Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

CSM Unirea Slobozia-Știința Bacău 30-26 (15-14)

Handbal

CSM Unirea Slobozia-Știința Bacău 30-26 (15-14)

Sala de la stadion era plină cu o jumătate de oră înainte de startul partidei. Slobozenilor le-a fost dor de handbal, iar duminică, 12 septembrie, aveau prilejul să se reîntîlnească cu sportul cu mingea mică. Favoritele lor, fetele de la CSM Unirea dădeau piept în prima etapă de Campionat cu Știința Bacău, echipă retrogradată din prima Ligă și avînd în componență handbaliste aflate în anturajul echipei naționale. Începe meciul și primul atac aparține Bacăului, care deschide scorul. Slobozia revine și marchează 3 goluri consecutive, iar apoi păstrează distanța pînă la 6-3. Moldevencele reintră în joc însă nu izbutesc decît să egaleze. Pe tabelă se desprind tot handbalistele lui Marian Simion cînd, cu 5 minute înainte de pauză, ajung la 14-11.
Dar, lucru ușor observabil pe tot parcursul jocului, tinerele fete de la CSM Unirea au avut momente cînd parcă s-au speriat de avantajul de pe tabelă. Au apărut astfel ratări uriașe, avîndu-le în prim plan pe Goanță și, mai ales, pe Stănciulescu. 15-14 pentru Slobozia la pauză cu o primă parte în care s-au remarcat Simion, Baciu, Balcan și, îndeosebi, portarul Andreea Nica. Debutul reprizei secunde aparține echipei oaspete, care preia conducerea cu 17-16. De aici se merge umăr la umăr pînă spre final. Goanță pe stînga își intră în mînă și înscrie de două ori, micuța Mihaela Popescu se înșurubează pe semicerc creînd panică în defensiva adversă, iar de la 9 metri, gura de tun Monica Ștefan își reglează tirul perforînd de 4 ori poarta adversă. Fetele alternează reușitele spectaculoase cu ratările exasperante, păstrînd totuși adversarele la distanță pe măsură ce trece timpul: 27-25, 28-26, 3 puncte...
Publicul prinde aripi și se ridică în picioare. O fată în galben este trîntită în semicerc. Nu vedem cine, dar vede arbitrul și e suficient. 7 metri și Mihaela Popescu ia mingea. 200 de glasuri susțin optarul nostru care trage și... e 29-26! Am învins pentru că mai e un minut. Dorind să mai repare ceva, băcăoancele țîșnesc spre poarta lui Nica dar se izbesc de barajul ialomițean. Mingea ricoșează și ajunge la portarul nostru. Andreea privește poarta adversă rămasă goală, aruncă mingea și... e gol din poartă-n poartă! Publicul sare în aer, iar fetele în galben sar să-și îmbrățișeze portarul.
30-26 prima mare victorie din acest sezon pe care o dorim repetată din ce în ce mai des. Bucuria generală a făcut ca eliminarea Irinei Simion în urma unui fault imprudent să treacă aproape neobservată. Pentru CSM Unirea au marcat: Băeșu-7 goluri, Popescu-6 goluri, Ștefan-4 goluri, Balcan-4 goluri, Siminon-3, Baciu-3, Goanță-2, Nica-1. Urmează alte două meciuri extrem de grele cu CSM Ploiești în deplasare și cu Rapid acasă și sperăm ca victoria cu Bacăul să aducă alte victorii.

14 Septembrie 2010, 19:21 (10534 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Oana Chitacu, noul antrenor secund al handbalistelor senioare
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!

Comentariile cititorilor:


mariana:
(15 Septembrie 2010, 17:29)
multa bafta la fefe si sanatatele ureaza mama lui bebe
anonim:
(14 Septembrie 2010, 20:25)
succes fetelor tineti-o tot asa si sper sa promovati anul acesta ca meritati

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 01 Sep 2026
455 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Pompierii, solicitați să spargă ușile unor apartamente

Prin apeluri la 112, pompierii au fost solicitați să intervină la deblocarea ușilor unor locuințe din Slobozia. Astfel, vineri, 14 noiembrie a.c., în jurul orelor 14,40, pompierii au fost solicitați să ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2020, 13:10
(3225 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 83 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 15 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3290, cu 83 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2020, 16:10
(1942 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 78 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 14 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3207, cu 78 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2020, 15:10
(2207 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 90 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 13 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3129, cu 90 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2020, 15:05
(3256 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestat pentru «tentativă la omor calificat», «lovire sau alte violențe» și «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Joi, 12 noiembrie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pe raza localității pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2020, 14:05
(2953 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești arestare


Incendiu la Drăgoești

Incendiu la Drăgoești

Joi, 12 noiembrie 2020, ca urmare a unui apel la 112 din jurul orelor 18,45, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la două anexe gospodărești ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2020, 12:10
(3030 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Sumă de peste 200000 de lei, confiscată de polițiști

Suma de 204774,32 de lei a fost confiscată de polițiștii ialomițeni în urma unor verificări privind prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul forestier. Astfel, marți, 10 noiembrie a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2020, 16:15
(2274 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 95 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 12 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3039, cu 95 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2020, 15:05
(2382 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: ANAF a elaborat procedura de aplicare a acordării eșalonării la plată

Agenția Națională de Administrare Fiscală a elaborat proiectul de ordin al președintelui ANAF pentru aprobarea procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central. Modelul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2020, 12:25
(5111 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu la un bazin cu reziduuri

Un incendiu a izbucnit la un bazin metalic aflat în curs de dezafectare, în care erau depozitate reziduuri de prelucrare acizi grași. Incendiul s-a produs la o firmă din Slobozia. Pentru stingerea incendiului ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2020, 12:20
(2787 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Controale ale ITM Ialomița

În luna octombrie 2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița, în domeniul Relațiilor de Muncă, și-a desfășurat activitatea în conformitate cu Programul Cadru de Acțiuni aprobat de Inspecția Muncii ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2020, 22:20
(2046 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor, furnizorul de energie electrică va sista joi, 12 noiembrie 2020, în intevalul orar 8,30-16,30, alimentarea cu energie ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2020, 19:10
(3182 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 76 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 11 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2944, cu 76 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2020, 15:05
(2987 vizualizări - 0 comentarii)


Librăria Humanitas «Cartea pe Roți» ajunge în Urziceni

Vineri, 13 noiembrie 2020, Librăria Humanitas «Cartea pe roți» ajunge la Urziceni (vizavi de Biblioteca Municipală Urziceni, între Parcul Teoharie și Catedrala «Sfinții Împărați Constantin și Elena»). ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2020, 15:00
(1757 vizualizări - 1 comentariu)


Cegani: S-a răsturnat cu mașina pe câmp

Un tânăr de 26 de ani a fost la un pas de moarte după ce s-a răsturnat cu mașina pe care o conducea pe câmp. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de miercuri, 11 noiembrie a.c., în zona localității ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2020, 14:05
(3011 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cegani accident


Țăndărei: Polițistă și jandarm, agresați de un șofer recalcitrant

Un tânăr, de 32 de ani, din orașul Hârșova s-a ales cu un dosar penal pentru «infracțiuni la regimul rutier» și «ultraj». Astfel, în seara zilei de vineri, 6 noiembrie a.c., acesta a fost oprit în trafic ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2020, 18:00
(3732 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Bărbat de 49 de ani, găsit fără suflare în propria casă

În ziua de marți, 10 noiembrie a.c., pompierii din Fetești au intervenit pentru deblocarea accesului într-o locuință din municipiu. În momentul în care au reușit să pătrundă în respectivul imobil, aceștia ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2020, 17:45
(2657 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Neatenția era să-l coste viața

În seara zilei de luni, 9 noiembrie a.c., în jurul orelor 21,00, pe raza orașului Urziceni s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a unui pieton. Din verificările efectuate a reieșit că în ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2020, 17:15
(2595 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 28 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 10 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2868, cu 28 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2020, 15:05
(3019 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrân de 70 de ani, găsit mort în propria locuință

Marți, 10 noiembrie 2020, în jurul orei 8,40, pompierii au fost solicitați să intervină pentru deblocarea unei uși de la o garsonieră din Slobozia. La locul solicitării s-au deplasat de urgență pompierii ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2020, 11:15
(2977 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Modificări cu privire la desfașurarea procesului muncii și organizarea programului de lucru

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița informează angajatorii că în Monitorul Oficial nr. 1042 din data de 06.11.2020 a fost publicată Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 192 care aduce modificări ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2020, 19:25
(4242 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Soarelui din orașul Țăndărei

Luni, 9 noiembrie 2020, conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Soarelui din orașul Țăndărei/Ialomița, a suferit o avarie, motiv pentru care RAJA SA a fost nevoită să sisteze ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2020, 18:45
(2654 vizualizări - 0 comentarii)


La Slobozia, rata incidenței cazurilor de COVID-19 a ajuns la 7,53/1000 de locuitori

Creștere alarmantă a numărului îmbolnăvirilor de COVID-19 la nivelul municipiului Slobozia. În momentul de față, incidența cazurilor a ajuns la 7,54/1000 de locuitori. Conform procedurilor, Comitetul Județean ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2020, 15:10
(4904 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 144 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 9 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2840, cu 144 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2020, 15:05
(3110 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prins de jandarmi pe terenul de fotbal, deși ar fi trebuit să stea izolat la domiciliu

Slobozia: Prins de jandarmi pe terenul de fotbal, deși ar fi trebuit să stea izolat la domiciliu

Un tânăr de 20 de ani din Slobozia s-a ales cu un dosar penal pentru «zădărnicirea combaterii bolilor» după ce a ignorat măsura izolării la domiciliu. În seara zilei de duminică, 8 noiembrie a.c., acesta ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2020, 23:30
(3120 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 82 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 8 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2696, cu 82 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2020, 15:10
(2398 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 127 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 7 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2614, cu 127 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2020, 15:05
(3196 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: A murit carbonizat în propria locuință

Un bărbat, de 47 de ani, din localitatea Drăgoești a murit în seara zilei de vineri, 6 noiembrie a.c., ars de viu în propria casă. Pompierii au fost chemați să intervină la locul incendiului, iar în momentul ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2020, 14:30
(3458 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune privind modul în care se respectă măsurile de protecție sanitară

Slobozia: Acțiune privind modul în care se respectă măsurile de protecție sanitară

Forțe de ordine cu efective mărite au desfășurat joi, 5 noiembrie a.c., o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale asociate extinderii pandemiei Coronavirus, precum și asigurarea climatului ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2020, 16:50
(4690 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Victimă încarcerată, salvată de pompieri

Urziceni: Victimă încarcerată, salvată de pompieri

Pompierii din Urziceni au intervenit vineri, 6 noiembrie a.c., pentru acordarea primului ajutor în cazul unei tinere, de 31 de ani, victimă a unui accident rutier. Din primele informații, accidentul s-a ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2020, 16:30
(2765 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Ultimele comentarii
Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marean în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Jan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Irina S în «Cetățeanul de Onoare» al comunei Săveni, Cristina Drugă scrie istorie pentru canotajul românesc: «Dublă» de aur și un nou record mondial la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Amsterdam! Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean al orasului în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Pt Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! puscasu’ marin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mart în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Mary în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Geo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fermier în Ialomița va iriga 15 mii de hectare de teren agricol cu bani europeni CRISTI în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Gigel în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Mary în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Aer curat în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Stefan în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetatean 1 în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» cetatean în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...