Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Bătălia» pentru gradațiile de merit

«Bătălia» pentru gradațiile de merit

Sute de dascăli ialomițeni și-au depus dosarele pentru obținerea gradațiilor de merit. Comisiile de specialitate vor decide dacă activitatea didactică a profesorilor merită să fie răsplătită cu 25% creștere salarială în următorii 5 ani.
Două sute de ialomițeni, personal didactic de predare în școlile județului, aspiră anul acesta la obținerea unei gradații de merit. Pe lîngă profesori, alte 31 de dosare au fost depuse de personalul didactic auxiliar din unitățile de învățămînt. «Gradațiile de merit se acordă în procent de 16% din personalul școlar, iar la nivelul județului Ialomița, procentul se traduce în 107 gradații» a precizat Otilia Dumitru, inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean. Evaluarea dosarelor s-a realizat la nivelul Inspectoratului Școlar conform metodologiei de acordare a gradațiilor de merit în învățămîntul preuniversitar. Dosarele au fost analizate de Comisiile consultative pentru fiecare specialitate și ulterior, în perioada 26 aprilie-7 mai, de Comisia de coordonare din care fac parte inspectori de specialitate. «Între punctajele comisiilor consultative și ale comisiilor de coordonare nu au fost diferențe de punctaje sau dacă au existat au fost nesemnificative. Din acest motiv, considerăm că în eventualitatea în care vor exista contestații nu pot să apară diferențe mari de punctaj deoarece au fost făcute obiectiv pe baza documentelor existente la dosare» a precizat Otilia Dumitru. Punctajul minim pentru care dascălul poate obține gradație de merit este de 50 puncte. Gradațiile de merit se acordă personalului școlar care a obținut rezultate deosebite altele decît cele prevăzute de fișa postului.

11 Mai 2010, 12:00 (70842 vizualizări - 28 comentarii)

Comentariile cititorilor:


nedumerit:
(4 Martie 2014, 23:36)
PENTRU 2014  ISJ IALOMITA a anuntat ca nu se dau gradatii merit  nu si motivul...
Vasile:
(27 Mai 2013, 16:33)
Cine merge la meditații la profesorii de la clasă, are note mari. Adică își plătesc notele. Meditatorii au ceva premii pe la olimpiade, pe furate! Cui dați gradațiile? Sunt bani dați fără muncă!!
Marian:
(27 Mai 2013, 14:14)
Gradația așa -zisă " de merit" e o metodă de recompensare, nicidecum spre încurajarea calității învățământului! Se recompensează, de prea multe ori, incompetenții! Modificați procedura, criteriile...patru ani înainte, vrei Gradație, primești inspecții, preinsp, ca la grade! Verificare serioasă, nu pe hârtii nerelevante ( excepție, olimpiadele!).
Adriana:
(22 Mai 2013, 15:55)
Anulați cam des și fără motiv comentarii. Sunt realități ale școlii de azi. De ce să nu se citească? Vreți probe? Sunt, dar e mai comod să nu vă complicați! Aveți și voi oamenii voștri care vă comandă!
Paula:
(21 Mai 2013, 10:41)
Cățeii "Gradațior" au primit deja Gradația de merit! Urmează cățelușele de companie! Au învățat și limbi stăine: nechează!
Sanda:
(20 Mai 2013, 14:58)
Soț de profesoară, vei face mămăliga și vei alăpta și copiii! Nevastă-ta e profesoară! Mândrește-te și ciocu mic, se va da Gradație și pentru animalele de companie ale profesorilor care dau pe dinafară, de buni și responsabili ce sunt! Zi merci că nu te bagă și pe tine "la dosar"....
sotz de dascal:
(19 Mai 2013, 21:30)
am ajuns sa o intreb pe sotia mea..... daca ia scrie la calculator cu orele in fiecare zi (si eu fac treburile ei prin bucatarie)........daca eu  o insotesc in activitatile pe care le desfasoara cu elevii.......fac pe fotograful........pe gardianu` de serviciu.....repar perdele la clasa ....repar banci........usa clasei.........duc prjituri sucuri s.a. cand vine in inspectie tovarasa...pardon...doamna inspectoare......(cand vine in inspectie domnul inspector..scap mai usor....un spitz o atentie o maslina....)...cate puncte castiga .....CU  DRAG..........TOMA ALIMOS....STITI VOI........HAIDUC DIN TARA DE JOS........DAR NU SCLAV...
Profesor:
(19 Mai 2013, 11:07)
Sunt La CNMV profesoare care vor gradații! Au " documente"?! Atât. În rest, nimic din ce ar rezulta Gradația! Luați-le salariul și dați-le Gradața! Fișa postului, pregătirea în specialitate, rușine pentru liceu! Dați-le doar Gradația! Dosar plin cu adeverințe și diplome....și metodistă, Lepădătescu M. și etc.
Felicia:
(18 Mai 2013, 21:39)
Platiti profesorii dupa rezultatele pe care le au la clasa cu elevii,asa cum fiecare suntem platiti dupa munca pe care o desfasuram! Majoritatea nu justifica banii pe care ii primesc!!!! Mergeti pe teren si verificati, nu dosare pt. gradatii de merit, care merit, al cui si pentru ce?
Tată de băiat:
(18 Mai 2013, 12:48)
Dați-le salarii după merit, nu Gradație de merit pe dosar! Învățământul moare, dar Dosarul tot rezistă! Se poate da Dosarul făcut cu sudoarea frunții, chiar dacă ești, pe jumătate, după gratii!
Filip:
(17 Mai 2013, 18:04)
Bine că ați găsit relicva asta de " articol"! Adevărul este că e una din grșelile grave ale Med, cu regulile Gradației!! Se dau cui nu merită, în unele cazuri. Suntem într-o mare hazna!!
elev:
(16 Mai 2013, 18:38)
Pentru Lepădătescu, gradație dublă! E jalnică tipa! Cum a devenit asta cadru didactic?!
Dragomir:
(16 Mai 2013, 18:13)
Lăudabil! Transparența totală din 2013 de a trimite la școli, punctajele! Asta nu înseamnă că sunt și corect calculate. Să vedem și lista finală, august-septembrie??!
Tată de fată:
(15 Mai 2013, 17:13)
Când vorbim despre LMF, școala fiicei mele, nu lipsesc cuvintele: "La clasă face cu....meditație face cu..." Se fac împrumuturi la bancă pt meditații! Deci, dați părinților Gradații de toleranță, de suportabilitate a cadrelor didactice ( unele, impostorii!)....
absolvent:
(15 Mai 2013, 13:02)
Miluiți cu un bănuț și pe Tudor Mioara de matematică, vai de matematica ei! Dacă n-ar fi încă Tonț Adriana, Popescu, Papacu...am pune-o la bac! Părinții care mai au bani de meditații, puțini!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
295 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(735 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

24 Iunie 2026, 10:15


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 22 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(3455 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(496 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(285 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(403 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(556 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(560 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(462 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(584 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(530 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

16 Iunie 2026, 18:10


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(1433 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(1018 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(1218 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 12:50
(668 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(1163 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(590 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(1279 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(1237 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(1676 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(1161 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(1352 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(2588 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(1449 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(1497 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(3874 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(4533 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(2150 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11543 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...