Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Handbal, CSM Ploiești -CSM Unirea Slobozia 33-28 (16-15)

Progres evident

CSM Unirea nu mai este echipa din sezonul precedent. Bruma de experiență căpătată, ambiția și omogenitatea tot mai evidente, au făcut din formația noastră una de luat în seamă pentru trupele cu pretenții. După ce au trecut de Știința Bacău, duminică, 19 septembrie, Nica&compania au fost foarte aproape să detoneze bomba la Ploiești, în fața CSM-ului din localitate. Dospin, Moroianu, Zavragiu, jucătoare cu multe meciuri în liga națională, au rămas surprinse de evoluția avîntată a handbalistelor lui Marian Simion. Plăcut surprins a fost și Ion Gavrilescu, președintele Oltchimului, prezent la meci. CSM Slobozia a dominat prima repriză, elocvent fiind scorul înregistrat în minutul 26: 4-11 pentru echipa noastră. A fost momentul în care ori lipsa de încredere în forțele proprii, ori teama de a nu irosi ce-au acumulat, ori amîndouă, le-au debusolat pe tinerele sportive din Slobozia. Iar experiența gazdelor a făcut ca în mai puțin de 2 minute scorul să fie egal, iar la pauză 16-15 pentru Ploiești. CSM Unirea a continuat să țină aproape și în a doua repriză. În minutul 42 scorul era 22-21 pentru gazde, în minutul 50, 28-26, în minutul 55 a fost 31-28, iar în final 33-28 pentru CSM Ploiești, rezultat posibil și din cauza irosirii a două aruncări de la 7 metri. «Nu pot spune nici c-am pierdut frumos, nici c-am dezamăgit! Am crezut pînă la capăt într-un rezultat pozitiv, iar fetele au lăsat o impresie foarte bună» a declarat cu vocea vlăguită de indicațiile date în timpul jocului profesorul Marian Simion.
De menționat că echipa noastră nu a beneficiat la Ploiești de aportul centrului Irina Simion, suspendată după cartonașul roșu din meciul cu Știința Bacău. Pentru CSM Unirea au marcat: Băieșu-8 goluri, Popescu-5, Ștefan-4, Stănciulescu-4, Balcan-3, Păduraru-3, Baciu-1. În etapa viitoare, duminică 26 septembrie, în sala din Slobozia sperăm ca fetele noastre, alături de publicul spectator, să frîneze Rapidul, echipă unde evoluează cunoscuta handbalistă Simona Gogîrlă.

21 Septembrie 2010, 18:39 (14716 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Victorie în deplasarea debutului de sezon
CSM Unirea Slobozia începe o nouă aventură în Divizia A de handbal feminin
Oana Chitacu, noul antrenor secund al handbalistelor senioare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 22 Sep 2026
247 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Accident de muncă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un muncitor care lucra la reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Slobozia a căzut de la etajul al treilea al unității medicale luni, 5 septembrie 2022. Muncitorul se află la Unitatea de Primiri Urgențe ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2022, 17:20
(15691 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Luni, 5 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29265, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de duminică, 4 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2022, 16:50
(2894 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 7 accidente, 24 de persoane rănite

ISU Ialomița: 7 accidente, 24 de persoane rănite

Două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs vineri, 2 septembrie 2022, în jurul orelor 16,20. În nefericitul eveniment a fost implicat un autoturism, în urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2022, 15:55
(3560 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între localitățile Țăndărei și Ograda

Accident rutier între localitățile Țăndărei și Ograda

Duminică, 4 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit în cazul unui accident rutier produs între localitățile Țăndărei și Ograda, pe DN2A, în care au fost implicate două autoturisme. În urma ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2022, 19:15
(11714 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Ialomița: 5 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 4 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29256, fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 3 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2022, 16:35
(1940 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 16 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 3 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29251, fiind înregistrate 16 cazuri noi față de ziua de vineri, 2 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2022, 16:55
(2376 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tribuna oficială a Stadionului «1 Mai», distrusă de un fulger

Slobozia: Tribuna oficială a Stadionului «1 Mai», distrusă de un fulger

Un puternic incendiu a fost produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, 2/3 septembrie a.c., la Slobozia. Flăcările au distrus tribuna oficială a Stadionului «1 Mai». Reprezentanții Clubului Sportiv Municipal ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2022, 11:30
(6630 vizualizări - 6 comentarii)


Ialomița: 16 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 2 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29235, fiind înregistrate 16 cazuri noi față de ziua de joi, 1 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 17:05
(2025 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat de 53 de ani din Slobozia, înecat în apele Mării Negre

Un bărbat de 53 de ani din Slobozia, aflat în vacanță pe litoralul Mării Negre, în stațiunea Jupiter, și-a pierdut viața în ziua de vineri, 2 septembrie 2022. Bărbatul nu a respectat steagul roșu arborat ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 15:30
(5070 vizualizări - 1 comentariu)


Educația-prioritate a Bisericii: Acțiune a Protopopiatului Urziceni

Educația-prioritate a Bisericii: Acțiune a Protopopiatului Urziceni

Din dorința de a veni în sprijinul părinților deoarece mai sunt câteva zile până la începerea noului an școlar, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a oferit vineri, 2 septembrie ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 15:10
(20828 vizualizări - 0 comentarii)


Statistică sumbră a Poliției Rutiere Ialomița: 39 de accidente soldate cu decesul a 34 de persoane și rănirea gravă a altor 17!

Acțiunile polițiștilor de la Rutieră au drept scop prevenirea evenimentelor grave din trafic, iar respectarea regulilor de circulație de către toți participanții la trafic ar reduce semnificativ tragediile ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 14:05
(6182 vizualizări - 1 comentariu)


O zi de tabără la Jandarmeria Ialomița

O zi de tabără la Jandarmeria Ialomița

Întrucât la 1 septembrie se împlinesc 129 de ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale, jandarmii ialomițeni au sărbătorit alături de copii de la grupul de cateheză «Doar noi?» al Parohiei Sfântul Nicolae ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 22:20
(4986 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare în comuna Gheorghe Doja

Două percheziții domiciliare s-au desfășurat joi, 1 septembrie a.c., în localitatea ialomițeană Gheorghe Doja. Descinderile au fost organizate de Poliția Capitalei într-un dosar ce vizează fapte de evaziune ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 16:30
(3669 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Joi, 1 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29219, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de miercuri, 31 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 16:15
(1910 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor ialomițeni: Accident în apropiere de Urziceni, incendiu la Gheorghe Lazăr

Trei echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit la un accident rutier, în care au fost implicate două autotrenuri, în urma căruia a rezultat o victimă. În sprijinul acestora a intervenit și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 13:25
(5437 vizualizări - 0 comentarii)


«Slobozia», distrusă de un șofer grăbit

«Slobozia», distrusă de un șofer grăbit

Literele volumetrice care alcătuiau numele reședinței județului au fost distruse în urma unui accident rutier produs joi, 1 septembrie 2022. Cel care a produs accidentul este șoferul unui BMW. Acesta venea ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 13:00
(3686 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA: Sprijin financiar de 26,046 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Ministerul Agriculturii și dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 11:50
(6649 vizualizări - 0 comentarii)


Smirna: Polițiștii ialomițeni, printre copii

Smirna: Polițiștii ialomițeni, printre copii

Marți, 30 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat în localitatea Smirna activități ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 18:50
(3432 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Evenimente la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Vineri, 2 septembrie 2022, de la orele 13,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» se va vernisa expoziția artiștilor Daniela Frumușeanu, Georgeta Hlihor, Maria Manceanu Bogatu și Mihai Hlihor. În continuare ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 16:55
(6204 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 31 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29200, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de marți, 30 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 16:45
(1909 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Sancțiuni la unitățile de învățământ

Premergător începerii anului școlar, specialiștii Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița au desfășurat controale de prevenire ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 16:30
(11574 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 31 august 2022, prefectul județului Ialomița a convocat ședința Colegiului Prefectural. Astfel, în cadrul ședinței, a fost adusă la cunoștință o informare privind siguranța elevilor și personalului ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 15:20
(10037 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 24 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 30 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29181, fiind înregistrate 24 de cazuri noi față de ziua de luni, 29 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

30 August 2022, 16:40
(4012 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Incendiu la o boxă din subsolul unui bloc

Două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu produs la o boxă aflată la subsolul unui bloc de locuințe, în Urziceni ...[citește_toată_știrea]

30 August 2022, 15:55
(10992 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


Accident pe Autostrada A2

Un accident soldat cu două victime s-a produs luni, 29 august a.c., în jurul orelor 14,20, pe Autostrada A2, km 144. Un echipaj de pompieri din Fetești a intervenit în scurt timp, în accident fiind implicate ...[citește_toată_știrea]

30 August 2022, 15:50
(2318 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 51,59 milioane de lei, în primele 7 luni din 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iulie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 51,59 milioane de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 17:50
(8735 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 29 de noi cazuri de COVID-19

Luni, 29 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29157, fiind înregistrate 29 de cazuri noi față de ziua de duminică, 28 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 16:25
(5148 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Gura Ialomiței

Duminică, 28 august 2022, un echipaj de pompieri din Țăndărei a intervenit la un accident rutier produs între un autoturism și o motocicletă, în comuna Gura Ialomiței. În sprijin a intervenit și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 15:20
(7737 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o hală în Ograda, combină în flăcări la Jilavele

Trei echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o hală de producție în comuna Ograda ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 15:10
(4872 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 31 august 2021, termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanță ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 14:40
(5768 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vorba suna, fapta tuna în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Andrei în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Marcel în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Uau! în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» UnOarecareDeOriunde în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Mary în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Mary în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Cetatean în Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026 Connex în Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» CETATEAN în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @cetatean în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Slobozean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Cetatean al orasului în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii cetatean în Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă cetatean în Scandalurile provocate de clanurile de romi creează panică în Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...