Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Controale APIA în teren

Controale APIA în teren

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reafirmă obligativitatea respectării Bunelor Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) de către fermierii care au depus cereri de plată pentru schemele de sprijin financiar pe suprafață. Agenția informează pe această cale și faptul că, în prezent, este în derulare controlul la fața locului cu privire la respectarea GAEC 1-«pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă și/sau să rămână nelucrat după recoltare pe cel puțin 20% din suprafața arabilă totală a fermei». La finalul controalelor regulamentare, urmează să fie întocmite rapoartele de control și emitere a deciziilor de sancționare sau de plată integrală a sumelor, potrivit legii. În funcție de amploarea, gravitatea, persistența și repetarea neconformităților constatate, la suma totală rămasă de plată, se aplică reduceri. În acest sens, APIA informează că, în cadrul Campaniei SAPS 2008, controlul la fața locului s-a desfășurat pe un eșantion de 12081 fermieri. Eșantionul a fost stabilit pe criteriul zonelor de risc, conform regulamentelor comunitare. În urma controlului au reieșit neregularități, cu precădere în următoarele domenii de ecocondiționalitate (condiții agricole și de mediu):
-3156 fermieri (26%) din totalul celor controlați pentru GAEC 1 au fost depistați cu nereguli, sancțiunile primite fiind de 1% din totalul sumei de plată pentru 1981 fermieri, 3% pentru 47 de fermieri, 2 fermieri fiind sancționați 5%
-pentru GAEC 2-2037 fermieri (57,67%) din totalul celor controlați au fost depistați cu nereguli, sancțiunile primite fiind de 1% din totalul sumei de plată pentru 1464 fermieri, 3% pentru 5 fermieri, un fermier fiind sancționat cu 5% (GAEC 2-«lucrările solului pe terenul arabil cu panta mai mare de 12%, cultivat cu plante prășitoare, se efectuează de-a lungul curbelor de nivel» se regăsește și sub denumirea de GAEC 6 la domeniul de ecocondiționalitate III, Standarde pentru menținerea structurii solului)
Situația generală rezultată în urma controlului la fața locului derulat în Campania SAPS 2008 arată că, din totalul de fermieri verificați, 10137 au fost depistați cu nereguli. Dintre aceștia au fost sancționați, cu o reducere de 1%, 3309 fermieri, de 3% un număr de 62 fermieri, în timp ce pentru 10 fermieri suma totală a fost redusă cu 5%.

11 Ianuarie 2010, 12:34 (15431 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
05 Iul 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Poliția rutieră în acțiune

În cadrul activităților desfășurate pentru combaterea indisciplinei în trafic, polițiștii rutieri au aplicat duminică, 7 martie a.c., 91 de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, în valoare ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 10:48
(15011 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furt, identificat cu operativitate de polițiști

Duminică, 7 martie a.c., în jurul orei 8.00, polițiștii au fost sesizați de către un tînăr, de 28 de ani, din orașul Căzănești, despre faptul că în noaptea de sîmbătă spre duminică, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 10:45
(11788 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din Ialomița, efective din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Administrației și Internelor au fost angrenate în cursul zilei de ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2010, 07:58
(12086 vizualizări - 1 comentariu)


Beat fiind a nimerit în locuința altei persoane

Vineri, 5 martie a.c., polițiștii din Platonești au fost sesizați de un localnic cu privire la faptul că, în noaptea de joi spre vineri, persoane necunoscute ar fi forțat ușa de la locuința vecinei sale ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:30
(12784 vizualizări - 0 comentarii)


Prins cu țigări din Moldova

În cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiști vineri, 5 martie a.c., a fost identificat în trafic, pe Drumul Național 21, la Slobozia Nouă, un autoturism înmatriculat în Spania. Procedîndu-se la oprirea ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:29
(14950 vizualizări - 0 comentarii)


Depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice

Vineri seara, 5 martie a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii feteșteni au depistat un bărbat, de 46 de ani, din Fetești, în timp ce conducea un autoturism cu numere de înmatriculare străine, fiind sub influența ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:29
(11576 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhari arestați

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Slobozia, în cadrul activităților desfășurate cu privire la o tîlhărie aflată în evidențele Poliției cu autori necunoscuți, au reușit identificarea ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:28
(14362 vizualizări - 0 comentarii)


«Șofer» fără permis de conducere

Polițiștii din Țăndărei au depistat la ieșirea din localitate, pe Drumul Național 2A, din direcția Țăndărei-Constanța, un autoturism la volanul căruia se află un localnic, în vîrstă de 30 de ani. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:24
(13577 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea SIGURANȚA continuă

Începînd cu data de 26 februarie 2010, la nivel național a fost declanșată acțiunea SIGURANȚA, avînd drept scop implicarea a cît mai multor forțe de ordine în zonele cu risc criminogen, prinderea în flagrant ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:22
(12040 vizualizări - 0 comentarii)


A furat un cal

Vineri , 5 martie a.c., în jurul orei 2.00, polițiștii, în timp ce desfășurau serviciul de patrulare pe raza municipiului Fetești, au depistat un constănțean, de 46 de ani, în timp ce se deplasa pe un cal ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:12
(23026 vizualizări - 0 comentarii)


Furt constatat în flagrant de polițiștii din Urziceni

Joi, 4 martie a.c., în jurul orei 14.30, o patrulă de siguranță publică a depistat pe strada Vînători, din Urziceni, un bărbat, de 44 de ani, din localitate, în timp ce transporta într-o căruță, 4 dale ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:09
(18244 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția și Garda Financiară, razie la Fetești

Joi, 4 martie a.c., mai mulți polițiști ai Biroului de Investigare a Fraudelor, în cooperare cu comisari ai Gărzii Financiare Ialomița au organizat și executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:06
(20961 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan, cu arma în mașină

În cursul nopții de joi spre vineri, 4/5 martie a.c., în jurul orei 1.00, polițiști din Căzănești, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, au depistat, pe strada Gavrilescu din localitate, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:01
(24186 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de energie electrică

Vineri, 5 martie a.c., începînd cu ora 7.00, timp de două ore, polițiști din Țăndărei, în colaborare cu jandami și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat în cartierul Strachina ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:57
(22880 vizualizări - 1 comentariu)


Fără permis, la plimbare cu mașina

Joi, 4 martie a.c., în jurul orei 13.30, agenții din cadrul Poliției Orașului Fierbinți-Tîrg au identificat în trafic, pe DJ 101 C, un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 19 ani, din județul ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:54
(23459 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea evenimentelor rutiere, în atenția polițiștilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de prevenire și combatere a cauzelor ce pot provoca accidente rutiere pe arterele din județ. Astfel, în ultimele 24 de ore, 78 de participanți ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:51
(18513 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhari încarcerați

Doi tineri, în vîrstă de 16, respectiv 17 ani, primul din comuna Maia, iar cel de-al doilea din Slobozia, au fost încarcerați în cursul zilei de joi, 4 martie a.c., în arestul Inspectoratului, după ce ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:48
(19597 vizualizări - 0 comentarii)


Mașinile furate, prioritate pentru polițiști

Mașinile furate, prioritate pentru polițiști

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul furturilor de autovehicule. În ultima perioadă de timp au fost organizate și executate acțiuni specifice ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 16:59
(19107 vizualizări - 0 comentarii)


Filtre la Căzănești

Polițiștii din Căzănești au depistat mai mulți conducători auto care nu au respectat normele prevăzute în Codul Rutier. Astfel, polițiștii au întocmit două dosare penale pe numele a doi bărbați. Unul dintre ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 18:48
(15644 vizualizări - 0 comentarii)


Alcool la volan

Miercuri, 3 martie a.c., polițiștii au acționat în mai multe localități rurale. Astfel, în intervalul orar 8.00-16.00, polițiști din Slobozia au acționat pe raza localităților Albești, Ciulnița, Buești ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 18:48
(17075 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni comune polițiști-jandarmi în Țăndărei

Efective sporite de polițiști și jandarmi au acționat în sistem integrat în după-amiaza zilei de miercuri, 3 martie a.c., în orașul Țăndărei. Începînd cu ora 13.00, s-a acționat pe raza orașului urmărindu ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 18:39
(17407 vizualizări - 0 comentarii)


Necropsia bărbatului găsit în beciul unei case din Bucu va elucida misterul morții acestuia

Bărbatul găsit în stare de inconștiență într-un beci al unei case în construcție din localitatea Bucu a fost identificat. Potrivit primelor cercetări, se pare că bărbatul era domiciliat în localitatea ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 13:34
(19575 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 300 de jandarmi la meciul Urziceni-Steaua

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va asigura cu peste 150 de militari jandarmi măsurile de ordine la meciul de fotbal dintre echipele Unirea Urziceni și Steaua București. Alături de efectivele ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 13:26
(18010 vizualizări - 0 comentarii)


Minori dispăruți, găsiți de polițiști

Polițiștii au reușit identificarea minorului Bucur Ștefănel, de 13 ani, plecat de la domiciliu, din orașul Fierbinți-Tîrg, în dimineața zilei de 1 martie 2010. În urma colaborării cu polițiștii Direcției ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 18:10
(14903 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmii ialomițeni și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat în dimineața zilei de marți, 2 martie a.c., între orele 6,30-8,00, ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 18:09
(14264 vizualizări - 0 comentarii)


Copil de 4 luni, adus la spital mușcat de șobolani

La Spitalul de Urgență din Slobozia a fost adus un copil de 4 luni, cu mai multe răni pe corp, ce păreau a fi provocate de mușcăturile unui șobolan. Cazul copilului a fost semnalat polițiștilor sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 07:38
(15087 vizualizări - 0 comentarii)


A dispărut!

A dispărut!

Luni, 1 martie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că minorul Bucur Ștefănel, de 13 ani, a plecat de la domiciliul din orașul Fierbinți-Tîrg și nu a mai revenit. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 07:37
(15321 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 04:31
(15827 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 03:14
(14933 vizualizări - 0 comentarii)


Evenimente culturale

Consiliul Județean Ialomița și Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» invită ialomițenii la inaugurarea Sălii STUDIO. Astfel, joi, 4 martie 2010, tinerii artiști ai Liceului de Artă din Slobozia vor susține ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 15:38
(13093 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...