nici cum s-au platit banii si nici macar cum s-a adjudecat firma care a efectuat lucrarile. Nu conteaza atat timp cat curtea de conturi doarme. Doamna directoare le la Curtea de conturi este interesata mai mult de ula decat de caciula. Din folclor se stie ca doamna este mai mult interesata de sexul tare si foarte tare decat de problemele urbei. Domnul primar nu prea are ce sa-i arate asa ca il lasa in pace. Buuuun. Dupa ce a realizat investitia asta se dovedeste ca apa nu este potabila. Ce face domnul primar. Se jura ca nu este asa si gaseste si vinovatul. Ceasusescu e de vina, ca pe timpul lui s-au montat tevi de otel, care culmea, acum s-au gasit sa rugineasca si sa transforme o apa asa buna in apa menajera. Ce-i de facut ? Sa schimbam tevile. Cine sa faca asta ? Nimeni alta decat firma care a forat puturile, care a facut canalizarile, care a spart tot asfaltul din oras, etc. Nu-i nimic rau in asta. Cat costa investitia? Eeee, o nimica toata. Vreo 80 miliarde. Un fleac, pe langa cele 160 miliarde cat au costat puturile. Deci o povara de 240 miliarde in spinarea cetatenilor. Dar ce conteaza. In ochii primarului Slobozia este un mic Monaco. Buuun si pana aici. Deja si parchetul si politia sunt cuprinse de aceeasi stare de beatitudine si nu i-au nici o masura. O gandire de om normal si nu neaparat cu facultate, se gandeste ca inainte de a se lua decizia efectuarii acestor investitii s-a luat in calcul si ce sursa de finantare se va folosi. Bugetul primariei suplimentat cu un credit, enorm pentru oraselul asta. Dar ce mai conteaza. Noi suntem buni platnici si vrem sa avem conditii de trai echivalente cu restul Europei civilizate. Dar domnul primar se trezeste din starea lui de neandhertal si spune ca toate costurile vor fi suportate tot de cetateni si nu prin impozite si taxe locale ci incluse in pretul apei. Deci fraierii vor plati de doua ori, odata prin taxele platite si care cu siguranta vor fi majorate si odata prin marirea costului apei. Dar tot primarelul nostru reinventeaza economia. Cheltuielile incluse in costul apei nu vor mari pretul acesteia. Hai ca asta ne-a dat peste cap. Cum naiba. Ori pretul metrului cub de apa menajera facturata drept apa potabila, a fost marit exagerat pana acum, ori primarul nostru traieste pe luna. Noi credem ca cea de-a doua varianta este posibila. Pai sa facem un calcul simplu. Populatia orasului nu cred ca depaseste 40000 de suflete. Totalul investitiei , fara asfaltare (ca primarul omite sa spuna si ca dupa schimbarea conductelor va trebui sa asfalteze orasul), 240 miliarde impartit la 40000 da un rezultat de 6 milioane pe cap de locuitor credul. Cum, pe medie, o familie are 3 membri , rezulta o cheltuiala suportata de fiecare familie de 18 milioane lei vechi. Un cadou facut de domnul nostru primar, pentru fiecare locuitor al acestui oras, datorat deciziei intelepte de a schimba sursa de apa. Noi il iertam pentru scaparile irationale pe care le are dar il intrebam : De ce ? De ce sa platim asta sau de ce sa mai platim impozite si taxe locale ? Chiar asa de prosti suntem ? Pai la jumatate din suma asta, fiecare scara poate sapa un put de adancime, in fata blocului si nu mai depindem de monopolul creeat de urban. Sau fiecare familie isi poate lua un filtru de apa performant, la jumatate din acesta suma, fara sa mai tinem cont ca, in acest caz, am plati apa la pret de apa menajera. Intrebam inca o data : de ce sa platim ? Atat timp cat aceste investitii sunt in sarcina primariei, ca d'aia este infiintata. Si uite cum stau si privesc iar siderat la urangutanul din poza si raman siderat cum a prostit el un oras intreg, cu tot cu procurori, politisti, controlori de la curtea de conturi, directii de sanatate, etc. Pe el il iertam dar ce facem cu cei care sunt reprezentantii statului si sunt platiti sa ia masuri impotriva celor care isi bat joc de cetatean si de banul public. Lor le uram din suflet sanatate …si …SA VA FIE RUSINE.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
23 Aug 2026
424 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Agresorul unei fetițe de 8 ani, prins de doi polițiști!

Doi polițiști aflați în timpul liber au prins și imobilizat duminică, 25 mai a.c., un tînăr de 24 de ani, imediat după ce acesta a agresat o minoră, în vîrstă de 8 an, pe raza municipiului Slobozia. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2014, 09:05
(10551 vizualizări - 12 comentarii)


anunț angajare

SC ADMET SRL
angajează
AGENT VÎNZĂRI
Depunerea CV-urilor se va face
la Recepția Hotelului Select

Interviul va avea loc joi, 29 mai 2014,
la Hotel Select, începînd cu orele 16,00

22 Mai 2014, 10:20


Amara: Tineri bănuiți de furt

Doi tineri de 18 și 19 ani s]nt bănuiți de polițiști pentru comiterea infracțiunii de furt. Cercetările sînt în curs. Cei doi tineri sînt bănuiți de faptul că ar fi intrat într-o locuință din Amara de unde ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2014, 15:50
(8395 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara furt


Fetești: Pădure cuprinsă de flăcări

2000 de mp de pădure au ars ca o torță în zona municipiului Fetești. Pompierii care au intervenit pentru a stinge focul s-au luptat mai bine de 3 ore cu flăcările. Varianta cea mai plauzibilă în ceea ce ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2014, 13:30
(6557 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Deținea ilegal o armă

Polițiștii i-au întocmit dosar penal unui bărbat din Slobozia pentru că în urma verificărilor acesta deținea fără drept un pistol cu proiectil de cauciuc. Cercetările polițiștilor au scos la iveală faptul ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2014, 11:25
(6533 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi prinși în ilegalitate și amendați

Acțiunile preventive ale polițiștilor ialomițeni au continuat și în aceste zile. Oamenii legii au supravegheat siguranța publică, dar și traficul rutier. Amenzile au curs fără număr, valoarea sancțiunilor ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2014, 10:20
(6389 vizualizări - 1 comentariu)


Competițiile Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița și-au desemnat cîștigătorii

În această perioadă, oficialii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița au desemnat cîștigătorii celor două competiții destinate elevilor ialomițeni. Vorbim despre concursurile «Prietenii pompierilor ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2014, 09:05
(10184 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Măsuri de pază și ordine publică la alegerile europarlamentare

Peste 120 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița și ai Grupării Mobile de Jandarmi Constanța vor asigura, în perioada 24-25 mai 2014, paza a 79 secții de votare și a Biroului ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2014, 10:20
(9945 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Hoții fură tot ce găsesc în case

Polițiștii cercetează șase ialomițeni, fiind bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat. Patru dintre aceștia, tineri cu vîrste cuprinse între 15 și 19 ani, domiciliați pe raza localităților Slobozia ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2014, 14:15
(7103 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița furt


Țăndărei: Neatenția la volan costă

Un alt accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane s-a produs în cursul zilei de miercuri, 14 mai 2014, în jurul orei 20,00, la intrarea în orașul Țăndărei. În timp ce un bărbat, în vîrstă ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2014, 13:50
(5983 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Accident pe contrasens

Poliția a fost sesizată miercuri, 14 mai a.c., în jurul orei 15,00, cu privire la faptul că în afara comunei Coșereni s-a produs un accident de circulație soldat cu victime. Din primele verificări, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2014, 12:45
(8020 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: Polițiștii acționează pentru combaterea braconajului piscicol

Polițiștii ialomițeni au intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol, îndreptate împotriva habitatelor piscicole naturale, a transportului și comercializării ilegale ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2014, 11:15
(8094 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Sancțiuni de 9 mii de lei într-o singură zi

Miercuri, 14 mai 2014, polițiștii rutieri și de ordine publică au acționat pe arterele rutiere județene pentru constatarea de contravenții și prevenirea, respectiv combaterea infracțiunilor rutiere. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2014, 09:40
(7028 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Alege o carieră în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor

Tinerii interesați de o carieră în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor pot alege să studieze într-una dintre unitățile de învățămînt ale instituției sau din cadrul sistemului național de apărare ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2014, 08:30
(6440 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 194 locuri de muncă pentru șomeri

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziție șomerilor ialomițeni un număr de 194 de locuri de muncă. Dintre acestea, cele mai numeroase, în număr de 133, sînt destinate ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2014, 20:20
(6811 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Poștașii, în grevă japoneză

Protestul la nivel național organizat de Compania Națională «Poșta Română» s-a desfășurat și în Ialomița. Solidari cu colegii lor din țară, angajații Poștei Române filiala Ialomița au fost preț de o zi ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2014, 18:40
(6394 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tragedie în curtea Remat. A murit strivit de propria mașină!

Slobozia: Tragedie în curtea Remat. A murit strivit de propria mașină!

Un angajat al societății Remat din Slobozia și-a pierdut viața la locul de muncă.  În acest caz procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au deschis o anchetă. Potrivit informațiilor ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2014, 17:40
(11999 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Infractor trimis la închisoare

Un ialomițean de 54 de ani a fost reținut în noaptea de marți spre miercuri, 13/14 mai 2014, pe raza municipiului București de către polițiști. Pe numele acestuia Judecătoria Urziceni a emis un mandat de ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2014, 10:30
(7080 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Termen limită pentru depunerea cererilor de plată pe suprafață

Potrivit Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița, termenul limită pentru depunerea cererii de plată fără penalități este 15 mai 2014. În cazul în care acest termen ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2014, 18:10
(6185 vizualizări - 0 comentarii)


București: LAPAR organizează «Conferința Națională a Agricultorilor»

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, federație reprezentativă legală a producătorilor agricoli români, va organiza Conferința Națională a Agricultorilor-2014, cu tema «Agricultura românească ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2014, 16:35
(6584 vizualizări - 0 comentarii)


A treia Coferință Regională «Zile Medicale Amara 2014»

Colegiul Medicilor din Ialomița și Călărași, împreună cu Asociația Medicilor de Familie organizează cea de-a III-a ediție a Conferinței Regionale, cu participare internațională «Zile Medicale Amara 201 ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2014, 16:10
(6753 vizualizări - 6 comentarii)


Slobozia: Trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Procurori ai Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.M. pentru săvîrșirea infracțiunilor de evaziune fiscală. Concret, A.M., în calitate de administrator ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2014, 15:25
(5643 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița serbează «Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare»

«Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare» este un eveniment desfășurat la inițiativa Programului pentru Mediu al Națiunilor Unite (UNEP), în parteneriat cu BirdLife International și Wetlands International ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2014, 15:10
(3178 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Concursurile «Prietenii pompierilor» și «Cu viața mea apăr viața»

În data de 15 mai 2014 va debuta faza județeană a competițiilor școlare cu caracter tehnico-aplicativ «Prietenii pompierilor» și «Cu viața mea apăr viața». Aceste competiții, organizate de către Inspecția ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2014, 13:05
(8365 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiștii de Investigare a Fraudelor combat evaziunea fiscală

Polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor Urziceni cercetează un bărbat, în vîrstă de 61 de ani, din București, fiind bănuit că în calitate de administrator al unei societăți comerciale situată în ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2014, 12:15
(8464 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Minore cercetate de polițiști pentru furt calificat

Polițiștii cercetează două minore, de 9, respectiv 12 ani, ambele din comuna Bordușani, care sînt bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat. În fapt, cele în cauză, în cursul zilei de 11 mai a ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2014, 11:05
(6913 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani furt


Urziceni: Exercițiu de alarmare publică

În baza «Planului de pregătire în domeniul situațiilor de urgență pe anul 2014», aprobat prin ordinul prefectului județului Ialomița, în data de 14 mai 2014, începînd cu ora 10,25, este planificat a se ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2014, 10:10
(6155 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia Nouă: O șoferiță a acroșat un pieton

Poliția a fost sesizată sîmbătă, 10 mai a.c., cu privire la faptul că pe raza cartierului Slobozia Nouă, din municipiul reședință de județ, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2014, 08:30
(4905 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: Activitate de prevenție a polițiștilor Serviciului Rutier

La sfîrșitul săptămînii precedente, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea șoferilor cu privire la riscurile ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2014, 08:10
(5344 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Marți 13, «Ziua Informării Preventive»

ISU Ialomița: Marți 13, «Ziua Informării Preventive»

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) s-a raliat inițiativei derulată la nivel european, astfel încît, în fiecare zi de marți 13, organizează în București și în județele țării «Ziua informării ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2014, 16:20
(7668 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...