REPORTAJ

Jazz-manul evanghelist
În orașu-n care nici măcar nu plouă de trei ori pe săptămînă, sala unuia dintre ultimele vestigii ale comunismului local, scena Clubului Tineretului din Slobozia devine scena unui inedit spectacol de jazz. Evenimentul se petrece cu o regularitate matematică, în fiecare zi de luni, miercuri și vineri (da, de trei ori pe săptămînă!) și aruncă o binevenită pată de culoare în peisajul cenușiu al unei instituții care ar fi meritat o soartă mai bună. Cum nu despre Club, ci despre protagonistul acestei inedite forme de manifestare ne-am propus să vă informăm, revenim la subiect pentru a vă spune că jazz-manul se numește Marius Pop, este deținătorul unicului saxofon din Ialomița și păstorește, pe lîngă notele muzicale de pe scena Clubului, o biserică denumită «Noua Speranță». Un personaj de-a dreptul pitoresc pentru Slobozia care, fără îndoială, merită o fărîmă de atenție.
Recital de jazz fără spectatori
Marius Pop are trei copii, muncește zilnic și are numeroase obligații față de comunitatea pe care o păstorește. Totuși, în fiecare luni, miercuri și vineri, către seară, ridică în spate cutia uriașă a saxofonului ascuns în debara și bate drumul pînă la Clubul Tineretului pentru a repeta. Cutia e un geamantan uriaș, lung de un metru, îmbrăcat în piele neagră. O lasă o vreme nedeschisă, pe scena slab luminată, mirosind a mucegai nou și a petroxin vechi. Apoi scoate muștiucul, îl umezește, îl atașează saxofonului Mark 7, făcut în Franța în 1977 și cîntă jazz. Timp de o oră, notele se izbesc vesele de zidurile goale, de ungherele culiselor unde cîndva elevii-pionieri au repetat poeziile patriotice recitate pe scenă, de mucegaiul apoape lichid care izvorăște din podea: «Cînt pînă obosesc, pînă îmi amorțesc fălcile. E un exercițiu bun, mă ajută să uit de probleme, de ce e în jur. Iubesc muzica și mai ales jazz-ul pe care îl cînt cu plăcere de cîte ori am ocazia. Am încercat să cînt acasă, dar se auzea prea tare. Mi-am dat seama că, dacă voi continua, mă scot vecinii afară. Și-atunci am căutat o scenă. Am descoperit-o aici, unde oamenii m-au înțeles și m-au lăsat să cînt în voie» ne explică Marius Pop cu o voce caldă, contrastînd izbitor cu sunetele puternice ale saxofonului. Are 38 de ani și pare mai degrabă plăpînd pentru un instrument așa de impozant. Dar, după cum ne explică, nu el a ales saxofonul, ci acesta l-a ales pe el în urmă cu 10 ani, cînd l-a descoperit...
O pasiune americană
Saxofonul l-a descoperit pe Marius Pop în America, acolo unde s-a stabilit în urmă cu 20 de ani: «Am fugit din țară înainte de Revoluție, pe 8 martie. Întîi în Iugoslavia, apoi în Statele Unite. În urmă cu zece ani, la un colegiu biblic, am descoperit saxofonul... În America e un instrument larg răspîndit, nu ca aici. Aici l-am întîlnit doar în Banat, dar în varianta lui mai mică. Cînd l-am văzut, cînd am descoperit ce sunete minunate are, m-am îndrăgostit pe loc. Am avut un profesor, firește! Dar îmi place să învăț singur, să cînt liber. Instrumentele astea... saxofonul, vioara... au legătură cu inima omului... Trebuie să simți! Iar saxofonul e cu siguranță un instrument al inimii. Cînd cînt, exprim parcă ce e în inima mea. Eu îl iubesc și îl consider regele instrumentelor de suflat».
Marius cîntă pe scena Clubului de luni bune de-acum. Știe că la Slobozia nu există un al doilea saxofon, dar și-ar dori să cînte împreună cu alți pasionați de muzică de jazz. Deocamdată o face alături de copiii săi, care studiază pianul și vioara. Dar ar fi bucuros să încerce să predea saxofonul, copiilor în primul rînd: «Am încercat chiar să iau niște ore la Liceul de Artă, dar deocamdată n-a fost posibil. Poate în viitor!» își maschează el, diplomat, regretul.
«Noua Speranță», biserica jazz-ului
Mai fascinantă decît pasiunea sa pentru saxofon se dovedește însă a fi meseria pe care jazz-manul slobozean o are. Marius e predicator într-o biserică evanghelistă pe care a înființat-o la Slobozia în urmă cu cîțiva ani: «După 17 ani de trăit în America, Dumnezeu mi-a spus să mă întorc în România. Așa că m-am întors și am deschis o asociație creștină, apoi o biserică evanghelistă. Oameni nu înțeleg, iar etichetele contează prea puțin. Evanghelist e doar o denumire, Biblia nu precizează că trebuie să fii ortodox, catolic, baptist, penticostal. Ea spune să fii drept credincios, adică drept în cuvîntul lui Dumnezeu, așa cum trebuie să fim toți».
Deși este de fel din Arad, Marius Pop a simțit că trebuie să întemeieze biserica aici, la Slobozia, un oraș care i se pare mai frumos decît toate celelalte. Și, evident, a luat cu el în biserică pasiunea lui pentru jazz și bucuria de a cînta la saxofon: «orice muzică se poate cînta la saxofon, deci și cea religioasă. Așa că în biserică cînt în continuare, atunci cînd am ocazia. Și nu o fac singur, o fac împreună cu cei din comunitate, cu prietenii».
Biserica se numește «Noua Speranță», iar enoriașii au acolo o adevărată orchestră destinată amatorilor de muzică: «Pentru că muzica este o speranță pentru noua generație, pentru cei tineri. Iar jazz-ul exprimă cel mai bine lucrul ăsta!».
30 Mai 2010, 09:16 (33026 vizualizări - 2 comentarii)
Comentariile cititorilor:
(16 Decembrie 2010, 09:49)
Este impresionant ca dincolo de preocuparile artistice ale lui Marius exista preocuparea lui pentru Dumnezeu. Asta ar trebui sa dea de gandit slobozenilor, ca Dumnezeu a trimis pe cineva din America ca sa aduca un suflu proaspat peste oras, o infuzie de spiritualitate, atat de necesara acestui meleag. Dar credeti ca s-a inghesuit cineva la Sala Tineretului dupa aparitia acestui articol? Nu stiti raspunsul? Haideti sa privim in inimile noastre….
(31 Mai 2010, 16:05)
Nu stiam ca in cladirea in care exista pe vremuri VIATA artistica si care acum arata mai mult decat o taverna, se mai aud sunete ale unui instrument muzical. Seamana mai mult cu un strigat al fantomelor actelor artistice care se desfasurau pe acea scena.Bravo Domnule Marius POP!