Pastorală la Învierea Domnului

Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar din parte-mi, arhierești binecuvîntări!

Așadar, dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde se află Hristos, șezînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Coloseni 3,1)

Iubiți fii duhovnicești, Hristos a Înviat!
Mîntuitorul Iisus Hristos, vorbindu-le ucenicilor despre Înviere, leagă această minune de o bucurie nouă, pe care oamenii nu o mai cunoscuseră, o bucurie pe care nimic nu o poate împuțina sau lua de la cei care vor crede în realitatea Învierii. Mîntuitorul binevestește darul unei bucurii cerești, străină de nestatornică bucurie, amestecată de cele mai multe ori cu tristețea acestei lumi. Și această bucurie ne este dăruită de minunea Învierii Mîntuitorului Hristos, minune ce stă la temelia credinței noastre. Prin această minune, Dumnezeu Însuși ne-a dat mărturia supremă despre dumnezeirea lui Iisus din Nazaret ca Fiu al Său. Această mărturie supremă a Dumnezeului Celui Viu a confirmat, prin Învierea Fiului Său, adevărul Evangheliei pe care Iisus din Nazaret l-a propovăduit. A confirmat adevărul despre toate faptele Sale minunate, despre toate învățăturile Sale dumnezeiești și despre misiunea Sa în lume.
Învierea Mîntuitorului Hristos din morți ne-a dat dovada puterii Sale mesianice, ne-a dat dovadă că El, Iisus din Nazaret, este Hristosul, Mesia cel făgăduit de Dumnezeu prin profeții Săi și așteptat de veacuri de poporul ales. Învierea Sa din morți ne-a arătat că El este într-adevăr trimisul lui Dumnezeu și că învățătura Sa este dumnezeiască.
Credința noastră creștină, creștinismul ca realitate istorică, își are temelia în Învierea Mîntuitorului Iisus Hristos, în viața veșnică a Persoanei Sale divino-umane. Întreaga istorie a creștinismului, de-a lungul a două milenii, cu minunile sale nesfîrșite, mărturisește despre Înviere. Pentru că, dacă este un eveniment la care am putea reduce întreaga activitate mîntuitoare și viața Domnului Iisus Hristos, a Sfinților Apostoli și în general a creștinismului în întregime, acesta este chiar Învierea lui Hristos Mîntuitorul. La fel, dacă este un adevăr la care am putea reduce toate adevărurile evanghelice, acest adevăr este Învierea lui Hristos. Mai mult decît atît, dacă este o realitate la care am
reduce realitățile Sfintei Scripturi, aceasta este realitatea Învierii Mîntuitorului. Dacă este o minune la care am putea reduce toate minunile, aceasta este minunea Învierii lui Hristos. Toate adevărurile despre Iisus Hristos și toate minunile Sale își găsesc desăvîrșirea în realitatea Învierii lui Hristos.

Dreptmăritori creștini
Fără minunea Învierii, totul ar fi o plăsmuire. Fără Învierea Mîntuitorului Iisus Hristos, ar fi imposibil de explicat misiunea și jertfa Sfinților Apostoli, jertfa mucenicilor, viața de sfințenie și jertfă a sfinților, credința celor care cred și se jertfesc, dragostea celor ce iubesc, nădejdea celor ce nădăjduiesc, înfrînarea celor ce postesc, rugăciunea celor ce se roagă sau orice altă faptă creștinească.
Dacă Mîntuitorul Hristos nu ar fi Înviat, dacă nu le-ar fi dat ucenicilor puterea Sa cea dătătoare de viață și înțelepciunea Sa, cine ar fi putut aduna ucenicii speriați și împrăștiați, cine le-ar fi putut da curajul, forța și înțelepciunea necesare pentru a mărturisi fără teamă, cu putere și înțelepciune pe Domnul Hristos Înviat și a merge cu bucurie să-și dea viața pentru El? Și, dacă Mîntuitorul Hristos Înviat nu le-ar fi dat puterea și înțelepciunea dumnezeiască, cum ar fi putut arăta ei lumii întregi focul credinței, ei care erau oameni simpli, săraci, neînvățați?
Dacă credința creștină n-ar fi credința în Hristos Cel Înviat, deci veșnic vie și dătătoare de viață, cine ar fi putut convinge pe martiri să accepte chinurile și moartea, pe sfinți să meargă pe calea cea strîmtă, pe monahi să se nevoiască și pe orice creștin să săvîrșească faptele creștinești? Pe scurt, iubiți frați și surori în Domnul, Învierea lui Hristos este piatra de temelie a credinței noastre, pentru că Învierea este un fapt istoric evident, este o realitate istorică clară. Această realitate a fost obiectul unor mărturii convingătoare încă din primele clipe. Ucenicii Mîntuitorului au fost martori ai faptelor lui Hristos pînă la moartea pe cruce și tot ei sunt și martorii faptelor Sale după Înviere. Ei au fost primii care L-au văzut pe Hristos cel Înviat, căci Acesta, imediat după Înviere, S-a arătat lor timp de 40 de zile, vorbindu-le despre Împărăția Cerurilor (Fapte 1,3 și 13,31).
Unele dintre aceste arătări ale Mîntuitorului Înviat sînt descrise chiar de martorii oculari, cum ar fi arătarea Mîntuitorului înaintea Sfintei Maria Magdalena, înaintea femeilor mironosițe, lui Simon Petru, celor doi ucenici în drum spre Emaus, tuturor Apostolilor în afară de Toma, tuturor Apostolilor împreună cu Toma, unor Apostoli pe Marea Tiberiadei, Apostolilor în Galileea, unor frați, Apostolului Iacob și mai apoi tuturor Apostolilor în Ziua Înălțării.
Adevărul și realitatea Învierii lui Hristos sînt atestate de martorii oculari, care sînt ucenicii lui Hristos. Ei nu au crezut cu ușurință în Înviere, dimpotrivă s-au îndoit, reprezentîndu-i astfel pe toți oamenii slabi în credință din toate timpurile, umanitatea în general. Ucenicii nu au crezut nici atunci cînd au fost anunțați de Sfînta Maria Magdalena, prima după Născătoarea de Dumnezeu, conform Sfintei Tradiții, care L-a văzut pe Domnul Înviat, ci au avut o atitudine șovăielnică, de neîncredere: Și ei auzind că este viu și că a fost văzut de ea, nu au crezut (Marcu 16,11).
Ucenicii Mîntuitorului, nu au crezut nici atunci cînd Domnul Înviat S-a arătat celor doi discipoli, în drum spre Emaus, fiind apoi anunțați de aceștia (Marcu 16, 12-13).
Pentru a-și convinge ucenicii șovăielnici în credință, Domnul le dă dovada cea mai evidentă, reală și sigură a Învierii Sale. Avenit în mijlocul lor și le-a arătat mîinile și picioarele Sale și a mîncat cu ei. Sfîntul Evanghelist Luca descrie aceste evenimente astfel: În timp ce ei vorbeau despre cele întîmplate, El Însuși S-a arătat în mijlocul lor și le-a zis: « Pace Vouă!». Iar ei înfricoșîndu-se și înspăimîntîndu-se credeau că văd duh. Și Iisus le-a zis: De ce sunteți tulburați și de ce se ridică astfel de gînduri în inima voastră? Vedeți mîinile și picioare Mele, că Eu Însumi sînt, pipăiți-Mă și vedeți că duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am. Și zicînd acestea le-a arătat mîinile și picioarele Sale. Iar ei încă necrezînd de bucurie și minunîndu-se, El le-a zis: Aveți aici ceva de mîncare? Iar ei i-au dat o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere. Și luînd, a mîncat înaintea lor“ (Luca 24, 36-43).
Exemplul Sfîntului Apostol Toma reprezintă culmea «puținei credințe» a Apostolilor în ceea ce privește realitatea și veridicitatea Învierii lui Hristos. Atunci cînd ceilalți Apostoli, cărora li S-a arătat Hristos cel Înviat, au povestit lui Toma că au văzut pe Domnul, acesta le-a răspuns cu scepticism: Dacă nu voi vedea în mîinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mîna mea în coasta Lui, nu voi crede (Ioan 20,25).
Mîntuitorul a vrut să-i împlinească dorința și Sfîntul Evanghelist ne spune: Și după opt zile ucenicii Lui erau iarăși înăuntru și Toma era împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijlocul lor și a zis: «Pace Vouă!». Apoi a zis lui Toma: «Adu degetul tău încoace și vezi mîinile Mele și adu mîna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios». Convins fiind de această realitate atît de evidentă și de netăgăduit, Toma a răspuns: Domnul meu și Dumnezeul meu. (Ioan 20, 26-28).

Iubiți fii duhovnicești
Învierea Domnului Iisus Hristos este temelia pe care Sfinții Apostoli și-au zidit credința și predica lor. Toate faptele lor izvorăsc din această lucrare dumnezeiască a Mîntuitorului Hristos.
Sfîntul Ioan Gură de Aur, vorbind despre cartea Faptele Apostolilor, spune că această carte conține dovada Învierii Domnului! Pentru că, fiind martori ai Învierii și făcînd această minune cunoscută lumii, Sfinții Apostoli mărturisesc și demonstrează că Iisus este Dumnezeu și Domn, Răscumpărător și Mîntuitor. Prin cuvintele pe care ei le rostesc și prin minunile pe care le săvîrșesc în numele lui Hristos Cel înviat, ei mărturisesc constant, arată și dovedesc că Domnul Înviat este Cel care vorbește și lucrează prin ei, prin puterea Sa dătătoare de viață și făcătoare de minuni.
Întreaga misiune a Sfinților Apostoli se rezumă la mărturia Învierii Domnului Hristos. A fi Apostol înseamnă a mărurisi Învierea lui Hristos. (Fapte 1, 22; 21,31; 3,15; 4, 10-33; 5, 30-32; 10, 39-41; 13, 31; 17,31; 25,19; 26,23).
Dar chiar potrivnicii lui Hristos au mărturisit involuntar despre adevărul Învierii, plătind gărzile să răspîndească vestea potrivit căreia «Ucenicii au furat trupul lui Hristos în timp ce ei dormeau» (Matei 28, 11-15). Chiar Saul, zelosul ucenic al învățătorilor de lege și dușman înfocat al lui Hristos Cel Înviat, aduce și el mărturie despre Înviere. Nimic nu a putut atinge inima zelosului Saul, nici învățătura pe care a auzit-o de la ucenicii lui Hristos, nici minunile pe care ei le săvîrșeau în numele Lui. Doar experiența vederii Domnului Înviat a putut converti pe cel mai mare dușman al lui Hristos, în cel mai mare dintre Apostoli (Fapte 9,1-22). Pe această vedere și experiență personală a Domnului Înviat, Sfîntul Apostol Pavel își va clădi întreaga sa propovăduire misionară.
Aceasta este vestirea lui Hristos Înviat, veșnic viu și dătător de viață, minunat.
Învierea lui Hristos este și un eveniment cosmic, vizibil și evident pentru puterile cerești, fiindcă Îngerii sînt și ei sînt martori ai Învierii (Matei 28, 2-7; Marcu 16, 5-7; Luca 24, 4-7,23).

Dreptmăritori creștini
Prin importanța sa, Învierea Mîntuitorului Hristos este piatra de temelie a creștinismului.
A respinge Învierea lui Hristos înseamnă a-L respinge pe Hristos Însuși. Fără certitudinea Învierii lui Hristos, credința în Hristos ca Mîntuitor nu ar fi posibilă. De aceea, Apostolul spune cu înțelepciune: Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică este credința voastră (1 Cor. 15, 14-17).
Învierea Mîntuitorului Iisus Hristos este izvorul principal din care izvorăște lumina dumnezeiască ce luminează sufletele și trupurile noastre, ajutîndu-ne în descoperirea adevărului dumnezeiesc. Pentru a transmite și împărtăși acest adevăr, Mîntuitorul Iisus Hristos a ales dintre oamenii din vremea Sa pe cei care au fost martorii Învierii Sale din morți. Acestora le-a descoperit adevărurile veșnice și mîntuitoare ale Evangheliei Sale, ca ei, la rîndul lor, să le urmeze, să le trăiască în viața lor și să le transmită altora.
Astfel s-au format norul de martori ai Învierii Sale, cei care au ascultat cuvintele Sale, au văzut faptele Sale minunate, au trăit experiența morții Sale pe cruce și L-au văzut viu după Înviere. După ce au primit puterea Duhului Sfînt îmbrăcați fiind cu putere de sus, au început să vorbească public despre Mîntuitorul Hristos Cel Înviat. Astfel, Sfinții Apostoli, primii martori ai Învierii Sale din morți, au adus la credință și au întărit în această credință primele generații de creștini, care au fost și primii mărturisitori ai credinței în Învierea lui Hristos și a lor totodată.
Din acest motiv este important pentru noi cei de azi să ne întrebăm și să reflectăm asupra condiției noastre de creștini: ce înseamnă astăzi să te numești și să te făgăduiești creștin?
A fi creștin ortodox înseamnă să fim legați de Mîntuitorul Iisus Hristos prin aceeași credință neschimbată, prin care Sfinții Apostoli și primii ucenici ai Mîntuitorului L-au urmat și L-au mărturisit. A fi creștin astăzi, în același fel ca și în timpul Sfinților Apostoli, înseamnă să credem în mărturia lor, fiindcă ei sînt garanții adevărului descoperit de Dumnezeu, prin Fiul Său, ei avînd privilegiul unic de a fi martori oculari ai Domnului Înviat. Înseamnă să credem cu aceeași credință care s-a născut în ei, încredințați fiind de faptele și învățăturile Mîntuitorului, întărite de patimile, moartea și Învierea Sa.
Și noi, cei de astăzi, aparținem unei generații creștine de măturisitori ai lui Hristos și, de aceea, trebuie să-L rugăm pe Mîntuitorul Iisus Hristos Înviat, asemenea celor doi ucenici pe drumul spre Emaus: Doamne Iisuse, ajută-ne să înțelegem Sfintele Scripturi, pentru ca să ardă inimile în piepturile noastre cînd ne vorbești (Luca 24, 32). Inima arde în pieptul nostru numai atunci cînd credința noastră este vie prin iubire și nu este un calcul rațional, rece al minții. Credința noastră este vie numai atunci cînd exprimă prin faptele noastre adevărul descoperit de Dumnezeu ca adevăr interior al omului.
Și noi, cei de astăzi, deși nu am fost martori oculari ai faptelor și învățăturilor Mîntuitorului, ai morții și Învierii Lui, am moștenit de la Sfinții Apostoli mărturia lor.
A fi creștin astăzi, înseamnă a fi martor și mărturisitor al lui Hristos Cel Înviat, prin experiența de credință personală, prin dobîndirea virtuților veșnice ale lui Hristos dreptatea, înțelepciunea, adevărul, viața, tăria de caracter, fermitatea, înstrăinarea de rău. Dacă avem părtășie cu numele lui Hristos, numindu-ne creștini, urmează în chip firesc să ne facem și noi părtași la toate aceste însușiri ale Lui și să le trăim în viața noastră.
Afi creștin înseamnă să ne străduim să ajungem la asemănarea cu Dumnezeu, să urmăm firea dumnezeiască, pentru că, o dată cu primirea botezului am devenit părtași dumnezeieștii firi (II Petru 1,4), adică am dobîndit înfierea din partea lui Dumnezeu și calitatea de fii adoptivi ai Săi prin har.
La asemănarea cu Dumnezeu se ajunge printr-un efort continuu de zi cu zi, curățindu-ne de orice întinare a păcatului, de orice răutare, atît cu fapta și cuvîntul, dar și cu gîndul. Înstrăinarea de rău se realizează printr-un efort al cugetului nostru, prin trăirea unei vieți cerești încă de aici de pe pămînt, nevoindu-ne mereu întru Domnul, după cum ne învață Sfînta Scriptură fiți desăvîrșiti, precum și Tatăl vostru Cel din ceruri desăvîrșit este (Matei 5, 48).
Apelativul de creștin este numele cel frumos (Iacov 2,7), pe care l-am primit în momentul botezului, cînd am fost unși cu pecetea Duhului Sfînt.
Această calitate ne cheamă la o viață nouă, deosebită de a celor care nu-L cunosc pe Dumnezeu și care se condamnă de bunăvoie la o existență golită de sensul dumnezeiesc, adică subjugată de patimi.

Iubiții mei fii duhovnicești
La această sărbătoare a sărbătorilor vă pun la inimă aceste gînduri și îndemnuri de părinte duhovnicesc pentru o viață vrednică de darul dumnezeiesc al Învierii și nemuririi noastre
în Hristos Cel «viu în vecii vecilor» (Apoc. 1, 18) și vă urez să petreceți în pace și binecuvîntare cerească acest praznic al praznicelor, această bucurie a bucuriilor, spunîndu-vă prin cuvintele Sfîntului Apostol Pavel că nu încetez a mulțumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele, ca Dumnezeul Domnului nostru
Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înțelepciunii și al descoperirii spre deplina lui cunoaștere (Efes. 1, 16-17).

Al vostru părinte duhovnicesc iubitor
și pururea către Mîntuitorul Iisus Hristor rugător,
EPISCOPUL SLOBOZIEI ȘI CĂLĂRAȘILOR

www.sf-esc.ro