Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Marele Alb de la Bucu

Marele Alb de la Bucu

Trei gîște mănîncă la fel de mult ca un porc. Douăzeci de găini nestresate sînt echivalentul unei vaci. Iar Marele Alb dă peste cap toate calculele matematice. Într-un an, o iepuroaică produce aproape 500 de kilograme de carne. Asta da afacere în vreme de criză!

Marele Alb pe internet
O crescătorie de iepuri își acoperă cheltuielile și intră «pe profit» după numai un an de activitate. Aceasta este reclama cu care vînzătorii de iepuri de pe internet își seduc potențialii investitori. Iar de oferit, oferă ce cu gîndul nu gîndești. De la iepuri berbec pînă la castori argintii și de la fluturi germani pînă la Marele Alb, mîndria oricărei crescătorii de iepuri care se respectă. Cît despre carne, aceasta e lăudată mai ceva decît sfintele moaște. Ficat de iepure pe grătar, iepure fazandat, friptură la tavă... Plus declarațiile inițiaților despre miracolele pe care le face carnea de iepure: «Am fost diagnosticat cu cancer la colon și medicul mi-a recomandat carnea de iepure. După 6 luni, am revenit și eram sănătos tun...». La un așa chilipir pare imposibil să reziști. Mai ales că nici investiția inițială nu pare exagerată. Cu 1000 de euro îți deschizi o crescătorie în toată puterea cuvîntului. Singura problemă e să găsești un crescător aproape, care să-ți vîndă o dată cu iepurii și secretul acestei afaceri. Fiindcă, în ciuda oricăror eforturi, un neinițiat dă faliment înainte să se împlinească anul din reclamă.
În Ialomița noi l-am găsit la Bucu! Are 26 de ani, se numește Dan Munteanu, și crede că a descoperit secretul creșterii iepurilor.

«Iepurele e ca omul. Are caracter!»
Crescătoria lui Dan e mică, pentru că nu s-a hotărît încă să facă din ea o afacere. E doar un hobby, de după slujbă. Are 20 de cuști și toate soiurile de iepuri belgieni de talie mare. Ne primește circumspect și ne anunță din start că nu va divulga nimic din secretele creșterii iepurilor. «Oamenii cred că fac toate lucrurile astea bătînd din palme. Dar e mai greu decît pare la prima vedere. Dacă nu-i îngrijești cum trebuie, iepurii mor pe capete. Iepurele e ca omul. Fiecare are caracterul lui. Unul e blînd și crește singur fără să-și bați capul cu el, altul e încăpățînat și trebuie să-l convingi să mănînce... Am avut iepuri care pînă nu vorbeam cu ei, nu făceau ce trebuie. E greu de crezut, dar așa e. Degeaba le dai mîncare, degeaba le asigur condiții. Dacă nu stai cu ei, nu ai făcut nimic. Mor și nu știi de ce!» spune tînărul crescător.
Nu părem prea convinși. «Nici nu trebuie. Așa se uită toți neîncrezători. Și cu carnea la fel... Aud că-i bună, vor să mănînce, dar nu se îndură să plătească! Eu nu cer nimănui nimic. Și cumpărătorii la fel. Am avut aici la mine un om mare, de la Slobozia, cu grad... A vrut 4 iepuri! Nu-i aveam, i-am comandat tocmai de la Sibiu, am crezut că vrea să-i crească. După ce i-am adus, mi-a zis că-s scumpi și nu i-a mai vrut! I-am păstrat eu» dezvăluie Dan din frecușurile vieții de crescător de iepuri. După 2 ani de experiență și peste 100 de milioane de lei cheltuiți pentru creșterea iepurilor Dan e dezamăgit de cei din jur. Nu și de iepuri!

Berbec, Leu, Fluture, Doică
Pentru noi, scoate din cușcă unul dintre favoriții săi, un Berbec. Așează iepurele pe zăpadă. Iepurele e blînd și zîmbește cuminte în poze. «Asta e cel mai frumos pe care îl am. Am de toate felurile, dar ăsta îmi place cel mai mult. E blînd și mă binedispune. Vorba unui prieten de-al meu! Bă, zice ăla. Eu n-am alte păcate. Nu beau, nu bat nevasta, nu merg la curve! Cumpăr o bere, iau niște grăunțe și mă duc la iepuri. După o zi de stres, o jumătate de oră cu iepurii îmi încarcă bateriile».
Berbecul mustăcește a aprobare și face un pas prin zăpada groasă. Are 7 kilograme și e într-o formă excelentă. Dan își amintește de primii iepuri. Un mascul și zece iepuroaice, aduși din Ungaria. Rasă bună, încă mai are. Buni de expoziție. Între timp, iepurii s-au mai corcit, că au scăpat de prin cuști.
Dan așează Berbecul înapoi în cușcă și vorbește despre alte proiecte de viitor. Adică alți iepuri. Iepuri de Angola, mici cît pumnul, dar extrem de pretențioși, o asociație a crescătorilor, atunci cînd vor apărea, o piață reglementată pentru carnea de iepure, restaurante care să prepare o astfel de carne... Iepuri leu, iepuri fluture, iepurele doică, cel care alăptează orice fel de iepure... Dar vremurile acelea sînt departe. Cel mai important lucru de știut e următorul: «O iepuroaică fată o dată pe lună. În 12 luni, cu 10 pui la fătare, la 7 kile unul... Aproape 500 de kile de carne. Și nu vorbim de orice carne, ci de cea mai bună carne de pe piață!».

21 Februarie 2010, 11:32 (37423 vizualizări - 13 comentarii)

Comentariile cititorilor:


victor:
(25 Iulie 2013, 11:57)
salut vreau sa cumpar o pereche de iepuri fluture german de preferat pui  , am uriasul belgian 4 exemplare si as vrea si rasa asta dk aveti disponibil ma puteti gasi [email protected]
lucretia:
(7 Octombrie 2011, 19:05)
daca stiti cumva cine cumpara iepuri, vii sau taiati, sunati-ne si pe noi. Suntem blocati si gasim pe nimeni. tel.0742777290 sau 0743528936 sau 0237674950 Va multumim.
adi:
(14 Martie 2011, 20:34)
cred ca incet,incet vom incepe sa consumam ce crestem in curte.pentru ca foarte putine alimente mai sunt naturale.....
iuli:
(17 Ianuarie 2011, 18:54)
frumosi iepuri si sunt o rasa rezistenta .
valy_bv08:
(9 Iulie 2010, 20:37)
iepurii elimina stresul si nu minte cind zice ca 30 min. petrecute cu ei iti incarca bateriile !!!
dani:
(30 Mai 2010, 19:03)
da sunt draguti bv sa ai noroc cu ei.
Gigi:
(17 Mai 2010, 20:33)
Draga Andreea, sa-ti traiasca...si sa ne chemi la botez ...sau macar atunci cand le iei motzu'...
andreea:
(17 Mai 2010, 20:01)
si eu am doi iepuri din marele alb si trebuie sa imi fete sunt draguti si este o placere sa ii cresti
vali:
(16 Martie 2010, 14:54)
bv sunt superbi
vali:
(4 Martie 2010, 23:08)
Produsele din carne de iepure au un nivel de colesterol mult mai mic decat cel al carnii de pui, curcan, vita sau porc. De asemenea, carnea de iepure are un procent de grasime mai mic decat cea de pui, curcan, vita sau porc. Este mai bogata in proteine . Este cea mai hranitoare carne pentru organismul omului. Poate fi consumata in orice perioada din an si este recomandata mai ales in perioada lunilor fierbinti de vara. Carnea de iepure este des utilizata pentru protejarea sanatatii fiind introdusa adesea in dietele speciale, cum ar fi cele pentru pacientii cu boli de inima, varste inaintate, diete scazute in sodiu, scadere in greutate si altele. Sa nu va mirati daca veti auzi spunandu-se despre carnea de iepure ca este cea mai sanatoasa. Ganditi-va ca un kilogram de carne de iepure are doar 1.600 de calorii (spre deosebire de cea de pui - 1.800 cal/kg , vitel - 1.820 , curcan – 2.500 , miel - 3.100 , vita – 3.200 , porc – 4.400). O iepuroaica care cantareste 7 - 8 kg poate produce intr-un an, prin toti urmasii sai, o cantitate de aproximativ 320 kg de carne WOW !!! Asta inseamna mai multa carne decat produce o vaca. Si sa nu uitam ca pentru a creste o vaca sunt necesare doua hectare de pasune. Iepurii sunt cele mai productive animale domestice. La aceiasi cantitate de furaj si apa, un iepure va produce 3 kg de carne iar o vaca va produce doar 0,75 kg. deci sporul de crestere al iepurelui este de 4 ori mai mare. Desi carnea de iepure este un aliment mult mai sanatos decat carnea de vitel, este de doua ori mai ieftina pe piata. Datorita calitatilor nutritive ale laptelui matern, un pui de iepure isi dubleaza greutatea in primele 6 zile de la nastere. Asta reprezinta o crestere foarte rapida, daca facem comparatie cu alte specii. Un purcel isi va dubla volumul in 14 zile, un vitel in 47 zile, iar un nou nascut al speciei noastre in ... 160 de zile. Dieta iepurelui consta ,in medie, din 40% lucerna sau fan si 60% cereale (ovaz, grau, orz , soia, etc), ceea ce reprezinta o alimentatie simpla si nepretentioasa raportat la cantitatile de carne si alte produse obtinute. Practic, putem spune ca iepurii cresc din “nimic” si produc totusi cea mai sanatoasa carne. Primele crescatorii sistematice de iepuri au aparut odata cu imperiul roman . Ei erau crescuti in tarcuri si hraniti cu furaje simple . Cresterea micilor urechiati a fost preferata fata de cresterea animalelor de talie mare . De ce ? Pentru ca in acea perioada nu exista inca metoda conservarii carnii in congelator prin temperaturi scazute :) In trecut, iepurii erau transportati pe corabii si eliberati (in vederea inmultirii) pe insule de pe rutele marine intens circulate. Neexistand pradatori, iepurii se inmulteau exploziv . Ulterior, erau vanati si introdusi in meniu de catre marinarii care acostau pe insulele respective. In 1859 o singura pereche de iepuri a fost adusa din Europa si eliberata in tinutul Victoria de pe continentul Australia . Intr-un interval de 30 de ani, urmasii acelei perechi numarau deja aproximativ 20 de milioane de capete. In secolul XX iepurii au coplesit intregul continent australian prin prolificitatea lor. Guvernul australian a ajuns pana acolo incat sa trimita armata impotriva lor. Nu a fost evitate nici armele biologice. In 1950 oamenii de stiinta australieni au introdus in mod intentionat in mediul insulei un virus care decima in mod expres iepurii. Daca la inceput virusul a facut ravagii, dupa cativa ani si-a incetinit evolutia iar in cele din urma si-a pierdut aproape total efectul. Iepuri - Australia : 1 - 0 La ora actuala, Franta este cel mai mare producator si consumator de carne de iepure. In Ungaria exista crescatorii de iepuri care produc peste 10.000 de capete pe an, majoritatea fiind exportati in Italia. Tinand cont de cresterea accelerata a numarului oamenilor pe planeta si de faptul ca suprafata terestra ramane aceiasi iar resursele de hrana sunt in scadere , concluzionam ca specia iepureasca ca avea un rol din ce in ce mai important in alimentatia omului. In secolul XX, carnea de iepure a fost principala marfa exportata de catre China. Desi iepurele a fost domesticit de catre om in urma cu doar 6.000 de ani, exista indicii care atesta faptul ca omenirea se hraneste cu carne de iepure cam din anul 15.000 i.e.n. De-a lungul timpului, specia s-a transformat mereu conform cerintelor omului. Iepurii de ferma din zilele noastre sunt diferiti de iepuri de casa . Ei reprezinta o rase distincta, fiind reprodusi selectiv. Liniile lor genetice sunt selectate atent cu ajutorul programelor de calculator de peste 15 de ani. S-a ajuns astfel in situatia in care organismele iepurilor de ferma au un procent din ce in ce mai mare de carne si din ce in ce mai mic de oase. Unii afaceristi inventivi care au avut ideia de a utiliza caldura obtinuta in fermele de iepuri pentru a incalzi spatiul serelor construite in apropiere. Cu ajutorul sistemului de ventilare cuplat la conducte, caldura in exces din ferma este transportata in interiorul serei rezultand un transfer avantajos. Pe de alta parte, prezenta serelor in apropierea fermelor de iepuri mai are un motiv principal : Gunoiul rezultat in crescatoriile de iepuri este un ingrasamant agricol cu valoare mare. Acest deseu pretios are in compozitie : 2.20 % azot , 0.87% fosfor , 2.30% potasiu, 0.36% sulf , 1.26% calciu , 0.40% magneziu
dani:
(23 Februarie 2010, 15:27)
mai multe detalii veti afla la tel 0727700003 sau mail [email protected]
iepuri_slobozia:
(23 Februarie 2010, 15:21)
sunt suprbi bv
Iepuroaica:
(22 Februarie 2010, 21:33)
Vaiiiiii ce iepuras!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 18 Iul 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Bătrînă de 74 de ani, găsită moartă în apartament

Sîmbătă, 30 octombrie a.c., echipajul de descarcerare al Gărzii Slobozia s-a deplasat în municipiul reședință de județ pentru deblocarea ușii de la apartamentul unei femei în vîrstă de 74 de ani, situat ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 12:58
(13794 vizualizări - 0 comentarii)


Noapte de foc pentru pompierii ialomițeni: 3 incendii în 4 ore

Este vorba de noaptea de vineri spre sîmbătă, 29/30 octombrie, cînd, în mai puțin de 4 ore, militarii au fost solicitați să intervină la stingerea a trei incendii izbucnite pe raza județului.
Astfel ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 12:57
(14168 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: «Rapsozii la ei acasă»

Munteni Buzău: «Rapsozii la ei acasă»

Printre preocupările permanente ale Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița se numără și organizarea anuală a unei manifestări legate de inima și sufletul țăranului ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 12:50
(18067 vizualizări - 0 comentarii)


Furt din casieria Primăriei Brazii

După ce săptămîna precedentă Independent a dezvăluit o inginerie financiară prin care casierița Primăriei Fierbinți-Tîrg și-ar fi însușit necuvenit 64 mii de lei din banii contribuabililor, polițiștii fac ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2010, 13:25
(13468 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», în atenția ITM

Potrivit unei informări, în perioada 21-22 octombrie 2010, Inpectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat o campanie națională privind legalitatea relațiilor de muncă în domeniul fabricării de produse ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2010, 13:24
(15020 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Accident cu scuterul

Un bărbat de 35 de ani a fost victima unui accident rutier pentrecut în apropierea localității Urziceni. Incidentul s-a produs, joi, 28 octombrie, cînd victima, conducător al unui moped, a intrat într-un ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2010, 13:24
(15730 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Săveni: Lemn confiscat

Joi, 28 octombrie, polițiștii din localitatea Săveni au depistat pe raza localității un autocamion condus de un bărbat, de 30 de ani, din județul Vrancea. Autocamionul era încărcat cu lemne, peste 5 metri ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2010, 13:22
(15895 vizualizări - 0 comentarii)


Pește în portbagaje de mașini

Miercuri, 27 octombrie, polițiștii ialomițeni au descoperit în mașinile a trei șoferi peste 170 kilograme de pește, specia fitofag, caras și plătică, pentru care conducătorii auto nu au putut prezenta documente ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2010, 14:06
(14797 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: pește Ialomița


Făcăeni: Furau lemne

Un bărbat, de 41 de ani, din Făcăeni, a alertat polițiștii miercuri, 27 octombrie, întrucît mai multe persoane furau lemne dintr-o explotație forestieră din Balta Ialomiței. Deplasîndu-se la fața locului ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2010, 14:06
(18365 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Făcăeni furt lemne


Balaciu: Depistat cu numere de înmatriculare expirate la mașină

Un bărbat de 34 ani, din Traian, este actual cercetat de polițiști după ce a fost prins în trafic conducînd o mașină cu numere de înmatriculare expirate. Șoferul a fost identificat de către polițiștii din ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2010, 14:05
(17632 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Acțiune în trafic

Miercuri, 27 octombrie, polițiștii din Țăndărei au organizat în localitate o acțiune preventivă pe linia traficului rutier. În timpul acțiunilor au fost legitimate 73 de persoane, 60 de mașini au fost verificate ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2010, 14:04
(13486 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița participă la mitingul de susținere a moțiunii cu 1200 de manifestanți

Județul Ialomița este prezent la București cu peste 30 de autocare și circa 1200 de manifestanți. Aceștia au fost mobilizați de către liderii sindicatelor locale și partidele politice de opoziție. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 12:50
(15995 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: miting Ialomița


Trei polițiști ialomițeni, condamnați pentru luare de mită

După ce au solicitat bani pentru a «ierta» contravenienții, trei polițiști ialomițeni au fost condamnați definitiv la închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Întrucît sentințele judecătorești au ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 10:12
(16428 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Hoț trimis după gratii

Marți, 26 octombrie, polițiștii din Andrășești au reținut un bărbat, de 30 de ani, din Miloșești. Pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare în data de 19 octombrie, individul fiind acuzat de ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 10:10
(16168 vizualizări - 0 comentarii)


Beți la volan sau circulînd cu numere false la mașini

În noaptea de marți spre miercuri, respectiv 26 spre 27 octombrie, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe direcția Slobozia-Urziceni. În urma verificărilor de rutină ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 10:08
(17066 vizualizări - 0 comentarii)


Declarațiile la Fisc se depun doar electronic

«Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița informează că, începînd cu obligațiile declarative aferente lunii octombrie cu termen de declarare 25 noiembrie 2010, declarațiile fiscale vor ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 10:06
(15671 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 08:58
(13118 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 08:28
(13618 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Au tîlhărit o fetiță de 13 ani

Duminică, 24 octombrie, în jurul orei 21,00, un bărbat din Perieți a reclamat polițiștilor faptul că fiica sa, de 13 ani, a fost victima unei tentative de tîlhărie, comisă în fața blocului unde domiciliază ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:32
(16369 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Erbicid confiscat de polițiști

Țăndărei: Erbicid confiscat de polițiști

1000 de lei amendă și 200 litri de erbicid confiscat. Acesta este rezumatul unui verificări a unei mașini, aflată în trafic pe raza localității Țăndărei. Șoferul, un bărbat de 37 de ani, din Călărași, a ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:30
(23210 vizualizări - 2 comentarii)


Din nou modificări la asigurările angajaților plătiți cu drepturi de autor

Potrivit unei informări a Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, începînd cu 25 octombrie 2010 declararea contribuțiilor individuale de asigurări sociale și de asigurări pentru șomaj pentru contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:30
(15057 vizualizări - 0 comentarii)


Scînteia: Găinari prinși de polițiști

La începutul săptămînii, luni, 25 octombrie, o bătrînă de 73 ani din Scînteia a reclamat polițiștilor faptul că în noaptea de duminică spre luni hoții i-au furat din ogradă o plită din fontă, un furcoi ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:29
(16745 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor încarcerat

Luni, 25 octombrie, polițiștii din Axintele și Sălcioara au prins, pe raza localității Lehliu-Gară, un bărbat, de 27 de ani, din Sălcioara, pe numele căruia exista un mandat de arestare preventivă emis ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:28
(15543 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Hoți la porumb

Polițiștii din Bordușani au prins 9 persoane, cu vîrste cuprinse între 20 și 61 ani, care folosindu-se de 5 căruțe au furat peste 1200 kg porumb de pe o solă deja recoltată ce aparținea unui societăți agricole ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:26
(17834 vizualizări - 1 comentariu)


Balaciu: La volan fără permis

În cursul nopții trecute, 25 spre 26 octombrie, polițiștii din Balaciu au depistat în trafic, pe un drum comunal, un autovehicul condus de un localnic, de 36 de ani. Verificînd documentele șoferului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:25
(15521 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Lemne vîndute ilegal

În cursul dimineții de luni, 25 octombrie, polițiștii din Maia au depistat în trafic un autocamion ce transporta și vindea lemne. La volan se afla un tînăr, de 25 de ani, din Vrancea, iar cu ocazia verificării ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:23
(14025 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia lemne ilegal


Un morun și 17 kg de icre negre, în portbagajul unui autoturism

Duminică, 24 octombrie, polițiștii feteșteni au oprit în trafic, pentru un control de rutină, o mașină condusă de un bărbat, de 42 de ani, din localitatea Giurgeni. Potrivit polițiștilor, în portbagajul ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 13:31
(16258 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Depunere de coroane de «Ziua Armatei»

Luni, 25 septembrie, Instituția Prefectului Ialomița a organizat o serie de activități pentru celebrarea «Zilei Armatei». Evenimentul a debutat la Monumentul eroilor «Colonel Popescu», în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 13:25
(12386 vizualizări - 0 comentarii)


Băiețel de 9 ani, înecat la Giurgeni

Un băiețel de doar 9 ani și-a găsit sfîrșitul înecîndu-se într-o cuvă betonată a unei stații de pompare. Tragedia s-a petrecut în localitatea Giurgeni. Băițelul plecase la pescuit în dimineața de sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 13:24
(12234 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: A explodat butelia

O improvizație la o butelie a făcut ca aceasta să explodeze, provocînd un incendiu de proporții la Miloșești. Flăcările s-au aprins în după-amiaza zilei de duminică, 24 octombrie și au cuprins bucătăria ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 13:22
(17418 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Zuza în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...