Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Guvernul taie-n carne vie

Sute de bugetari din Ialomița își fac bagajele

Începînd cu această lună, intră în vigoare Ordonanța de Urgență privind modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. Potrivit modificărilor operate în cadrul Ordonanței (la care Guvernul a lucrat timp de 4 luni!), se reglementează modul în care sînt administrate finanțele locale și, ce e mai important, se stabilesc normativele de personal în administrația publică locală. Pentru că Ialomița are sub 500 de mii de locuitori, noile normative nu afectează prea mult administrațiile locale. Totuși, sute de funcționari publici din sistem se pregătesc de plecare.

Primăria Slobozia, cea mai afectată
Printre cele mai afectate administrații locale din județ se numără Slobozia, cu un număr total de peste 700 de angajați. Aici, potrivit normativelor, ar trebui să fie concediați peste 200 de angajați, din cele 4 departamente de bază ale instituției. Este vorba despre Poliția Comunitară, DADP, Evidența Populației și aparatul propriu.
Potrivit informațiilor oficiale, în următoarele zile, sindicaliștii din cadrul instituției urmează să se întîlnească cu primarul Gabi Ionașcu pentru a stabili care sînt prioritățile și de unde pot fi concediați oameni. O altă administrație care va fi serios afectată este cea de la Fetești. Cu un număr record de angajați (peste 600, în care, potrivit datelor furnizate de către Primărie, sînt incluși și asistații social) administrația din Fetești va trebui să renunțe și ea la 200 de angajați. Dat fiind pericolul inundațiilor, situația nu a fost nici măcar discutată pînă la acest moment. Dar o decizie în acest sens este inevitabilă.

Normativele au carențe
Inflexibilitatea guvernamentală în privința reducerilor de personal din administrațiile locale este anulată de lacune legislative pe care normativele moșite 4 luni în laboratoarele guvernamentale nu le-au putut evita. Este vorba, de exemplu, de angajații serviciilor de gospodărire ale orașelor, al căror număr variază în funcție de dimensiunile teritoritale, iar nu în funcție de populație. Răzvan Bordeanu, președintele Sindicatului Administrație Locală Ialomița, susține că normativele guvernului nu au caracter universal și că administrațiile pot negocia cu sindicatele numărul de angajați care urmează a fi concediați. «Este o matrice generală, un normativ universal care nu ia în calcul situațiile particulare. Problema nu apare la administrațiile locale din Ialomița. Aici numărul angajaților concediați va fi mic. Dar în cazul administrațiilor mari, care au în componență sevicii multiple, noile reglementări sînt discutabile și, evident, vor fi contestate» a declarat Bordeanu în așteptarea primului dialog cu administrațiile locale.
Pînă atunci însă, angajații administrațiilor locale se uită în stînga și-n dreapta, întrebîndu-se cine vor fi primii concediați. Un posibil răspuns le oferim noi: cei care muncesc!

10 Iulie 2010, 18:02 (21414 vizualizări - 5 comentarii)

Comentariile cititorilor:


ion:
(13 Iulie 2010, 18:32)
Stimata Carmen, cred ca aveti dreptate cu cele doua gasti. Liderii de sindicat sunt mai ticalosi decit directorii. De la directori stii la ce sa te astepti, dar acesti mizerabili care au ajuns din neica nimeni, niste zmei, profitind de naivitatea oamenilor.Trag bani din toate partile, au si afaceri se baga si prin fel de fel de organisme de unde primesc bani si bineinteles ca sunt mina in mina cu conducerile.
Carmen:
(12 Iulie 2010, 17:57)
De ce nu se fac publice criteriile care stau la baza stabilirii persoanele care vor fi disponibilizate? Vom asista la o batalie intre gasti ( gasca sindicatului cu gasca conducerii). Cine castiga? Cine cotizeaza mai mult. Este exclus ca vor ramane profesionistii. Acestia au devenit incomozi in ultima vreme pentru ca scot la iveala incompetenta angajatilor pe criterii politice inclusiv a directorilor.
ion:
(11 Iulie 2010, 19:45)
In astfel de cazuri,se grupeaza toti ticalosii se fac acum niste aliante,chiar in cadrul aceleiasi institutii de ramii tablou.De competenta nici nu poate fi vorba. Nu cred sa ne mai revenim vreodata la normal.
solutia!:
(10 Iulie 2010, 22:20)
daca postole pleaca la itm e cazu sa fie numit gigi manea la Pensii,ca sa fie familia la conducere.just.
Stela S:
(10 Iulie 2010, 19:04)
Sunt de peste 20ani angajata la Casa Jud. de Pensii .Ar trebui reduse sporurile si stimulentele conducerii (oricum nu fac nimic )poate chiar desfiintate (nu avem nevoie de trei directori )Directoarea spune ca d-nul prefect nu o sa-i faca nimic(0 parte din stimulente sunt cotizatii la p.democrat) chiar vrea sa se mute la ITM ,ca sunt stimulente si comisioane mai mari ! Eu sigur voi pleca ,am fost sincera si i-am spus ca nu l-am votat pe Basescu .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 28 Aug 2026
384 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AFIR actualizează constant Baza de Date cu Prețuri de Referință

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) actualizează în mod constant Baza de Date cu Prețuri de Referință pentru mașini, utilaje și echipamente specializate și o completează cu noi elemente ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2016, 17:55
(36781 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Doi minori, surprinși la furat de fier vechi cu căruța

Marți, 14 iunie 2016, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Căzănești au surprins în flagrant doi minori, de 15 și 17 ani, din localitate, respectiv din București, în timp ce transportau cu o căruță mai ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2016, 16:25
(7111 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Bătrînă de 67 de ani, acroșată de o mașină care dădea cu spatele

Marți, 14 aprilie 2016, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza municipiului Fetești s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. În timp ce o tînără, de 23 de ani, conducea ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2016, 14:40
(5567 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Bărbat din Giurgeni, arestat pentru contrabandă

Polițiștii din cadrul Secției Rurale Platonești au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2016, 13:15
(5179 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni arestare


Urmărit de polițiștii germani, prins în Ialomița

Un tînăr de 26 de ani, urmărit internațional de organele judiciare din Germania, a fost prins de polițiștii ialomițeni la Bărbulești. Pe numele acestuia, autoritățile germane au emis un mandat european ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 21:35
(6599 vizualizări - 0 comentarii)


Uniunea Europeană hrănește săracii Ialomiței

De la începutul acestei săptămîni, primăriile din Ialomița au demarat programul de distribuire a ajutoarelor alimentare oferite persoanelor defavorizate de Uniunea Europeană. La nivelul județului, peste ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 20:20
(5842 vizualizări - 1 comentariu)


Bucu: Contrabandă cu țigări

Peste 9500 de țigarete, fără documente de proveniență, dintre care 4520 netimbrate, restul avînd aplicate timbre emise de autoritățile Republicii Moldova, au fost ridicate în vederea confiscării de polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 19:40
(6308 vizualizări - 1 comentariu)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 74000 de lei, 18 permise reținute

La sfîrșitul săptămînii precedente, în perioada 10/12 iunie 2016, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 18:15
(5958 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Ciochina

Duminică, 12 iunie 2016, pe DJ203B, pe raza comunei Ciochina, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. În timp ce un bărbat, de 33 de ani, din județul Brăila, conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 16:40
(6644 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Ialomița: Beți și fără permise la volan!

Polițiștii rutieri au depistat pe șoselele județului doi conducători auto de 46, respectiv 66 de ani, din comunele Săveni și Făcăeni, care conduceau autoturisme pe drumurile publice deși au consumat anterior ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 15:10
(4545 vizualizări - 0 comentarii)


«Zilele Culturii Slobozene»: Întîlnire cu scriitoarea Otilia Sîrbu

În cadrul manifestărilor ample intitulate generic «Zilele Culturii Slobozene», desfășurate în perioada 6-12 iunie 2016, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, partener cultural al Primăriei ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 13:55
(7487 vizualizări - 0 comentarii)


Concurs de desene religioase la Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Concurs de desene religioase la Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Peste 20 de copii din întreaga țară s-au întrecut în urmă cu o săptămînă într-un concurs de desene cu temă religioasă, organizat de Protopopiatul Slobozia, în cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 11:25
(10472 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Părinți trimiși în judecată pentru că și-au ucis copilul

Caz șocant petrecut în Ialomița. În urmă cu o săptămînă, procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au trimis în judecată doi părinți, anchetați pentru că și-au ucis copilul. Actele de urmărire ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2016, 21:25
(6042 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier soldat cu două victime

În cursul zilei de miercuri, 8 iunie 2016, o mașină s-a răsturnat și două persoane au fost rănite pe șoseaua care leagă Slobozia de localitatea Drajna. Din cercetările polițiștilor a reieșit faptul că accidentul ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2016, 20:10
(6350 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


IPJ Ialomița: Campanie națională împotriva furturilor din locuințe

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița vor demara în perioada următoare ample activități de prevenire pe linia combaterii furturilor din locuințe. Acțiunea se desfășoară ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2016, 19:50
(5644 vizualizări - 2 comentarii)


Pompierii voluntari, premiați la Slobozia

Joi, 9 iunie 2016, pe Stadionul «1 Mai» din Slobozia s-a desfășurat faza județeană a concursurilor serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. La cele 3 probe ale concursului au participat ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2016, 19:10
(5000 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Alegerile locale 2016 în Ialomița, fără incidente majore

Din punct de vedere al ordinii și siguranței publice, alegerile locale din acest an au fost cele mai sigure alegeri din ultimii ani. Prezența activă a polițiștilor a făcut ca, în ziua procesului electoral ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2016, 21:05
(3786 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente rutiere, trei decese și șase persoane rănite

La acest sfîrșit de săptămînă, pe șoselele ialomițene s-au produs 4 accidente rutiere, soldate cu decesul a trei persoane și rănirea a altor șase.
Primul dintre acestea s-a produs vineri, 3 iunie ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2016, 19:10
(6382 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Faza județeană a concursurilor SVSU și SPSU

Inspectoratul pentru situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează, în data de 9 iunie 2016, începînd cu orele 8,30, faza județeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2016, 18:20
(8698 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În atenția contribuabililor mijlocii

Printr-un comunicat de presă, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești anunță că, începînd cu data de 03.06.2016, Registrul unic de control și Registrul de evidență fiscală vor fi eliberate ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2016, 16:10
(3395 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în scădere ușoară

La sfîrșitul lunii aprilie 2016, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7690 șomeri, din care 1395 șomeri indemnizați, respectiv 6295 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2016, 15:05
(4598 vizualizări - 0 comentarii)


Cerc Pastoral la Parohia «Sfîntul Dumitru» Slobozia

Vineri, 3 iunie 2016, preoții parohiilor din municipiul Slobozia, în frunte cu părintele Butu Ionuț, Protopop de Slobozia, au săvîrșit Sfînta Taină a Maslului la Parohia «Sfîntul Dumitru» Slobozia, alături ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2016, 14:10
(3885 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de supraveghere a Pestei Porcine Clasice

Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează faptul că, în perioada iunie-iulie 2016, se va demara o amplă campanie de supraveghere activă a Pestei Porcine Clasice. ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2016, 19:40
(5206 vizualizări - 1 comentariu)


«Ziua Eroilor», sărbătorită la Slobozia

Reprezentanții Instituției Prefectului anunță faptul că joi, 9 iunie 2016, la Slobozia vor fi organizate o serie de manifestări publice dedicate «Zilei Eroilor». Evenimentele se vor desfășura în colaborare ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2016, 19:10
(4998 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: I-au furat mașina din fața casei

Miercuri, 1 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au fost sesizați de un bărbat, de 59 de ani, din  localitate, cu privire la faptul că i-a fost sustras autoturismul personal ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2016, 18:45
(4104 vizualizări - 0 comentarii)


TU votezi! MAI te informează!

În contextul organizării alegerilor locale din acest an, MAI desfășoară o campanie de informare a cetățenilor cu privire la principalele prevederi legale referitoare la exercitarea dreptului de vot.
...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2016, 17:45
(4355 vizualizări - 0 comentarii)


De 1 Iunie, porțile IPJ Ialomița s-au deschis pentru copii

De 1 Iunie, porțile IPJ Ialomița s-au deschis pentru copii

Miercuri, 1 iunie a.c., cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, elevii, însoțiți de cardele didactice, au vizitat sediul Inspectoratului, unde le-au fost prezentate autospecialele de poliție, tehnica ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2016, 17:40
(7249 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

societate comercială
angajează
contabil evidență primară
condiții
-absolvent liceu economic
-cunoștințe operare PC
-cunoscător limba engleză
CV-urile se transmit
la adresa de e-mail
[email protected]

25 Mai 2016, 15:30


anunț angajare

societate comercială
angajează
lucrător comercial
condiții:
-studii medii
-vechime maxim 3 ani
contabil principal
condiții:
-studii medii și/sau superioare
-vechime minim 3 ani
Relații la telefon
0243/213.390, 0372/721.701

25 Mai 2016, 13:20


AFIR: 453 milioane de euro disponibili pentru infrastructură rurală, agricolă sau forestieră, dar și pentru protejarea patrimoniului cultural

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță că miercuri, 25 mai 2016, orele 9,00, se va deschide sesiunea de primire de proiecte pentru Submăsurile 4.3.A -Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2016, 18:25
(6274 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Simo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...