Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a IV-a

Invincibila Amara

Pentru că meteorologii au declarat ziua de sîmbătă, 28 august, ca fiind ultima din acest an cînd te poți prăji indecent la soare, am luat și noi drumul Amarei să vedem cum stă cu silueta tineretul feminin. Despre ce am văzut acolo vă putem oferi detalii la o bere. Nu de alta, dar din cînd în cînd mai citesc această pagină și tovarășele noastre de viață...
Cert este că, la întoarcere, ne-am decis să îmbinăm plăcutul cu plăcutul și, cum stadionul din Amara era în drumul nostru, am făcut o escală pentru a vedea cum se descurcă Victoria în meciul cu Andrășeștiul. Multe mașini, și mai multe biciclete, iar micuța tribună era arhiplină. Entuziasmul plecase pe alte meleaguri pentru că, în al doilea mitan, cînd am descins noi, Andrășeștiul tocmai deschisese scorul. Ne-am delectat însă cu 35 de minute de dominare a Amarei, concretizate prin două reușite venite în urma unor combinații care au dovedit că antrenorul Florin Martinescu a închegat o echipă frumoasă. De emoție, la prima reușită a amărenilor ne-a stat ceasul, așa că nu vă putem oferi minutele la care s-au înscris golurile. N-am îndrăznit să-l întrebăm nici pe arbitru deși se afla la mică distanță de noi, pentru că-l interogaseră alții înainte cu privire la familie și domiciliu.
Oaspeții au etalat și ei un joc bun care le dă speranțe la un loc în fruntea clasamentului. 2-1 pentru Amara, iar la final, după ce a scăpat de îmbrățișările recunoscătoare ale lui Geoe, un fel de șef al galeriei (pînă la închiderea ediției nu am reușit să aflăm detalii despre scrierea corectă asupra numelui așa că ne-am descurcat și noi cum am putut), profesorul Martinescu ne-a declarat cu vocea stinsă de răgușeală: «A fost un meci foarte greu, au făcut achiziții importante și au o echipă bună». De partea cealaltă, Geoe exulta: «Băi, Axintele-Gheorghe Lazăr, 1-1», excelent pentru Amara în lupta pentru promovare.

Etapă cu o singură surpriză
Problema e că nu știm care e surpriza: victoria Sălcioarei în fața Abatorului sau înfrîngerea Abatorului pur și simplu? Rămasă în intersezon fără cîțiva jucători importanți, a doua echipă a Sloboziei pare să dea dreptate unui reprezentant al AJF care declara: «Nici Bunea nu vrea să joace. Nu ține neapărat să promoveze». Dacă Abatorul pare deja departe de primul loc, pe acea poziție s-a instalat din start Victoria Țăndărei care, cu scorul de la Munteni-Buzău, 5-1, a rămas în fruntea clasamentului cu 6 puncte departajate prin golaveraj de Sălcioara.

Rezultate Liga a IV-a, etapa a II-a
Ciulnița-Viticola 2-1
Rapid Fetești-Gh. Doja 2-0
Reviga-Borănești 2-2
Mt. Buzău-Țăndărei 1-5
Sălcioara-Abatorul 2-0
Brazii-Bărcănești 4-0
Amara-Andrășești 2-1
Axintele-Gh. Lazăr 1-1

Clasament
1. Țăndărei-6 puncte
2. Sălcioara-6 puncte
3. Borănești-4 puncte

Etapa viitoare, 4 septembrie 2010, ora 17,00
Ciulnița-Axintele, Viticola-Rapid Fetești, Gheorghe Doja-Reviga, Borănești-Munteni Buzău, Țăndărei-Sălcioara, Abatorul-Brazii, Bărcănești-Amara,
Andrășești-Gheorghe Lazăr

31 August 2010, 19:32 (21613 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
FC Bărăganul Ciulnița, campioana județeană a sezonului 2025-2026
Egal cu Rovine în cea de-a doua repriză
Rezultatele celei de a doua etape a campionatului
Abatorul Slobozia a învins la Doja
Amara nu s-a prezentat la Țăndărei

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 01 Iul 2026
322 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Acțiuni preventive pe timp de noapte

Sîmbătă, 9 octombrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de prevenire a faptelor antisociale în 33 de comune. Rezultatele activităților s-au concretizat în constatarea a 7 infracțiuni pentru ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 10:16
(16746 vizualizări - 0 comentarii)


Viitura toxică de pe Dunăre nu a ajuns în Ialomița

Inspectorii sanitar-veterinari ai DSV Ialomița au monitorizat traseul fluviului Dunărea și brațul Borcea la nivelul județului Ialomița ca urmare a viiturii cu substanțe toxice provenit din Ungaria. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 10:14
(14816 vizualizări - 0 comentarii)


«Salonul Anual de Carte»: Mircea Cărtărescu, la Slobozia

«Salonul Anual de Carte»: Mircea Cărtărescu, la Slobozia

În cadrul «Salonului Anual de Carte», eveniment organizat de Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu», va fi prezent și scriitorul Mircea Cărtărescu. Evenimentul se va produce marți, 12 octombrie 2010, începînd ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2010, 16:03
(14810 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 10,2%, rata șomajului în septembrie 2010

La sfîrșitul lunii septembrie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrate 10732 persoane, din care 4614 șomeri indemnizați, respectiv 6118 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2010, 12:31
(8639 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină furată din Ungaria, găsită la Slobozia

Miercuri, 6 octombrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune pentru depistarea în trafic a mașinilor ce figurează urmărite internațional. Acțiunea a fost cu ghinion pentru un slobozean de 43 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2010, 18:45
(16423 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț după gratii

Polițiștii slobozeni au reușit capturarea unui infractor, autor a cinci furturi comise la Slobozia. Băcăuanul de 43 ani se află, în prezent, după gratii. Prima faptă a fost sesizată polițiștilor în luna ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2010, 18:44
(19468 vizualizări - 0 comentarii)


Înșelăciune cu telefonul mobil: Două tinere, «furate» prin SMS

Două persoane au sesizat Poliția Slobozia despre faptul că în cursul zile de marți, 5 octombrie a.c., ar fi fost prejudiciate cu sume de bani după ce au dat curs solicitărilor unor persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 15:56
(16806 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Biciclist, accidentat de un taxi

Slobozia: Biciclist, accidentat de un taxi

În după-amiaza zilei de marți, 5 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că, pe bulevardul Chimiei din localitate, s-a produs un accident de circulație soldat ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 15:55
(14962 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Acțiune a polițiștilor din Țăndărei pentru prevenirea furturilor de animale

În cursul nopții trecute, în intervalul orar 23.00-05.00, efective din cadrul Poliției Țăndărei au organizat o acțiune ce a avut drept scop prevenirea și combaterea furturilor de animale, dar și menținerea ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 15:54
(16959 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: Tînăr prins la volan cu permisul suspendat

Aproape de miezul nopții, pe DJ213, pe raza localității Luciu, polițiștii au identificat un autoturism la volanul căruia se deplasa un tînăr, de 25 de ani, din județul Constanța. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 15:52
(17227 vizualizări - 0 comentarii)


Declarațiile fiscale se depun în format electronic

Fiscul ialomițean atenționează contribuabilii mari și mijlocii asupra obigativității depunerii declarațiilor fiscale în format electronic. Astfel, societățile trebuie să transmită formularul 100-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 13:12
(18519 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Evaziune cu morcovi

Luni, 4 octombrie a.c., polițiștii din Fetești au depistat în trafic o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 33 de ani, din Borănești. Procedîndu-se la verificarea documentelor șoferului, dar și a încărcăturii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 11:02
(16578 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Tînăr arestat pentru violare de domiciliu

Polițiștii au identificat și reținut în vederea încarcerării un tînăr, în vîrstă de 21 de ani, din orașul Amara, pe numele căruia Judecătoria Slobozia a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 10:18
(15248 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara arestare


Țăndărei: La volan, fără permis de conducere

Luni noaptea, 4 octombrie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 28 de ani, din localitate. În urma verificărilor, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 09:41
(14133 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Accident

În după-amiaza zilei de luni, 4 octombrie a.c., în jurul orei 17.45, Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe DN2, în afara localității Lilieci, s-a produs un accident de circulație soldat cu ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 08:32
(17660 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 18:26
(10698 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 18:01
(11368 vizualizări - 0 comentarii)


Morun de 120 kilograme, pescuit ilegal

Morun de 120 kilograme, pescuit ilegal

Un feteștean este cercetat penal după ce în dimineața zilei de marți, 5 octombrie, a fost prins de polițiștii din localitate transportînd în autoturismul personal un sturion de 120 kilograme. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 15:48
(17340 vizualizări - 0 comentarii)


Rabie la Amara

În ultima zi a lunii septembrie, medicii sanitar-veterinari județeni au declarat deschis un nou focar de rabie. De această dată virusul s-a manifestat la Amara, la un cîine ce a pătruns într-un grajd mușcînd ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 15:43
(16633 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara rabie


Anunț de angajare

Firmă de distribuție angajează agenți vînzări, județele Ialomița și Călărași. Relații la telefon 0752/317.506. ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 11:28
(11235 vizualizări - 0 comentarii)


Țigări de contrabandă confiscate de polițiști

Țigări de contrabandă confiscate de polițiști

Sîmbătă, 2 octombrie, polițiștii au depistat în trafic, în cartierul Slobozia Nouă, o mașină înmatriculată în județul Galați, încărcată cu pachete cu țigări de contrabandă. Potrivit polițiștilor, pe bancheta ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2010, 19:13
(16369 vizualizări - 0 comentarii)


«Un om prevenit este un om salvat!»

La finalul săptămînii precedente, polițiștii ialomițeni au continuat seria activităților dedicate «Săptămînii Prevenirii Criminalității». De această dată, scopul principal al acțiunilor organizate l-a reprezentat ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2010, 19:11
(15960 vizualizări - 0 comentarii)


Democrat-liberalii au decis: Cazacu, fostul viitor președinte al PD-L Ialomița

Democrat-liberalii au decis: Cazacu, fostul viitor președinte al PD-L Ialomița

Vineri, 1 octombrie, peste 500 de delegați democrat-liberali și-au ales președintele organizației județene. De asemenea, PD-L și-a stabilit o nouă structură de coordonare. Cazacu Marinică a fost unicul ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2010, 19:48
(17332 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: Trei accidente, trei victime

În cursul zilei de joi, 30 septembrie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs trei accidente de circulație, soldate cu rănirea a trei persoane.
Primul accident rutier s-a produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2010, 15:14
(14641 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Ajutoare specifice pentru producătorii de lapte și agricultura ecologică

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că în perioada 1-29.10.2010 se desfășoară cea de-a doua perioadă de depunere a cererilor pentru schemele de ajutor specific, finanțate din ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2010, 15:06
(14146 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A luat foc locomotiva

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică a unei locomotive de la un tren de marfă, punctul de comandă, compartimentul motor și cablajul aferent acestor zone au fost cuprinse de flăcări. ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2010, 11:23
(15631 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr care corupea fetițe de 7-8 ani în scara blocurilor, arestat preventiv

În cursul zilei de joi, 30 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, cu propunere de arestare preventivă, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 20:07
(15105 vizualizări - 2 comentarii)


La volan fără pemise sau circulînd cu numere false la mașini

Pe un drum comunal din Borănești a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate, la volanul căruia se afla un tînăr de 18 ani. Procedîndu-se la verificarea datelor conducătorului ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:57
(14047 vizualizări - 0 comentarii)


Stejaru: Cartuș găsit în curte

După ce în urmă cu două zile un proiectil exploziv de calibru 100 mm a fost găsit la Slobozia în urma unor săpături efectuate de o echipă de muncitori, un alt element de muniție a fost descoperit, de această ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:55
(16013 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stejaru cartuș


Coșereni: Femeie de 32 de ani, rănită în accident

Neadaptarea vitezei la condițiile de condițiile rutiere și meteorologice, respectiv ploaie și carosabil umed, a reprezentat cauza unui accident rutier produs pe DN2, în apropierea comunei Coșereni, eveniment ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:54
(15068 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței Cetatean în «Motorul» economic privat al Ialomiței Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...