Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Barajul de la Dridu intră în renovare

16 luni fără apărare în calea viiturilor

Barajul de la Dridu intră în renovare

La 5 ani de la inundațiile din 2005, autoritățile județene reușesc performanța de a include barajul de la Dridu într-un program de reabilitare. Lucrările vor începe în această primăvară și vor dura 16 luni. În toată acesta perioadă, susțin oficialii abilitați, barajul nu va fi funcțional, localitățile din aval fiind obligate să facă față eventualelor amenințări prin forțe proprii.

ISU pentru barajul de la Dridu
La sfîrșitul săptămînii trecute, autoritățile județene au făcut public proiectul de reabilitare a barajului de la Dridu. Anunțul a fost făcut în cadrul unei ședințe a Inspectoratului pentru Situații de Urgențe Ialomița la care au participat, alături de oficialii locali, primarii tuturor localităților din amonte de baraj. În cadrul intervențiilor susținute de reprezentanții Direcției de Gospodărirea a Apelor Ialomița Buzău, opinia publică a fost informată asupra stadiului de degradare în care se află barajul de la Dridu și a principalelor intervenții care vor fi executate la nivelul structurii de rezistență a acestuia în următoarele 16 luni. Astfel, au subliniat responsabilii DGA, necesitatea și oportunitatea lucrărilor au fost dictate de accentuarea sau apariția unor fenomene care au alarmat specialiștii. Cităm din materialul prezentat: «antrenarea materialului fin din fundația evacuatorului de ape mari prin forajele de drenaj din galeria evacuatorului, fisuri apărute la suprafața și în adîncimea betoanelor evacuatorului de ape mari, fisuri pe coronamentul evacuatorului, deteriorarea peretelui de protecție a taluzului mal drept precum și a pragurilor de pe canalul situat în aval de evacuatorul de ape mari».
Investiția este cuprinsă în programul Ministerului Mediului și Pădurilor prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP) cu finanțare de la Banca Mondială și se ridică, conform estimări inițiale, la circa 100 milioane de lei.

Autoritățile locale, pe cont propriu
Dat fiind efortul uriaș pe care este obligat să-l suporte bugetul pentru reabilitarea barajului, lucrările de refacere a acestuia se vor executa în etape. Astfel, în prima etapă va fi reabilitat evacuatorul de ape mari al digului, echipamentul hidromecanic și sistemul de monitorizare, urmînd ca în a doua etapă să se asigure consolidările de mal, reabilitarea sistemelor de drenaj, spuraînălțarea drumurilor și sistematizarea zonelor joase ale digului. Procesul va fi unul de lungă durată și va lăsa timp de 16 luni fără apărare localitățile din aval de baraj. În acest context, autoritățile locale din localitățile vizate au obligația legală de a se apăra singure prin asigurarea materială și financiară a resurselor necesare în caz de intervenție. Responsabilitățile care revin fiecărui edil local sînt precizate în manualul primarului pentru managementul situațiilor de urgență în caz de inundații și a fost deja adus la cunoștința celor vizați.
În ciuda potențialului pericol pe care îl reprezintă această stare de fapt, specialiștii din cadrul DGA țin să liniștească populația cu privire la eventuale pericole. Adrian Diaconescu, inginer-șef în cadrul instituției, reamintește că, statistic vorbind, inundații ca cele din 2005 se înregistrează o dată la 25 de ani: «Pericolul există și nu avem voie să îl ignorăm. În același timp trebuie spus că inundațiile devastatoare din 2005 au avut drept cauze viiturile înregistrate concomitent pe Ialomița și Prahova. Statistic vorbind, o astfel de situație nu se poate repeta într-un interval atît de scurt. Ultimul caz de acest gen a fost înregistrat în urmă cu 25-30 de ani».

27 Martie 2010, 08:16 (35962 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


ionescu mihai:
(2 Iunie 2012, 16:53)
Antradevar acest baraj a intrat Intr o lina si linistita renovare  Inainte sa scrieti un aricol ancercati si documentativa pe teren deoarece acest baraj a intrat antro lunga pauza de renovare fiind an continuare un imens pericol datorita incendiilor cat si o mare groapa de gunoi a tuturor localitatilor cel anconjoara ..Nu uitati ca totusi traim In Romania 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 28 Aug 2026
455 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Atenție la înșelăciuni pe internet!

În ultima perioadă, tot mai mulți cetățeni au sesizat Poliția cu privire la faptul că, în timp ce navigau pe diferite site-uri de internet (în special cele cu conținut pentru adulți sau jocuri on-line) ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 19:07
(10925 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Județean Ialomița: Lansarea volumului «Balta Ialomiței. Contribuții istorice» cu ocazia «Zilei Culturii Naționale»

Marți, 15 ianuarie 2013, de la orele 15,00, cu ocazia «Zilei Culturii Naționale», Muzeul Județean Ialomița va lansa volumul «Balta Ialomiței. Contribuții istorice», semnată de profesorul Mihai Iorga. Autorul ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 19:01
(10442 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Formularul 300 «Decontul de TVA», modificat

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care aplică sistemul TVA la încasare că a fost modificat, prin Ordinul ANAF nr. 1790/2012, Formularul 300 «Decontul de TVA». Astfel ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 18:57
(12204 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinși în flagrant de jandarmi la furat de fier vechi

Doi bărbați din Slobozia au fost surprinși de jandarmi în timp ce sustrăgeau componente metalice. Astfel, jandarmii grupei de intervenție Slobozia s-au sesizat vineri 13 ianuarie a.c., în jurul orei 13 ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 18:54
(7560 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: TVA de rambursat-10,51 milioane lei

În luna ianuarie 2013, la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Ialomița se va rambursa taxă pe valoarea adăugată în sumă de 10,51 milioane lei și a fost aprobată pentru compensare ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 18:53
(8891 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 12 permise reținute, amenzi de peste 52000 lei

La acest sfîrșit de săptămînă, 11-13 ianuarie 2013, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 15:40
(8392 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Polițiștii au identificat suspectul a 12 furturi din mașini

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Slobozia au identificat și reținut un tînăr slobozean, de 23 ani, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat în formă continuată. În noaptea ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 15:36
(5347 vizualizări - 3 comentarii)


Andrășești: Furt de energie electrică

Efective din cadrul Postului de Poliție Andrășești, ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița, împreună cu specialiști din cadrul societății de distribuție a energiei electrice au efectuat controale ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 15:30
(8097 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Modificare a programului de lucru

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, în conformitate cu Ordinul Președintelui ANAF nr. 27/12.01.2013, programul de lucru al salariaților din cadrul DGFP Ialomița ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 15:29
(13862 vizualizări - 0 comentarii)


Farmacie din Amara, «prădată» de vitamine

Unul dintre punctele farmaceutice din Amara a fost călcat de hoți. Aceștia au furat 40 de cutii cu medicamente, constînd în vitamine și suplimente alimentare, precum și suma de 4500 lei, reprezentînd banii ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2013, 17:09
(7159 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante în străinătate

Angajatorii din spațiul comunitar sînt interesați de forța de muncă românească. Rețeaua Euress le pune la dispoziție celor interesați 37 de locuri de muncă în străinătate. Primele oferte din acest an vin ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2013, 17:02
(9467 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Incendiu de la un scurtcircuit

Amara: Incendiu de la un scurtcircuit

În urma unui apel telefonic primit miercuri, 9 ianuarie a.c., în jurul orei 13,30, pompierii au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din orașul Amara. Cel ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2013, 16:59
(6950 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara incendiu


Slobozia: Beat la volan

Marți, 8 ianuarie 2013, înainte de miezul nopții, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Slobozia a depistat în trafic, pe Șoseaua Brăilei, un autoturism condus de un bărbat de 29 ani din municipiul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2013, 16:58
(9632 vizualizări - 2 comentarii)


Gîrbovi: Fără permis, pe ulițele comunei

Marți, 8 ianuarie 2013, la Gîrbovi, un bărbat de 25 ani, aflat la volanul unui autoturism, a fost oprit de o echipă de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Urziceni. În urma verificării șoferului ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2013, 16:58
(9647 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 7,92%, rata șomajului în decembrie 2012

Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au făcut publice statisticile referitoare la rata șomajului înregistrată în județ în luna decembrie a anului 2012. Datele oficiale ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2013, 16:57
(6819 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Escrocherii la telefon

În cursul zilei de miercuri, 9 ianuarie 2013, două persoane au sesizat Poliția despre faptul că au fost victimele unor infracțiuni de înșelăciune. În ambele cazuri, acestea au fost abordate de persoane ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2013, 16:55
(8011 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Impozitul pe profit, plătibil anticipat și trimestrial

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii plătitori de impozit pe profit, alții decît societățile bancare-persoane juridice române și sucursalele din România ale băncilor ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2013, 16:42
(12907 vizualizări - 0 comentarii)


Trei ialomițeni, înșelați de un hunedorean pentru găsirea de locuri de muncă în Germania

În cursul zilei de 4 ianuarie 2013, trei bărbați, doi în vîrstă de 31 ani și cel de-al treilea de 43 ani, au sesizat Poliția despre faptul că au fost victimele unei infracțiuni de «înșelăciune», cu prilejul ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2013, 12:50
(9942 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Fără permis și beat la volan, a încercat să fugă de polițiști!

În cursul nopții de luni spre marți, 7/8 ianuarie 2013, un echipaj rutier ce acționa pe raza municipiului Slobozia a executat semnalul regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2013, 12:45
(9276 vizualizări - 3 comentarii)


Bărbulești: Un copil de 14 ani, «șofer» cu acordul tatălui, a intrat în pom cu mașina! Urziceni: Beat fiind, a vrut să oprească un vehicul «la ocazie» sărindu-i pe capotă!

Patru persoane au fost rănite în urma a două accidente rutiere produse duminică, 6 ianuarie 2013, pe arterele județului.
Primul eveniment rutier a fost înregistrat la ora 16,00, pe DN1D, în afara ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2013, 12:44
(8097 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Cu cuțitele la discotecă

Cu ocazia acțiunilor desfășurate în sistem integrat de efective ale Poliției Urziceni și Serviciului pentru Acțiuni Speciale, în colaborare cu o echipă din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2013, 12:33
(8023 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Urziceni cuțit


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii ialomițeni au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat de 54 ani, din Slobozia, depistat conducînd un autoturism deși consumase băuturi alcoolice. Autoturismul pe care acesta îl conducea ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2013, 12:04
(6912 vizualizări - 1 comentariu)


Marsilieni: Fetiță de 4 ani, arsuri după ce a căzut în apă clocotită

O fetiță de numai 4 ani din satul Marsilieni, lăsată nesupravegheată, a suferit arsuri fesiere, după ce, în timp ce se juca, a căzut într-un recipient cu apă fierbinte. Părinții au sunat la 112, iar în ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2013, 10:54
(9432 vizualizări - 0 comentarii)


Orezu: I-a luat foc casa la miezul nopții

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, locuința unui cetățean din satul Orezu a fost cuprinsă de flăcări. Evenimentul a fost anunțat prin 112 marți, 8 ianuarie 2013, în jurul orei 23 ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2013, 09:54
(7811 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Orezu incendiu


Incendiu la o casă din Munteni Buzău

În încercarea de a lichida un incendiu izbucnit la locuința sa, un bărbat de 42 ani, din localitatea Munteni Buzău, a suferit arsuri la nivelul mîinii stîngi și la nivelul feței. Evenimentul s-a produs ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2013, 11:21
(11414 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Normele de venit și coeficienții de corecție pentru contribuabilii cu activitate individuală

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița înștiințează contribuabilii care își desfășoara activitatea în mod individual că au fost afișate, pe site-ul instituției www.dgfpialomita.ro și la ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2013, 11:20
(15122 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Doar 64 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, marți, 8 ianuarie 2013, sînt disponibile doar 64 locuri de muncă. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2013, 10:44
(9629 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Atenție la escroci!

Două persoane au sesizat Poliția despre faptul că au fost victimele unor infracțiuni de înșelăciune, cu diferite moduri de operare. În unul dintre cazuri, victima a fost abordată de un necunoscut care susținea ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2013, 16:07
(9800 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Proiectil de artilerie, descoperit într-o curte

În după-amiaza zilei de vineri, 4 ianuarie 2012, un proiectil de artilerie exploziv de calibru 100 mm a fost găsit de un cetățean într-o curte din municipiul Slobozia. Bărbatul a sunat la 112 iar în scurt ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2013, 10:30
(7584 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Casă nelocuită, cuprinsă de flăcări

O casă nelocuită din comuna Movilița a fost cuprinsă de flăcări după ce mai multe persoane fără adăpost au dat foc unor materiale textile cu scopul de a se încălzi. În scurt timp, incendiul a cuprins două ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2013, 10:25
(9269 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Simo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...