Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Falși inspectori de la Protecția Consumatorului

O nouă metodă de înșelat patronii slobozeni a fost testată la Slobozia. Polițiștii i-au prins pe făptuitori, cercetînd actual modul în care aceștia au reușit să-i înșele pe administratorii a două societăți comerciale.
Miercuri, 1 septembrie, polițiștii au identificat pe raza orașului, un grup format din patru persoane, doi bărbați și două femei, cu vîrste cuprinse între 24 și 41 ani, toți din București. Referitor la prezența suspectă în Slobozia, cei patru au declarat că sînt membrii unei asociații denumită Grup Asociativ pentru Protecția Consumatorului. «Conform declarațiilor celor în cauză scopul prezenței acestora pe raza localității era cel de identificare a unor nereguli pe linia protecției consumatorului în unități de alimentație publică și saloane de înfrumusețare. Totodată, aceștia susțin că în data de 24 august au verificat mai multe unități economice, identificînd o serie de nereguli despre care ar fi informat conducea Asociației, urmînd ca aceasta să sesizeze Oficiul Național pentru Protecția Consumatorului» susțin polițiștii.
Cercetările polițiștilor au scos la iveală însă altceva. «Controlorii» au fraierit deja doi administratori de firme. Pe scurt, magaziile deținute de aceștia pe raza municipiului Slobozia au fost verificate, iar în urma nedivulgării unor presupuse nereguli suspecții au solicitat să li se achite 200 euro, respectiv 400 lei. Actual, escrocii au ajuns pe mîinile polițiștilor și sînt cercetați pentru înșelăciune.

3 Septembrie 2010, 11:44 (1073861 vizualizări - 518 comentarii)

Taguri: Slobozia țeapă
Citiți și:
Slobozia: Țeapă de 1 milion de euro, dată de o contabilă firmei la care lucra
Agenția Terra Tourism din Slobozia și-a țepuit clienții
«Groapa lui Stoica» falimentează firmele locale

Comentariile cititorilor:


chioru:
(12 Mai 2011, 21:06)
Inteleg ca escroaca pufoasa e mai buna...,,muncea" din greu sa insele pa unii pa altii. Nevasta care avea grija de doi copii, bucatarea, spala si ce dracu mai facea - oricum nu era buna ca n-avea servici! Ha ! Ha! In ce lume traim frate? D-aia ne fura te miri cine, ca suntem tampiti! Da ce vip e avocatu asta si nevasta-sa la pachet cu pufoasa escroaca de vorbiti atat despre ei? Eu am inteles pana acum ca hotii si curvele traiesc foarte bine, au dreptul asta...l-au gastigat! Cu sudoare Ha! Ha! Deci in Romania daca esti barbat fa-te tata avocat, daca esti femeie fa-te Emilia. Ce tare! 100 de lei de om pe seara, am facut un calcul, m-a luat capul. HUO!
marinaru:
(12 Mai 2011, 20:28)
Pina la urma a intentat cineva divort sau se complac bine mersi in aceasta situatie ? Grupul de gainari a primit NUP , urmeaza Emilia , Lenuta sa-si deschida un cont sa primeasca ajutoare ,ca nu-i in stare sa munceasca iar domnul Marius sa fie aprovizionat cu suficienta bautura pentru a depasi necazurile cotidiene
mamaie:
(12 Mai 2011, 19:07)
Draga Lenuto ,te vaiti ca ai fost jicnita si nedreptatita de comentariile de care ai avut parte .Poate ai dreptate ,dar de ce nu pomenesti si despre comentariile care te prezinta ca o superfemeie ? Poate ar fi mai bine sa te gindesti la greselile pe care le-ai facut daca sotul a ajuns sa te paraseasca . Crezi ca o femeie care nu e in stare sa aiba un servici se poate bucura de respect din partea sotului ? Crezi ca unde nu e respect poate sa fie dragoste ?
cornel:
(12 Mai 2011, 17:48)
Pentru?! Cunosc si eu problemele familiei Cus si stiu ca de 2-3 ori pe an se desparteau , ca Elena nu a fost in stare sa-si dea un amarit demasterat , ca nu-i suporta parintii ,rudele si prieteni ,ca nu era in stare sa-si gaseasca un servici [in prezent traieste tot din banii lui Septimiu] ,ca il inebunea cu gelozia ei exagerata. Pentru mine a fost un mister cum de a suportat-o atita timp . Legat de jignirile suportate de Elena ele au inceput dupa ce a atacat-o cu atita ura pe Emilia sub pseudonimul XXX , fara a constiiza ca ea e cea care a facut posibila aceasta relatie .Pacat de copii dar atmosfera in care traiau nu era una normala.
jose armando:
(12 Mai 2011, 12:59)
Posibil sa fie la jurista Ruxandra acasa in Rahova si sa speram ca domnul avocat doar o apara nu o si ascunde
?!:
(12 Mai 2011, 11:11)
Nu inteleg legatura dintre reportajul in sine si viata privata a unor oameni, comentata de persoane care cunosc partial sau deloc personajele naratiunii. La ce ajuta faptul ca a fost umilita o femeie, ma refer la sotia avocatului, pe care multi dintre cei care au improscat aici cu acuze si jigniri nu au vazut-o vreodata?! Asta duce la prinderea si pedepsirea excrocilor din Romania?! Cunosc familia Cus. Elena nu este genul de femeie descris mai jos, ba din contra! Septimiu cred ca are in aceasta perioada o ,,ratacire” pe care sper sa o depaseasca cat mai repede. Nu asa l-am cunoscut si e pacat ca aici a ajuns!
m.:
(11 Mai 2011, 19:12)
sunt M. vecinul Emiliei Constantin, care v-a adus la cunostinta ca a sustras 1 mld.de lei de la Asociatia de prop. Emilia C. este cautata de Politie de saptamana trecuta si astazi a mai venit un echipaj de politie dar nu i-a raspuns nimeni la usa.Din cate am auzit la vecini E. a parasit domiciliul cu niste bagaje sambata.Acasa ramanad doar baiatul.Ma intreb cei de la Grupul Asociativ mai ies pe teren?. Domnule Marius "ati cazut ca musca in lapte".Nu ati stiut nimic din tot ce se intampla in jurul dvs. Poate isi va recupera si asociatia de prop. banii sa avem facturile achitate.Oare cand? de unde? astept raspuns..
mihai:
(11 Mai 2011, 15:58)
Sunt vecinul Emiliei Constantin care v-a informat cu privire la delapidarea sumei de 1 miliard lei de la blocul Z11. Aflati ca aceasta excroaca este cautata de politie de saptamana trecuta si astazi a venit un echipaj dar nimeni n-a deschis usa apartamentului emiliei constantin. Din cate am inteles de la alti vecini aceasta a fugit de acasa inca de sambata si se ascunde pe unde poate.Domnul Marius Constantin v-am rugat sa va reveniti. Ati trait prea multi ani alaturi de o hoata.Oare acum voluntarii de la asa-zisa Asociatie mai ies pe teren sa-i umple conturile si asa grase ale EXCROACEI EMILIA CONSTANTIN
dorina:
(11 Mai 2011, 15:34)
A aparut articolul promis de cei de la INDEPENDENT. E urmatoarea pozitie: NUP pentru falsii inspectori
pt profesorul:
(11 Mai 2011, 13:45)
hai sa vorbim cu astia de la ziar, poate te angajeaza ca corector. ce zici? (si vezi ca e intentionata cacofonia, nu cumva sa mai faci efort sa ma mai corectezi si pe mine) Tara arde si profesorul cotecteaza! Tu esti ala!
profesorul:
(11 Mai 2011, 12:20)
Din pacate articolul nu e semnat pentru a sti cui sa-i trimitem un manual de gramatica , dar greseli sunt mai multe ,nu doar cele semnalate de BALAURUL .Exemplu : Au ajuns pe mainile politistilor si nu cum ar fi corect " au ajuns in mainile".Le amintesc celor de la INDEPENDENT ca un ziar are nevoie si de cel putin un om cu scoala care sa corecteze greselile ,inainte de a da bun de tipar.
balaurul:
(10 Mai 2011, 23:32)
Nu prea inteleg de ce sperati ceva de la acest ziar. Cititi cu atentie primele doua fraze ale stirii care a provocat atatea discutii . Cei care le-au scris se pot numi ziaristi profesionisti?
coco:
(10 Mai 2011, 19:55)
Chiar as vrea sa stiu daca amanta avocatului o finanteaza ,chiar daca indirect , pe sotia acestuia ? Daca sotia parasita a intentat actiune de divort sau se complace in actuala situatie ? Ce atitudine are sotul Emiliei sau si el daca are bautura asigurata totul e in regula ? Iar despre avocat ...
bran:
(10 Mai 2011, 19:15)
De ce trebuie sa ne bucuram ca din 60 de gainari au mai ramas 10? Daca nu se intimpla nimic cei 10 vor deveni 100 si asa mai departe . Se spune ca presa e ciinele de paza al democratiei.Totusi un ciine flamind ti-l faci prieten cu citeva oase .
ana:
(10 Mai 2011, 18:29)
Sunt citva neutri , care ar dori sa stie realitatea si doua tabere care se confrunta intrun climat ce seamana cu cel al galeriilor de la fotbal. tabara sotiei abandonate degaja mult mai multa ura decat cealalta si poate are mai multa dreptate , dar mortul de la groapa...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 23 Iul 2026
303 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(155 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(325 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(215 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(172 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(217 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(293 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(176 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(230 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(205 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(295 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(485 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(604 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(605 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(480 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(991 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(460 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(735 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2235 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(928 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1663 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1413 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1116 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(602 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1303 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1798 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1863 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1794 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1322 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Irespirabil în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan Mary în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...