Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Implementarea proiectului de management al deșeurilor în zona de vest a Ialomiței

Miercuri, 19 mai a.c., prefectul Mădălin Teculescu a participat la conferința organizată la Căminul cultural din Dridu, tema dezbaterii fiind proiectul «Managementul Integrat al Deșeurilor Menajere în localitățile Dridu, Fierbinți, Adîncata, Moldoveni, Jilavele, Maia, Brazii, Roșiori, Drăgoiești, Movilița, Sinești-județul Ialomița», derulat prin Programul Phare CES 2005 «Schema de investiții pentru sprijinirea inițiativelor sectorului public în sectoarele prioritare de mediu». Proiectul, care se derulează cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene, are o valoare de peste 1,11 milioane de euro, scopul principal al acestuia fiind implementarea unui sistem de management al deșeurilor în 11 localități din zona de vest a județului Ialomița. Prin aceasta se urmărește reducerea volumului de deșeuri menajere cu 30% în zona aferentă celor 11 localități partenere prin colectarea selectivă a acestora în termen de un an de la implementarea proiectului, reducerea cantităților de deșeuri biodegradabile cu 20% prin compostarea lor, conștientizarea în rîndul locuitorilor celor 11 localități a proiectului și a beneficiilor aduse de colectarea selectivă a deșeurilor și reciclarea acestora.
Persoanele care au participat la conferința organizată la Dridu au vorbit și despre rezultatele estimate în urma derulării programului, respectiv crearea unui serviciu de salubritate adecvat gestionării unui sistem integrat a deșeurilor pentru cele 11 localități partenere prin proiectarea și construirea a 11 platforme de compostare și dotarea cu echipamente și mijloace de transport; amenajarea a 55 de puncte de pre-colectare, dar și înființarea a 39 de locuri de muncă noi.
Prefectul Mădălin Teculescu a salutat inițiativa derulării acestui proiect, precizînd că în urma acestuia va fi redus impactul depozitelor de deșeuri necontrolate asupra mediului în zona de vest a județului, în conformitate cu actele normative europene.

20 Mai 2010, 12:02 (28466 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Ialomița, la cheremul firmelor private de colectare a deșeurilor

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 19 Aug 2026
381 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APM Ialomița: 2 februarie-«Ziua Mondială a Zonelor Umede»

Ca în fiecare an, Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița marchează pe 2 februarie «Ziua Mondială a Zonelor Umede», ce sărbătorește Convenția asupra zonelor umede de importanță internațională, în special ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2021, 11:50
(1735 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 21 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 31 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7663, cu 21 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2021, 15:25
(2247 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrân dispărut de la domiciliu

Slobozia: Bătrân dispărut de la domiciliu

Polițiștii slobozeni au fost sesizați de o femeie din Slobozia cu privire la faptul că în cursul zilei de vineri, 29 ianuarie a.c., soțul său, Iordache Marin, 72 de ani, ar fi plecat de la domiciliu și ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2021, 17:30
(2626 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Incendiu la o locuință

Incendiu la o locuință din localitatea Alexeni, produs în ziua de sâmbătă, 30 ianuarie 2021. La fața locului s-au deplasat de urgență salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2021, 17:00
(2785 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Grupul de Comunicare Strategică: 20 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 30 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7642, cu 20 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2021, 15:40
(1904 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Locuință cuprinsă de flăcări

Săveni: Locuință cuprinsă de flăcări

Pompierii din Țăndărei au intervenit sâmbătă, 30 ianuarie a.c., pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din comuna Săveni. Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, militarii ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2021, 12:15
(2372 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni incendiu


5964 de ialomițeni s-au vaccinat anti-COVID-19

De la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 și până în prezent, 5964 de ialomițeni s-au vaccinat, potrivit unei situații oficiale a Direcției de Sănătate Publică Ialomița. De asemenea, reprezentanții ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2021, 20:10
(1628 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier produs în Coșereni

Accident rutier produs în Coșereni

Echipaje de la Detașamentul de Pompieri Urziceni, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al SAJ Ialomița au intervenit astăzi, în jurul orelor 12,40, în comuna Coșereni, ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2021, 16:20
(2381 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 41 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 29 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7622, cu 41 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2021, 15:25
(1685 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de peste 31000 de lei

Pe parcursul zilei de joi, 28 ianuarie 2021, polițiștii ialomițeni au aplicat 113 sancțiuni contravenționale, 42 dintre acestea în cazul persoanelor identificate că nu au respectat măsurile de protecție ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2021, 12:40
(2529 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru cererile depuse în luna decembrie ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2021, 11:55
(5762 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Munca în sărbătorile legale

Conform art. 139 din Legea nr.53/2003-Codul Muncii, republicată și actualizată, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt 1 și 2 ianuarie; 24 ianuarie-Ziua Unirii Principatelor Române; Vinerea ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2021, 18:20
(1770 vizualizări - 0 comentarii)


Brăilean reținut pentru mai multe furturi comise la Urziceni

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au depistat un bărbat, de 44 de ani, bănuit de comiterea mai multor furturi în noaptea de 26/27 ianuarie a.c., dintr-o biserică și un centru comercial din ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2021, 15:50
(2431 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Braconier surprins în flagrant când scotea pește cu plasele!

Slobozia: Braconier surprins în flagrant când scotea pește cu plasele!

Peste 150 de kilograme de pește din speciile novac și sânger au fost eliberate în mediul acvatic, în urma unui flagrant al polițiștilor din Slobozia, după ce un bărbat a fost surpsins, în timp ce scotea ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2021, 15:45
(2226 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Andrășești, arestat pentru infracțiuni rutiere

Miercuri, 27 ianuarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2021, 15:40
(1543 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 11750 de lei

Activitățile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă au avut loc în sistem integrat și au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar și mijloacele de transport ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2021, 15:35
(1759 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 28 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7581, cu 22 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2021, 15:30
(2516 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 42 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 27 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7559, cu 42 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2021, 15:40
(4507 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 8 mașini blocate pe șosea, în zona de Est a județului

Ialomița: 8 mașini blocate pe șosea, în zona de Est a județului

Voluntarii din cadrul Serviciilor pentru Situații de Urgență ale localităților Fetești și Mihail Kogălniceanu au intervenit în dimineața zilei de miercuri, 27 ianuarie a.c., pentru a repune în circulație ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2021, 15:25
(5720 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de ninsori și viscol

Ialomița: Cod Galben de ninsori și viscol

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol pentru 8 județe din zona de Sud-Est a țării, printre care și Ialomița. Avertizarea intră ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2021, 17:25
(2437 vizualizări - 0 comentarii)


Brăilean urmărit național și internațional, depistat la Slobozia

Investigațiile efectuate de polițiștii din Slobozia au condus la depistarea unui bărbat pe numele căruia Judecătoria Brăila a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 2 luni de închisoare. În ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2021, 17:20
(2772 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 7250 de lei

80 de polițiști au fost la datorie în ultimele 24 de ore, împreună cu polițiști locali, jandarmi și pompieri ialomițeni, precum și cu reprezentanți ai altor instituții, pentru verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2021, 17:15
(3618 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 20 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 26 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7517, cu 20 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2021, 15:35
(2587 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,88%, rata șomajului în decembrie 2020

La sfârșitul lunii decembrie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4581  șomeri (din care 2054 femei), rata șomajului fiind de 4,88%, cu ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2021, 14:15
(1939 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 16 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 25 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7497, cu 16 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2021, 15:45
(1936 vizualizări - 0 comentarii)


Tânără de 29 de ani, depistată băută la volan pe străzile Sloboziei

Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 47 de ani, sunt cercetați de polițiști după ce au fost surprinși în timp ce conduceau autoturisme, pe raza municipiului Slobozia și a comunei Grivița, fără a ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2021, 14:30
(3850 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Constănțeni arestați pentru «constituire a unui grup infracțional organizat»

Vineri, 22 ianuarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Slobozia au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2021, 14:25
(4663 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de peste 39000 de lei

Polițiștii ialomițeni, sub autoritatea Instituției Prefectului Ialomița, au continuat să acționeze, în sistem integrat, alături de celelalte structuri cu atribuții de control, în vederea verificării respectării ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2021, 14:20
(1538 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Transformator mistuit de flăcări

Duminică, 24 ianuarie a.c., în jurul orei 8,05, în comuna Stelnica a izbucnit un incendiu la un transformator. La fața locului s-au deplasat de urgență salvatorii din cadrul Stației de Pompieri Fetești ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2021, 11:45
(2274 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Petrecere ilegală, întreruptă de polițiști

35 de persoane au fost amendate duminică, 24 ianuarie 2021, după ce au participat la o petrecere privată organizată în comuna  Borănești, fără a respecta măsurile de protecție sanitară. Astfel, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2021, 10:20
(2110 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Cetățean în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului blog sud-est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului locuitor în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Movila în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Piața în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului #ilie în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Cetatean al orasului în Concurs pentru directorii și directorii adjuncți ai școlilor și grădinițelor din Ialomița cetatean în Cronica unui eșec anunțat pe final cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 29,5% la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Viorel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni AlexDan în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Elena I în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Maria N în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Isc în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă CETATEAN în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...