Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Pastorală la Învierea Domnului

† VINCENțIU Prin Harul lui Dumnezeu Episcop al Sloboziei și Călărașilor

Pastorală la Învierea Domnului

Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar din parte-mi, arhierești binecuvîntări!

Așadar, dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde se află Hristos, șezînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Coloseni 3,1)

Iubiți fii duhovnicești, Hristos a Înviat!
Mîntuitorul Iisus Hristos, vorbindu-le ucenicilor despre Înviere, leagă această minune de o bucurie nouă, pe care oamenii nu o mai cunoscuseră, o bucurie pe care nimic nu o poate împuțina sau lua de la cei care vor crede în realitatea Învierii. Mîntuitorul binevestește darul unei bucurii cerești, străină de nestatornică bucurie, amestecată de cele mai multe ori cu tristețea acestei lumi. Și această bucurie ne este dăruită de minunea Învierii Mîntuitorului Hristos, minune ce stă la temelia credinței noastre. Prin această minune, Dumnezeu Însuși ne-a dat mărturia supremă despre dumnezeirea lui Iisus din Nazaret ca Fiu al Său. Această mărturie supremă a Dumnezeului Celui Viu a confirmat, prin Învierea Fiului Său, adevărul Evangheliei pe care Iisus din Nazaret l-a propovăduit. A confirmat adevărul despre toate faptele Sale minunate, despre toate învățăturile Sale dumnezeiești și despre misiunea Sa în lume.
Învierea Mîntuitorului Hristos din morți ne-a dat dovada puterii Sale mesianice, ne-a dat dovadă că El, Iisus din Nazaret, este Hristosul, Mesia cel făgăduit de Dumnezeu prin profeții Săi și așteptat de veacuri de poporul ales. Învierea Sa din morți ne-a arătat că El este într-adevăr trimisul lui Dumnezeu și că învățătura Sa este dumnezeiască.
Credința noastră creștină, creștinismul ca realitate istorică, își are temelia în Învierea Mîntuitorului Iisus Hristos, în viața veșnică a Persoanei Sale divino-umane. Întreaga istorie a creștinismului, de-a lungul a două milenii, cu minunile sale nesfîrșite, mărturisește despre Înviere. Pentru că, dacă este un eveniment la care am putea reduce întreaga activitate mîntuitoare și viața Domnului Iisus Hristos, a Sfinților Apostoli și în general a creștinismului în întregime, acesta este chiar Învierea lui Hristos Mîntuitorul. La fel, dacă este un adevăr la care am putea reduce toate adevărurile evanghelice, acest adevăr este Învierea lui Hristos. Mai mult decît atît, dacă este o realitate la care am
reduce realitățile Sfintei Scripturi, aceasta este realitatea Învierii Mîntuitorului. Dacă este o minune la care am putea reduce toate minunile, aceasta este minunea Învierii lui Hristos. Toate adevărurile despre Iisus Hristos și toate minunile Sale își găsesc desăvîrșirea în realitatea Învierii lui Hristos.

Dreptmăritori creștini
Fără minunea Învierii, totul ar fi o plăsmuire. Fără Învierea Mîntuitorului Iisus Hristos, ar fi imposibil de explicat misiunea și jertfa Sfinților Apostoli, jertfa mucenicilor, viața de sfințenie și jertfă a sfinților, credința celor care cred și se jertfesc, dragostea celor ce iubesc, nădejdea celor ce nădăjduiesc, înfrînarea celor ce postesc, rugăciunea celor ce se roagă sau orice altă faptă creștinească.
Dacă Mîntuitorul Hristos nu ar fi Înviat, dacă nu le-ar fi dat ucenicilor puterea Sa cea dătătoare de viață și înțelepciunea Sa, cine ar fi putut aduna ucenicii speriați și împrăștiați, cine le-ar fi putut da curajul, forța și înțelepciunea necesare pentru a mărturisi fără teamă, cu putere și înțelepciune pe Domnul Hristos Înviat și a merge cu bucurie să-și dea viața pentru El? Și, dacă Mîntuitorul Hristos Înviat nu le-ar fi dat puterea și înțelepciunea dumnezeiască, cum ar fi putut arăta ei lumii întregi focul credinței, ei care erau oameni simpli, săraci, neînvățați?
Dacă credința creștină n-ar fi credința în Hristos Cel Înviat, deci veșnic vie și dătătoare de viață, cine ar fi putut convinge pe martiri să accepte chinurile și moartea, pe sfinți să meargă pe calea cea strîmtă, pe monahi să se nevoiască și pe orice creștin să săvîrșească faptele creștinești? Pe scurt, iubiți frați și surori în Domnul, Învierea lui Hristos este piatra de temelie a credinței noastre, pentru că Învierea este un fapt istoric evident, este o realitate istorică clară. Această realitate a fost obiectul unor mărturii convingătoare încă din primele clipe. Ucenicii Mîntuitorului au fost martori ai faptelor lui Hristos pînă la moartea pe cruce și tot ei sunt și martorii faptelor Sale după Înviere. Ei au fost primii care L-au văzut pe Hristos cel Înviat, căci Acesta, imediat după Înviere, S-a arătat lor timp de 40 de zile, vorbindu-le despre Împărăția Cerurilor (Fapte 1,3 și 13,31).
Unele dintre aceste arătări ale Mîntuitorului Înviat sînt descrise chiar de martorii oculari, cum ar fi arătarea Mîntuitorului înaintea Sfintei Maria Magdalena, înaintea femeilor mironosițe, lui Simon Petru, celor doi ucenici în drum spre Emaus, tuturor Apostolilor în afară de Toma, tuturor Apostolilor împreună cu Toma, unor Apostoli pe Marea Tiberiadei, Apostolilor în Galileea, unor frați, Apostolului Iacob și mai apoi tuturor Apostolilor în Ziua Înălțării.
Adevărul și realitatea Învierii lui Hristos sînt atestate de martorii oculari, care sînt ucenicii lui Hristos. Ei nu au crezut cu ușurință în Înviere, dimpotrivă s-au îndoit, reprezentîndu-i astfel pe toți oamenii slabi în credință din toate timpurile, umanitatea în general. Ucenicii nu au crezut nici atunci cînd au fost anunțați de Sfînta Maria Magdalena, prima după Născătoarea de Dumnezeu, conform Sfintei Tradiții, care L-a văzut pe Domnul Înviat, ci au avut o atitudine șovăielnică, de neîncredere: Și ei auzind că este viu și că a fost văzut de ea, nu au crezut (Marcu 16,11).
Ucenicii Mîntuitorului, nu au crezut nici atunci cînd Domnul Înviat S-a arătat celor doi discipoli, în drum spre Emaus, fiind apoi anunțați de aceștia (Marcu 16, 12-13).
Pentru a-și convinge ucenicii șovăielnici în credință, Domnul le dă dovada cea mai evidentă, reală și sigură a Învierii Sale. Avenit în mijlocul lor și le-a arătat mîinile și picioarele Sale și a mîncat cu ei. Sfîntul Evanghelist Luca descrie aceste evenimente astfel: În timp ce ei vorbeau despre cele întîmplate, El Însuși S-a arătat în mijlocul lor și le-a zis: « Pace Vouă!». Iar ei înfricoșîndu-se și înspăimîntîndu-se credeau că văd duh. Și Iisus le-a zis: De ce sunteți tulburați și de ce se ridică astfel de gînduri în inima voastră? Vedeți mîinile și picioare Mele, că Eu Însumi sînt, pipăiți-Mă și vedeți că duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am. Și zicînd acestea le-a arătat mîinile și picioarele Sale. Iar ei încă necrezînd de bucurie și minunîndu-se, El le-a zis: Aveți aici ceva de mîncare? Iar ei i-au dat o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere. Și luînd, a mîncat înaintea lor“ (Luca 24, 36-43).
Exemplul Sfîntului Apostol Toma reprezintă culmea «puținei credințe» a Apostolilor în ceea ce privește realitatea și veridicitatea Învierii lui Hristos. Atunci cînd ceilalți Apostoli, cărora li S-a arătat Hristos cel Înviat, au povestit lui Toma că au văzut pe Domnul, acesta le-a răspuns cu scepticism: Dacă nu voi vedea în mîinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mîna mea în coasta Lui, nu voi crede (Ioan 20,25).
Mîntuitorul a vrut să-i împlinească dorința și Sfîntul Evanghelist ne spune: Și după opt zile ucenicii Lui erau iarăși înăuntru și Toma era împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijlocul lor și a zis: «Pace Vouă!». Apoi a zis lui Toma: «Adu degetul tău încoace și vezi mîinile Mele și adu mîna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios». Convins fiind de această realitate atît de evidentă și de netăgăduit, Toma a răspuns: Domnul meu și Dumnezeul meu. (Ioan 20, 26-28).

Iubiți fii duhovnicești
Învierea Domnului Iisus Hristos este temelia pe care Sfinții Apostoli și-au zidit credința și predica lor. Toate faptele lor izvorăsc din această lucrare dumnezeiască a Mîntuitorului Hristos.
Sfîntul Ioan Gură de Aur, vorbind despre cartea Faptele Apostolilor, spune că această carte conține dovada Învierii Domnului! Pentru că, fiind martori ai Învierii și făcînd această minune cunoscută lumii, Sfinții Apostoli mărturisesc și demonstrează că Iisus este Dumnezeu și Domn, Răscumpărător și Mîntuitor. Prin cuvintele pe care ei le rostesc și prin minunile pe care le săvîrșesc în numele lui Hristos Cel înviat, ei mărturisesc constant, arată și dovedesc că Domnul Înviat este Cel care vorbește și lucrează prin ei, prin puterea Sa dătătoare de viață și făcătoare de minuni.
Întreaga misiune a Sfinților Apostoli se rezumă la mărturia Învierii Domnului Hristos. A fi Apostol înseamnă a mărurisi Învierea lui Hristos. (Fapte 1, 22; 21,31; 3,15; 4, 10-33; 5, 30-32; 10, 39-41; 13, 31; 17,31; 25,19; 26,23).
Dar chiar potrivnicii lui Hristos au mărturisit involuntar despre adevărul Învierii, plătind gărzile să răspîndească vestea potrivit căreia «Ucenicii au furat trupul lui Hristos în timp ce ei dormeau» (Matei 28, 11-15). Chiar Saul, zelosul ucenic al învățătorilor de lege și dușman înfocat al lui Hristos Cel Înviat, aduce și el mărturie despre Înviere. Nimic nu a putut atinge inima zelosului Saul, nici învățătura pe care a auzit-o de la ucenicii lui Hristos, nici minunile pe care ei le săvîrșeau în numele Lui. Doar experiența vederii Domnului Înviat a putut converti pe cel mai mare dușman al lui Hristos, în cel mai mare dintre Apostoli (Fapte 9,1-22). Pe această vedere și experiență personală a Domnului Înviat, Sfîntul Apostol Pavel își va clădi întreaga sa propovăduire misionară.
Aceasta este vestirea lui Hristos Înviat, veșnic viu și dătător de viață, minunat.
Învierea lui Hristos este și un eveniment cosmic, vizibil și evident pentru puterile cerești, fiindcă Îngerii sînt și ei sînt martori ai Învierii (Matei 28, 2-7; Marcu 16, 5-7; Luca 24, 4-7,23).

Dreptmăritori creștini
Prin importanța sa, Învierea Mîntuitorului Hristos este piatra de temelie a creștinismului.
A respinge Învierea lui Hristos înseamnă a-L respinge pe Hristos Însuși. Fără certitudinea Învierii lui Hristos, credința în Hristos ca Mîntuitor nu ar fi posibilă. De aceea, Apostolul spune cu înțelepciune: Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică este credința voastră (1 Cor. 15, 14-17).
Învierea Mîntuitorului Iisus Hristos este izvorul principal din care izvorăște lumina dumnezeiască ce luminează sufletele și trupurile noastre, ajutîndu-ne în descoperirea adevărului dumnezeiesc. Pentru a transmite și împărtăși acest adevăr, Mîntuitorul Iisus Hristos a ales dintre oamenii din vremea Sa pe cei care au fost martorii Învierii Sale din morți. Acestora le-a descoperit adevărurile veșnice și mîntuitoare ale Evangheliei Sale, ca ei, la rîndul lor, să le urmeze, să le trăiască în viața lor și să le transmită altora.
Astfel s-au format norul de martori ai Învierii Sale, cei care au ascultat cuvintele Sale, au văzut faptele Sale minunate, au trăit experiența morții Sale pe cruce și L-au văzut viu după Înviere. După ce au primit puterea Duhului Sfînt îmbrăcați fiind cu putere de sus, au început să vorbească public despre Mîntuitorul Hristos Cel Înviat. Astfel, Sfinții Apostoli, primii martori ai Învierii Sale din morți, au adus la credință și au întărit în această credință primele generații de creștini, care au fost și primii mărturisitori ai credinței în Învierea lui Hristos și a lor totodată.
Din acest motiv este important pentru noi cei de azi să ne întrebăm și să reflectăm asupra condiției noastre de creștini: ce înseamnă astăzi să te numești și să te făgăduiești creștin?
A fi creștin ortodox înseamnă să fim legați de Mîntuitorul Iisus Hristos prin aceeași credință neschimbată, prin care Sfinții Apostoli și primii ucenici ai Mîntuitorului L-au urmat și L-au mărturisit. A fi creștin astăzi, în același fel ca și în timpul Sfinților Apostoli, înseamnă să credem în mărturia lor, fiindcă ei sînt garanții adevărului descoperit de Dumnezeu, prin Fiul Său, ei avînd privilegiul unic de a fi martori oculari ai Domnului Înviat. Înseamnă să credem cu aceeași credință care s-a născut în ei, încredințați fiind de faptele și învățăturile Mîntuitorului, întărite de patimile, moartea și Învierea Sa.
Și noi, cei de astăzi, aparținem unei generații creștine de măturisitori ai lui Hristos și, de aceea, trebuie să-L rugăm pe Mîntuitorul Iisus Hristos Înviat, asemenea celor doi ucenici pe drumul spre Emaus: Doamne Iisuse, ajută-ne să înțelegem Sfintele Scripturi, pentru ca să ardă inimile în piepturile noastre cînd ne vorbești (Luca 24, 32). Inima arde în pieptul nostru numai atunci cînd credința noastră este vie prin iubire și nu este un calcul rațional, rece al minții. Credința noastră este vie numai atunci cînd exprimă prin faptele noastre adevărul descoperit de Dumnezeu ca adevăr interior al omului.
Și noi, cei de astăzi, deși nu am fost martori oculari ai faptelor și învățăturilor Mîntuitorului, ai morții și Învierii Lui, am moștenit de la Sfinții Apostoli mărturia lor.
A fi creștin astăzi, înseamnă a fi martor și mărturisitor al lui Hristos Cel Înviat, prin experiența de credință personală, prin dobîndirea virtuților veșnice ale lui Hristos dreptatea, înțelepciunea, adevărul, viața, tăria de caracter, fermitatea, înstrăinarea de rău. Dacă avem părtășie cu numele lui Hristos, numindu-ne creștini, urmează în chip firesc să ne facem și noi părtași la toate aceste însușiri ale Lui și să le trăim în viața noastră.
Afi creștin înseamnă să ne străduim să ajungem la asemănarea cu Dumnezeu, să urmăm firea dumnezeiască, pentru că, o dată cu primirea botezului am devenit părtași dumnezeieștii firi (II Petru 1,4), adică am dobîndit înfierea din partea lui Dumnezeu și calitatea de fii adoptivi ai Săi prin har.
La asemănarea cu Dumnezeu se ajunge printr-un efort continuu de zi cu zi, curățindu-ne de orice întinare a păcatului, de orice răutare, atît cu fapta și cuvîntul, dar și cu gîndul. Înstrăinarea de rău se realizează printr-un efort al cugetului nostru, prin trăirea unei vieți cerești încă de aici de pe pămînt, nevoindu-ne mereu întru Domnul, după cum ne învață Sfînta Scriptură fiți desăvîrșiti, precum și Tatăl vostru Cel din ceruri desăvîrșit este (Matei 5, 48).
Apelativul de creștin este numele cel frumos (Iacov 2,7), pe care l-am primit în momentul botezului, cînd am fost unși cu pecetea Duhului Sfînt.
Această calitate ne cheamă la o viață nouă, deosebită de a celor care nu-L cunosc pe Dumnezeu și care se condamnă de bunăvoie la o existență golită de sensul dumnezeiesc, adică subjugată de patimi.

Iubiții mei fii duhovnicești
La această sărbătoare a sărbătorilor vă pun la inimă aceste gînduri și îndemnuri de părinte duhovnicesc pentru o viață vrednică de darul dumnezeiesc al Învierii și nemuririi noastre
în Hristos Cel «viu în vecii vecilor» (Apoc. 1, 18) și vă urez să petreceți în pace și binecuvîntare cerească acest praznic al praznicelor, această bucurie a bucuriilor, spunîndu-vă prin cuvintele Sfîntului Apostol Pavel că nu încetez a mulțumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele, ca Dumnezeul Domnului nostru
Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înțelepciunii și al descoperirii spre deplina lui cunoaștere (Efes. 1, 16-17).

Al vostru părinte duhovnicesc iubitor
și pururea către Mîntuitorul Iisus Hristor rugător,
EPISCOPUL SLOBOZIEI ȘI CĂLĂRAȘILOR


www.sf-esc.ro

3 Aprilie 2010, 15:12 (36928 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
349 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Infractori reținuți

În cursul zilei de marți, 27 octombrie 2009, polițiștii ialomițeni au reținut două persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, pe numele lui Dumitru ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 14:20
(11213 vizualizări - 2 comentarii)


Beat la volan

În noaptea de 25 spre 26 octombrie 2009, în jurul orelor 02,30, pe raza orașului Căzănești a fost oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe direcția Urziceni-Slobozia. Avînd un mers sinuos, a ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:55
(12299 vizualizări - 1 comentariu)


A furat o mașină

Duminică, 25 octombrie a.c., polițiștii din Movila au fost sesizați de către un bărbat din localitate asupra faptului că, în cursul nopții, persoane necunoscute i-au sustras din fața locuinței sale o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:25
(10960 vizualizări - 1 comentariu)


Orașul de Floci, deschis pentru public

Joi, 29 octombrie, Consiliul Județean Ialomița inaugurează site-ul muzeal Orașul de Floci-Giurgeni. Manifestările vor debuta la orele 10,30, iar la eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 09:00
(13720 vizualizări - 2 comentarii)


Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Național de Terapii Complementare și Alternative s-a desfășurat în intervalul 24-25 octombrie 2009, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea». Tema acestui simpozion ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 08:00
(14261 vizualizări - 3 comentarii)


Tăriceanu la Kogălniceanu, Antonescu la Urziceni

La aproape o săptămînă de la debutul oficial al campaniei electorale, PNL Ialomița iese pentru prima oară în public. Marți, 27 octombrie 2009, Călin Popescu Tăriceanu, ex-premierul României, a fost invitat ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 07:00
(11654 vizualizări - 2 comentarii)


Soluții pentru deșeurile menajere

Miercuri, 28 octombrie, la Căzănești, se va desfășura o dezbatere publică pe tema «Salubritatea în orașul Căzănești». Acțiunea are loc în cadrul unui proiect aministrativ mai larg, desfășurat sub sloganul ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2009, 17:48
(11984 vizualizări - 4 comentarii)


Record de credincioși la Sfântul Dimitrie

Record de credincioși la Sfîntul Dimitrie

Mii de slobozeni s-au călcat în picioare, duminică, 25 octombrie, la tîrnosirea celei mai noi biserici ridicate în Slobozia, cea purtînd hramul Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie. Încă de la primele ore ale ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2009, 17:01
(13722 vizualizări - 1 comentariu)


Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

«După ce a tergiversat o lungă perioadă reglementarea taxei de trecere peste podul Fetești-Cernavodă, ministrul Radu Berceanu a emis, în cele din urmă, Ordinul prin care stabilește tarifele de traversare ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2009, 07:00
(14598 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua Eroilor, la Slobozia

Reprezentanții Instituției Prefectului Ialomița au lansat cetățenilor invitația de a participa la manifestările organizate cu prilejul «Zilei Armatei». Astfel, duminică, 25 octombrie, la Monumentul Eroilor ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 13:00
(10890 vizualizări - 0 comentarii)


Apa «grea» a lui Ionașcu, verificată de Institutul de Sănătate Publică București

Apa din rețeaua subterană a orașului Slobozia se va afla, timp de trei săptămîni, sub lupa Institutului de Sănătate Publică București. Astfel, în perioada 26 octombrie-9 noiembrie, inspectorii ISP București ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 08:00
(10407 vizualizări - 2 comentarii)


8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

Marți, 20 octombrie, s-a desfășurat o nouă licitație pentru concesionarea unor terenuri agricole neproductive din zona Giurgeni-Vlădeni, aflate în proprietatea Consiliului Județean Ialomița. La licitație ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2009, 12:05
(14245 vizualizări - 1 comentariu)


Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Sursele noastre din cadrul Ministerului de Finanțe ne-au dezvăluit cum o altă firmă controlată de Paul Toma, respectiv TRB Group, ar fi beneficiat de o rambursare de TVA cel puțin egală cu cea încasată ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2009, 15:32
(13200 vizualizări - 0 comentarii)


Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Vineri, 16 octombrie, la primele ceasuri ale după-amiezii, pe o ploaie torențială, la Slobozia, vreo 30 de pensionari slobozeni au fost convocați să participe, cu mic cu mare, la o adunare de campanie condusă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2009, 17:46
(10397 vizualizări - 3 comentarii)


Berceanu bulversează Agricultura prin demiterea tuturor directorilor

La începutul săptămînii, Radu Berceanu, ministrul interimar al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis un ordin de demitere în bloc a tuturor șefilor deconcentratelor din teritoriu aflate ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:51
(10094 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Grădinița Junior a organizat astăzi, 15 octombrie, o acțiune pentru a marca Ziua «Mersului pe Jos». Peste o sută de prichindei cu pancarte care aminteau adulților de importanța păstrării mediului ambiant ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:50
(9595 vizualizări - 1 comentariu)


Pensionarii, în control alături de șefii descentralizatelor

Vă amintiți, firește, de pichetarea Prefecturilor din toată țara, organizată săptămîna trecută de pensionari. Ei bine, în Ialomița aceasta chiar a dat roade. Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectură ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 18:03
(10632 vizualizări - 0 comentarii)


Margareta Gheorghe, de la Finanțe Urziceni, așteaptă să preia frîiele Fiscului

Democrat-liberalii fac primii pași, timizi ce-i drept, spre schimbările din descentralizate, înlocuind directorii sociali democrați. Pentru început, să amintim metoda mai mult decît inventivă a directorilor ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 09:02
(15254 vizualizări - 1 comentariu)


Vâjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

Vîjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

La Finanțe buzduganul demiterilor a ajuns cu o zi mai devreme. Ieri, de dimineață, în timp ce Nicolae Vîjdea gîndea: «unde să mai mîncăm azi draga mea?», în mapa directorală venise țidula de demitere de ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:22
(15617 vizualizări - 4 comentarii)


Tandemul Pravăț-Pîrgă, la șefia Spitalului Județean

Joi, joi, 8 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, Cazacu Marinică, președintele PD-L Ialomița a anunțat care vor fi viitorii directori ai Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Astfel, în locul ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:18
(14603 vizualizări - 3 comentarii)


Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Patru tineri cu vîrste cuprinse între 20 și 28 ani, din comuna Dragalina, au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fure motorină din rezervorul unui autotren parcat într-un loc amenajat pe DN2 ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 14:01
(16522 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12503 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12573 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13652 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:51
(12876 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:13
(13107 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:09
(14412 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 10:46
(12782 vizualizări - 3 comentarii)


Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:58
(15442 vizualizări - 2 comentarii)


Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:56
(12272 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...