«Iconăreasa»

«Cînd eram mică, să fi avut vreo 4 ani, am văzut pe cer un om. Stătea acolo, deasupra, și se uita la mine. L-am arătat mamei, surorilor, dar nimeni nu-l vedea. Decît eu. Mereu m-am întrebat ce e cu omul ăla acolo... Acum știu!». Așa începe povestea unei femei care și-a descoperit, în urmă cu 10 ani, darul de a picta icoane și a reușit, săptămîna trecută, la 47 de ani, să verniseze prima sa expoziție. O reușită neverosimilă, într-o lume în care Dumnezeu a murit demult... Nu și mărturisitorii săi!

Expoziția cea mare din sala cea mică
Expoziția e discretă, ca și autoarea ei. În sala mică a Centrului Cultural «Ionel Perlea», departe de ochii oricărui ochi eventual interesat, alături de familie, cîțiva oficiali veniți din complezență și directoarea Centrului Cultural «Ionel Perlea», Doina Roșca. Lucrările, vreo 20, sînt întinse cuminți pe pereții albi ai unei săli și așa prea mari: icoane pe lemn, marmură și aramă, în majoritatea lor reproduceri. Și totuși... «Inițial n-am avut încredere în acest demers. Dar cînd am văzut lucrările, am rămas impresionată. E greu de crezut că, fără niciun fel de sprijin, un om poate picta lucrări de o atare sensibilitate. Sînt chipuri care ies pur și simplu din tablouri. Iar altele, par a fi lucrări impresioniste, atît de curată și de precisă este tehnica folosită» ne explică directorul Centrului Cultural resorturile care au făcut posibil acest vernisaj inedit. Icoanele sînt pictate în stil bizantin și neobizantin, cu rigorile specifice. Predomină ocrul, aurul și negrul, imaginile sînt austere, acuratețea desenului este aproape absolută... Scene în registrele clasice, printre care Maica Domnului cu Mîntuitorul, Sfînta Ana cu Maica Domnului, Tăierea Capului Sfîntului Ioan, Ioan Botezătorul, Sfinții Doctori fără de arginți Damian, Cozma, Chir și Ioan, Sfîntul Ierarh Nicolae. Nu sînt opere de artă, nu sînt tablouri, sînt mărturisiri ale Adevărului. Iar într-un colț, nevăzută, Afrodica.

Afrodica, vopsitoarea de indicatoare rutiere
«Eu am primit acest talant și a trebuit să-l înmulțesc. Pentru liniștea mea și din dragoste pentru icoane». Așa își începe Afrodica Bobîrniche, angajată a SC Drumuri și Poduri SA ca vopsitor pentru indicatoare rutiere, povestea celei mai incredibile expoziții realizată vreodată la Centrul Cultural din Slobozia. Are mîinile arse de muncă și buricele degetelor împietrite de lucrul cu vopseaua. Nu ridică ochii din pămînt și povestește încet, ca la spovedanie, despre cum a ajuns să mărturisească, prin culoare: «întîi am făcut icoana din casă, într-o vreme cînd viața mea era îngreunată. Apoi, dacă am văzut că pot, am încercat mai mult... Am pictat pe marmură, pe aramă, pe lemn. Singură fac ramele, singură caut marmura... o șlefuiesc... arama nu pot singură, o duc la bătut. Iar apoi lucrez. Pentru că sînt culori de ulei, se usucă greu. Trebuie să ai răbdare, altfel se amestecă. Pictez și apoi aștept. Cînd se usucă, aplic următoarea culoare. Deci nu e greu, trebuie să ai răbdare... Dar mie Dumnezeu mi-a dat răbdare. Iar icoanele sînt ca și copiii mei. Nu pot descrie neapărat în cuvinte. E talentul meu, trebuie să-l dau mai departe. Am simțit dorul acesta de liniște și cer, și de-asta lucrez icoane». Copiii stau cuminți, înșirați pe ațele expoziției. În colț, din preaplinul inimii, o creație proprie, fără nume. «N-am știut ce nume să-i dau, am făcut-o pentru mine... ca și troița» spune Afrodica.

Acasă, lîngă troiță
Troița e acasă. Afrodica trăiește la țară, la Cosîmbești. Nu are un atelier, doar o cămăruță, în casa părinților ei. Acolo pictează, singură, cînd treburile o lasă. Pentru că pictura bizantină are canoanele ei, Afrodica citește. Citește tot ce-i pică sub ochi, cum se pricepe mai bine Rugăciunea iconarului, Filocaliile, cărți despre pictura bizantină, cărți duhovnicești. «Seara, cînd noi mergem la odihnă, ea stă aici și se chinuie. Citește, pictează, se chinuie acolo cum numai ea știe... Așa o lăsăm, așa o găsim» ne explică tatăl, trecut de 80 de ani. «Aș lăsa-o, dar e mult de muncă. Pămînt, animale, casă... toate sînt de făcut!» spune bătrînul. Cămăruța, camera de bune din fiecare casă de țară, e plină și ea de icoane. Un dovleac uscat a devenit și el un sfînt. Geamurile mici ale ușii, vitralii de biserică. Steaua de colindat, în ziua de Crăciun, un prilej de a mai îndoi o dată talantul ce i-a fost dat. Iar în mijlocul camerei, rezemată de un șifonier de pe vremea bunicilor, Troița. Domnul Isus, Maica Domnului și Maria Magdalena. Afrodica o mîngîie, ne explică cum a făcut-o, se plînge de imperfecțiunile ei. «A cerut-o preotul, pentru biserică. Dar nu pot s-o dau așa, nu e gata. Uite, aici n-am reușit să zugrăvesc bine chipul... Poate de la lemn? Sau n-am fost eu atentă. Dar după ce o termin, o dăm la biserică, să fie frumos acolo pentru cine o avea drag să se uite» spune femeia. O lăsăm în poartă, cu gîndul la icoanele ei, de la oraș, cu ochii arși de frumusețea lor nevăzută. Iară din urmă, ca un suflu abia simțit, ne ajunge din urmă cuvîntul de rămas bun: «Doamne ajută!».

30 Octombrie 2009, 13:34 (6768 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:

poisson d'avril:
(31 Octombrie 2009, 13:02)
Un om bun pentru campania :Jos palaria, dar nu cea de la Pro tv, ca e cu conotatii, cea din inima noastra si din respectul pe care ar trebui sa-l avem. Un jos palaria ptr modestie,ptr naturalete, ptr munca, ptr straduinta si ptr pastrarea prin mijloace atat de putine si rudimentare a unei traditii, a unei culturi si a bunului gust ptr frumos. Nu intru in latura religioasa caci nu ma caracterizeaza, insa respect credintele fiecaruia.Un gand bun ptr dumneaei asa cum si ea are ptr dumneavoastra.

Nume:
Mesaj (maximum 2000 caractere):

«Iconăreasa»

Comentariile cititorilor:

Lasă un comentariu: