Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Maratoniștii învățământului ialomițean

Mii de elevi fac naveta pentru a învăța carte

Maratoniștii învățămîntului ialomițean

În vreme ce statisticile confirmă declinul indubitabil al învățămîntului, iar Ialomița ocupă un alarmant loc 5 pe țară la capitolul absențe școlare, mii de elevi din mediul rural fac eforturi inimaginabile pentru a beneficia de o educație mai bună. Deși exodul elevilor de la sat la oraș nu este un fenomen nou, acesta reflectă preocuparea părinților de a oferi copiilor o șansă mai bună la educație de calitate. Prețul însă este unul pe măsură!
Iar, în replică la eforturile inimaginabile pe care le fac părinții, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița închide, desființează unități școlare și îngroapă miliarde de lei în investiții inutile.

Maratoniștii ciclului primar
Daria, Răzvan și Rebeca sînt elevi în clasa a II-a la Școala nr. 2 din Slobozia, clasa învățătoarei Aprilia Gălbenuș. Și, la prima vedere, par niște copii absolut normali. La 8 ani însă, cei trei copii sînt navetiști cu ștate vechi. Își încep ziua la ora 6,00 dimineața, Grivița, Smirna și Traianu, fac zilnic 40 de minute de navetă, învață de la patru pînă la opt ore zilnic și ajung acasă după zece, douăsprezece ore. Un efort care multora dintre adulți li se pare de neconceput. În plus, cei trei sînt premianți, iar performanțele lor școlare sînt de invidiat. «Sînt foarte buni. Printre cei mai buni din clasă. Dar aceste performanțe se obțin cu mare greutate. Iar către sfîrșitul săptămînii, acest efort se vede, copiii se resimt. Să vă spună însă cît de greu le este. Cum dorm dimineața, în mașină...» declară învățătoarea. Copiii însă nu știu să ne spună cît le e de greu. Li se pare normal să fie așa. «La început a fost mai greu! Dar după o oră ne-am obișnuit!» explică cu candoare Răzvan. «Ne place aici! Aici sînt colegii, ne jucăm, învățăm împreună» îi ține isonul și Rebeca. Mai rezervată, Daria tace. Ea e a doua generație de navetiști a familiei. Sora ei a fost, la rîndu-i, elevă la aceeași învățătoare, în urmă cu patru ani. I se pare normal să fie așa. Și i se pare normal să învețe de dimineața și pînă seara. «Am venit la școala asta să învățăm» ne oferă ea răspunsul standard. În spatele lui se ascunde însă o copilărie sacrificată pentru un scop pe care, deocamdată, nu-l înțelege.

Olimpicii navetiști
Dacă în cazul elevilor de ciclu primar părinții pot fi lesne acuzați, în cazul elevilor de liceu aceste acuzații dispar. Pe George Liviu Geambașu l-am cunoscut la Colegiul Național «Mihai Viteazul». Face parte dintr-un grup de 25 de elevi din comuna Gheorghe Lazăr care fac, zilnic, naveta la oraș pentru a urma cursurile liceale. Ziua lui începe la 6,00 și se termină după optsprezece ore. Ritmul este epuizant, iar pauzele din week-end sînt și ele exploatate. Pentru că George este olimpic la matematică și iubește această disciplină mai mult decît bucuriile vieții de adolescent: «Învăț șase-șapte ore pe zi la școală și alte șase-șapte acasă. Plus matematica, pe care o fac cu domnul profesor Marian Mărgărit. Dar matematica nu se pune, pentru că o fac de plăcere... Pentru că am o mulțumire atunci cînd găsesc răspunsul la o problemă complicată. De aceea, nici nu contează cît muncești și dacă e week-end sau nu».
George nu este un caz particular. Colegiul este plin ochi de elevi olimpici. Și mulți dintre ei provin din mediul rural și reușesc să facă performanță în condiții incredibile.
Liceul care deține însă monopolul elevilor navetiști este Liceul «Mihai Eminescu» din Slobozia. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Ialomița, în această unitate școlară peste 80% din elevi fac naveta zilnic. Și, deși rezultatele lor nu sînt la fel de bune ca ale olimpicului pe care l-am dat exemplu, toți acești elevi au venit la oraș pentru un acces mai bun la educație.

Inspectoratul Școlar e deconectat de la propriul sistem
Aparent, eforturile pe care le fac părinții și elevii pentru accesul la un sistem mai bun de educație reprezintă o opțiune personală. În fapt însă, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița nu oferă nicio alternativă elevilor care vor să învețe și care sînt capabili de performanțe. Iar exemplele pe care le-am ales nu sînt întîmplătoare. La Smirna, de exemplu, localitatea din care face naveta eleva de clasa a II-a de la Școala nr. 2, unitatea școlară s-a desființat după ce în ea s-au investit 250 mii de lei noi. În toamnă, o altă unitate școlară, cea din Frățilești, renovată tot de curînd, va fi și ea închisă. Pentru alte zeci de școli, cu număr mare de elevi, lucrările de reabilitare sînt blocate de peste 2 ani. Imaginea generală este dezolantă, iar declarațiile inspectorului general Ilie Stavăr sînt mai degrabă ridicole: «Pînă la începutul următorului an școlar toate șantierele școlare unde s-au executat peste 75% dintre lucrări vor fi finalizate!». Declarația este, evident, una strict politicianistă, pentru că, pînă în acest moment, în cele 37 de șantiere școlare din județ, nu s-a mișcat nici măcar un deget. Ba mai mult, la școala de la Smirna, nominalizată mai sus, declarată oficial «în conservare», geamurile au fost sparte, iar una dintre ușile de acces a fost furată. Și acesta e doar începutul...

21 Mai 2010, 10:18 (28675 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Tot mai puțini elevi ialomițeni vor calculatoare de la Guvernul României
Tot mai puțini elevi din Ialomița aleg să învețe în cadrul liceelor tehnologice

Comentariile cititorilor:


scutaru ctin:
(21 Mai 2010, 13:45)
Acesti copii fac cinste dascalilor si familiilor care se preocupa de educatia si viitorul lor. Cit despre inconpetenta politicului si neputinta sau nepasarea Statului nu imi ramine decit sa va urez sa traiti bine [a se citi Bine ca mai traim]

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 03 Aug 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Miercuri, 23 iulie 2025, în intervalul orar 16,30-20,00, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Agricultorilor din orașul Căzănești. În acest ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2025, 16:55
(4738 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 92000 de lei, 8 permise reținute, 6 certificate de înmatriculare retrase

Marți, 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat de siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței în trafic ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2025, 16:05
(1074 vizualizări - 0 comentarii)


Eveniment cultural la Conacul Bolomey: «Patrimoniul cultural imaterial: elemente românești reprezentative»

Miercuri, 23 iulie 2025, începând cu orele 11,00, la Conacul Bolomey din Cosâmbești se va derula un eveniment cultural dedicat valorificării și promovării patrimoniului cultural imaterial ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2025, 14:20
(3107 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fetiță de 14 ani, batjocorită de iubitul mătușii

Un bărbat a fost arestat la sfârșitul săptămânii trecute, la solicitarea Procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, sub acuzația de «viol săvârșit asupra ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2025, 12:55
(13062 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița viol minor


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clientului, serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ce răspunde la numărul ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2025, 13:20
(9848 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Percheziții la persoane bănuite de «furt»

Joi, 17 iulie 2025, polițiștii ialomițeni au efectuat 3 percheziții domiciliare în comuna Perieți. Descinderile au vizat locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2025, 15:00
(2702 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Prinși în flagrant în timp ce furau rapiță dintr-un tren de marfă

IPJ Ialomița: Prinși în flagrant în timp ce furau rapiță dintr-un tren de marfă

Joi, 17 iulie 2025, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi rupt sigiliile a două vagoane aparținând unui tren de marfă aflat în deplasare ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2025, 14:30
(8944 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din orașul Fetești!

În cursul nopții de joi spre vineri, 17/18 iulie 2025, în jurul orelor 22,00, conducta de alimentare cu apă de pe strada Turnu Severin, nr. 21, din orașul Fetești a înregistrat o avarie ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 22:35
(7368 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Miercuri, 16 iulie a.c., în jurul orelor 21,30, pe strada Iudeilor în comuna Bărbulești, polițiștii din Jilavele au oprit în trafic pentru control, un autoturism condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 15:35
(5044 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Joi, 17 iulie 2025, în intervalul orar 12,15-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Strachina, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 12:45
(6790 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Sălcioara. Șapte persoane, reținute pentru 24 de ore!

Percheziții la Sălcioara. Șapte persoane, reținute pentru 24 de ore!

Miercuri, 16 iulie 2025, polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Sălcioara, la domiciliile unor ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 19:45
(5315 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

Miercuri, 16 iulie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 16:20
(7897 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 43,98 milioane de lei în semestrul I 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 12:10
(11674 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 169,78 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2025

În luna iunie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 169,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2025, 10:45
(7738 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținuți pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice», «lovirea sau alte violențe» și «distrugere»

Joi, 10 iulie 2025, polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, cinci persoane din Țăndărei, bănuite de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice»,«lovirea sau ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2025, 21:00
(16109 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2025

La sfârșitul lunii mai 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4446 șomeri (din care 2009 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2025, 09:10
(8180 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2025, 09:20
(10742 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: În perioada ianuarie-mai 2025, peste 1000 de șomeri au obținut un loc de muncă

În primele 5 luni ale anului 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1280 persoane, ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2025, 08:40
(9596 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Prelungire termen depunere Cereri de finanțare a schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii care au depus cereri de finanțare pentru accesarea schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 13:40
(10560 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 4000 misiuni de ordine publică în primul semestru al anului 2025 

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:50
(10508 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Luni, 30 iunie 2025, Protopopiatul Slobozia a organizat o nouă acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei «Donează sânge! Salvează o viață!». Astfel, la sediul Centrului ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:20
(6873 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Venus din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Venus din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2025, 13:50
(8876 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Marți, 24 iunie a.c, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o bătrână de 75 de ani, din comuna Drăgoești, a plecat voluntar în cursul zilei de la domiciliul său, fără a se cunoaște ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 08:20
(4652 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 07:50
(6579 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzilor Mare cu Mică la Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA intervin joi, 26 iunie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Mare cu Mică din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2025, 11:05
(8310 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Transporta lemne ilegal

Traian: Transporta lemne ilegal

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Traian, un vehicul care transporta material lemnos. Întrucât au existat indicii privind nereguli referitoare la ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 16:00
(1672 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența alcoolului

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii din Slobozia au tras pe dreapta un bărbat, de 48 de ani, pentru un control de rutină. În urma testării cu aparatul de etilotest, rezultatul a indicat o valoare de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:30
(1241 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cercetat de polițiști pentru conducere fără permis

Polițiștii din Țăndărei efectuează verificări pe numele unui tânăr, de 23 de ani, depistat pe DN2A-E60 la volanul unui automobil fără a deține permis de conducere. Oamenii legii vor dispune măsurile ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:00
(10488 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 08:05
(4425 vizualizări - 0 comentarii)


Restricții de circulație pe A2, în zona Fetești, pentru reparații asfaltice

Marți, 24.06.2025, în intervalul orar 08,00-18,00, se instituie restricții de circulație pe A2 la km 144+100, respectiv în zona AI Fetești pe Calea II (sensul Constanța-București), banda ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 16:20
(7016 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori vasile în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Ioana în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vrăjeală!!! în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...