Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Incendii

Incendii

• Unei persoane din comuna Gura Ialomiței, sat Luciu, vineri, 13.11.2009, i-au ars cca 2000 de baloți de paie de grîu din rezerva proprie. Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență în jurul orelor 19.00, pentru stingerea acestuia fiind alertați pompierii din Garda de intervenție Țăndărei. Aceștia, împreună cu membrii serviciului voluntar pentru situații de urgență al comunei, precum și cu ajutorul unui localnic care a pus la dispoziție un utilaj, au acționat pentru stingerea incendiului mai bine de 5 ore. Întrucât paiele erau depozitate în imediata apropiere a unui drum de acces, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a reprezentat-o o țigară aprinsă aruncată la întîmplare de o persoană rămasă neidentificată, neexistând pericolul extinderii flăcărilor către locuințele învecinate.
• În seara aceleiași zile, scenariul se repeta în curtea unei persoane din comuna Cocora. Flăcările au cuprins rezerva de paie de grîu și lucernă în jurul orelor 22.30, pentru stingerea incendiului acționînd, în cooperare, pompierii profesioniști de la Detașamentul Slobozia, cu cei voluntari din comuna Reviga. În urma evenimentului au fost distruse aproximativ 3000 de kg de furaje, iar 3 ore mai tîrziu de la anunțarea incendiului, flăcările au fost lichidate, cauza probabilă de aprindere fiind, de asemenea, jarul unei țigări aprinse aruncate la întîmplare.
• Alte 700 kg de furaje, precum și o anexă gospodărească au ars sîmbătă, 14.11.2009, în jurul orelor 13.30, în curtea unui cetățean din orașul Țăndărei. De data aceasta, a fost stabilită ca și cauză de izbucnire a incendiului jocul copiilor cu focul. Fiul proprietarului, în vârstă de 7 ani, s-a jucat cu chibrituri împreună cu alți copii în apropierea șirei de paie, provocând izbucnirea flăcărilor.
• Un conductor electric deteriorat sau neizolat corespunzător a inițiat în data de 15.11.2009 un incendiu care a cuprins în scurt timp casa unui cetățean din comuna Alexeni. Două autospeciale aparținând Detașamentului de Pompieri Urziceni s-au deplasat în urma apelului primit în jurul orelor 11:16, la locul evenimentului, unde au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului. În încercarea de a acționa pentru stingerea incendiului pînă la sosirea pompierilor militari, un bărbat în vîrstă de 41 ani s-a tăiat ușor la mâna dreaptă, acesta primind îngrijirile medicale necesare de la echipajul SMURD Urziceni. Flăcările au mistuit 80% din locuință.

16 Noiembrie 2009, 15:02 (10715 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 20 Iun 2026
335 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Noutăți în organizarea concursului de încadrare directă ca polițiști

Cei care doresc să se înscrie pe cele 63 de posturi de agent de poliție scoase la concurs de Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, trebuie să știe că:
-există doar limită minimă de vîrstă ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2016, 16:25
(4881 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Alături de Oameni... pentru Oameni»

Programul social «Alături de Oameni... pentru Oameni» a fost inițiat în anul 2009 din dorința de a veni în întîmpinarea problemelor resimțite de persoanele din comunitate aflate în dificultate și care din ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2016, 14:05
(3713 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente, cinci persoane rănite

La sfîrșitul săptămînii precedente, în perioada 30 septembrie-2 octombrie 2016, pe raza județului Ialomița s-au produs 3 accidente rutiere, soldate cu rănirea a cinci persoane. Primul dintre acestea s-a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2016, 13:15
(3618 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 131500 de lei, 23 de permise reținute

În perioada 30 septembrie-2 octombrie 2016, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2016, 11:35
(4644 vizualizări - 0 comentarii)


Armata angajează

Armata recrutează candidați pentru ocuparea a 2020 de posturi de soldat/gradat profesionist-seria de instruire 2017. Perioada de recrutare este 3 octombrie-25 noiembrie 2016. Soldații și gradații profesioniști ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2016, 10:20
(5853 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Noi concursuri pentru încadrările din sursă externă

Începînd cu data de 3 octombrie 2016, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița organizează noi concursuri pentru încadrarea în funcțiile de agent de poliție din sursă externă. Potrivit informațiilor ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2016, 19:20
(7698 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune umanitară la Centrul de Îngrijire Socială și Asistență Socială

Reprezentanții Protopopiatului Slobozia au marcat «Ziua Internațională a Persoanelor Vîrstnice», celebrată în fiecare an pe 1 octombrie, printr-o acțiune umanitar-filantropică desfășurată la Centrul de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2016, 16:50
(5036 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Mașini noi pentru Postul de Jandarmi Amara

Cu ocazia împlinirii a unui an de activitate, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Amara au beneficiat de dotări noi. Deschisă la data de 24 septembrie 2015, unitatea a primit 2 autoturisme marca ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2016, 15:15
(6421 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă dedicată Absolvenților

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița organizează în data de 20 octombrie 2016 o Bursă a Locurilor de Muncă destinată Absolvenților care și-au terminat studiile anul acesta. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2016, 14:45
(5874 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Incendiu într-o gospodărie

Pompierii din cadrul Gărzii Slobozia au fost solicitați să intervină joi, 29 septembrie 2016, pentru a stinge incendiul care a cuprins locuința unui cetățean din comuna Bucu. Din primele informații se pare ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2016, 14:40
(4871 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu incendiu


DSVSA Ialomița: A început vaccinarea antirabică a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță debutul celei de-a opta campanie de vaccinare antirabică a vulpilor, prin folosirea momelilor cu vaccin antirabic. Pe această ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2016, 13:25
(3417 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Obligațiile angajatorilor

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița atrage atenția angajatorilor cu privire la obligativitatea declarării locurilor de muncă disponibile, în termen de 5 zile de la vacantare. În cazul ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2016, 12:10
(2689 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Prins în flagrant în timp ce încerca să spargă un magazin

În timp ce se aflau în exercitarea serviciului de patrulare, pe timp de noapte, polițiștii de Ordine Publică au surprins în flagrant un tînăr, de 24 de ani, în timp ce încerca să pătrundă într-o societate ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2016, 19:20
(6451 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 75000 de lei, 21 de permise reținute

În acest sfîrșit de săptămînă, 23-25 septembrie 2016, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2016, 16:20
(3845 vizualizări - 1 comentariu)


40 de zile de rugăciune neîntreruptă la Catedrala din Urziceni

Pe 24 septembrie 2016 s-au împlinit 3 ani de cînd o părticică din moaștele Sfîntului Nectarie a fost dăruită comunității de credincioși din Urziceni. Iar în fiecare an, înainte de ziua sa de prăznuire, ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2016, 14:40
(3538 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale la carmangerii

În perioada 19-26 septembrie 2016, conform programului național de supraveghere, consilierii DSVSA Ialomița au verificat 5 unități tip carmangerie/măcelărie. În urma acestor acțiuni s-a confiscat dintr ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2016, 13:15
(5690 vizualizări - 0 comentarii)


Sălcioara: Arestați pentru că au agresat un polițist

Un tată și fiii acestuia, domiciliați în comuna Sălcioara, au fost arestați preventiv după ce l-au bătut pe polițistul din localitate. Numiții Ștefan, Aurel și Ion Anghel au fost anchetați de procurorii ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2016, 21:10
(4952 vizualizări - 3 comentarii)


Thriller-ul românesc «Cîini» rulează la Slobozia

Duminică, 25 septembrie 2016, de la ora 19,00, cinefilii sînt invitați la film. La Casa Municipală de Cultură din Slobozia rulează thriller-ul românesc «Cîini». În regia lui Bogdan Mirică, pelicula a fost ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2016, 18:35
(2918 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Pentru săptămîna în curs, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziția șomerilor din Ialomița 335 de locuri de muncă. Cele mai multe dintre acestea, în număr de 270, sînt ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2016, 17:25
(4964 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractor, trimis după gratii

Polițiștii din Ialomița au reușit să identifice un bărbat, de 48 de ani, din Urziceni, care se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea. El a fost reținut și încarcerat la Penitenciarul Slobozia. Inculpatul ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2016, 16:10
(3277 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni ale polițiștilor

În ultimele 3 zile, polițiștii de la Rutieră și Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, au organizat acțiuni pe raza județului, pentru creșterea climatului de siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2016, 18:25
(2932 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Moldoveni

Un cablu electric neizolat corespunzător a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Moldoveni. Evenimentul a fost anunțat la ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2016, 16:15
(5134 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Trei bătăuși scandalagii, arestați

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, «miercuri, 21.09.2016, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Slobozia a admis propunerea Parchetului ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2016, 15:10
(4485 vizualizări - 0 comentarii)


Sfințirea lucrărilor exterioare ale Catedralei din Slobozia

Printr-un comunicat de presă, Episcopia Sloboziei și Călărașilor anunță că duminică, 25 septembrie 2016, va avea loc sfințirea lucrărilor exterioare ale Catedralei Episcopale «Înălțarea Domnului» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2016, 12:10
(6711 vizualizări - 1 comentariu)


Donație pentru Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Joi, 22 septembrie 2016, Organizația «Salvați Copiii» va dona Secției Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia 3 echipamente medicale performante, în valoare de aproape 29000 de euro ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2016, 21:10
(4308 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițiștii în acțiune, pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au participat, în perioada 16-18 septembrie a.c., la executarea unei serii de acțiuni în sistem integrat și ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2016, 19:15
(2704 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, două victime

O tînără de 16 ani și un bărbat de 46 de ani au fost victimele a două accidente rutiere. În timp ce mergea pe marginea șoselei, în comuna Gura Ialomiței, tînăra de 16 ani a fost lovită de mașina condusă ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2016, 17:25
(2727 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permise de conducere

Patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 27 și 49 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați de polițiști conducînd fără a avea permise de conducere. Documentele le-au fost suspendate, ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2016, 16:05
(2988 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente într-o singură zi

Luni, 12 septembrie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2A, în apropiere de Slobozia, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetări a reieșit ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2016, 17:25
(5895 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! ozzy ada în Lipsa fondurilor întârzie reparația podurilor din județul Ialomița Gigel în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetățean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetatean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Coleg în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Xenia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Dan în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...