Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Pășunatul, INTERZIS în Ialomița!

Administrațiile locale au decretat

Pășunatul, INTERZIS în Ialomița!

În Ialomița administrațiile locale continuă să aplice legea după ureche. Urechea e a consilierilor locali, iar vocea pe care aceștia o ascultă, cea a primarului, este mai convingătoare decît legile și reglementările în vigoare. În cazul ordinului 210 (pentru modificarea și completarea Strategiei privind organizarea activității de îmbunătățire si exploatare a pajiștilor la nivel național), 12 dintre consiliile locale ale județului Ialomița au decis că «pohta» administrației locale este mai presus decît legea și au refuzat concesionarea acestor terenuri. În consecință, la acest moment, Prefectura Ialomița a acționat în contencios administrativ aceste autorități, iar procesele sînt în curs. Mai interesantă decît decizia de încălcare a legii se dovedește însă motivația autorităților, pe care o vom explica în cele ce urmează.

Unde-i lege, e tocmeală
Ordinul 210 din 2009 a fost emis de ministrul Agriculturii și conține, în esență, o serie de măsuri pentru modificarea și completarea Strategiei privind organizarea activității de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor la nivel național, pe termen mediu și lung. Printre aceste măsuri se numără și aceea de concesionare a pășunilor către terți, măsură salutară în condițiile în care, anual, sute de hectare de teren se transformă în pîrloage și sărături sau sînt exploatate fără discernămînt. Numai că în Ialomița, această încercare de dinamizare financiară a unui sector considerat neproductiv, s-a izbit de refuzul administrației locale de a pune în aplicare ordinul. Astfel, primăriile din Borănești, Cocora, Bucu, Ograda, Coșereni, Jilavele, M. Kogălniceanu, Drăgoești, Perieți, Valea Măcrișului și Sfîntu Gheorghe au refuzat să supună aprobării consiliului local hotărîrile privind concesionarările de islazuri. Iar dacă au făcut-o, presați de atenționările repetate ale Prefecturii Ialomița, consilierii locali, în marea lor înțelepciune, au respins aceste demersuri declarîndu-le neîntemeiate.

Prefectura luptă cu morile de vînt
Ordinul 210 ar fi trebuit aplicat începînd cu 1 februarie 2010, dată după care autoritățile locale aveau obligația să demareze procedurile de concesionare a islazurilor comunale. Practic însă, în cele 3 luni care au trecut de la termenul precizat, administrațiile locale nu au făcut decît să tergiverseze lucrurile, blocînd permanent accesul concesionarilor la suprafețele solicitate. Mai mult, autoritățile locale au ignorat și una dintre prevederile exprese ale Ordinului, respectiv cea care recomanda cu prioritate concesionarea islazului «asociațiilor crescătorilor de animale legal constituite».
Așadar, pentru localitățile unde Ordinul a fost ignorat, iar reglementările acestuia încălcate flagrant, Prefectura a anunțat deja atacarea hotărîrilor în contencios administrativ. «În momentul de față, avem mai multe localități care nu au adoptat această hotărîre, fapt care este ilegal. Inițial au fost mai multe, dar pe o parte dintre ele le-am convins prin intermediul corespondenței purtate în ultimele luni. Pentru cele rămase nu există altă alternativă decît cea a atacării acestor hotărîri în contencios administrativ și declararea lor drept nelegale» afirmă prefectul Mădălin Teculescu vizavi de acest subiect.

Pășunile, obiect de troc electoral
Paradoxal, niciuna dintre administrațiile locale nu a motivat în vreun fel în corespondența purtată cu Prefectura refuzul de a pune în aplicare ordinul 210. Nici n-ar fi putut, ne permitem noi să apreciem, pentru că motivele reale are refuzului celor 12 administrații locale sînt de-a dreptul penale. Potrivit informațiilor culese de noi din teritoriu, islazurile comunale sînt considerate de autoritățile locale drept unul dintre obiectele de troc pentru alegeri, pe principiul «Eu te las să paști vaca gratis, tu mă alegi la primărie».
Un alt motiv pentru care administrațiile locale refuză să pună în aplicare ordinul 210 îl reprezintă fondurile europene. Conform Axei 2 a Planului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR)-«Îmbunătățirea mediului și a spațiului rural», administrațiile locale primesc fonduri europene pentru fiecare hectar de islaz fără a cheltui un ban pentru întreținerea lor. Deși mici, aproximativ 100 de lei pe ha, aceste fonduri reprezintă o sursă de venit pe care edilii locali o pot gestiona fără a da, practic, socoteală nimănui.
Există evident și reversul medaliei. Unele dintre administrațiile locale aflate la acest moment în culpă invocă procesul de retrocedare, neîncheiat nici pînă la această dată. Potrivit reglementărilor în vigoare, 6% din suprafața agricolă a localității trebuie păstrată pentru eventuala retrocedare a terenurilor agricole, acolo unde această retrocedare mai poate fi făcută în natură.
Toate aceste argumente, fie ele pro, fie contra, nu fac decît să confirme concluzia finală: indiferent ce spune legea, în Ialomița rurală, pînă și pășunatul este permis doar cu acordul primarilor!

4 Iunie 2010, 15:02 (27340 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Pășunatul, INTERZIS în Ialomița!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 03 Aug 2026
244 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Acțiuni ale polițiștilor

Polițiștii slobozeni de siguranță publică, în colaborare cu efective de jandarmi și polițiști comunitari au desfășurat joi, 11 februarie a.c., o acțiune care a avut ca principale obiective prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 16:31
(14812 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de curent în 13 locații din Fetești

În dimineața zilei de vineri, 12 februarie, polițiștii din Fetești au efectuat o razie în localitate, identificînd astfel 13 gospodării racordate ilegal la rețeaua de energie electrică.
Acțiunea s-a ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:07
(17202 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

În noaptea de miercuri spre joi, respectiv 10 spre 11 februarie a.c., polițiștii feteșteni au prins în flagrant doi tineri din localitate la scurt timp după ce aceștia furaseră mai multe bunuri nealimentare ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:06
(12466 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Făcăeni

Incendiu la Făcăeni

Flăcările s-au declanșat joi, 11 februarie a.c., în jurul orelor 10,30, iar pentru a interveni la stingerea focului a fost solicitat sprijinul pompierilor militari din Garda Fetești. Aceștia au acționat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 10:44
(12013 vizualizări - 0 comentarii)


5 tîlhari din Amara, arestați

Cinci tineri din orașul Amara sînt cercetați de polițiștii ialomițeni pentru tîlhărie. Aceștia sînt acuzați că în zilele de 31 ianuarie 2009, respectiv 2 februarie 2010 au tîlhărit trei persoane în Parcul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:03
(14843 vizualizări - 0 comentarii)


Furtul de energie electrică din Țăndărei, în atenția polițiștilor

Polițiști și jandarmi ialomițeni au desfășurat, joi, 11 februarie a.c., o acțiune comună pe raza orașului Țăndărei.
Prima parte a acțiunii s-a desfășurat în comun cu societatea de furnizare a energiei ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:01
(12302 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii intervin pentru evacuarea apei din diverse locații

În dimineața de joi, 11 februarie pompierii feteșteni au fost solicitați să acționeze pentru evacuarea apei acumulate în zona autogării din municipiu. La fața locului s-au deplasat patru subofițeri cu o ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 13:10
(12272 vizualizări - 0 comentarii)


Barbat mort într-un incendiu

Un bărbat de 78 de ani din Săveni a fost găsit asfixiat în propria locuință, marți, 9 februarie 2010. Camera în care se afla bărbatul a fost cuprinsă de flăcări din cauza jarului de la o țigară aprinsă ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 11:02
(15168 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului, în creștere

Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, rata șomajului la nivel județean este în continuă creștere. Ultimele date statistice în acest sens demonstrează că în ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:58
(10128 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:55
(16769 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:43
(12729 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă cu probleme cardiace din Reviga, preluată de elicopterul SMURD

Elicopterul aparținînd Ministerului Administrației și Internelor, avînd la bord un echipaj SMURD, a aterizat în apropierea comunei Reviga și a preluat o femeie în vîrstă de 62 de ani, din localitate, cu ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 18:08
(13018 vizualizări - 0 comentarii)


Doi feteșteni, încarcerați

Polițiștii feteșteni au prins și încarcerat doi bărbați din localitate pe numele cărora instanța a emis, în luna ianuarie a acestui an, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Unul dintre cazuri ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:59
(12017 vizualizări - 0 comentarii)


APIA plătește a doua tranșă din subvențiile pe cap de animal

Începînd de miercuri, 10 februarie 2010, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va plăti suma de 184,8 milioane de lei, reprezentînd tranșa a doua din prima pe cap de animal pentru specia ovine ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:04
(12743 vizualizări - 0 comentarii)


O femeie însărcinată din Brazii, preluată de un elicopter SMURD

Un elicopter al MAI avînd la bord un echipaj SMURD a preluat astăzi, 9 februarie a.c., în jurul orelor 11,15, o femeie însărcinată din comuna ialomițeană Brazii, pentru a o transporta la un spital din ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 12:35
(15118 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Siguranței pe Internet, marcată și la Slobozia

Uniunea Europeană sărbătorește ziua de 9 februarie drept Ziua Siguranței pe Internet. «În acest context, ofițerii Institutului de Prevenire și Psihosociologie din cadrul Inspectoratului General al Poliției ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 10:53
(12207 vizualizări - 0 comentarii)


S-a ridicat Codul Portocaliu

Codul Portocaliu pentru județul Ialomița a fost ridicat luni seara, la orele 19,00. Autoritățile atrag însă atenția că în patru județe, respectiv Tulcea, Constanța, Ialomița și Călărași este posibil să ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 08:04
(13337 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiști în discoteci

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 6 spre 7 februarie a.c., polițiștii din mai multe structuri au acționat în mediul rural urmărind în principal prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:42
(13082 vizualizări - 0 comentarii)


Drumurile comunale rămîn blocate, elevii stau acasă și marți, 9 februarie

«Avînd în vedere condițiile meteorologice deosebite, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Ialomița a dispus tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din județ ca toate drumurile comunale care acced în localitățile unităților administrativ-teritoriale să fie blocate ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:06
(13630 vizualizări - 0 comentarii)


Mandate executate

La finalul săptămînii trecute, în data de 5 februarie, polițiștii din Țăndărei au depistat pe raza orașului un localnic de 32 de ani, pe numele căruia exista un mandat european de arestare. Persoana în ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 16:38
(13080 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor la Urziceni

Sîmbătă, 6 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au acționat pe raza municipiului pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 15:29
(12380 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Europeană 112, sărbătorită și în România

Data de 11 februarie 2010 marchează cea de-a doua ediție a Zilei Europene 112. Numărul de urgență 112 este comun în toate cele 27 de state ale Uniunii Europene și se folosește pentru a contacta gratuit ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 11:59
(11123 vizualizări - 0 comentarii)


Codul portocaliu în Ialomița se prelungește până luni seara

Codul portocaliu în Ialomița se prelungește pînă luni seara

Meteorologii au prelungit duminică atenționarea cod portocaliu de ninsori abundente și viscol pînă luni, la orele 20,00, anunță ANM. Avertizarea extinsă este valabilă pentru nouă județe din sudul și sud ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 15:31
(11323 vizualizări - 0 comentarii)


Apa lui Ionașcu, subiect de anchetă la Ministerul Sănătății

Surse din cadrul Ministerului Sănătății au ținut să precizeze că în următoarele zile pe subiectul apei din Slobozia va fi demarată o anchetă. Ancheta ar fi fost ordonată chiar de ministrul Sănătății, Attila ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:13
(13763 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri înzăpezite

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că, în prezent, se acționează în toate localitățile județului, pentru a fluidiza circulația pe toate drumurile și a facilita accesul utilajelor ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:10
(14282 vizualizări - 10 comentarii)


Subvenții acordate de APIA

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat Centrelor Județene APIA, vineri, 5 februarie 2010, aproximativ 150 milioane lei, fonduri de la bugetul național destinate sectoarelor zootehnic ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2010, 09:11
(13511 vizualizări - 0 comentarii)


La închisoare pentru ultraj

Joi, 4 februarie a.c., polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Dănuț B., de 35 de ani, din comuna Sudiți, județul Ialomița. Pe numele bărbatului, la data de 26 ianuarie 2010 Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 18:12
(16919 vizualizări - 1 comentariu)


Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

În după-amiaza zilei de vineri, 5 februarie a.c., Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben pentru mai multe județe, printre care și Ialomița. Reprezentanții ANM avertizează ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 17:10
(12483 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

În cursul zilei de joi, 4 februarie, în intervalul orar 12,00-16,00, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune în sistem integrat, urmărindu-se în principal prevenirea și combaterea criminalității ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 16:32
(13989 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton omorît de un tractor

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui grav accident rutier produs miercuri, 3 februarie a.c., în comuna Bărbulești, un bărbat pierzîndu-și viața. Bărbatul, în calitate de pieton, s-a angajat în ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 19:06
(10072 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori vasile în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...