Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă

Deși investiția este întârziată

Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă

Promisă încă din anul 2024, asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă este încă în desfășurare, deși ar fi trebuit încheiată încă de anul trecut. Sau de acum 2 ani, dacă e să ne luăm după pliantele electorale din 2024 ale actualului edil... Admi­nistrația locală din Slobozia incrimi­nează întârzierea actualizării indicelui inflației drept principala cauză care a împiedicat implementarea, în termen, a investiției. Cu toate acestea, pe rețelele sociale, primarul Alexandru Potor apare în două clipuri video în care prezintă acest proiect drept «un succes» al administrației sale.

 

Lucrări inaugurate de două ori În anul de grație 2024, Primăria Slobozia a semnat ordinul de începere a lucrărilor de asfaltare pentru 10 străzi din Slobozia Nouă. Proiectul, estimat la peste 21 milioane de lei, ar fi trebuit realizat cu fonduri din bugetul orașului, într-un an și jumătate. În 2025, edilul Alexandru Potor a declarat public faptul că asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă se amână pentru că bugetul local nu poate asigura fondurile necesare acestei investiții. Edilul s-a bazat la momentul respectiv pe sprijinul Companiei Naționale de Investiții. «Căutăm soluții pentru asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă. Sunt mai multe scenarii la care lucrăm!» declara Potor, în iunie 2025. Câteva luni mai târziu, în octombrie 2025, Alexandru Potor anunță deschiderea șantierului pe străzile din Slobozia Nouă, într-un clip postat pe rețelele sociale. «Ne aflăm în cartierul Slobozia Nouă. Chiar astăzi (n.red.: 15 octombrie 2025). Chiar astăzi au început lucrările de asfaltare aici. 10 străzi vor fi asfaltate. În ciuda neîncre­derii multor adversari politici care au spus că nu vom face nimic aici, vreau să le spun că luptăm pentru confortul cetățenilor din acest cartier!» preciza Alexandru Potor, în 2025. De reținut este faptul luna octombrie 2025 reprezintă data la care termenul de 18 luni pentru efectuarea lucrărilor de asfaltare ar fi trebuit să se încheie. La aproape un an distanță, încercând să laude eforturile administrației sale depuse pentru implementarea proiectului, Alexandru Potor evidențiază însă stadiul incipient în care se află lucrările. Iar toate aceste detalii sunt prezentat într-un alt clip postat pe rețelele sociale. «După aproape 20 de ani de așteptare și promisiuni, astăzi au fost asfaltate primele porțiuni de stradă din Slobozia Nouă!» susține edilul.

 

Fonduri locale pentru străzile din Slobozia Nouă În același clip, postat în august 2026, edilul Alexandru Potor re­cunoaște oficial eșecul negocieri­lor privind predarea obiectivului de investiții către Compania Națională de Investiții. «Cheltuielile sunt suportate integral din bugetul Municipiului Slobozia. Din păcate, pentru acest proiect, nu am beneficiat de sprijin guvernamental!» susține Alexandru Potor. Implemen­tarea sinuoasă a acestui proiect are și o explicație: întârzierea actuali­zării indicelui inflației. «Avem timp suficient să încheiem acest proiect. Au fost mici impedimente legate de această actualizare a indicilor inflației care a venit mai târziu, dar lucrările sunt în grafic!» susțin reprezentanții Primăriei Slobozia.

17 Septembrie 2026, 07:55 (3130 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Gropile din asfalt, problema nerezolvată a Primăriei Slobozia
Asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă intră în linie dreaptă
Reabilitare de mântuială pe DN21/Șoseaua Brăilei
Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă

Comentariile cititorilor:


Connex:
(21 Septembrie 2026, 19:37)
Teama de interese electorale meschine e nefondată. Imaginile vorbesc de la sine: „edilul” nu vânează voturi, ci promovează un producător de telefoane mobile. Lăsând gluma la o parte, sunt convins că ar face o treabă excelentă în social commerce.
cetatean:
(21 Septembrie 2026, 11:48)
primare, da in folosinta ANL-urile!!!!!!
Florin :
(17 Septembrie 2026, 21:38)
A văzut că durează ceva sa le facă acte pe terenurile oferite in mod gratuit pentru alegătorii din cartier Bora și a zis că iese mai ieftin cu Slobozia Noua. Sa fie ei sănătoși că prosti să-i aleagă sunt mereu .
Musat:
(17 Septembrie 2026, 16:19)
E TARE DESTEPT,VOTATI-L SI PE VIITOR.
#pasajladrajna:
(17 Septembrie 2026, 16:04)
Se vor asfalta înainte de alegeri, ce nu ați înțeles?
nemultumitu':
(17 Septembrie 2026, 13:35)
La Slobozia Noua au intrat cu masinile f grele pt asfaltarea ultimelor strazi pe Aurel Vlaicu si au deteriorat grav strada aceasta, plus toate casele de pe strada care s-au crapat de la trepidatii. Cel putin casele vechi . In mod normal trebuia sa se intre pe la marginea localitatii. Pe vremea lui Ceausescu , aceasta strada era blocata pentru a proteja casele.
Andrei :
(17 Septembrie 2026, 13:05)
Primarul “păcănele”! B-dul M Basarab s-a transformat într-o sală de păcănele. Capacele gurilor de canal ne fiind etanșe dezvoltă un sunet sacadat de păcănele la trecerea roților de mașini peste ele. Și o fac de sute de ori pe zi dar nimeni nu le aude, decât noi trecătorii și bineînțeles participanții la trafic. Atenție șoferi! Tot pe traseu acesta s-a format o groapă lângă o gură de canal după semaforul de la poliție și este foarte periculoasă!
Cetățean :
(17 Septembrie 2026, 11:50)
Ce facem cu strada Horia, din cartierul gării? Arată ca după bombardament urmare a lucrării de schimbare a conductelor de gaz. Asfaltul, trotuarele sunt distruse. Să sperăm ca nu le veți lăsa așa peste iarnă și o să interveniți în timp util în vederea reabilitării acestei străzi.
Mary:
(17 Septembrie 2026, 08:47)
PS Domnule primar, te pricepi să astupi toate gropile din Slobozia și ai trecut mai departe? Că la impozite sigur te pricepi!
Mary:
(17 Septembrie 2026, 08:41)
Slobozia Nouă a fost, este și va fi un bazin electoral ușor de convins în alegeri. Dacă slobozenii sunt scârbiți de actul electoral și pe bună dreptate, vezi ce se întâmplă cu apa, de ani de zile suntem duși cu zăhărelul că apa este potabilă și drept urmare este mai scumpă. În Slobozia Nouă este de-ajuns să aduci utilajele de asfaltat fără să faci nimic și toată lumea este mulțumită. Și apropo de apă, DSP minte că apa este potabilă iar presa centrală arată că s-a prelungit starea de urgență vis-a-vis de apă în Slobozia și în alte localități ialomițene. În schimb URBAN face valuri ca o față mare ce nu mănâncă usturoi și prin urmare nu miroase. Ce? Gura? Nu! Stația de epurare.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
302 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

6 Octombrie 2026, 18:50


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(240 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(931 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1152 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(589 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(645 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(1225 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(729 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(603 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(645 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(865 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(699 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(771 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1800 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(1286 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(1207 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1279 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1883 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1595 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1816 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1902 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(2088 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(2263 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2421 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2750 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2231 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(2090 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1911 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1994 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4505 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...