Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Școala «Sfântul Andrei» se întâlnește cu Preafericitul Daniel

Școala «Sfîntul Andrei» se întîlnește cu Preafericitul Daniel

Deși nemumărate în decursul anilor, performanțele școlare ale elevilor ialomițeni sînt rareori mediatizate. Olimpicii naționali, premiați internațional, performeri în activități extrașcolare, elevii noștri rămîn anonimi, renumele lor depășind rareori cadrul școlar. Încercăm astăzi să îndreptăm această nedreptate, promovînd săptămînal în paginile publicației noastre performanțele meritorii ale unor elevi care au reușit să-și uimească colegii și profesorii. Astăzi, Andreea Băcanu... Sau eleva care se întîlnește cu Preafericitul Daniel.

Eseist la 11 ani
«Deși sînt copil, mă bucur tare mult cînd oamenii mari mă iau în serios și îmi împărtășesc de pe-acum taine mult folositoare sufletului meu, pentru mai tîrziu. Am aflat despre Simbolul de credință („Crezul“, cum îi zice atît de firesc și cu evlavie, bunica de la țară), de la mama, puțin, de la biserică, explicat mai apoi articol cu articol la școală. Îl rostesc alături de ceilalți credincioși la Sfînta Liturghie, la începutul fiecărei ore de religie și l-am spus în gînd o dată cu mama la botezul finilor noștri. Și, de fiecare dată cînd îl spun, din inimă, confirm iubirea lui Dumnezeu pentru mine, o iubire pe care nu prea o înțeleg dar pe care o simt în fiecare clipă. Crezul este „certificatul“ meu, mărturisirea pe care o strig curajoasă recunoscîndu-mi credința în Sfînta Treime: în Dumnezeu Tatăl a tot ceea ce respiră, Cel care ne-a dăruit din dragostea Sa nemărginită cerul și pămîntul, tot ceea ce se vede și nu se vede, în Dumnezeu Fiul, Unul Născut mai înainte de toți vecii, în Duhul Sfînt cel de viață Făcătorul, purces de la Tatăl, închinat și slăvit împreună cu Fiul și cu Dumnezeu Tatăl».
Așa sună o parte a eseului cu care Elena Andreea Băcanu, elevă în clasa a V-a a Școlii nr. 2 «Sfîntul Andrei» din Slobozia, a cîștigat concursul anual pe teme religioase «Crezul meu» organizat de către Patriarhia Română. Ca urmare a acestei reușite, Elena îl va întîlni astăzi, miercuri, 19 mai, pe Preafericitul Daniel în cadrul unei ceremonii în care va fi premiată alături de alți 25 de elevi din toată țara.

Un elev de nota 10
Cum a fost posibilă o atare performanță la numai 11 ani? Julieta Radu, profesoara de religie a Andreei și îndrumătoarea de proiect, spune că eleva sa este dăruită și tenace: «Este o elevă cu care orice profesor se poate mîndri. Îi place ceea ce face și se bucură de ceea ce învață. Știe să asculte și știe cînd să vorbească. Iar performanța ei este cu atît mai meritorie cu cît acest copil a reușit să explice aplicabilitatea crezului în viața de zi cu zi».
Pe de altă parte, directorul Școlii «Sfîntul Andrei», Gabriel Ioniță susține că performanța elevei nu ar fi putut fi posibilă fără implicarea profesorului și fără tradiția multianuală a școlii. «Trebuie să reamintesc că școala noastră a primit în urmă cu mai mulți ani și titulatura „Sfîntul Andrei“... Așadar, avem o tradiție și nu există doar o materie școlară în care elevii noștri excelează. Toate sînt la fel de importante pentru noi. În cazul acesta concret este însă vorba și despre pasiune, de cel care îndrumă activitatea unui elev. Este vorba de îndrumare pas cu pas și de un profesionalism specific unei competiții cu reguli stricte» ne-a explicat directorul instituției.
Dincolo de performanța în sine, Andreea rămîne însă un copil. Unul modest și cuminte care a acceptat cu greu să facă o fotografie pentru ziar. Am convins-o însă explicîndu-i că premiul ei va fi unul cu care fiecare dintre noi și întreg orașul are de ce să se mîndrească. Și, după cum ați citit, avem și de ce!

23 Mai 2010, 09:16 (24062 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
30 Aug 2026
235 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bărbat înecat în zona Barajului Dridu

Pompieiri din Urziceni și Slobozia au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de vineri, 15 mai 2020, în zona Barajului Dridu, unde un bărbat s-ar fi înecat. Militarii ISU au desfășurat o misiune ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2020, 16:30
(2968 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 319 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 15 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 319 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2020, 16:20
(3289 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Ion Roată

În noaptea de joi spre vineri, 14/15 mai a.c., spre miezul nopții, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Ion Roată. La locul solicitării s ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2020, 12:50
(3060 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier în afara localității Căzănești

Joi, 14 mai, a.c., în jurul orelor 19,20, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs în afara localității Căzănești, un autoturism părăsind partea carosabilă și răsturnându ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2020, 12:45
(3499 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Incendiu la o anexă gospodărească

Sărățeni: Incendiu la o anexă gospodărească

Pompierii din Uziceni au intervenit miercuri, 13 mai 2020, pentru stingerea incendiului care a cuprins o anexă gospodărească din localitatea Sărățeni. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime, ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 19:45
(2955 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă desfășurată de polițiștii ialomițeni

Miercuri, 13 mai 2020, polițiștii ialomițeni  au acționat în filtre rutiere și patrule de ordine și siguranță publică în vederea respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 19:40
(3203 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan în stare de ebrietate

Polițiștii din Țăndărei au întocmit miercuri, 13 mai 2020, un dosar penal pe numele unui  bărbat, de 29 de ani, din localitate. Acesta a fost identificat în trafic în stare de ebrietate, având o alcoolemie ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 19:35
(2683 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Tablete pentru elevi

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Tablete pentru elevi

Reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor au lansat o inițiativă publică menită să-i sprijine pe elevii de clasa a VIII-a și a XII-a, fără posibilități fianciare, care nu pot participa la cursurile ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 19:30
(2120 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 312 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 14 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 312 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 16:00
(3176 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: A intrat cu mașina într-un gard

Polițiștii ialomițeni au intervenit marți, 12 mai 2020, în cazul unui accident rutier petrecut la Lilieci. Din datele oamenilor legii, un bărbat de 57 de ani, domiciliat în județul Vrancea, a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2020, 18:55
(2337 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Țăndărei: Depistați în trafic cu adeverințe de angajator false

Polițiștii din  Țăndărei, marți, 12 mai 2020, în timp ce executau activități specifice pe linia combaterii COVID-19 în filtrul instituit la ieșirea din oraș către comuna Platonești, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2020, 18:50
(5292 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 179 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 73 mii de lei

Marți, 12 mai 2020, polițiștii ialomițeni au continuat seria acțiunilor desfășurate cu scopul prevenirii și reducerii faptelor antisociale. Cu această ocazie au fost aplicate 179 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2020, 18:45
(3509 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 297 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 13 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 297 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2020, 16:05
(2896 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Înșelată pe internet

O femeie de 40 de ani, din Urziceni, a apelat Poliția luni, 11 mai 2020, după ce și-a dat seama că a fost înșelată pe internet. Aceasta a plătit o sumă de bani pentru achiziția unor articole de grădină ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2020, 19:15
(2532 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A prezentat o adeverință falsă

În timpul misiunilor desfășurate cu privire la respectarea prevederilor Ordonanțelor Militare, polițiștii din Slobozia au oprit mașina condusă de o femeie, de 36 de ani, din localitatea Bucu. În momentul ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2020, 19:10
(4071 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența alcoolului

Un bărbat de 41 de ani, din Slobozia, s-a ales cu un dosar penal după ce luni, 11 mai 2020, a fost identificat în trafic sub influența băuturilor alcoolice. Acesta avea o alcoolemie de 0,77 miligrame alcool ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2020, 19:05
(3563 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 296 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 12 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 296 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2020, 16:05
(3401 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de vânt și grindină

Ialomița: Cod Galben de vânt și grindină

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au emis un Cod Galben de vânt și grindină pentru mai multe județe din țară, inclusiv Ialomița. Potrivit specialiștilor, local vor fi perioade cu instabilitate ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2020, 14:35
(2936 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 8 mai a.c., polițiștii din Fetești au oprit, pentru control, un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii, condus de un bărbat de 32 de ani ce se deplasa pe raza municipiului Fetești către ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 19:10
(3320 vizualizări - 0 comentarii)


Smirna: S-au răsturnat cu mașina într-un șanț

Smirna: S-au răsturnat cu mașina într-un șanț

Doi bărbați, de 54 și 56 de ani, au fost victimele unui accident rutier petrecut sâmbătă, 9 mai 2020, în satul ialomițean Smirna. Șoferul automobilului a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat într ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 18:25
(2440 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Smirna accident


Ograda: Incendiu de vegetație uscată izbucnit într-o gospodărie

Pompierii din Țăndăeri au intervenit duminică, 10 mai 2020, pentru stingerea unui incendiu de vegetație izbucnit în gospodăria unui localnic din Ograda. Celelalte bunuri din gospodărie au fost ferite de ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 18:20
(3136 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda incendiu


Ion Roată: Șoferiță implicată într-un accident rutier

O femeie de 36 de ani a avut nevoie de sprijinul paramedicilor SMURD din Urziceni, fiind implicată într-un accident rutier. Șoferița s-a răsturnat cu mașina într-un șanț de pe marginea drumului. Din fericire ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 18:15
(3584 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri de prevenire a răspândirii virusului gripei aviare

DSVSA Ialomița a dispus informarea tuturor exploatațiilor comerciale de păsări, a tuturor consiliilor locale și a administratorilor fondurilor de vânătoare de pe raza județului, cu privire la măsurile specifice ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 18:10
(3636 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Măsuri de prevenire a răspândirii noului Coronavirus în rândul angajaților

Pentru a preveni infecția cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2) trebuie să efectuați deplasările necesare pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă în conformitate cu instrucțiunile primite din partea angajatorului ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 18:05
(3141 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: În Ialomița nu s-au înregistrat cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore

Conform Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița nu au fost înregistrate cazuri noi de infecție COVID-19. Astfel, la nivelul județului există 289 de îmbolnăviri ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 16:05
(4476 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 289 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 10 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 289 de cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2020, 16:05
(3068 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 281 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 9 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 281 de cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2020, 16:05
(3667 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Femeie de 69 de ani, moartă din cauza COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la un nou caz de deces cauzat de infecția COVID-19 înregistrat în județul Ialomița. Este vorba despre o femeie de 69 de ani. Pacienta a fost confirmată ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 23:30
(3319 vizualizări - 0 comentarii)


76 de pacienți vindecați în singurul spital suport COVID-19 din Ialomița

Potrivit unei statistici oficiale, în perioada 1 aprilie-8 mai 2020, la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» din Fetești au fost declarați vindecați 76 de pacienți, depistați pozitiv la testul pentru CO ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 18:35
(2750 vizualizări - 0 comentarii)


Donație 5000 litri de dezinfectat pentru școlile din Ialomița

În plină campanie de pregătire a redeschiderii școlilor pentru accesul elevilor de clasa a VIII-a și a XII-a, unitățile de învățământ din Ialomița au primit o donație de 5000 litri de dezinfectant. Este ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 16:25
(5769 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vasile în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Un om de bine în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @ion ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Instalator în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Clopoțelul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Dana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean CETĂȚEAN în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Romtelecom în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...