Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Flavia Mincu și Vivian Corcheș, dans, Satori Club

Viitor de aur sportu' nostru are

Flavia Mincu și Vivian Corcheș, dans, Satori Club

Flavia Mincu are 11 ani și dansează de 2 ani și jumătate. L-a întîlnit pe Vivian Corcheș pe ringul de la Satori Club, în 2007... Și de atunci au devenit nedespărțiți. El este mai mare, are 13 ani. Dar diferența de vîrstă nu a contat în sportul pe care au ales să îl practice. Două ședințe pe săptămînă, obositoare și costisitoare. Pentru că, o dată ajunși în clasa valorică E, unde evoluează în prezent, cei doi sportivi au înțeles că nici un efort al părinților nu e prea mare pentru a-și îndeplini visele. «La început a fost un hobby. Pentru condiție fizică, pentru a crește frumos. Acum vrem mai mult. Vrem premii! Și pentru asta muncim în fiecare săptămînă» ne explică Vivian în timp ce se lasă fotografiat alături de partenera sa. «Este un sport frumos, poate cel mai frumos. Înseamnă, înainte de toate, grație. Formez cu Vivian o pereche de doi ani și, chiar dacă există și mici dispute între noi, trecem peste ele și reușim să fim o echipă, un întreg, așa cum ne explică profesorul» completează copilul.
Pentru a trece în următoarea grupă valorică, D, cei doi copii au nevoie de încă trei victorii. Iar pentru a le obține, ei se antrenează la București, la clubul Hobby Dance, pentru care deja au cîștigat un loc doi la ultimul concurs național de gen. Sînt specialiști în vals lent, vals vienez, quickstep, cha-cha-cha, samba și jive. Și îi credem cînd spun că, într-o bună zi, vor ajunge pe Broadway.

17 Noiembrie 2009, 18:39 (9941 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


corches vivian:
(8 Noiembrie 2010, 16:34)
mda...acum am avansat, dansam mult mai frumos (daca vreti sa ma contactadi id-ul meu este [email protected]

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 26 Aug 2026
393 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
«Porți deschise» la sediul IPJ Ialomița

«Porți deschise» la sediul IPJ Ialomița

Poliția Română aniversează, la data de 25 martie 2015, 193 de ani de atestare documentară. A devenit deja o tradiție ca, în contextul aniversării Zilei Poliției Române, oamenii legii să se afle alături ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2015, 19:25
(5039 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune comună pentru situații de urgență

Slobozia: Acțiune comună pentru situații de urgență

Marți, 24 martie 2015, începînd cu orele 10,00, la sediul Expur SA Slobozia, s-a desfășurat un exercițiu de cooperare cu trupe în teren, ce a fost organizat de cadrele Inspectoratului pentru Situații de ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2015, 17:15
(5270 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza, în data de 24 aprilie 2015, orele 9,00, «Bursa Generală a Locurilor de Muncă» care va avea loc la Slobozia-Centrul Cultural UNESC ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2015, 16:25
(5634 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Femeie găsită spînzurată

O intervenție a pompierilor s-a produs în dimineața zilei de luni, 23 martie 2015, în jurul orei 8,20, cînd o femeie, în vîrstă de 63 de ani, din localitatea Gheorghe Lazăr, a fost găsită spînzurată de ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2015, 15:40
(6158 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Incendiu la cabina unui autotractor

Un scurtcircuit produs la instalația electrică a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la cabina unui autotractor, în localitatea Ion Roată. Evenimentul a fost anunțat în seara zilei ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2015, 14:10
(6376 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Adeverințe pentru accesarea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Ialomița informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 215 Plăți privind bunăstarea animalelor, pachet b-păsări ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2015, 13:25
(6324 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

Uniunea Artiștilor Plastici filiala Slobozia-Ialomița invită toți iubitorii de artă vineri, 27 martie 2015, începînd cu orele 14,00, la vernisarea expoziției de pictură a artistei Cornelia Camelia Ion. ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2015, 12:35
(4804 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhari din Ion Roată, reținuți după 5 ani de la comiterea faptei

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus arestarea preventivă a doi indivizi din comuna Ion Roată, după ce aceștia au tîlhărit un ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2015, 18:55
(8521 vizualizări - 3 comentarii)


Moaștele Sfîntului Ioan Gură de Aur, la Catedrala Urziceni

Jandarmii vor asigura, în perioada 19-22 martie 2015, măsurile de ordine ce se vor impune la evenimentul religios de mare importanță pentru creștinii ialomițeni, respectiv aducerea la Catedrala din Urziceni ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2015, 14:45
(5716 vizualizări - 1 comentariu)


Comisarul Sorin Goagă și trei subordonați, trimiși în judecată

Comisarul Sorin Goagă și trei subordonați, trimiși în judecată

Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au finalizat cercetările în dosarul deschis pe numele agenților Serviciului Rutier din cadrul Poliției Orașului Țăndărei. Anchetatorii i-au trimis ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2015, 12:05
(7911 vizualizări - 2 comentarii)


anunț de vînzare

societate comercială
vinde autoutilitare
marca MAN, IVECO, MERCEDES

an fabricație 1992-2005
Relații la telefon 0727/221.738

18 Martie 2015, 09:55


ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE, sărbătorită de polițiștii ialomițeni în mijlocul cetățenilor

Sărbătorită în fiecare an la data de 25 martie, Ziua Poliției Române va fi marcată la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița printr-un program de activități de apropiere a cetățeanului ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2015, 18:40
(4643 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni donează sânge

Polițiștii ialomițeni donează sînge

Peste 50 de polițiști au răspuns prezent Campaniei «Donează sînge! Salvează o viață!» desfășurată de Centrul Județean de Transfuzii Sanguine Ialomița în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție al Județului ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2015, 15:35
(5619 vizualizări - 1 comentariu)


Beneficiarii privați ai PNDR pot derula achizițiile online, pe pagina de internet a AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a modificat metodologia specifică achizițiilor pentru beneficiarii privați ai fondurilor europene acordate pentru agricultură și dezvoltarea mediului rural ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2015, 13:20
(6194 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o clădire din Slobozia

Incendiu la o clădire din Slobozia

În dimineața zilei de duminică, 15 martie a.c, a izbucnit un incendiu la o clădire dezafectată ce aparține unei societăți comerciale, pe raza municipiului Slobozia. Pompierii s-au deplasat la fața locului ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2015, 12:05
(4476 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Amara: Femeie căzută în fîntînă

În urma unui apel telefonic primit în noaptea de vineri spre sîmbătă, 13/14 martie 2015, puțin trecut după miezul nopții, pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unei persoane căzute într-o fîntînă ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2015, 10:35
(5790 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC OSMET SRL
Slobozia
angajează
• 5 lăcătuși montator
• 3 lăcătuși mecanic
• 3 sudori electric și autogen

Se cere calificare și experiență
Relații la telefon 0724/054.959

17 Martie 2015, 09:20


Căzănești: Percheziții la contrabandiștii de țigări

Luni, 9 martie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat două percheziții pe raza orașului Căzănești, la locuințele a trei persoane bănuite de contrabandă cu țigări. În urma perchezițiilor, au fost ridicate ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2015, 18:25
(7250 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 93 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 9 martie 2015, sînt disponibile 93 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt rezervate ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2015, 15:50
(8819 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 116 șoferi sancționați, 14 permise reținute, amenzi de aproape 85000 de lei!

În acest sfîrșit de săptămînă, 6-8 martie 2015, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2015, 14:40
(6757 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în creștere

La sfîrșitul lunii februarie 2015, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați un număr de 8752 șomeri, din care 3041 șomeri indemnizați, respectiv ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2015, 13:40
(4529 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident în Cartierul Bora

În urma unui accident rutier produs duminică, 8 martie 2015, în jurul orei 11,20, pe raza Cartierului Bora al municipiului Slobozia, o femeie, în vîrstă de 36 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2015, 12:25
(7093 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Balaciu: Incendiu la șira de furaje

Pompierii au intervenit mai bine de 6 ore pentru lichidarea unui incendiu. Rezerva de furaje a unui cetățean din localitatea Balaciu a fost cuprinsă de flăcări după ce proprietarul a aprins ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2015, 11:15
(5862 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Balaciu incendiu


Părintele Ștefan Peiu, sărbătorit la Catedrala din Urziceni

Este un obicei frumos de a aniversa duhovnicește sărbătorirea cîtorva zeci de ani sau chiar a unei jumătăți de veac de slujire preoțească. Ecouri ale unor asemenea evenimente găsim în revista ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2015, 10:10
(6598 vizualizări - 0 comentarii)


Asociația «Părinți pentru Ora de Religie», constituită la Urziceni

Joi, 5 martie 2015, un grup de părinți s-au întîlnit la Centrul Cultural Urziceni pentru a înființa APOR-Asociația «Părinți pentru Ora de Religie» Filiala Urziceni. Astfel, aproximativ 200 de persoane au ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2015, 20:35
(9658 vizualizări - 21 comentarii)


Slobozia: Bazinul de înot, inaugurat oficial

Primăria Muncipiului Slobozia va inaugura oficial sîmbătă, 7 martie 2015, la orele 10,00, bazinul de înot. Evenimentul de inaugurare va fi urmat de demonstrații, jocuri și concursuri de înot la care vor ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2015, 19:25
(6441 vizualizări - 1 comentariu)


APIA Ialomița: Fermierii, obligați să respecte normele privind ecocondiționalitatea

Potrivit unui proiect de Ordin al Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale, începînd din anul 2015, fermierii care solicită plăți directe din fonduri europene și bugetare, prin anumite scheme și ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2015, 17:20
(10552 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în construcții în Israel

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță cetățenii români că pot obține locuri de muncă în construcții, în Israel, începînd cu luna ianuarie 2015. Angajarea lucrătorilor are loc în baza ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2015, 16:15
(4923 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA activează Comandamentul pentru Situații de Urgență

În urma atenționărilor meteorologice de Cod Galben de precipitații abundente-ninsori și ploi, dar și intensificări ale vîntului, ce pot depăși 50-60 km/h, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2015, 14:35
(3342 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Percheziții la o persoană care vindea ceasuri contrafăcute

Joi, 5 martie 2015, polițiștii din Ialomița au efectuat două percheziții, pe raza municipiului Slobozia, la locuințele unei persoane bănuite de comercializarea de produse contrafăcute. Polițiștii Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2015, 13:40
(4190 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal raci în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Gigel în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...