Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Factură de 240 de miliarde pentru apa lui Ionașcu

Costurile investiției în rețeaua subterană de apă, incluse în ce plătim

Factură de 240 de miliarde pentru apa lui Ionașcu

Preocupată să demonstreze împotriva evidenței faptul că apa din sursa subterană este potabilă, Primăria Slobozia a «uitat» în ultima perioadă să precizeze care sînt costurile la care se ridică această «aventură administrativă» fără precedent la nivelul municipiului Slobozia. Pentru că a uita e la fel de omenește cu a greși, ne-am gîndit să suplinim noi aceasta scăpare pe care o consideram involuntară și să vă oferim o detaliere a principalelor costuri pe care slobozenii le vor regăsi în factura emisă de SC Urban de-acum încolo.

SC Urban nu mai precizează metri cubi de apă facturați
Demersul nostru a plecat de la o sesizare venită pe adresa redacției. Potrivit acesteia, SC Urban nu a mai precizat în factura ultimei luni metri cubi de apă facturați către populație. Cu factura în mînă am solicitat conducerii SC Urban o explicație plauzibilă pentru lipsa unui element de o atare importanță. Cea care a primit aprobarea să răspundă unei întrebări atît de nevinovate a fost directoarea economică a SC Urban, Maria Stan: «Ceea ce aveți dumneavoastră este situația de la scară. Nu știu de ce nu mai sînt precizați numărul de metri cubi, dar pot să vă asigur că oamenii nu plătesc apa care se scurge din spărturi. Aceasta este pierderea Urban. Noi dăm factura și la asociație tot în formatul ăsta; cantitatea este pe baza contoarelor de branșament, iar de plătit se plătește doar ceea ce înregistrează contoarul». Evident, pentru lipsa cantităților de factura din situația de scară nu există nicio explicație logică. Dar promisiunea reprezentanților SC Urban este că, începînd cu viitoarea lună, situația va reveni la normal, iar facturile vor preciza și numărul de metri cubi consumați.

Slobozeni, ni se pregătește ceva!
Revenirea la normal este doar una declarativă. Potrivit informațiilor oficiale furnizate de către SC Urban, în cursul acestei săptămîni, o comisie constituită din reprezentanți ai societății, reprezentați ai Primăriei Slobozia și reprezentanții Adunării Generale a Acționarilor SC Urban va decide care este soluția pentru potabilizarea apei furnizate din sursa subterană și va stabili noul preț al apei. «Avem o hotărîre AGA prin care au fost numiți trei oameni, comisia se va întîlni în cursul acestei săptămîni, iar acolo se va decide prețul. Și nu numai prețul. Lucrurile se pun în mișcare, veți vedea... Avem nevoie de o prioritizare a programului de înlocuire a conductelor și facem tot ce putem pentru a pune lucrurile la punct» a precizat directorul SC Urban, Valentin Cilibeanu.
Ce se ascunde în spatele declarației sale, vă putem spune noi. O parte din prețul care urmează a fi stabilit în cadrul comisiei îl reprezintă investiția de 160 miliarde de lei, reprezentînd costurile generate de realizarea sursei subterane de apă. O altă parte din acest cost, a cărui valoare o vom preciza imediat, o reprezintă investiția în înlocuirea conductelor de oțel din rețeaua subterană, pentru care au fost alocate săptămîna trecută primele 11,3 miliarde de lei. La acest moment, nimeni nu poate preciza care este procedura legală pentru includerea acestor investiții în costuri. Dar cum pentru administrația locală legea n-a fost niciodată un obstacol insurmontabil, este clar că în curînd vor apărea și soluțiile.

Soluția de 80 de miliarde
Mai întîi de toate însă administrația locală are nevoie de o soluție pentru potabilizarea apei. Ea costă, potrivit estimărilor făcute de primarul Gabi Ionașcu, 80 de miliarde de lei și presupune înlocuirea celor 42 de kilometri de conducte de oțel ale orașului. «Oamenii trebuie să aibă încredere în ceea ce spun eu. O să schimbăm conductele și o să scăpăm de rugina din apă.Ca cetățenii să vadă că sînt un om foarte serios, în rectificarea bugetară am cuprins 10 miliarde din 80 cîte ne trebuie ca să începem lucrările încă de anul acesta» susține primarul Gabi Ionașcu. Iar pentru ca seriozitatea lui să nu poată fi contestată în vreun fel, Gabi Ionașcu mai neagă, încă o dată, evidența, susținînd că presiunea costurilor nu numai că nu va mări prețul apei, ci, dimpotrivă, îl va reduce la jumătate. «Prețul apei se micșorează, în niciun caz nu va crește. Este firesc ca aceste costuri ale investiției să se regăsească în prețul apei, dar chiar și așa, prețul apei se va situa la jumătate din prețul apei furnizate de Amonil. Dacă Amonil-ul ne dădea apă la 7-8 mii de lei metrul cub, noi o scoatem la patru mii, patru mii două sute...» a încheiat edilul.
Nu știm cine îl va crede pe primarul Gabi Ionașcu, dar știm cu siguranță că, în acest moment, în prețul viitor al metrului cub de apă se va regăsi și valoarea investițiilor generate de schimbarea și potabilizarea sursei de apă subterană. Costuri care, doar pînă la acest moment, sînt estimate la 240 miliarde de lei.

Soluțiile pentru potabilizarea apei bat pasul pe loc
Cum nici schimbarea conductelor și nici scăderea prețului la apă (o gogoriță electorală, susținută pînă în prezent exclusiv pe baza unor declarații publice) nu rezolvă imediat problema potabilizării apei furnizate populației, eforturile autorităților județene în această privință continuă în același ritm de pînă acum. În cursul dimineții de luni, prefectul Mădălin Teculescu a primit o nouă delegație formată din reprezentanți ai SC Urban și ASP, care au susținut, încă o dată, oficial, că apa e bună de băut și că SC Urban se încadrează în programul de conformare, fapt care îi permite să funcționeze la fel ca pînă în prezent. Justificările sînt evident eronate în condițiile în care termenele de conformare avansate de SC Urban au fost amînate, iar singura măsură a reprezentanților Direcției de Sănătate Publică este aceea de calmare a populație prin declarații de genul «apa e potabilă». În culisele acestei afaceri publice însă, problemele legate de calitatea apei din sursa subterană fac obiectul unei corespondențe asidue între instituții. O adresă internă remisă de SC Urban către Autoritatea de Sănătate Publică confirmă faptul că această instituție a cerut imperativ societății să găsească soluții pentru potabilizarea apei furnizate populației. În replică, SC Urban a răspuns: «Vă aducem la cunoștință faptul că, la ultima rectificare de buget, în ședința Consiliului Local au fost alocate fonduri de 1380000 lei, în prima fază, pentru înlocuirea rețelelor de distribuție din oțel necorespunzătoare». În mod paradoxal, nici această adresă internă nu precizează termenul final de înlocuire a conductelor de oțel (și implicit momentul în care apa va redeveni potabilă), ci doar demararea unei prime etape care presupune înlocuirea a cel mult 20 la sută din cei 42 de kilometri existenți. Altfel spus, SC Urban cumpără deocamdată timp pentru a identifica noi soluții pentru ieșirea din criză. Iar despre prețul acestui timp cumpărat am discutat deja...

22 Octombrie 2009, 15:05 (10544 vizualizări - 6 comentarii)

Comentariile cititorilor:


mike:
(4 Noiembrie 2009, 17:30)
Cine afirma ca apa e potabila sa o faca in scris, sub semnatura si cu data pusa; apoi sa se ia probe de catre un Laborator autorizat, din alta localitate decat Slobozia si daca apa nu e potabila sa se intocmeasca dosare penale.Poate reuseste prefectul sa-i dea de capat!
pedro slobozia:
(26 Octombrie 2009, 06:10)
la asa lume asa primar,de ce?pt.ca un oras intreg nu a fost in stare sa gaseasca un om din oras get beget pe care sa-l cunoasca si sa-l aleaga primar.asta denota caci toti din oras nu ai baza pe ei.ionascu isi face interesele lui nu ale locuitorilor din aceasta urbe,asa ca datii innainte cu prostia.
mircea:
(24 Octombrie 2009, 10:26)
dom' primar...care este si la noi,o sa intre in istoria orasului sub numele de primarul "dezastru" faptul ca a reusit sa lase peste 50000 oameni fara apa este o "realizare" nu?...daca ar fi dupa mine...l-as tine numai cu paine si apa de ghiveta...in alta ordine de idei....cred c n-ar strica deloc o mare adunare in fata primariei...poate s-o uda nitel...ce ziceti?
Rudotel:
(23 Octombrie 2009, 16:47)
Domnul primar nu scrie. El doar vorbeste. Desi are multi "slugoi" prin jur( sa nu uite cum ii place lui sa spuna), pe care i-ar putea pune sa scrie. Dar ii va fi greu sa mai gaseasca vreo justificare.
Eva:
(23 Octombrie 2009, 15:04)
Cat de cretina poate fi populatia unei urbe? Sau, mai bine spus, cat de cretina crede primarul ca este populatia urbei sale? Daca ceea ce s-a afirmat in articol (referitor la includerea in pretul metrului cub de apa a cheltuielilor facute de primarie in vederea potabilizarii acesteia) este adevarat...atunci, da! Primarul poate sa dispuna ce vrea, cum vrea si cat vrea, caci noi, locuitorii, suntem predispusi la prostie cronica. Intai ni se toarna pe gat o apa infecta, mizerabila, cu miros de hazna, care nici macar budele nu le spala cum trebuie, sustinandu-se ca este potabila, dupa care ni se aduce la cunostinta ca vom plati tot noi potabilizarea potabilei. Oameni buni, suntem prosti? Sau nu cuprindem? Orice investitie facuta de marita primarie, este facuta cu banii nostri, platiti sub forma de impozite si taxe locale. Cum adica sa se recupereze investitia? Ce, a platit Ionascu cu banii lui de acasa, si acum ne imputa noua, beneficiarilor, recuperarea sumelor? Sa platim de doua ori ceea ce se face o singura data? O data pentru noi si inca o data...pentru cine? Si de ce, ma rog frumos? Am dreptul sa intreb.Iar primarul are OBLIGATIA sa raspunda. Dar nu cu raspunsuri de doi bani, ci clar, cu cifre justificate. Fac pariu ca pricepem multe, chiar daca atitudinea noastra pasiva nu este in masura sa sustina pariul meu. Raspundeti provocarii, domnule primar? Presupun ca nu....
E pi cur:
(23 Octombrie 2009, 14:27)
De ceva timp, dupa ce am citit articolul, privesc siderat la chestia aia din poza, care isi spune primar. Seamana mult cu un urangutan. Si nu neaparat la fizionomie, desi sincer aduce mult cu acest animalut, ci mai mult in comportament si modul in care isi foloseste eficient cei doi neuroni si o sinapsa, restul materiei relativ cenusie fiind folosita pe post de balast, pentru a echilibra restul corpului. Totusi prefer sa-l apelez cu "domnule primar " pentru a-i respecta pe cei care l-au votat. Le iertam greseala iar daca ei cred in continuare in " domnul primar " le iertam si prostia. Prostia este o stare specifica omului. Iertarea ne face mai umani si mai rationali. Si pe domnul primar il iertam. Si pe domnul cilibeanu, acest lemurian supraponderal si zemos la buze, il iertam. Fericiti cei ca ei pentru ca a lor este imparatia cerului. In schimb nu pot ierta pe cei care, desi sunt competenti si pot, nu iau nici o masura impotriva starii de nesimtire si deciziilor absurde luate de alesul nostru, in detrimentul populatiei acestui orasel . Ei se stiu asa ca nu sunt obligat sa dau vreun nume. Sunt cei care stau infipti in scaunele lor directoriale si mediteaza indelung la cat de mult sunt ei iubiti de Dumnezeu, de ministru, de secretar de stat sau de presedinte de partid. Asa de mult incat nu doresc sa supere pe nimeni. Si cum " somnul lor naste monstri " noi astia mai de jos, care mai si gandim, stam si privim siderati cum suntem calcati in picioare de domni primari , de tip Vanghelie, ca urangutanul nostru. Ma scuzati ; ca domnul nostru primar. Deci sa revenim putin la analiza. Domnul nostru primar decide, cu concursul dat de cativa consilieri, sa foreze niste puturi intr-o zona netestata, dar intr-un strat freatic indelung criticat, intens otravit de defunctul Amonil. Nu mai conteaza pretul, desi la cat au costat puturile ne asteptam sa ne livreze petrol in loc de apa menajera. Nu mai conteaza nici cat au costat terenurile unde s-au forat puturile si nici ale cui au fost acestea. Nu conteaza nici cum s-a fundamentat aceasta cheltuiala, nici cum s-au platit banii si nici macar cum s-a adjudecat firma care a efectuat lucrarile. Nu conteaza atat timp cat curtea de conturi doarme. Doamna directoare le la Curtea de conturi este interesata mai mult de ula decat de caciula. Din folclor se stie ca doamna este mai mult interesata de sexul tare si foarte tare decat de problemele urbei. Domnul primar nu prea are ce sa-i arate asa ca il lasa in pace. Buuuun. Dupa ce a realizat investitia asta se dovedeste ca apa nu este potabila. Ce face domnul primar. Se jura ca nu este asa si gaseste si vinovatul. Ceasusescu e de vina, ca pe timpul lui s-au montat tevi de otel, care culmea, acum s-au gasit sa rugineasca si sa transforme o apa asa buna in apa menajera. Ce-i de facut ? Sa schimbam tevile. Cine sa faca asta ? Nimeni alta decat firma care a forat puturile, care a facut canalizarile, care a spart tot asfaltul din oras, etc. Nu-i nimic rau in asta. Cat costa investitia? Eeee, o nimica toata. Vreo 80 miliarde. Un fleac, pe langa cele 160 miliarde cat au costat puturile. Deci o povara de 240 miliarde in spinarea cetatenilor. Dar ce conteaza. In ochii primarului Slobozia este un mic Monaco. Buuun si pana aici. Deja si parchetul si politia sunt cuprinse de aceeasi stare de beatitudine si nu i-au nici o masura. O gandire de om normal si nu neaparat cu facultate, se gandeste ca inainte de a se lua decizia efectuarii acestor investitii s-a luat in calcul si ce sursa de finantare se va folosi. Bugetul primariei suplimentat cu un credit, enorm pentru oraselul asta. Dar ce mai conteaza. Noi suntem buni platnici si vrem sa avem conditii de trai echivalente cu restul Europei civilizate. Dar domnul primar se trezeste din starea lui de neandhertal si spune ca toate costurile vor fi suportate tot de cetateni si nu prin impozite si taxe locale ci incluse in pretul apei. Deci fraierii vor plati de doua ori, odata prin taxele platite si care cu siguranta vor fi majorate si odata prin marirea costului apei. Dar tot primarelul nostru reinventeaza economia. Cheltuielile incluse in costul apei nu vor mari pretul acesteia. Hai ca asta ne-a dat peste cap. Cum naiba. Ori pretul metrului cub de apa menajera facturata drept apa potabila, a fost marit exagerat pana acum, ori primarul nostru traieste pe luna. Noi credem ca cea de-a doua varianta este posibila. Pai sa facem un calcul simplu. Populatia orasului nu cred ca depaseste 40000 de suflete. Totalul investitiei , fara asfaltare (ca primarul omite sa spuna si ca dupa schimbarea conductelor va trebui sa asfalteze orasul), 240 miliarde impartit la 40000 da un rezultat de 6 milioane pe cap de locuitor credul. Cum, pe medie, o familie are 3 membri , rezulta o cheltuiala suportata de fiecare familie de 18 milioane lei vechi. Un cadou facut de domnul nostru primar, pentru fiecare locuitor al acestui oras, datorat deciziei intelepte de a schimba sursa de apa. Noi il iertam pentru scaparile irationale pe care le are dar il intrebam : De ce ? De ce sa platim asta sau de ce sa mai platim impozite si taxe locale ? Chiar asa de prosti suntem ? Pai la jumatate din suma asta, fiecare scara poate sapa un put de adancime, in fata blocului si nu mai depindem de monopolul creeat de urban. Sau fiecare familie isi poate lua un filtru de apa performant, la jumatate din acesta suma, fara sa mai tinem cont ca, in acest caz, am plati apa la pret de apa menajera. Intrebam inca o data : de ce sa platim ? Atat timp cat aceste investitii sunt in sarcina primariei, ca d'aia este infiintata. Si uite cum stau si privesc iar siderat la urangutanul din poza si raman siderat cum a prostit el un oras intreg, cu tot cu procurori, politisti, controlori de la curtea de conturi, directii de sanatate, etc. Pe el il iertam dar ce facem cu cei care sunt reprezentantii statului si sunt platiti sa ia masuri impotriva celor care isi bat joc de cetatean si de banul public. Lor le uram din suflet sanatate …si …SA VA FIE RUSINE.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 22 Aug 2026
440 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Amara: Minor reținut pentru furt

Un minor, de 16 ani, a fost reținut de polițiști sub acuzația de furt. El a fost prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă. Minorul în cauză este bănuit că ar fi sustras portofelul unei turiste ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2014, 13:25
(6321 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara furt


Ialomița: Alcoolul le-a adus dosare penale

În ultimele zile, polițiștii Serviciului Rutier au continuat activitățile de prevenire a accidentelor rutiere. Nouă conducători auto au fost depistați de oamenii legii pe șoselele din Ialomița în stare ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2014, 12:05
(8139 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Sancționați după ce au încercat să vîndă ilegal fier vechi

Polițiștii au identificat pe raza comunei ialomițene Mihail Kogălniceanu doi tineri, din Fetești, în vîrstă de 15 și 25 de ani, care transportau ilegal o cantitate importantă de fier vechi. Ei au fost trași ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2014, 11:05
(7122 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Sezon estival în siguranță

Pe toată durata sezonului estival 2014 stațiunea Amara va fi împînzită de jandarmi. Oamenii în uniformă vor demara acțiuni prin care vor încerca să asigure un climat de ordine și liniște publică. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2014, 09:30
(5642 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Conducea cu permis fals

Un bărbat de 38 de ani este cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor de «de fals material în înscrisuri oficiale», «uz de fals» și «conducerea unui vehicul fără permis de conducere». Oprit de oamenii ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2014, 08:20
(6182 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Finalizarea campaniei pentru depunerea cererilor de plată pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomita a finalizat marți, 10 iunie 2014, Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2014, 15:40
(9781 vizualizări - 0 comentarii)


Uziceni: Patron reținut pentru evaziune fiscală

Polițiștii de Investigare a Fraudelor au reținut, pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un bărbat de 44 de ani, din Urziceni, pentru săvîrșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2014, 10:30
(7762 vizualizări - 1 comentariu)


Marsilieni: Copilul de 13 ani a incendiat o anexă!

Acoperișul unei anexe gospodărești a unui cetățean din localitatea Marsilieni a fost cuprinsă de flăcări, după ce fiul proprietarului, în vîrstă de 13 ani, lăsat nesupravegheat, s-a jucat cu focul generînd ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2014, 08:40
(7145 vizualizări - 1 comentariu)


Doi chinezi, depistați ilegal în Ialomița

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări-Biroul  pentru Imigrări Ialomița, în cooperare cu polițiști ai Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița și cadre ale Inspectoratului de Jandarmi ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2014, 16:10
(5200 vizualizări - 1 comentariu)


Festivalul județean de folclor «Zărzărică, zărzărea», la Munteni Buzău

Festivalul județean de folclor «Zărzărică, zărzărea», la Munteni Buzău

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează vineri, 13 iunie 2014, orele 16,00, la Căminul Cultural Munteni Buzău, faza finală a celei de-a XXII-a ediții ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2014, 13:20
(10309 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Un șofer beat a acroșat un căruțaș băut!

Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2A a avut loc un eveniment rutier. Astfel, în timp ce un bărbat, în vîrstă de 64 de ani, din București, conducea un autoturism din direcția Slobozia ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2014, 11:05
(5537 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Ialomița: Tineri băuți și fără permise, la volan

Polițiștii au depistat un tînăr, în vîrstă 24 de ani, din județul Călărași, în timp ce se afla la volanul unui autoturism pe raza municipiului Urziceni, deși nu poseda permis de conducere pentru vreo categorie ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2014, 09:40
(6014 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bacalaureatul, în atenția polițiștilor

Zilnic, aproximativ 50 de polițiști asigură ordinea și liniștea publică în unitățile de învățămînt din județul Ialomița în care au loc probele din cadrul examenului de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2014, 08:50
(4793 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Razie pentru depistarea de vin contrafăcut!

Peste 200 de polițiști au efectuat 44 de percheziții, pe raza județelor Constanța, Tulcea, Ialomița, Dolj, Olt, Maramureș, Iași și Vrancea și a municipiului București, într-o cauză penală în care sînt efectuate cercetări sub aspectul săvîrșirii de infracțiuni economico-financiare. Prejudiciul creat depășește 50000 lei. ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2014, 17:05
(6354 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Ghicitoare» specializată în furt de bijuterii

Miercuri, 4 iunie 2014, o tînără din Slobozia a sesizat Poliția că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune. Fata a fost abordată de o femeie care a spus că îi poate «ghici» viitorul. Victima a relatat ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2014, 16:00
(7449 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Infracțiuni la regimul rutier

Miercuri, 4 iunie 2014, polițiștii au acționat pe arterele rutiere județene pentru constatarea de contravenții și prevenirea, respectiv, combaterea infracțiunilor rutiere. Polițiștii au constatat 135 contravenții ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2014, 14:25
(7867 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Hoț prins de polițiști

Polițiștii Secției Ion Roată au reținut miercuri, 4 iunie 2014, un tînăr în vîrstă de 18 ani, domiciliat în comuna Alexeni. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, fiind ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2014, 13:45
(8359 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ion Roată hoț


AJFP Ialomița: Instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin creearea de locuri de muncă

În temeiul Deciziei Comisiei Europene C(2014)2240 final, al art. 108 din Constituția României și al dispozițiilor art. 3 alin. (3) din OUG 117/2006, privind procedurile naționale în domeniul ajutorului ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2014, 11:40
(9047 vizualizări - 0 comentarii)


Dispariții la Coșereni și Amara

Dispariții la Coșereni și Amara

În cursul zilei de 31 mai a.c., Postul de Poliție Coșereni a fost sesizat despre faptul că POȘIRCĂ MARIUS, de 33 de ani, a plecat de la o stînă de animale de pe raza comunei, unde lucra ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2014, 10:50
(8534 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Accident după ce a explodat un cauciuc!

Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2 s-a produs un accident de circulație soldat cu victime. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că în timp ce o tînără, în vîrstă de 31 de ani ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2014, 09:30
(8564 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Recrutări de personal

Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița, cu sediul în Slobozia, bdul Matei Basarab, nr. 13-15,  recrutează/selecționează candidați pentru admiterea în instituțiile de învățămînt ale Ministerului ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2014, 09:15
(6776 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A încercat să se spînzure!

Un bărbat, în vîrstă de 45 de ani, din Slobozia, a încercat să se spînzure de crengile unui copac, în apropierea cartierului Bora. Așadar, bărbatul a sunat la 112, amenințînd că o să se omoare dacă nu este ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2014, 08:10
(7440 vizualizări - 0 comentarii)


Sfinții martiri de la Niculițel, sărbătoriți în Catedrala Episcopală din Slobozia

Miercuri, 4 iunie 2014, cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia se vor desfășura sfintele slujbe care să marcheze prezența ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2014, 14:20
(6672 vizualizări - 0 comentarii)


Admiterea în Colegiile Militare Liceale

Concursul de admitere în Colegiile Militare Liceale «Dimitrie Cantemir», «Mihai Viteazul» și «Ștefan cel Mare», care se desfășoară în perioada 29 mai-7 iulie 2014, a debutat vineri, 30 mai a.c., cu evaluarea ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2014, 12:30
(6407 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Beat mangă la volan

Polițiștii au depistat un tînăr, în vîrstă de 22 de ani, din Făcăeni, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, deși anterior consumase băuturi alcoolice. Cel în cauză a fost testat alcoolscop, rezultatul ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2014, 10:40
(5506 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua porților deschise» pentru copii

Peste 100 de copii, însoțiți de cadre didactice au vizitat Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița cu ocazia sărbătoririi «Zilei Internaționale a Copilului». «Porțile» Inspectoratului de Poliție ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2014, 09:30
(5573 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Infractorii te pot cunoaște mai bine decît crezi!»

În perioada 15 aprilie-septembrie 2014, Poliția Română, împreună cu Groupama Asigurări, desfășoară campania de prevenire «Infractorii te pot cunoaște mai bine decît crezi», în scopul informării populației ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2014, 13:40
(7793 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Incendiu de la un scurtcircuit

Marsilieni: Incendiu de la un scurtcircuit

Un incendiu a izbucnit la locuința unui cetățean din satul Marsilieni, arondat comunei Albești. Vecinii care au văzut fumul dens au sunat la 112, iar în scurt timp un echipaj de pompieri de la Garda Slobozia ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2014, 10:10
(7691 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Incendiu la un bloc din Slobozia, animale salvate de pompieri!

Ialomița: Incendiu la un bloc din Slobozia, animale salvate de pompieri!

În dimineața zilei de sîmbătă, 24 mai a.c, baia unui apartament situat la atajul 1 al unui bloc din municipiul Slobozia a fost cuprinsă de flăcări. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de jarul unei ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2014, 10:25
(10454 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Agresorul unei fetițe de 8 ani, prins de doi polițiști!

Doi polițiști aflați în timpul liber au prins și imobilizat duminică, 25 mai a.c., un tînăr de 24 de ani, imediat după ce acesta a agresat o minoră, în vîrstă de 8 an, pe raza municipiului Slobozia. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2014, 09:05
(10550 vizualizări - 12 comentarii)


Ultimele comentarii
@Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...