Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Falși inspectori de la Protecția Consumatorului

O nouă metodă de înșelat patronii slobozeni a fost testată la Slobozia. Polițiștii i-au prins pe făptuitori, cercetînd actual modul în care aceștia au reușit să-i înșele pe administratorii a două societăți comerciale.
Miercuri, 1 septembrie, polițiștii au identificat pe raza orașului, un grup format din patru persoane, doi bărbați și două femei, cu vîrste cuprinse între 24 și 41 ani, toți din București. Referitor la prezența suspectă în Slobozia, cei patru au declarat că sînt membrii unei asociații denumită Grup Asociativ pentru Protecția Consumatorului. «Conform declarațiilor celor în cauză scopul prezenței acestora pe raza localității era cel de identificare a unor nereguli pe linia protecției consumatorului în unități de alimentație publică și saloane de înfrumusețare. Totodată, aceștia susțin că în data de 24 august au verificat mai multe unități economice, identificînd o serie de nereguli despre care ar fi informat conducea Asociației, urmînd ca aceasta să sesizeze Oficiul Național pentru Protecția Consumatorului» susțin polițiștii.
Cercetările polițiștilor au scos la iveală însă altceva. «Controlorii» au fraierit deja doi administratori de firme. Pe scurt, magaziile deținute de aceștia pe raza municipiului Slobozia au fost verificate, iar în urma nedivulgării unor presupuse nereguli suspecții au solicitat să li se achite 200 euro, respectiv 400 lei. Actual, escrocii au ajuns pe mîinile polițiștilor și sînt cercetați pentru înșelăciune.

3 Septembrie 2010, 11:44 (1024962 vizualizări - 518 comentarii)

Taguri: Slobozia țeapă
Citiți și:
Slobozia: Țeapă de 1 milion de euro, dată de o contabilă firmei la care lucra
Agenția Terra Tourism din Slobozia și-a țepuit clienții
«Groapa lui Stoica» falimentează firmele locale

Comentariile cititorilor:


LILIANA:
(10 Septembrie 2015, 16:06)
Ce mai fac oare cei mai iubiti dintre pamanteni, cu ce se mai ocupa, afaceri, pledoarii sau stau cumintio
alexia:
(3 Iunie 2015, 22:36)
dna dida as dori sa iau legatura neaparat cu DVS, va multumesc,
LUCA:
(25 Februarie 2015, 13:24)
DOMNILOR LASTI IN PACE ASA SOMITATI, NU SE POT CONCENTRA PE MUNCA LOR ASIDUA CE ESTE ASA USOR SA FACI CE AU FACUT SI CE FAC EI  CRED CA VOR PRIMI PREMIUL NOBEL  PENTRU INTELIGENTA SI SMECHERII. MAI SUNT MARI COMERCIANTI DE VISE. VEDERI LATUL SA STRANS SI IN JURUL MARILOR HOTI AI TARII DAR ASTIA STAU LINISTITI                                                          INMU
zoe:
(22 Februarie 2015, 19:32)
Vorbiti de un betiv ratat.si o vedeta porno
Tedy:
(17 Februarie 2015, 21:45)
Mai este avocat betivul de Septimiu,mare profesor,se intalneste cu clientul doar la carciuma,acolo discuta el strategii pentru proces.Un idiot care a dat cu piciorul la clienti,sa fie de cacat.
lica:
(9 Februarie 2015, 11:40)
ce mai fac cei mai iubiti dintre dragomiresteni tot cu sportul lor preferat
fane:
(3 Noiembrie 2014, 17:46)
ATIA MERITA BATUTI CU PITRE NU LE ESTE RISINE , NU AU DUMNEZEU DECI SA INTELEG CA PE LANGA FRAUDA DE LA BLOC AU DAT SI ALTA TEAPA CU MAGAZINUL.HOTI,PUNGASI CE FACE FRATILOR POLITIA IAU DE PE STRADA AMARATI CARE VAND O LEGATURA DE VERDEATA MUNCITA DE EI SI ASTIA FURA CU TOPTANUL RUSINE , IAR PE EI AR TREBUI SCOSI DIN COMUNITATE, SAU II APARA AVOCATUL
Dan:
(28 Octombrie 2014, 15:34)
De teapa de sute de milioane, cu magazinul din Dragomiresti, stiu toti oamenii de acolo, dar iei n-au nicio rusine. Unde dracu sa mai plece? Sunt cu totii, in Dragomiresti, "intelectuala"-hoata care a delapidat sute de milioane, fosta debarasatoare Emilia, asa-zisul avocat Septimiu, si puradeii hoatei. Nu mai pleaca ei din Dragomiresti, acolo fac pui!!!!!!
luca:
(27 Octombrie 2014, 16:39)
mare rusine sper ca si cei din Dragomiresti sa rasufle usurati ca au scapat, dar parca cumparasera o vila acolo ce s-a ales de ea sau sunt doar minciuni si vise ale d-nei corectitudine, cat poate suporta pamantul
FAS:
(20 Octombrie 2014, 15:30)
Mai, Luca! Ce vrei sa faca clanul de excroci Cus? dupa teapa data in Dragomiresti de sute de milioane, cu magazinul se ascund ca sobolanii. Avocatule Cus, nu-i asa ca daca nu furi cu sotia ta, piranda Emilia nu-ti mai da doza zilnica de bauturica? Meseria ta, domnule Cus este acum HOTIA !!!!!!!!!!!!!!!!!!! In ce neam de hoti ai intrat! FELICITARI!
LUCA:
(13 Octombrie 2014, 22:01)
CRED CA CEI DOI INDRAGOSTITI AU SPALAT PUTINA SI D IN DRAGOMIRESTI VALE S-AU FACUT RECUNOSCUTI SI AICI, SE VOR ASCUNDE PANA CAND NU VOR MAI AVEA UNDE
luca:
(13 Octombrie 2014, 08:52)
vigileanta a adormit
luca:
(12 Iulie 2014, 23:54)
OARE CE MAI FAC CEI DOI FRUMOSI SI FOARTE INDRAGOSTIRI OARE AU PLECAT PE BANI NOSTRI UNDEVA IN TARA STRAINA SE POATE FURA SI ESCROCA SI PE ACOLO SAU DOAMNE FERESTE AU AJUNS ACOLO UNDE ESTE CAM PLACUT PE VREMEA ASTA CALDUROASA, CRED CA AU SENZARIA CA AU FOST UITATI SI DE PAGUBITI SI DE LEGE, ACUM ESTE VACANTA SI LA POLITIE SI LA JUDECATORIE, DOMNUL AVACATEL DUPA CATE PROCESE A AVUT SI IMPLICIT CASTIGATE CRED CA-SI PERMITE SA AJUNGA PANA LA CAPUL SATULUI PE CARE LA FACUT NOTORIU ODATA CU MUTAREA LOR ACOLO, NU MAI VORBESC DE PIRANDA EA CRED CA-SI BRONZEAZA SUNCILE LA SOARE POATE SE MAI TOPESC
Prostia urla:
(1 Iulie 2014, 09:27)
Avocatule Cus, acum intelegi de ce fostii tai prieteni nu vor  " sa mai vorbeste cu tine "? Esti PRAF! Si cred ca ti-au refulat toate tevile prin casa si tu cu HOATA DEBARASATOARE EMILIA inotati in CACAT si nu exista niciun colac de salvare. Si manevre faceti voi cu banii furati de la oameni amarati! Da-ti BANII FURATI INAPOI!
Fas:
(30 Iunie 2014, 20:42)
Bai ,Septimiu! Se vede ca esti insurat cu o analfabeta MONDIALA. Nu se scrie agramatule vre-o se scrie VREO legat. Si nu refula, ci defula, tie poate iti refuleaza vodca din gat direct in creier, Si tu nu ai dusmani, ca esti un ZERO, dusmani au oamenii importanti, care au ceva in creier. Tu esti doar SOTUL unei ESCROACE care a furat miliarde de la Asociatiile de proprietari. 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Dec 2024
178 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Casă în flăcări la Butoiu, incendiu la un fast-food din Cotorca

Casă în flăcări la Butoiu, incendiu la un fast-food din Cotorca

Pompierii ialomițeni au interveni vineri, 4 octombrie a.c., în jurul orelor 17,20, pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Butoiu. Au fost alocate de urgență două ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 10:35
(359 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

În dimineața zilei de sâmbătă, 5 octombrie a.c., în jurul orei 7,50, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Coșereni. Î ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 10:25
(484 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 3 octombrie a.c., pe raza localității Mărculești, polițiștii au depistat în trafic un tânâr de 27 de ani, din județul Argeș, în timp ce transporta cu o autoutilitară material ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:20
(476 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Un tânăr de 21 de ani, domiciliat în Țăndărei, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins în trafic de polițiști având dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Î ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:00
(411 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele

Joi, 3 octombrie 2024, polițiștii au efectuat o razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele. Oamenii legii au legitimat 413 de persoane, au fost verificate 345 de autoturisme și au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 13:40
(919 vizualizări - 2 comentarii)


DSVSA Ialomița: Modificări legislative privind desfășurarea activității de către farmaciile veterinare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează crescătorii de animale de pe raza județului Ialomița, precum și administratorii farmaciilor veterinare, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 12:50
(703 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Câmpului din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Câmpului din localitatea Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:55
(793 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia

Marți, 8 octombrie 2024, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia organizează vernisajul expoziției «Chipuri de țăran». Evenimentul are loc în sala mare a instituției, încep ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:50
(572 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în trafic pentru verificarea transporturilor de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului că, la momentul actual, sunt permise mișcările de ovine/caprine ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 16:00
(339 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Reprogramare lucrare Cartier Buliga/Fetești pentru vineri, 4 octombrie 2024!

Din cauza unor probleme de ordin tehnic, lucrările periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/Fetești se reprogramează pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 09:20
(338 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Marți, 1 octombrie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii din Urziceni au fost sesizați, prin 112, de către o femeie din Urziceni, cu privire la faptul că nepoata sa de 4 ani s-ar fi pierdut din ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 15:05
(601 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Procedură de anulare a obligațiilor fiscale

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că a fost publicat Ordinul ministrului Finanțelor nr. 5521/16 septembrie 2024, pentru aprobarea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:35
(418 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga/Fetești!

Joi, 3 octombrie 2024, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/municipiul Fetești. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:20
(330 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare profilactică împotriva turbării

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de carnasiere domestice că, în perioada 01.10.2024-31.12.2024, se desfașoară campania de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2024, 16:40
(390 vizualizări - 1 comentariu)


ANAF: Seminarii web dedicate facilităților fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează seminare web dedicate facilităților fiscale prevăzute ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2024, 10:40
(296 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 51,07 milioane de lei, în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 14:45
(481 vizualizări - 0 comentarii)


Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român 

«Vrei să verifici rapid când expiră inspecția tehnică periodică a mașinii tale? Vrei să știi cum trebuie să procedezi dacă ai pierdut cartea de identitate a vehiculului sau cum să obții o ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 13:55
(520 vizualizări - 0 comentarii)


Albești: Incendiu la o șiră de paie

Duminică, 29 septembrie 2024, în jurul orelor 20,50, trei echipaje operative din cadrul Detașamentui de Pompieri Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 12:45
(277 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Albești incendiu


Accidente la Dridu și Căzănești

Accidente la Dridu și Căzănești

În dimineața zilei de sâmbătă, 28 septembrie a.c., în jurul orei 5,50, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Dridu, în eveniment ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 12:40
(604 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal în plină stradă între familiile de romi din Țăndărei

Polițiștii au intervenit în forță vineri, 27 septembrie 2024, după ce două familii de romi s-au luat la bătaie în apropiere de centrul orașului Țăndărei. Se pare că scandalul ar fi izbucnit ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 19:00
(2311 vizualizări - 5 comentarii)


Razie a polițiștilor în localitățile Ion Roată, Balaciu și Sălcioara

Joi, 26 septembrie 2024, polițiștii au organizat o acțiune de amploare pe raza localităților Ion Roată, Balaciu și Sălcioara. Oamenii legii au legitimat 119 de persoane, au verificat 88 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:20
(1005 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii ialomițeni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un conducător ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:00
(773 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,53%, rata șomajului în luna august 2024

La sfârșitul lunii august 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4399 de șomeri (din care 2125 de femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 10:30
(927 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Începe o nouă ediție a «Salonului Anual de Carte»

Marți, 1 octombrie 2024, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va deschide oficial porțile «Salonului Anual de Carte», ediția 2024, în incinta Galeriilor «Arcadia ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2024, 11:10
(653 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,038 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 august 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:25
(520 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, la volan cu permisul suspendat

Polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un vehicul condus ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:15
(450 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Braconaj piscicol

Politiștii din Urziceni au depistat duminică, 22 septembrie a.c., în comuna Borănești, doi bărbați, de 56 și 65 de ani, care ar fi pescuit ilegal, folosind două unelte de pescuit confecționate ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:10
(470 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a finalizat controlul clasic pe teren-Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează opinia publică că a finalizat controlul clasic pe teren aferent Campaniei 2024. Astfel, la nivel național au fost verificați toți ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 14:55
(461 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Marți, 24 septembrie 2024, Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează sânge! Salvează o viață!», inițiată și ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 11:05
(478 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 10:50
(454 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
democrație originală în Curtea Constituțională a anulat primul Tur al Alegerilor Prezidențiale! Român în Curtea Constituțională a anulat primul Tur al Alegerilor Prezidențiale! Andrei în Cale ferată «în conservare», în județul Ialomița Gogu în Curtea Constituțională a anulat primul Tur al Alegerilor Prezidențiale! EU în Curtea Constituțională a anulat primul Tur al Alegerilor Prezidențiale! Votant în Curtea Constituțională a anulat primul Tur al Alegerilor Prezidențiale! art în Curtea Constituțională a anulat primul Tur al Alegerilor Prezidențiale! O părere în Curtea Constituțională a anulat primul Tur al Alegerilor Prezidențiale! Marian. în «Acasă de Crăciun», magia Sărbătorilor la Slobozia Ghermezel în Ialomița Alegerilor Parlamentare și anomaliile procesului electoral Jan Goaja în Ex-primarul comunei Ciulnița, Stelică Gheorghe, numit subprefect! Ion în Ex-primarul comunei Ciulnița, Stelică Gheorghe, numit subprefect! clarificati în 20% reducere la impozit pentru donatorii de sânge fokyou în Administrația județeană trebuie să obțină autorizația ISU pentru deschiderea Conacului Bolomey miresme în Ex-primarul comunei Ciulnița, Stelică Gheorghe, numit subprefect! Cei 300 în Ialomița Alegerilor Parlamentare și anomaliile procesului electoral Rrrr în Ialomița Alegerilor Parlamentare și anomaliile procesului electoral Ion în Medicii rezidenți demisionează din posturile ocupate în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia Andy în Ialomița Alegerilor Parlamentare și anomaliile procesului electoral Gogu în Ialomița Alegerilor Parlamentare și anomaliile procesului electoral

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...