Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

bonus: Ședință de îndată a Consiliului Local Slobozia

În toamna anului 2025, Primăria Slobozia a decis să o demită pe Dorina Milea, director, dar și administrator al Servicii Publice Slobozia SRL, din ambele funcții. Aceasta a contestat deciziile în instanță, fiind înregistrate acțiuni pe rolul Tribunalului Ialomița și al Tribunalului București. Prima in­stanță care s-a pronunțat a fost Tri­bunalul București. Magistrații din Capitală au decis anularea deciziei de concediere din funcția de director, fără reintegrarea în funcție. Totuși, aceștia au stabilit ca firma să îi plătească Dorinei Milea salarii compensatorii de la momentul demiterii din funcție și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Victoria de la Tribunalul București este una «de etapă», având în vedere că sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Apelul se va judeca la Curtea de Apel București.

 

Filmul unei decizii controversate În toamna anului trecut, Primăria Slobozia a fost notificată de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice privind respectarea procedurilor impuse de guvernanța corporatistă, în legătură cu managementul societăților din portofoliul administrației locale. Concret, AMEPIP a solicitat Primăriei Slobozia să organizeze concursuri pentru numirea administratorilor respectivelor societăți, printre care se numără și Servicii Publice Slobozia SRL. Până la îndeplinirea procedurii, foștii manageri ai firmelor au primit mandate provizorii. Nu la fel s-a întâmplat și în cazul Dorinei Milea, cea care deținea atât funcția de director exe­cutiv, cât și pe cea de administrator al Servicii Publice Slobozia SRL. Administrația locală a decis să o demită din ambele funcții, la conducerea firmei fiind numiți trei administratori provizorii. Pe cale de consecință, Dorina Milea a decis să atace în instanță aceste demersuri. Două acțiuni au fost înregistrate la Tribunalul Ialomița și vizează demiterea din funcția de administrator, dar și procedura de numire a celor trei administratori provizorii, iar o a treia acțiune a fost înregistrată la Tribunalul București. Acțiunea de la București vizează anularea deciziei de concediere din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL.

 

Victorie, în primă instanță, la Tribunalul București La aproape un an de la deschiderea acțiunilor, Dorina Milea a obținut o primă sentință favorabilă în cazul procesului înregistrat pe rolul Tribunalului București. Magistrații au anulat decizia de concediere, fără a dispune repunerea în funcție. Au obligat însă firma Servicii Publice Slobozia SRL să îi plătească veniturile salariale pentru perioada de timp cuprinsă de la momentul demiterii din funcție și până la rămânerea definitivă a sentinței. Trebuie precizat faptul că sentința Tribunalului București nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel București. «Nu am făcut solicitare privind reintegrarea în câmpul muncii... Am dorit doar să demonstrez faptul că decizia de a mă schimba din funcția de director este abuzivă! Se pare că judecătorii Tribunalului București și-au dat seama de acest abuz și au decis în consecință. Am ales Tribunalul București pentru a iniția această acțiune întrucât acum stau la București...» a declarat Dorina Milea.

 

Procesele înregistrate la Slobozia Așa cum am precizat în rândurile de mai sus, în acțiunile pe care Dorina Milea le-a înregistrat la Tribunalul Ialomița se contestă schimbarea din funcția de administrator, dar și procedura pusă în aplicare de Primăria Slobozia privind nu­mirea administratorilor provizorii, pentru a armoniza activitatea societăților cu cerințele AMEPIP. Deocamdată, procesele pe fond nu au început pentru că ter­menele stabilite de judecători pentru aceste acțiuni au fost fixate începând cu luna septembrie 2026. «La Slobozia spețele au alt obiect... Ceea ce m-a deranjat a fost faptul că procedura de numire a administratorilor provizorii nu a fost respectată. E dreptul meu să arăt tuturor că s-a făcut abuziv!» a adăugat Dorina Milea. Pe de altă parte, aceasta consideră că deprecierea relațiilor dintre ea și edilul Alexandru Potor reprezintă cauza demiterii sale din funcțiile de director și, respectiv, adminis­trator. «S-a dorit de către domnul primar Alexandru Potor schimbarea mea din funcție... La celelalte firme a fost posibilă păstrarea vechilor manageri, la Servicii Publice Slobozia SRL nu s-a putut!» a mai spus Dorina Milea, fosta directoare a Servicii Publice Slobozia SRL.

 

Ședință de îndată a Consiliului Local Slobozia
Procedura de validare a administratorilor firmelor din portofoliul Primăriei Slobozia este încă în desfășurare. În urmă cu o săptămână, administrația locală a convocat, de îndată, Consiliul Local Slobozia pentru a nominaliza administratorul definitiv al Pază și Servicii Comunitare SRL. Au fost înscriși doi candidați, dar dosarul unuia dintre aceștia a fost respins de AMEPIP, fiind considerat «incomplet» și «neconcludent». Astfel, Consiliul Local Slobozia a validat doar candidatura unei singure persoane care, conform procedurii, a devenit și administrator al firmei.

17 Iulie 2026, 10:10 (5328 vizualizări - 19 comentarii)

Citiți și:
Revocarea din funcție a fostei directoare a Servicii Publice SRL, atacată în instanță
«Dezastru financiar» la Servicii Publice Slobozia SRL, anunțat de noii administratori
Dorina Milea, înlocuită de Alexandru Pocotilă la conducerea Servicii Publice Slobozia SRL

Comentariile cititorilor:


Plombați șoseaua :
(18 Iulie 2026, 19:41)
Astupați gropile de pe varianta orașului și pe șoseaua Amara.
MEME:
(18 Iulie 2026, 19:06)
Este cineva angajat de partdid cu concurs?Si dc sa o santajeze partidul pe ea? Cine este ea si ce a facut pentru comunitatea noastra?Neinteresant
Aghata:
(18 Iulie 2026, 17:52)
Nu e definiv procesul! Sa lauda madam degeaba!
@poluare:
(18 Iulie 2026, 16:22)
Mirosul venea și pe vremea lui Soare, ce ați uitat?Borfasi sunt toți.
Piață. :
(18 Iulie 2026, 13:50)
Băi fraților nu îi mai faceți atâta reclamă ca ea asta își dorește. De ce nu a făcut pe victima acum 7 ani când a pus-o mucea șefă fără concurs și a ocupat locul unui tânăr pregătit. A păpat 6 ani nu a făcut nimic la nici un punct de lucru al societății iar acum ne victimizam. Dacă ești așa pricepută de ce nu te-ai angajat pană acum. Pentru ca ești varză și te-a pus partidul ca altfel nu ești in stare de nimic.
#pasajladrajna:
(18 Iulie 2026, 10:07)
Păi dacă a angajat-o partidul, fără concurs, bănuiesc că au vrut să o aibă la mână și apoi să o șantajeze. În acest caz partidul este vinovat, nu? Cine răspunde de acolo? Un șef psd-ist a făcut pârnaie, e cazul ca și unul de pe la noi să facă?
Poluare:
(18 Iulie 2026, 08:48)
L-a ars rau pe potor cu scandalul poluarii cu urban si clean cyclo, le strica afacerile borfasilor, acum a castigat si procesul. Mama, mama, cred ca face potor icter.
Zuza:
(18 Iulie 2026, 08:46)
Dacă tot vă victimizați , poate ne spuneți și nouă cu ce v-ați ocupat înainte de a lucra la Servicii Publice?Dupa ce v-au dat afara de la Servicii Publice v-ați angajat undeva?Nu de alta , dar sa vedem și noi cât de competenta sunteți, sa vedem și noi dc trageți cu dinți de postul ăsta pe care l-ați ocupat fără concurs, numită de partid.
@anca ion:
(17 Iulie 2026, 23:42)
Adica tu daca ai scris un nume inseamna ca esti reala? Hai, noapte buna!
Istrate:
(17 Iulie 2026, 21:46)
Astia care scrieti p aicișa, sunteti aia care v a dat asta afara?.Aganjati de partid pe pile, obisnuiti sa fure, sa nu munceasca....si v a dat o prin freza?
Anca ion:
(17 Iulie 2026, 20:05)
De ce Doamna nu a vorbit nimic cat a fost în partid?acum vorbește despre apă din oraș despre mirosuri!atunci nu i-a mirosit când a intrat în partid?nu!ca atunci era vai de ea!nu mai poza în victima ca o să faci cu toți la fel.era bine când vă aduceau acasă de la flori la tot ce vă trebuia!mai lasă-ne cu victimizare ca și tu știi ca nu e așa.si cei care vă puneți anonimi sunteți oameni care nu puteți sta cu capul sus!de ce vă e frică oameni!ăștia sunt oameni cu care nu te poti baza pe ei!
#pasajladrajna:
(17 Iulie 2026, 19:26)
Ce ar fi dacă ați face legătura cu AER Muntenia...? A deranjat pe mulți, nu?
Vali Stefan:
(17 Iulie 2026, 18:30)

E fascinant cum unii reușesc să transforme anonimatul în singura lor realizare.Vorbiti de partid....un partid cu 99% hoti, scursuri, c.rve si incompetenti.

Vali:
(17 Iulie 2026, 17:41)
Ce să mai victimizează doamna. Dar când te-a numit partidul fără concurs a fost bine. De ce nu spui că ai stat 8 luni acasă și ai încasat 1 miliard a fost bine. Acum mai vrei 1 miliard de la amărâții aia care muncesc pentru 3000 lei pe lună.
POKEMON:
(17 Iulie 2026, 15:20)
marinela nu marilena tre` sa dai un miel pomana ca ai botezat*o

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 23 Iul 2026
287 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(155 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(328 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(216 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(172 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(217 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(293 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(176 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(231 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(205 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(295 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(486 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(607 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(606 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(481 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(996 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(462 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(737 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2238 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(934 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1665 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1417 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1119 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(602 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1308 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1801 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1874 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1796 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1323 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Irespirabil în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan Mary în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...