Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Avea permisul reținut: Șoferul unei cisterne de transport GPL a adormit la volan, autovehiculul s-a izbit de un copac și s-a răsturnat

Accidentul s-a produs joi, 19 august a.c., pe DN1D, în apropierea comunei Jilavele, fiind anunțat prin 112 în jurul orei 18,45. Pompierii din Urziceni s-au deplasat la fața locului cu mai multe autospeciale, la momentul intervenției cabina și roțile din față ale vehiculului fiind deja în flăcări.
În momentul producerii accidentului, cisterna nu era încărcată cu GPL, însă în ea se aflau aproximativ 600 l de gaz, întrucît, din motive tehnice, această cantitate nu poate fi golită din recipient. În plus, una dintre supapele de siguranță ale autocisternei s-a fisurat, iar pompierii au rămas în zonă pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor pînă la degajarea totală a gazului din autocisternă.
Din primele investigații efectuate a rezultat că accidentul de circulație s-a produs cel mai probabil pe fondul adormirii la volan a conducătorului autocisternei, un constănțean în vîrstă de 54 de ani. Astfel, autovehiculul a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă în stînga direcției sale de mers, intrînd în impact cu un copac, după care s-a răsturnat pe cîmp.
Deși în urma accidentului șoferul autotrenului a suferit leziuni ușoare, fiindu-i acordate îngrijirile medicale necesare de către paramedicii SMURD, nu a necesitat internarea într-o unitate medicală. În urma evenimentului au ars tapițeria cabinei, bordul cu instalația electrică și 6 anvelope, iar autocisterna s-a deteriorat în proporție de aproximativ 80%.
Mai mult, procedînd la verificarea șoferului în bazele de date ale Poliției, s-a stabilit că acesta avea permisul de conducere reținut de către Serviciul Rutier Constanța din data de 27 iulie a.c., ca urmare a implicării sale într-un accident rutier, însă nu mai avea drept de circulație din 11 august 2010.
La fața locului s-au deplasat și reprezentanți din cadrul ARR Ialomița, care au efectuat verificări cu privire la legalitatea transportului în cauză , nefiind constatate nereguli. Cercetările continuă.

20 August 2010, 09:31 (19881 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident
Citiți și:
Jilavele: S-a răsturnat cu mașina
ISU Ialomița: Incendii la Copuzu și Poiana, accident la Jilavele
Jilavele: Bătrîn de 88 ani, izbit frontal de o mașină

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 28 Iul 2021
303 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
« 1 3 4 5 6 7 8 9 350 351
Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor noștri aflați în suferință, miercuri, 28 iulie 2021, în intervalul orar 8,00-12,30, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a continuat ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2021, 14:40
(88 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Miercuri, 28 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2021, 14:15
(78 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2021, 09:35
(63 vizualizări - 0 comentarii)


3

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

27 Iulie 2021, 18:15


Slobozia: Mandate de executare a pedepsei, puse în aplicare de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, oamenii legii au reușit identificarea a doi bărbați, de 28 și 43 de ani, domiciliați în Slobozia, ce se sustrăgeau ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2021, 16:10
(171 vizualizări - 0 comentarii)


5

Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Marți, 27 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2021, 13:35
(75 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți Renta Viageră Agricolă campania 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a efectuat plățile sumelor cuvenite sub formă de rentă viageră agricolă aferentă anului 2020. Astfel, marți, 27 iulie 2021, APIA a ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2021, 10:10
(191 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Luni, 26 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2021, 13:25
(127 vizualizări - 0 comentarii)


8

APIA primește cereri de plată pentru Programul Național Apicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că Cererile de plată pentru accesarea Programului Național Apicol (PNA) se pot depune până la data de 2 august 2021, inclusiv ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2021, 12:55
(119 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Manasia

Incendiu la o casă din Manasia

În dimineața zilei de luni, 26 iulie a.c., pompierii Detașamentului Urziceni au fost solicitati, prin 112, să intervină la un incendiu izbucnit la acoperișul unei case din comuna Manasia. 3 echipaje de ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2021, 12:20
(142 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia incendiu


Movila: Șase persoane rănite într-un accident rutier

Movila: Șase persoane rănite într-un accident rutier

În seara zilei de duminică, 25 iulie a.c., în zona localității Movila, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a șase persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2021, 20:15
(474 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Movila accident


Orboești: A intrat cu mașina într-un copac

Orboești: A intrat cu mașina într-un copac

Duminică, 25 iulie a.c., în localitatea Orboești s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că în evenimentul rutier a fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2021, 18:40
(298 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 25 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2021, 14:10
(138 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 24 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10802, fiind înregistrat 1 nou caz de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2021, 13:40
(196 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Tovărășia și Urziceni

Accidente la Tovărășia și Urziceni

Pompierii ialomițeni au intervenit vineri, 23 iulie a.c., în cazul a două accidente rutiere petrecute pe raza localităților Tovărășia și Urziceni. În urma evenimentelor au rezultat cinci persoane rănite ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 16:30
(430 vizualizări - 3 comentarii)


DSVSA Ialomița: 7 focare de Pestă Porcină Africană, identificate pe raza județului

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației că, la data de ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 14:10
(341 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 23 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10801, fiind înregistrate 3 noi cazuri de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 14:00
(209 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 decembrie 2021, data limită de plată a impozitului specific aferent semestrului I

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabili că, potrivit normelor în vigoare, declararea și plata impozitului specific unor activități, aferent semestrului I 2021, se ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 13:30
(182 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 26 iulie 2021, termen limită pentru depunerea a 9 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că 26 iulie 2021 este termenul de depunere a următoarelor declarații: Formularele 100, 112, 208, 224, 300, 301, 307, 311, 390 ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 13:20
(226 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Urziceni

Joi, 22 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat o razie de amploare pe raza municipiului Urziceni. Astfel, forțele de ordine au controlat în trafic 295 de autovehicule și legitimat peste 390 de persoane ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 12:30
(251 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Conducea în stare de ebrietate

Un bărbat de 35 de ani, din Țăndărei, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins în trafic în stare de ebrietate. Acesta a fost oprit pentru un control de rutină în seara zilei de joi, 22 iulie ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 12:20
(209 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: Doi răniți în urma unui accident rutier

Balaciu: Doi răniți în urma unui accident rutier

Vineri, 23 iulie 2021, salvatorii de la Detașamentul de pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un accident rutier, în care au fost implicate un ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 11:45
(287 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Balaciu accident


«Ziua Imnului», marcată la Slobozia

Instituția Prefectului Ialomița va organiza joi, 29 iulie a.c., o festivitate prin care va marca «Ziua Imnului». Festivitatea se va desfășura pe platoul din Piața Revoluției din Slobozia. Evenimentul va ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 11:40
(232 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Vernisaj la Muzeul Național al Agriculturii

Absolvenții Universității Naționale de Arte a României vor organiza marți, 27 iulie 2021, o expoziție de pictură la Slobozia. Vernisajul va fi găzduit de către Muzeul Național al Agriculturii. Expoziția ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 10:20
(186 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Reținut pentru 24 de ore după ce a furat din buzunare

Polițiștii din Urziceni au reținut miercuri, 21 iulie a.c., pentru 24 de ore, un bărbat de 42 de ani, suspect într-un dosar de «furt». Din datele oamenilor legii, în ziua de 8 iulie a.c., în timp ce se ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2021, 15:25
(233 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Urziceni furt


Glodeanu Sărat: Locuință cuprinsă de flăcări

Glodeanu Sărat: Locuință cuprinsă de flăcări

Joi, 22 iulie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu, produs la o locuință din satul Glodeanu Sărat-Buzău. 3 echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere cu ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2021, 15:10
(227 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Conflict între adolescenți, aplanat de un jandarm

Aflat în timpul liber, un ofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița a intervenit marți, 20 iulie a.c., pentru aplanarea unui conflict, produs între mai mulți adolescenți la intrarea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2021, 14:35
(433 vizualizări - 1 comentariu)


Dridu: Lebădă salvată de polițiști

Dridu: Lebădă salvată de polițiști

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au intervenit miercuri, 21 iulie a.c., pentru a salva o lebădă. Oamenii legii au fost sesizați cu privire la faptul că o lebădă, care nu mai poate ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2021, 14:20
(294 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 22 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10798, fiind înregistrate 2 noi cazuri de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2021, 13:50
(292 vizualizări - 0 comentarii)


Respectarea Codului Muncii, verificată de inspectorii ITM Ialomița

În prima jumătate a lunii iulie 2021, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița au desfășurat ample controale privind prevederilor legale privind munca la domiciliu, telemunca, decalarea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2021, 10:10
(212 vizualizări - 0 comentarii)


« 1 3 4 5 6 7 8 9 350 351
Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...