POLITICĂ
Ciupercă neagă viabilitatea programului «Renașterea satului românesc»
«Mult zgomot pentru nimic în satul lui Boc cel mic!»
Președintele Partidului Social Democrat, Silvian Ciupercă, îmbină utilul cu plăcutul. Desigur, asta nu-i o noutate, ci mai degrabă ultima dintre ele. În situația de față tindem să credem că utilul înseamnă politica, iar plăcutul atribuțiile ce-i revin în calitate de președinte al Consiliului Județean Ialomița. În atare condiții, în cadrul unei conferințe de presă, unde, cu aplauze și mulțumiri, a fost înălțat la rang de vardist, pentru o zi, primarul de la Traian, întrucît i-a făcut pe plac lui Ponta și a adăugat în palmaresul PSD încă un trofeu în semn de victorie a alegerilor parțiale din localitatea sa, Ciupercă a coborît din turnul de fildeș al Consiliului Județean și a reușit, pentru cîteva minute, să-și arate, pe românește vorbind, mușchii de opozant care este... De această dată victimă i-a fost nimeni altul decît programul național «Renașterea satului românesc». O altă năzbîtie guvernamentală ce pare sortită eșecului!
Satul românesc în mîinile lui Boc
Recent, plictisiți de iarna lungă și scandalurile repetate, parlamentarii, inspirați de razele de soare și amintindu-și de mirosul proaspăt al ierbii verzi, de apropierea Paștelui și oul roșu al ultimei curci bete supraviețuioare a crizei în ograda țăranului român, s-au pus pe constituit încă un program național. De această dată, «oamenii cu mințile luminate», de neoane poluante am adăuga noi cu voia dumneavoastră, s-au gîndit la modernizarea satului românesc. Nu, nu vorbim despre programul ăla de ajutorare a țăranului de a-și munci pămîntul singur, proiect deghizat în spoirea buzunarului plin de praf cu cîțiva bănuți din subvenția amărîtă pentru care trebuia să umble trei luni ca s-o obțină, ci despre unul nou care, cel puțin pe hîrtii, aduce la nasul vacii de pe pășune 10 specialiști. Da, da, așa zice noul proiect guvernamental al lui Boc. Desigur că o astfel de inițiativă, în condițiile economice actuale, pare mai degrabă o utopie decît o realizare utilă a guvernanților. Slab dezvoltat și lipsit de orice perspective economice și sociale, plin de oameni săraci și asistați social cu duiumul, satul românesc se vrea modern. Și, pe ulițele pline de noroi și gropi, unde țăranii nici la piatră nu mai visează, guvernanții vor să construiască cîte 10 case pentru specialiști, ce ar urma să servească interesele fiecărei comune din România. Inițiativa este prezentată drept alarmă pentru trezirea din agonie a satului românesc. Programul prevede ca susținerea financiară pentru construirea celor 10 locuințe de serviciu să se asigure din sursele bugetare de stat, ce urmează a fi alocate și derulate prin Agenția Națională pentru Locuințe. Visul frumos al guvernanților a ajuns pînă-ntr-acolo unde locuințele ar trebui să fie închiriate specialiștilor, iar utilitățile să fie suportate de bugetele locale. Administrațiile teritoriale din fiecare localitate ar urma să pună la dispoziție terenurile din domeniul pentru construirea locuințelor, însă terenurile ar trebui să fie libere de orice sarcină și să fie prevăzute în PUG-urile locale spre această destinație. Un real fiasco, de cîteva zeci sau poate sute de milioane de euro. Și dacă nu ne credeți puteți lectura Hotărîrea de Guvern nr. 151, aprobată de parlamentari în data de 23 februarie 2010, tocmai pentru programul «Renașterea satului românesc»...
«Un proiect generator de speranțe iluzorii»
«Vă mai amintiți despre cohortele de investitori pe care nu i-a văzut niciodată nimeni, prezentați de aceeași oameni politici? Cam așa stau lucrurile și cu acest program național. Este un proiect generator de speranțe iluzorii și nimic mai mult» a atacat președintele PSD Ialomița guvernarea Boc. Iar aceasta nu este decît o demonstrație de opoziție. Silvian Ciupercă își argumentează neîncrederea în viabilitatea programului prin faptul că, la nivelul unităților administrative locale din județul nostru, nu ar exista un inventar al terenurilor din domeniu public disponibile pentru astfel de construcții, cu atît mai puțin existența unei evaluări clare a PUG-urilor locale. «Autoritatea Națională pentru Locuințe va prelua în folosință terenul doar dacă acesta este prevăzut în Planul Urbanistic General cu această specificație. Ori ca să elaborezi un nou plan îți trebuie cel puțin un an de zile» a continuat președintele PSD. Iar atacul politicianului de opoziție națională, dar la putere locală, se perpetuează. «Boc nu a dorit decît să puncteze la nivel de imagine. Este un program destinat clientelei politice. Iar asta ne obligă pe noi să ne pregătim să revenim la guvernare» a tunat președintele PSD.
Pădurea care-a vrut să fie
Și fiindcă problema satului românesc a fost tranșată tăios de președintele PSD, să trecem la președintele Consiliului Județean, același și tot domnia sa. De această dată, Ciupercă, atrage atenția asupra eșecului procesului de împădurire a județului. Potrivit bugetului anual, împăduririle doar au vrut să fie, banii pentru această destinație lipsind cu desăvîrșire... Reamintim că, la finele anului 2009, cu surle și trîmbițe era anunțată o nouă inițiativă guvernamentală menită să ne îmbunătățească aerul ce-l respirăm. «Programul de îmbunătățire a calității mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate» așa vroiau guvernanții să reîmprospăteze aerul românilor. Că inițiativa pare să fie doar un fîs urît mirositor este cu totul altă poveste. Ialomița, prin al său Consiliu Județean, în calitate de coordonator al Programului, dornică de aer curat, a înaintat spre aprobare Administrației Fondului de Mediu cinci proiecte propuse de comunele Jilavele, Colelia, Perieți, Reviga și Ciulnița. «Consiliul Județean nu a făcut decît să colecteze proiectele localităților» a susținut președintele Ciupercă. Potrivit acelorași declarații, dintre cele 5 au fost selectate pentru acordarea de finanțare doar două, unul pentru localitatea Reviga, celălalt pentru localitatea Colelia. Numai că, în lista cuprinzînd programele ce urmează a fi finanțate în anul 2010, nu se regăsesc și împăduririle promise. În acest sens, Consiliul Județean a înaintat o scrisoare deschisă Ministerului Mediului și Pădurilor prin care se solicită «un punct de vedere privind asigurarea surselor financiare în vederea implementării în cursul anului 2010 a acestui Program și, implicit, a celor două proiecte ale județului Ialomița aprobate spre finanțare nerambursabilă»...
23 Martie 2010, 08:49 (32021 vizualizări - 0 comentarii)










