Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

A căzut cantonamentul de la Predeal

Handbal

A căzut cantonamentul de la Predeal

În perioada 1-8 august, CSM Unirea Slobozia avea programat un stagiu de pregătire în stațiunea montană din județul Brașov. Din motive ușor de ghicit, acesta nu a mai avut loc, urmînd ca profesorul Marian Simion să identifice noi modalități pentru a-i suplini absența.

Handbalistele se pregătesc la stadion
Pregătirea fizică matinală pe stadion și ședințele tehnico-tactice în sală vor încerca să substituie golul lăsat de renunțarea la pregătirea montană. Pe lîngă căldura insuportabilă, Denisa Păduraru și compania mai au ca dușman accidentările care îi dau mare bătaie de cap lui Marian Simion. Ultima victimă, interul Alexandra Băeșu care, la antrenamentul de luni, a călcat pe minge alegîndu-se cu o entorsă care o va ține pe tușă pentru cel puțin o săptămînă. Cu o situație mult mai delicată se confruntă Georgiana Bodeanu, a cărei accidentare este mult mai gravă decît se credea: ruptură de ligamente la genunchi, fiind necesară intervenția chirurgicală și recuperarea timp de cel puțin 6 luni.
Chiar și în aceste condiții, dubla de verificare cu Rulmentul Brașov are mari șanse să se concretizeze, meciurile urmînd a avea loc la finele acestei săptămîni în orașul de sub Tîmpa. În cazul în care duelul cu brașovencele pică, vineri 6 august, la Slobozia sînt așteptate pentru un amical junioarele I de la Tomis Constanța.

Singura achiziție, Laura Leahu
Deși însuși primarul Gabi Ionașcu declara în primăvară că vizează aducerea cîtorva jucătoare cu experiență pentru a forța promovarea Sloboziei în prima ligă, se pare că politica de transferuri rămîne aceeași ca la CSM Unirea: recrutarea de tinere talente fără pretenții financiare. Un exemplu în acest sens este Laura Leahu, singurul nume nou apărut în aceste zile în lotul Sloboziei. «Este o tînără de mare perspectivă care se achită bine de sarcini atît pe postul de centru, cît și ca inter sau extremă stîngă» explică antrenorul Marian Simion. Laura are 18 ani, 1,72 metri și a evoluat pînă acum la CSS nr. 6 București, formație alături de care a prins faza finală fiind printre remarcatele turneului.

Serie grea pentru CSM Unirea
Cu adversari ca Rapid, Știința Bacău sau CSM Ploiești în serie, pînă și egalarea performanței din sezonul precedent pare una greu de atins. O veste bună pentru spectatorii slobozeni este însă faptul că după Alina Dobrin de la CSM București alte două supervalori ale handbalului românesc vor veni să le înfrunte pe handbalistele lui Marian Simion. Este vorba, în primul rînd de Simona Gogîrlă, antrenoare și jucătoare la Rapid București. Gogîrlă a fost cea mai bună jucătoare a României la Campionatul European din 2000, cînd naționala noastră a ocupat locul 4. Tot la Rapid evoluează și Nicoleta Gîscă, una dintre cele mai bune jucătoare de extremă dreapta din ultimii ani. Așadar, motive suficiente pentru slobozeni să umple sala de handbal la meciurile de acasă ale echipei noastre, așa cum au făcut-o și în sezoanele precedente.

3 August 2010, 18:33 (18993 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
O singură victorie pentru junioarele III
Junioarele 3 intră în competiție
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!

Comentariile cititorilor:


Ioana:
(7 Septembrie 2010, 09:43)
Daca stam si ne gandim bine ele fac sport pe banii contribuabililor asa ca nu cred ca merita handbalistele niste salarii atat de mari cand sunt platite din bugetul local! Sa mearga din usa in usa, impreuna cu conducerea, sa caute sponsori!
dani:
(1 Septembrie 2010, 12:11)
dute si tu mira daca esti in stare nu jicni fetele sti ce inseamna sport cita munca sau din invidie vorbesti fa sport si apoi vorbesti rusine sa iti fie
Mira:
(31 August 2010, 09:01)
Saracutele.....se spetesc muncind! Nu prea aveti rezultate asa ca nici 8-9 milioane nu meritati dar 16-20, ce faceti frate pentru banii astia?
anonim:
(8 August 2010, 13:33)
maritile salarile nu mai faceti diferente cu bani ca toate muncesc vreti in liga mare cu 8'9 milioane si altelea cu 16'20milioane nu e corect altele maninca cu doua guri si unele cu o gura''''le dorim fetelor multa bafta si putere de munca si multe goluri.'''''''''

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
269 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 11:45
(8224 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Premii de excelență pentru olimpicii ialomițeni

«Consiliul Județean Ialomița își reafirmă angajamentul față de susținerea și promovarea educației de înaltă calitate, considerată un pilon esențial al dezvoltării societății contemporane și viitoare. În acest sens, una dintre direcțiile strategice ale instituției o reprezintă sprijinirea performanței școlare și recunoașterea meritelor elevilor și cadrelor didactice care contribuie la afirmarea excelenței în învățământul ialomițean» ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 11:10
(5533 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA-un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul de Call Center RAJA-un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 10:20
(5344 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

Slobozia: Expoziție de pictură

Expoziția «SINOPSIS» a pictorului Dan Constantinescu-Cocoru va fi vernisată joi, 6 noiembrie a.c., de la orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrulului Cultural « ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 09:40
(7330 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Percheziții în cadrul Operațiunii «Jupiter»

În cadrul Operațiunii «Jupiter», desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Româ ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2025, 16:30
(6150 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Duminică, 2 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,00, pe strada Florilor din Fetești, polițiștii rutieri au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 16:15
(590 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Deșeuri feroase și neferoase, confiscate

Duminică, 2 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Fetești au depistat, pe strada Călărași din localitate, o autoutilitară ce transporta deșeuri feroase și neferoase. După ce a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 16:10
(6757 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF notifică companiile de stat care înregistrează obligații fiscale restante

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) își manifestă rolul activ de a sprijini conformarea voluntară a contribuabililor și informează companiile de stat, care au datorii neachitate p ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 12:35
(8584 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 30 octombrie 2025, polițiștii din Slobozia au desfășurat o acțiune preventivă pe raza municipiului reședință de județ. Cu această ocazie, oamenii legii au legitimat aproximativ 350 de persoane și ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2025, 15:40
(6370 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

Marți, 28 octombrie a.c., în intervalul orar 04,00-12,00, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol. Activitățile au avut ca scop verificarea ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 15:45
(1352 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Confiscare de material lemnos

IPJ Ialomița: Confiscare de material lemnos

Marți, 28 octombrie a.c., în intervalul orar 08,00-12,00, polițiștii din Platonești au acționat pentru combaterea ilegalităților din domeniul silviculturii. Astfel, pentru abaterile de la normele ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 11:05
(1729 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Sudiți și Gura Văii!

Joi, 30 octombrie 2025, echipele RAJA Constanța execută lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din localitatea Sudiți. Pentru realizarea acestor operațiuni, se va sista furnizarea apei potabile consumatorilor din satele Sudiți și Gura Văii, în intervalul orar 08,00-16,00.  ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 08:25
(6106 vizualizări - 0 comentarii)


Procesiune cu ocazia Hramului Mânăstirii Slobozia

În perioada 4-10 noiembrie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 08:10
(7546 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,58%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2025

La sfârșitul lunii septembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4372 șomeri (din care 2073 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2025, 14:20
(1471 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Anularea accesoriilor stabilite pentru sumele din decizii de impunere din oficiu a persoanelor fizice pe anii 2019/2020

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați, că în conformitate cu prevederile art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/20 ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2025, 09:15
(1716 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din orașul Fetești!

Marți, 28 octombrie 2025, în intervalul orar 08,30-16,30, echipele furnizorului de energie vor executa lucrări la nivelul rețelei electrice, care vor afecta Sursa de Apă ce alimentează Cartierul ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2025, 16:05
(1686 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 4,03 milioane de lei în septembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna septembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 4 ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2025, 16:20
(2126 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Cu profundă tristețe și durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a doamnei Alexandrina Porumb. Pentru cei care doresc să-și ia un ultim rămas bun, trupul neînsuflețit ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2025, 16:00
(6284 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 271 mii de lei

În perioada 22 iulie-17 octombrie 2025, DSVSA Ialomița a efectuat 188 acțiuni de control la operatori economici ce dețin obiective în cadrul cărora se desfășoară activități supuse controlului ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2025, 09:20
(5737 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 147,38 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna septembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna septembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 147,38 milioane ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2025, 08:10
(5509 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Șoseaua București din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2025, 13:10
(2222 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier pe DN21

Duminică, 19 octombrie 2025, polițiști ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN21, în zona kilometrului 92.  Din primele verificări efectuate ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2025, 15:10
(2895 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2025, 15:15
(5168 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru «violență în familie» și «distrugere»

Polițiștii au dispus reținerea unui bărbat, bănuit de comiterea infracțiunilor de «violență în familie» și «distrugere». Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 1 ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2025, 20:00
(1837 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Peste 2000 de persoane angajate în perioada ianuarie-august 2025

În perioada ianuarie-august 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2003 persoane ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2025, 13:25
(2109 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Doar două zile rămase pentru înscrierea la școlile de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița reamintește celor interesați că mai sunt doar două zile până la încheierea perioadei de înscriere pentru admiterea în școlile de ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 16:20
(2349 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune în vederea prevenirii absenteismului școlar

Miercuri, 15 octombrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune în localitățile Urziceni, Ion Roată și Jilavele, având ca scop prevenirea absenteismului școlar și creșterea gradului ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 16:10
(2019 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Risc epidemiologic ridicat pentru gripa aviară în 24 de localități

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de păsări că, la momentul actual, pe teritoriul Uniunii Europene, evoluează mai multe focare de gripă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 10:30
(6490 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 4,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna septembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna septembrie a.c., 19 inspecții fiscale, fiind realizate și 2 controale inopinate la contribuabili ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 16:05
(4031 vizualizări - 0 comentarii)


APIA demarează Campania de plăți în avans începând cu 16 octombrie 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează joi, 16 octombrie 2025, Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025. Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 15:50
(10749 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...