Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

IPJ Ialomița: Recrutări de personal

Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița, cu sediul în Slobozia, bdul Matei Basarab, nr. 13-15,  recrutează/selecționează candidați pentru admiterea în instituțiile de învățămînt ale Ministerului Afacerilor Interne-sesiunea 2014.
1. Condiții legale ce trebuie îndeplinite de candidați:
a) să aibă cetățenia română și domiciliul în România;
b) să cunoască limba română scris și vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exercițiu;
d) să fie declarați «apt» din punct de vedere medical, fizic și psihic; verificările privind starea de sănătate medicală, fizică și psihică sînt efectuate de structurile de specialitate ale M.A.I.;
e) să aibă vîrsta de minimum 18 ani împliniți în cursul anului în care participă la concurs;
f) să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau cu adeverință din care să rezulte faptul că au susținut și promovat examenul de Bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate;
h) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvîrșirea de infracțiuni, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
i) să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani;
j) nu au desfășurat activități de poliție politică, astfel cum sînt definite prin lege;
k) îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare (după admitere nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizații cu caracter politic).
2. Criterii specifice: 
a) să aibă vîrsta de pînă la 27 de ani, împliniți în anul participării la concursul de admitere;
b) să fi obținut la purtare, în perioada studiilor liceale, media generală de minimum 8,00;
c) să nu fi fost exmatriculați pentru abateri disciplinare dintr-o instituție de învățămînt;
d) să aibă înălțimea de minimum 1,65 m bărbații și 1,60 m femeile.
Candidaților care nu îndeplinesc condițiile legale și criteriile specifice stabilite de actele normative în vigoare nu li se mai întocmesc dosare de recrutare.
Locurile sînt comune pentru femei și bărbați.
Recrutarea candidaților se realizează în raport de locul de domiciliu înscris în cartea de identitate.
TERMENE pentru cererile de înscriere:
-14.08.2014-școlile postliceale de poliție;
TERMENE LIMITĂ pentru depunerea în volum complet a dosarului de înscriere:
-16.06.2014-instituțiile de învățămînt superior și instituții preuniversitare ale MapN;
-22.08.2014-școlile postliceale de poliție.
PROGRAM SERVICIUL DE RESURSE UMANE: de luni pînă vineri, între orele 08,00-16,00; telefon 0243/207.511, interior 20307.
PROGRAM CENTRULUI MEDICAL JUDEȚEAN IALOMIȚA AL MAI: de luni pînă vineri, între orele 10,30-14,00 (examinarea medicală a candidaților și deschiderea/incheierea fișei medicale).
DOCUMENTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIEREA LA INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÎNT CARE ASIGURĂ PERSONAL PENTRU MAI:
1-Cererea tip de înscriere (se va completa conform modelului primit de la structura de Resurse Umane);
2-Declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare (se va completa conform modelului primit de la structura de Resurse Umane);
3-Curriculum vitae (cîte un exemplar pentru fiecare opțiune);
4-Diploma de Bacalaureat în copie legalizată / adeverință de elev care este înscris la examenul de Bacalaureat inițial și ulterior, în momentul obținerii, diploma sau adeverința de Bacalaureat în copie legalizată (pentru candidații aflați în ultimul an de liceu) și foaia matricolă finală în copie legalizată pentru absolvenți/ foaie matricolă parțială nelegalizată inițial și ulterior în momentul finalizării cursurilor foaie matricolă  finală în copie legalizată (pentru candidații aflați în ultimul an de liceu), cîte un exemplar pt. fiecare opțiune;
5-Copii legalizate ale certificatului de naștere ale candidatului, soțului/soției și fiecărui copil, a certificatului  de căsătorie, precum și ale eventualelor hotărîri judecătorești privind starea civilă-cîte un exemplar pentru fiecare opțiune;
6- Autobiografia (se va scrie de mînă, personal de către candidat, cu cerneală/pastă albastră, lizibil, fără ștersături sau prescurtări, conform modelului primit de la structura de resurse umane); cîte un exemplar pentru fiecare opțiune;
7-Tabelul nominal cu rudele candidatului (se va completa formularul primit de la structura de Resurse Umane)-cîte un exemplar pentru fiecare opțiune;
8-Certificatul de cazier judiciar pentru candidat, în original (cu motivația admitere în unitatea respectivă de învățămînt) cîte un exemplar pentru fiecare opțiune ;
9-Fișa medicală, tip de încadrare în Ministerul Afacerilor Interne-încheiată de medicul-șef al Centrului Medical Județean Ialomița al MAI, original pentru instituțiile de învățămînt superior sau cei cu o singură opțiune și copie simplă pentru cei cu dublă opțiune. 
10-Caracterizarea de la ultima unitate de învățămînt sau ultimul loc de muncă, SEMNATĂ  DE CONDUCATORUL UNITĂȚII ȘI ȘTAMPILATĂ, în original pentru cei cu o singură opțiune, original și copie simplă pentru cei cu dublă opțiune;
11-Copii ale următoarelor documente: act de identitate, livret militar (dacă este cazul), carnet de muncă (dacă este cazul)-se vor aduce și actele originale în vederea confruntării cîte un exemplar pentru fiecare opțiune;
12-Un plic cu 3 fotografii color ¾ cm NETĂIATE!! (tip buletin identitate) și două fotografii 9/12 pentru fiecare opțiune;
13-Declarație notarială din care rezultă că nu a mai beneficiat de finanțare de la buget pentru un program de studii universitare de licență (ciclu complet de studii superioare de lungă durată, studii universitare de licență sau o perioadă de studii) DOAR CANDIDAȚII PENTRU INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÎNT SUPERIOR, CU EXCEPȚIA  ABSOLVENȚILOR  ÎNVĂȚĂMÎNTULUI  LICEAL DIN PROMOȚIA  ANULUI 2014.
14-Pentru constituirea dosarului, fiecare candidat va depune un dosar plic (cîte un dosar pentru fiecare opțiune).
Suplimentar documentelor menționate mai sus, candidații care se înscriu pentru locurile alocate distinct minorităților naționale, cu excepția minorității maghiare, depun la dosarul de recrutare și o adeverință din partea unei organizații etnice, constituite potrivit legii, care să ateste etnia de apartenență a candidatului, respectiv calitatea de etnic.
Candidații pot opta pentru una sau mai multe instituții de învățămînt superior sau școli postliceale, în măsura în care graficele/calendarele concursurilor de admitere realizate de către instituțiile organizatoare permit participarea la probele de concurs.
În această situație este necesară întocmirea a cîte unui dosar de recrutare distinct pentru fiecare instituție de învățămînt pentru care au optat. În cazul acestor candidați, fișa medicală se depune în dosarele de recrutare suplimentare în copie, ce va fi certificată de către lucrătorii structurii de Resurse Umane, după confruntarea cu originalul.

5 Iunie 2014, 09:15 (6781 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița recrutează

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 03 Sep 2026
188 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

3 Septembrie 2026, 15:10


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(204 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(165 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(211 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(166 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(811 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(1068 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(1026 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(724 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Digului din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Digului din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

26 August 2026, 10:20
(1134 vizualizări - 0 comentarii)


APIA atenționează asupra vizării carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește rentierilor agricoli sau împuterniciților/mandatarilor/curatorilor acestora că data de 31 august 2026 este ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 10:20
(1148 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 08:25
(999 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Sâmbătă, 22 august 2026, în zona Piața Unirii din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din primele informații, două mașini s-au lovit, principala cauză fiind neacordarea de prioritate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2026, 22:40
(2757 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 516,19 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iulie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 8 inspecții fiscale, realizând și 10 controale inopinate ...[citește_toată_știrea]

20 August 2026, 13:55
(1256 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 11,33 milioane de lei în luna iulie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 11,33 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 16:35
(2099 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin miercuri, 19 august 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Migdalei din localitatea Dridu. Î ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 09:55
(2122 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 31 august 2026, termen-limită pentru vizarea carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli sau împuterniciții/mandatarii/curatorii acestora pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 16:50
(1195 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(1425 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(2325 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(1921 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(1811 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(1837 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Persoane reținute în urma unui conflict

Patru persoane din comuna Valea Ciorii, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, au provocat un conflict și s-au agresat reciproc. Incidentul s-a petrecut marți, 11 august 2026, pe fondul ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:05
(2014 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

13 August 2026, 15:15
(2801 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție!

În perioada 15-18 august 2026, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor găzdui una dintre cele mai reprezentative manifestări cultural-artistice dedicate valorificării și promovării patrimoniului ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 13:20
(2511 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă

Programul «Tezaur»-Titluri de Stat va continua și în perioada 10 august-4 septembrie 2026, cu dobânzi de până la 7,15%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:35
(2675 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fetești!

Joi, 13 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate de la nivelul Puțului 8 Front Vechi din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:20
(1988 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 11 august 2026, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 11:45
(2656 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Sudiți miercuri, 12 august 2026!

Miercuri, 12 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Sudiți. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 10:25
(2332 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi la Festivalul «Zilele Romilor» de la Slobozia

În continuarea demersurilor de monitorizare a modului de respectare a regulilor de siguranță alimentară în cadrul evenimentelor publice, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 15:45
(2195 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 2 septembrie 2026 apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 2 septembrie 2026 #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița asigurat în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! Zoro în Distrugerea canalelor de irigații din Sfântu Gheorghe îmbracă «formă penală» Marius 2 în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița cetateanu.net în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Veverita în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marius în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița AlexDan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița @Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Eu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Ion în «Amara Trophy» 2026, etapă de «rally raid» sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița simo în Zorii liberali ai suveranismului mijesc cu Stelică Mihaela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...