Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița, fără prostituție

Ialomița, fără prostituție

Mediatizată uneori excesiv, prostituția în Ialomița nu este un fenomen. Sau cel puțin așa demonstrează statisticile Inspectoratului de Poliție și cele ale Inspectoratului Județean de Jandarmi, instituții cu atribuții în supravegherea și sancționarea prostituției. Concret, în județul nostru, în primele 5 luni ale anului în curs, autoritățile au întocmit 4 dosare penale pentru prostituție, aplicînd în aceeași perioadă și 11 amenzi contravenționale pentru același gen de infracțiune. Eradicarea prostituției în Ialomița poate avea mai multe explicații. Pe de o parte, rămîn autoritățile, ce se laudă cu o serie de campanii organizate în scop de prevenție a acestui fenomen, iar de cealaltă parte a baricadei rămîn poveștile, neconfirmate ce-i drept, că femeile ialomițene aleg să practice cea mai veche meserie din lume într-un mod «civilizat» și nu pe centura orașului.

IPJ Ialomița, cu «ochii» pe prostituție
Inspectorul șef al IPJ Ialomița, Viorel Ștefu susține că polițiștii au avut mereu în atenție fenomenul prostituției. Asta deși, la nivelul județului, infracțiunile de acest gen sînt destul de rare. «După cum se vede, nu putem vorbi despre un fenomen care să fi luat amploare. Nu trebuie să ne ascundem și să afirmăm că aceste infracțiuni nu se comit. Dar nu știu dacă vedeți pe marginea drumului fete care să practice prostituția. Pentru că, dacă au fost, le-am sancționat. Iar noi, prin activitățile noastre, încercăm să nu extindem acest fenomen. Desigur, vom avem în vedere, în continuare, sancționarea prostituției...».
În același timp, șeful jandarmilor ialomițeni, col. Nicolae Parepa susține faptul că «fenomenul trebuie ținut sub control, fiecare colțișor al județului fiind sub atenția noastră». Rezultatele muncii în tandem ale celor două instituții par să se regăsească cel mai bine pe șoselele județului, acolo unde rar se mai zărește o domnișoară practicantă a celei mai vechi meserii din lume...

3 Iulie 2010, 16:46 (22784 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Scandal sexual în Olanda cu tinere din Ialomița
Ana a primit 500 de amenzi pentru prostituție
Ialomița «mireselor» pentru proxeneți și combinatori

Comentariile cititorilor:


xxx:
(4 Iulie 2010, 18:27)
Ce gluma seaca !
gringo:
(4 Iulie 2010, 10:22)
du-te in parcul E14 seara si gasesti vreo 5 hookere,sau in Bora la iesire pe unde sta Frusin.. ce praf de 2 bani arunca biroul ala de presa,chipurile isi face treaba.si in fond care e problema?
Cineva care stie:
(3 Iulie 2010, 17:48)
Nu se practica pe centura ci la domiciliu. Tot se practica si tot vedem ciori ordinare(pesti) care apar cu masini de miliarde peste noapte si care dau peste bot militienilor.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
278 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(19922 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20331 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19344 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19377 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...