Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Andrășești: Scandal la Postul de Poliție

Trei bărbați din Căzănești au fost sancționați contravențional cu amenzi a căror valoare depășește 5000 de lei și sînt cercetați și penal. Asta după ce, pentru a-și scăpa prietenul de rigorile legii, au apelat numărul de urgență 112 sesizînd că polițistul care face verificările se află în stare de ebrietate și acționează abuziv.
Astfel, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 23.30, un agent din cadrul Postului de Poliție Andrășești, aflat în serviciul de patrulare pe raza comunei cu autoturismul din dotare, a observat prezența suspectă a unei autoutilitare. Așadar, a procedat la urmărirea și oprirea acesteia. Fiindu-i solicitate documentele personale și cele ale autovehiculului, șoferul vehiculului a refuzat să ofere datele solicitate pentru stabilirea identității și a precizat că nu posedă documente. Totodată, la cererea agentului de a-l însoți la Postul de Poliție în vederea stabilirii identității, conducătorul auto a refuzat. Avînd în vedere atitudinea recalcitrantă a acestuia și apreciind că se află sub influența băuturilor alcoolice, polițistul a solicitat sprijinul șefului Postului de Poliție.
Împreună, cei doi polițiști, au procedat la conducerea celui în cauză la sediul Poliției, ocazie cu care i-a fost stabilită și identitatea, în persoana uni tînăr, în vîrstă de 23 de ani, domiciliat în orașul Căzănești. Întrucît existau suspiciuni că tînărul se afla sub influența băuturilor alcoolice, polițiștii au solicitat testarea cu aparatul Drager de către un echipaj de poliție rutieră.
La scurt timp, la Postul de Poliție s-au prezentat trei persoane care, fără drept, au pătruns în sediul Poliției și au încercat să îi convingă pe cei doi agenți să renunțe la măsura sancționării prietenului lor. Totodată, cei trei l-au determinat pe tînăr să nu facă vreo declarație și l-au ajutat în încercarea de a fugi din sediul Poliției, cu scopul de a se sustrage controlului. Polițiștii au procedat la imobilizarea prin încătușare a tînărului care reușise, cu sprijinul prietenilor săi, să părăsească incinta Postului de Poliție, concomitent cu somarea verbală a celorlalte trei persoane, care deveniseră violente, de a părăsi perimetrul Poliției. La refuzul categoric al acestora, șeful Postului de Poliție a scos preventiv din toc pistolul din dotare și l-a îndreptat cu țeava în plan vertical, fără a-l arma și fără a executa vreun foc.
Acțiunea fermă a celor doi agenți de poliție i-a nemulțumit pe cei trei, astfel că unul dintre aceștia a sesizat, prin 112, faptul că polițistul, care s-ar afla în stare de ebrietate, îl amenință cu pistolul pe prietenul său, pe care l-a și încătușat în mod abuziv. Pentru verificarea aspectelor semnalate telefonic, la locul incidentului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia, constatînd că cei doi polițiști au acționat legal. De asemenea, aceștia au fost testați cu aparatul Drager, rezultatele fiind negative.
Cu aparatul Drager au fost testate și cele patru persoane implicate, șoferul autoutilitarei și alți trei bărbați domiciliați în orașul Căzănești. în vîrstă de 21, 24 și respectiv 38 de ani, rezultatele fiind pozitive în cazul conducătorului auto (0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat) și persoanei care a efectuat apelul la 112 (0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat), ambii fiind conduși la Spitalul de Urgență Slobozia unde le-au fost recoltate probe biologice de sînge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cele trei persoane sosite ulterior la locul incidentului au fost sancționate contravențional, cu amenzi în valoare totală de 5360 de lei. Sancțiunile contravenționale aplicate au vizat pătrunderea, fără drept, în sediul Poliției și refuzul de a părăsi acest perimetru la cererea organelor de ordine. De asemenea, cel care a apelat 112 în mod abuziv a fost sancționat contravențional și pentru solicitarea intervenției la fața locului, fără motiv întemeiat.
Totodată, pentru împiedicarea polițiștilor în exercitarea și îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cei trei sînt cercetați și penal.

7 Mai 2010, 13:13 (32894 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Control «politic» la Școala Gimnazială din Andrășești
Andrășești: Și-a înjunghiat nora de supărare

Comentariile cititorilor:


cetatean:
(12 Mai 2026, 12:24)
Felicitari, politistilor! Asa da! Trebuie sa fim aparati de oamenii care nu muncesc legal, nu platesc asigurari de sanatate, dar au cele mai impunatoare case. Venit, de unde?
rodica:
(10 Mai 2010, 09:17)
Pai da! ca trebuie sa-si faca meseria.La cata coruptie si nenoriciti certati cu legea !!!!!
vasya:
(9 Mai 2010, 23:01)
Cand te gandesti ca o sa le i-a din salariu........
zodiac:
(8 Mai 2010, 07:23)
Felicitari domnilor politisti. Avem nevoie de cat mei multi oameni ca voi.Jigodiile se inmultesc pe zi ce trece.
lawman13:
(7 Mai 2010, 22:01)
Bravo lor astia DA POLITISTI. Cinste lor .Daca nu se actioneaza astfel toti betivi li se vor urca in cap.FELICITARI

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 17 Aug 2026
363 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: A furat un cojoc

Jandarmii din cadrul Grupei de Intervenție Fetești care executau duminică, 12 octombrie 2014, misiuni de asigurare a ordinii publice la «Tîrgul de toamnă» din localitate, au fost sesizați, în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2014, 13:10
(4691 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt cojoc


«Cabina actorilor», teatru la Slobozia

Miercuri , 22 octombrie 2014, de la orele 18,00, Casa Municipală de Cultură din Slobozia va fi gazda piesei de teatru «Cabina Actorilor». «Cabina actorilor» este povestea a patru actori care trebuie să ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2014, 11:50
(7772 vizualizări - 0 comentarii)


«Salonul Anual de Carte»: Lansări de volume marca Mihai Vișoiu

«Salonul Anual de Carte», eveniment derulat în cadrul Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» de la Slobozia, îi așteaptă săptămîna viitoare pe cititorii scriitorului ialomițean Mihai Vișoiu pentru a se ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2014, 17:05
(7293 vizualizări - 2 comentarii)


APIA Ialomița: Adeverințe pentru accesarea de credite de către crescătorii de bovine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii pentru ajutoarele naționale tranzitorii (ANT) în sectorul zootehnic, la specia bovine, că eliberează adeverințe pentru cei care ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2014, 13:15
(8179 vizualizări - 0 comentarii)


«Porți deschise» la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița

Săptămîna viitoare, mai exact marți, 13 octombrie 2014, oficialii Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița vor organiza «Ziua Porților Deschise». Prin acest eveniment ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2014, 11:40
(5369 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: O singură zi, două accidente

Într-o singură zi, pe raza localității ialomițene Lilieci s-au produs două accidente rutiere. În urma evenimentelor, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate de urgență la ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2014, 08:20
(6465 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Bărbulești: Prins la volan sub influența băuturilor alcoolice

Un tînăr, de 21 de ani, din Bărbulești s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat conducînd sub influența băuturilor alcoolice. O anchetă a fost deschisă în acest caz. Tînărul de 21 de ani a fost oprit ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2014, 07:15
(6978 vizualizări - 0 comentarii)


Susține pompierii ialomițeni într-un concurs internațional!

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» din Ialomița participă anul acesta la concursul internațional «Conrad Dietrich Magirus Award». Competiția își propune să ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2014, 14:20
(7188 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Boala limbii albastre se extinde

Oficialii Direcției Sanitară Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță faptul că, la acest moment, pe raza județului incidența cazurilor de «blutongue» a crescut. Astfel, în prezent există ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2014, 10:05
(5387 vizualizări - 0 comentarii)


Penitenciarul Slobozia: Acțiune de reintegrare socială a foștilor deținuți

Reprezentanții Penitenciarului Slobozia vor iniția la începutul săptămînii viitoare o acțiune ce vizează mijloacele prin care pot fi reintegrați în societate foștii deținuți. În cadrul manifestării se vor ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2014, 08:00
(7036 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Percheziții la suspecți de infracțiuni economice

Poilițiști din cadrul Direcției de Investigare a Fraudelor din cadrul IGPR au demarat 54 de percheziții domiciliare, avînd în vizor persoane bănuite de infracțiuni economice. Descinderile s-au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2014, 10:10
(7907 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

7 Octombrie 2014, 17:55


anunț angajare

Marți, 7 octombrie 2014
(orele 10,00-18,00) și
miercuri, 8 octombrie 2014
(orele 9,00-13,00)

SC TROTA România SRL Cluj
organizează interviuri în București,
Hotel IBIS Gara de Nord, Calea Griviței,
nr. 143, Sector 1, pentru a selecționa
tineri șoferi profesioniști
cu categoriile C+E
,
cu cel puțin 2 ani
de experiență demonstrabilă
pe camion articulat TIR
(cap tractor cu semiremorcă).
Se lucrează numai în echipaj,
pentru efectuarea de
transporturi frigorifice în
Comunitatea Europeană.
După fiecare 2 luni pe comunitate,
se dă o săptămînă de concediu,
firma asigurînd transportul
cu avionul, dus și întors.
Se asigură un minim între
salariul de bază și diurne,
care depinde de categoria
profesională și de vechimea
în firmă și care pornește
de la 1550 euro/lună.

Solicitanții selectați vor susține
o probă practică pentru a se valora
capacitatea profesională.
Informații la tel. 0740/295.418,
numai după trimiterea unui CV
și copii de pe documentele de mai jos,
la [email protected]
-Buletin
-Pașaport
-Permis de conducere
-Cartela tahograf
-Atestat de marfă
-Caziere judiciar și auto
-Caracterizare de la ultimul loc de muncă
A se abține toți cei ce nu întrunesc
condițiile mai sus arătate

7 Octombrie 2014, 07:40


Autospecială nouă pentru ISU Ialomița

Autospecială nouă pentru ISU Ialomița

Vineri, 3 octombrie 2014, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost dotat cu o autospecială de lucru cu apă și spumă de capacitate mare (9000 l). Achiziționarea ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2014, 17:15
(6633 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare antirabică

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță că, în perioada 6.10-16.10.2014, în județul Ialomița va începe campania de vaccinare orală a vulpilor prin distribuție aeriană ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2014, 10:10
(5957 vizualizări - 0 comentarii)


PREVENIREA, «armă» a polițiștilor ialomițeni

PREVENIREA, «armă» a polițiștilor ialomițeni

La începutul acestei săptămîni, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au lansat pentru al nouălea an consecutiv campania «Săptămîna Prevenirii Criminalității». La sediul instituției ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2014, 17:30
(6438 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a redeschis Salonul Anual de Carte

Miercuri, 1 octombrie 2014, Salonul Anual de Carte din Slobozia și-a redeschis porțile pentru a XXIII-a ediție. Evenimentul este organizat, ca în fiecare an, în incinta Galeriilor de Artă «Arcadia» din ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2014, 16:40
(7288 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Octombrie, luna curățeniei

Autoritățile locale din Slobozia militează pentru un oraș curat. Pentru a evidenția acest aspect au lansat campania civică «Octombrie-luna curățeniei la Slobozia». Municipalitatea speră ca susținătorii ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2014, 15:20
(5965 vizualizări - 2 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată! Anunțuri angajare la Secțiunea Publicitate online!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

30 Septembrie 2014, 18:25


Slobozia: Copil de 5 ani, lovit de mașină

Lăsat nesupravegheat de părinți, un copil de 5 ani a fost victima unui accident rutier petrecut pe raza municipiului Slobozia. Copilul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Din datele ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2014, 15:20
(6472 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ialomița: 52 mii de lei, valoarea amenzilor aplicate de polițiști

Acțiunile preventive desfășurate de polițiști i-au lăsat fără bani pe ialomițenii contravenienți. Cuantumul sancțiunilor aplicate se ridică la suma de 52 mii de lei. Oamenii legii au demarat acțiuni pe ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2014, 14:30
(5380 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Muniție neexplodată, descoperită la groapa de gunoi

Un element exploziv de artilerie, de calibru 120 mm, a fost descoperit la groapa de gunoi din cartierul Bora al Sloboziei. Muniția a fost ridicată de pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2014, 11:25
(6329 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Și-a găsit sfîrșitul pe șosea, lovită de trei mașini!

O femeie a murit în zona Urziceniului călcată de trei mașini. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și încearcă să descopere cauzele exacte ale accidentului, precum și identitatea victimei. Din primele ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2014, 10:45
(7315 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Fetești: La volan, fără drept de a conduce

Un tînăr, de 35 de ani, din București a fost depistat pe o șosea din Fetești în stare de ilegalitate. Bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat. În cauză, oamenii legii au întocmit un dosar penal, urmînd ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2014, 10:15
(7171 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: Urmărită de ghinion, salvată de pompieri

O bătrînă, de 68 de ani, din comuna Sfîntu Gheorghe, a fost la un pas de moarte. Femeia s-a dezechilibrat și a căzut într-o fîntînă, adîncă de 15 metri. A avut însă noroc pentru că a fost salvată la timp ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2014, 09:25
(7066 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Prins la volan în stare de ebrietate

Un bărbat, de 60 de ani, din București, a fost depistat conducînd în stare de ebrietate. El s-a ales cu dosar penal. După ce l-au testat cu aparatul Drager, polițiștii au constatat faptul că respectivul ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2014, 08:40
(7226 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Depunerea cererilor de subvenție pentru agricultură ecologică

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că, pînă în data de 28 noiembrie 2014 inclusiv, se pot depune cererile de solicitare a ajutorului specific acordat ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2014, 07:10
(9773 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Viteza prea mare le-a adus amenzi

Viteza excesivă sau lipsa centurii de siguranță în timpul mersului au fost principalele motive pentru care 139 de șoferi au fost sancționați de polițiști. Valoarea amenzilor s-a ridicat la suma de 77 mii ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2014, 06:45
(4337 vizualizări - 0 comentarii)


Licitație cu strigare pentru închirierea spațiilor comerciale de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slobozia anunță public faptul că vineri, 26 septembrie a.c., la orele 10,00, la sediul instituției se va organiza o licitație cu strigare privind închirierea ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2014, 10:10
(13450 vizualizări - 0 comentarii)


Patruzeci de Sfinte Liturghii la Catedrala din Urziceni

Din 29 septembrie 2014, la Catedrala din Urziceni se vor oficia 40 de Sfinte Liturghii în cinstea Sfîntului Nectarie vindecătorul de boli, spre slava lui Dumnezeu. Slujbele vor începe în fiecare zi, la ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2014, 11:40
(7862 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Duță Aurel în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...