Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga III, Unirea Slobozia-Calatis Mangalia 1-1

Bine că s-a terminat!

Unirea Slobozia a terminat campionatul 2009-2010 pe podium. Și a terminat și benzina! Pentru că echipa clasată pe 3 în seria a II-a din liga a III-a a gîfîit ca o locomotivă de la începutul secolului XX. Dovada involuției galben-albaștrilor o reprezintă diferența incredibilă de 24 de puncte față de liderul Viitorul Constanța, în condițiile în care, la finele turului, Unirea se afla la doar 3 puncte de echipa lui Hagi. Și vineri, 11 iunie, în ultima etapă, lucrurile au stat aproape la fel. Unirea care, pentru a-și îndeplini obiectivul (sau ce a mai rămas din el), avea nevoie de un punct, l-a obținut. Nu înainte ca băieților lui Prepeliță să le treacă glonțul pe lîngă ureche. În minutul 19, Ene, jucătorul constănțenilor, aduce Calatisul în avantaj. Însă doar pentru 5 minute. În minutul 24, în Andrei Avanu se răzvrătesc amintirile vîrfului feroce de pe vremea cînd se visa fotbalist de top și jucătorul originar din Galați aduce egalarea și, totodată, înscrie al treilea gol personal în acest sezon. 1-1 Unirea-Calatis și, pentru că veni vorba de goluri, în topul marcatorilor echipei noastre este Viorel Gheorghe cu 20 de reușite, urmat de actualul vîrf al Viitorului, Nicușor Hertu (13), pe poziția a treia aflîndu-se la egalitate Stelian Stan și Constantin Toma, cu cîte 7 goluri marcate. Unirea intră în vacanță, una care se anunță aducătoare de schimbări. Nu atît tehnico-administrative, cît mai ales de componență a lotului. Lucruri pe care nu le detaliem pentru că vom avea timp să o facem pe timpul verii.

16 Iunie 2010, 07:13 (23880 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 18 Iul 2026
234 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Registrul Auto Român: Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic

Inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 92219 vehicule la nivelul întregii țări. În urma controalelor, specialiștii ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:40
(2033 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tânăr reținut pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier

Joi, 12 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN1D, în afara localității Armășești, soldat cu rănirea unei persoane,șoferul părăsind ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:30
(924 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare

Obligațiile de declarare și plată a taxelor rămân în vigoare chiar și în situația declarării inactivității fiscale. Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:25
(8906 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «amenințare» și «distrugere»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «amenințare» și «distrugere». ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:00
(984 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de urgență pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 9 martie 2026 inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul pomicol afectat ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 10:10
(3530 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4600 de agenți economici, pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 09:00
(2293 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Miercuri, 11 februarie 2026, cu ocazia «Zilei Mondiale a Bolnavului», Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:35
(2737 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dublu vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Sâmbătă, 14 februarie 2026, de la orele 16,00, Galeriile «Arcadia» din incinta Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează dublul vernisaj al pictorilor Eliana ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:00
(2537 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Miercuri, 11 februarie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 17:00
(1846 vizualizări - 0 comentarii)


Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Vineri, 6 martie 2026, Micutzu vine la Slobozia, pentru un show de Stand-Up Comedy. Evenimentul «RO ALERT-Atenție vin urșii» va fi la Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 14:20
(1373 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 31 decembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 13:25
(2405 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie electrică vor efectua lucrări de mentenanță a instalațiilor electrice joi, 12 februarie 2026, în intervalul orar 09,00-17,00, lucrări ce vor afecta, prin lipsa ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 09:40
(819 vizualizări - 0 comentarii)


Ediția a XV-a a «Târgului Apicol» din Slobozia

Primăria municipiului Slobozia anunță încheierea unei noi ediții de succes a «Târgului Apicol», eveniment devenit deja o tradiție de referință pentru comunitatea noastră. Desfășurată ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 17:50
(564 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița continuă controalele în supermarketuri

În perioada 02-06 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 37 de controale în hipermarketuri  și supermarketuri. Cu această ocazie, suplimentar activităților specifice ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 12:20
(747 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din localitatea Rădulești. La locul solicitării au fost alocate de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2026, 14:00
(2197 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Polițiștii au fost sesizați în cursul nopții de miercuri spre joi, 4/5 februarie a.c., cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din Slobozia. În urma verificărilor efectuate a ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:30
(1561 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În cursul ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:00
(3757 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Țăndărei au reținut miercuri, 4 februarie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Țăndărei, pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2026, 15:00
(2276 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 3 februarie 2026, în intervalul orar 08,00-14,00, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 12:55
(1223 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna ianuarie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 513 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:30
(2099 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,94%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2025

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4659 șomeri (din care 2211 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:20
(3066 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi la fabricile de pâine, patiserii și cofetării

În perioada 19-30 ianuarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 70 de controale la unități de morărit, de fabricare a pâinii și a produselor de panificație, laboratoare de patiserie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:10
(4222 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3392 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(2660 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2563 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat pe site broșura privind Declarația Unică-Formularul 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul ANAF a fost publicată broșura «Despre Declarația Unică-Formularul 212» 2025- 2026 ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:20
(1496 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Atenție, se vor executa lucrări la podul de peste râul Ialomița din Slobozia!

Potrivit Poliției Locale Slobozia, vor fi executate lucrări de reparații la rampele de urcare și coborâre la podul de peste râul Ialomița din Slobozia. Lucrările vor fi demarate încep ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 14:40
(3180 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin Legea nr. 239/2025/2025, privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 13:25
(687 vizualizări - 0 comentarii)


2777 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în anul 2025

În anul 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2777 persoane, dintre acestea 116 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 09:15
(3640 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate și publicate Normele anuale de venit valabile în anul 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din exploatarea terenurilor agricole și/sau din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:15
(3703 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...