Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Acțiuni ale Poliției

• Miercuri, 10 martie a.c., timp de trei ore, efective din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Serviciului Public al Poliției Comunitare au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității stradale, creșterea nivelului de siguranță civică precum și de prevenire a faptelor antisociale în zona unităților de învățămînt, dar și pentru fluidizarea traficului. În cadrul acțiunii au fost instituite, în sistem integrat, filtre, ocazie cu care au fost legitimate 131 de persoane, 45 de autovehicule au fost controlate, din care 10 cu numere de înmatriculare străine, 16 baruri și 5 săli de joc. Totodată au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, 16 la regimul circulației și 3 pentru încălcarea altor acte normative, fiind constată și o infracțiune.
• Serviciul Rutier Ialomița monitorizează traficul rutier pe toate arterele importante ale județului, pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun ca urmare a nerespectării regulilor Codului Rutier. Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat 103 sancțiuni contravenționale, 34 dintre acestea fiind aplicate conducătorilor auto care nu au respectat regimul legal de viteză. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 22120 lei. În cadrul acestor acțiuni, au fost reținute, în vederea suspendării, 5 permise de conducere, fiind retrase 5 certificate de înmatriculare.
• Miercuri, 10 martie a.c., în intervalul orar 9.00-16.00, agenții din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural, împreună cu agenții din cadrul posturilor de poliție Grivița, Traian și Scînteia au organizat o acțiune intercomunală, avînd drept scop prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, precum și depistarea persoanelor care transportă și comercializează animale. Astfel, au fost controlate 38 de autovehicule, polițiștii aplicînd 11 sancțiuni contravenționale, una pentru încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, 5 la regimul circulației pe drumurile publice și 5 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, amenzile însumînd 2020 lei.

12 Martie 2010, 06:21 (20021 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
22 Iun 2025
164 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Intervenție a jandarmilor într-un bar din Slobozia

Duminică, 6 aprilie a.c., în jurul orelor 21,30, patrula de jandarmi care se afla în serviciu a fost solicitată să intervină la un bar din  Slobozia, unde a fost sesizat faptul că î ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 15:20
(1675 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Joi, 10 aprilie 2025, în intervalul orar 08,00-16,00, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din cadrul Gospodăriei de ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:30
(1480 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Luni, 7 aprilie 2025, Protopopiatul Slobozia a desfășurat, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Slobozia, activitatea «Alinarea sufletului, prin rugăciune». Astfel, părintele ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:15
(1206 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

În cadrul Campaniei 2024, APIA a autorizat la plată un procent de 98% dintre fermierii declarați eligibili. Astfel, dintr-un total de 728931 fermieri, în perioada 16 octombrie 2024-7 aprilie ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:20
(935 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,11%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2025

La sfârșitul lunii februarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4782 șomeri (din care 2144 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:10
(4936 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul Call Center pus la dispoziția clienților RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale utilizatorilor. Serviciul funcționează sub forma ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 08:25
(1021 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Vlădeni, reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere». ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:25
(885 vizualizări - 0 comentarii)


Comerțul cu pește, în atenția polițiștilor ialomițeni

Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul comerțului cu pește și produse din pește, pe raza localităților ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:15
(760 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 5 aprilie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din Jilavele au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care circula pe raza comunei Adâncata. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:10
(666 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

La începutul lunii aprilie, în miez de primăvară, reprezentanții Protopopiatului Urziceni s-au întâlnit cu reprezentanții primăverii vieții, elevi ai liceelor din municipiul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 13:20
(908 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: «Salonul de Primăvară 2025»

Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia/Ialomița, împreună cu Muzeul Național al Agriculturii organizează joi, 10 martie 2025, începând cu orele 16,00, la Centrul Cultural « ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 09:05
(4797 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

4 Aprilie 2025, 19:15


Fetești: Hoți prinși în flagrant în timp ce furau componente din calea ferată

Fetești: Hoți prinși în flagrant în timp ce furau componente din calea ferată

Joi, 3 aprilie 2025, polițiștii au depistat în flagrant delict patru persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 29 de ani, toate domiciliate în Fetești, care ar fi secționat cablul ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2025, 12:10
(2256 vizualizări - 0 comentarii)


USR Ialomița: Cerem măsuri urgente și sancțiuni reale în cazul de la Centrul «Alexandra» din Slobozia

USR Ialomița: Cerem măsuri urgente și sancțiuni reale în cazul de la Centrul «Alexandra» din Slobozia

USR Ialomița solicită conducerii DGASPC Ialomița și Consiliului Județean să iasă rapid din pasivitate și să dispună măsurile care se impun în cazul revoltător al copiilor ținuți legați în ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 17:10
(2711 vizualizări - 10 comentarii)


IJJ Ialomița: 700 misiuni de ordine publică în luna martie 2025

IJJ Ialomița: 700 misiuni de ordine publică în luna martie 2025

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 12:35
(1111 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosare penale în cazul adolescentei descoperită legată de pat la Căsuța de Tip Familial «Alexandra»

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează cu privire la măsurile pe care instituția le-a luat în cazul adolescentei descoperită legată de pat la Căsuța de Tip Familial «Alexandra ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 12:00
(2025 vizualizări - 6 comentarii)


APIA: Stadiul depunerii Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3-31 martie a.c., în cadrul Campaniei de depunere a Cererilor de plată pentru anul 2025, au fost depuse ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 11:25
(5746 vizualizări - 0 comentarii)


«Marșul pentru Viață» în Protopopiatele Slobozia și Urziceni

«Marșul pentru Viață» în Protopopiatele Slobozia și Urziceni

Sâmbătă, 29 martie 2025, s-a desfășurat la Slobozia evenimentul intitulat «Marșul pentru Viață». Anul acesta tema «Marșului pentru Viață» a fost «Fiecare om contează ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2025, 08:20
(4867 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Țăndărei!

Luni, 31 martie 2025, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări de mentenanță/întreținere și reparații la nivelul Stația de Apă Țăndărei, județul Ialomița. Astfel, în noaptea de luni spre ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2025, 11:20
(774 vizualizări - 0 comentarii)


Primul copil născut în noua Secție Neonatologie a Spitalului Slobozia

Primul copil născut în noua Secție Neonatologie a Spitalului Slobozia

În această săptămână, în cadrul unui eveniment public, a fost inaugurată noua Secție Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Cu această ocazie, oficialii unității medicale ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 13:20
(2787 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Comerț ilegal cu pește

Fetești: Comerț ilegal cu pește

Joi, 27 martie 2025, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare la Fetești, jandarmii ialomițeni au observat o femeie, cu vârsta de 50 de ani, care comercializa aproximativ 28 ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 12:20
(823 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Agent de poliție trimis în judecată pentru «luare de mită»

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lâ ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 09:00
(2793 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Luni, 31 martie 2025, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări de mentenanță/întreținere și reparații la nivelul Stației de Apă Fetești. Astfel, în noaptea de luni spre marți, 31 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 15:30
(730 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Bărbulești într-un dosar privind furturi de telefoane mobile din Bulgaria

Joi, 27 martie 2025, polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au efectuat două percheziții ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 13:20
(635 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Armă neletală deținută ilegal

Condeești: Armă neletală deținută ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat două percheziții domiciliare în localitatea Condeești într-un dosar penal ce vizează nerespectarea ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 11:10
(818 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști pentru încălcarea Codului Rutier

Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști pentru încălcarea Codului Rutier

Miercuri, 26 martie a.c., între orele 9,00-13,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slobozia au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere, ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 11:00
(1292 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la depunerea Cererii de Plată în Campania 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că se află în plină desfășurare a Campaniei de primire a Cererilor de Plată în anul 2025 și adresează rugămintea ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2025, 09:20
(1157 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Mandat pus în aplicare de polițiști. A fost identificat și arestat un violator!

Joi, 20 martie a.c., polițiștii au identificat un tânăr, de 21 de ani, pe numele căruia Judecătoria Gurahonț a emis mandat de executare a pedepsei de 4 ani și 8 luni de închisoare pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 16:40
(2451 vizualizări - 3 comentarii)


Traian: Reținut pentru «amenințări» aduse concubinei

Miercuri, 19 martie 2025, polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 25 de ani, din Traian, cu privire la faptul că fostul său concubin, un bărbat, de 30 de ani, ar fi apelat-o telefonic și i-ar fi ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 14:00
(1140 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A fost demarată autorizarea la plată pentru ajutorul financiar «Bunăstarea Animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat autorizarea la plată a beneficiarilor care au depus cereri de plată pentru intervenția DR-06-Bunăstarea animalelor Pachet a)-Plăți în favoarea bunăstării porcinelor ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 13:10
(1217 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vând/închiriez vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 18 iunie 2025 :-) în Unirea Slobozia și-a prezentat «cuplul de antrenori»: Ion (Jean) Vlădoiu-Andrei Prepeliță Toma în Ialomița: Procent de promovare de 67,53% la Bacalaureat 2025 Cetatean al orasului în Ialomița: Procent de promovare de 67,53% la Bacalaureat 2025 Toma în Ialomița: Procent de promovare de 67,53% la Bacalaureat 2025 AlexDan în Apă cu «program» la Amara Un Om în Despăgubiri de 60 mii de lei cerute de medicul care ignoră pacienții Spitalului Județean de Urgență Slobozia Fost elev în Ialomița: Procent de promovare de 67,53% la Bacalaureat 2025 Cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 67,53% la Bacalaureat 2025 Slobozean în Ialomița de acum 25 de ani... (VI) FicatulDeFier în Despăgubiri de 60 mii de lei cerute de medicul care ignoră pacienții Spitalului Județean de Urgență Slobozia spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 18 iunie 2025 Angel Radios în Despăgubiri de 60 mii de lei cerute de medicul care ignoră pacienții Spitalului Județean de Urgență Slobozia @Radu în Despăgubiri de 60 mii de lei cerute de medicul care ignoră pacienții Spitalului Județean de Urgență Slobozia Radu gherghe în Despăgubiri de 60 mii de lei cerute de medicul care ignoră pacienții Spitalului Județean de Urgență Slobozia Marian în Ialomița poate elibera cărți de identitate electronice Cetatean în Unirea Slobozia și-a prezentat «cuplul de antrenori»: Ion (Jean) Vlădoiu-Andrei Prepeliță Cetatean în Tribunalul Ialomița a început oficial judecata șpăgilor luate în cadrul Poliției Autostrăzi-Fetești Mary în Slobozia plătește cheltuielile neeligibile pentru reabilitarea unităților de învățământ ion în social-democrația salvează România (implicit Ialomița!)

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...