Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Festivalul Ion Albeșteanu, la a VII-a ediție

Farmecul discret al muzicii populare românești

Festivalul Ion Albeșteanu, la a VII-a ediție

Într-un oraș provincial pînă în măduva orașelor administrației, înfruntînd un public snob și ignorant, care preferă filmele la Mall și cumpărăturile la Kaufland, Festivalul Național de Folclor «Ion Albeșteanu» a ajuns la a VII-a ediție. O performanță meritorie pe care o salutăm cu speranța ca, măcar în acest an, Festivalul să aibă parte de un public local mai numeros.

Un Festival pentru un suflet de artist
«Ion Albeșteanu, pe numele său adevărat Ion N. Șerban, s-a născut la 27 septembrie 1932, la Slobozia. Părinții săi proveneau din comuna ialomițeană Albești, loc de la care își va lua mai tîrziu artistul numele. Ion a fost al cincilea copil din cei șapte, cîți au avut soții Șerban. Avînd simțul muzicii în sînge, precum toți membrii familiei sale și crescînd într-un mediu dominat de muzică, copilul Ion Albeșteanu a fost întîi atras de sunetul viorii, apoi acaparat de ea în întregime, ambiția și energia lui suplinind lipsa unei veritabile culturi muzicale. Tatăl său, Nicolae Șerban, „bun violonist și dibaci cobzar“, i-a fost primul și principalul dascăl în ale muzicii» așa schițează site-ul dedicat Festivalului personalitatea remarcabilă a rapsodului popular Ion Albeșteanu. Ajuns la a VII-a ediție, Festivalul va debuta în acest an joi, 7 octombrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Slobozia, cu recitalurile concurenților acestei ediții. Vineri, 8 octombrie, pe aceeași scenă va performa Emilia Dorobanțu (cîștigătoarea ediției 2009), susținută de ansamblul folcloric profesionist «Țara Vrancei» din Focșani. Festivalul se va încheia sîmbătă, 9 octombrie, prin recitaluri susținute de ansamblul folcloric «Doina Bărăganului» și soliștii Adrian Măcianu, Nicoleta Rădinciuc, Nicolae Rotaru, Mariana Anghel, Petrică Mâțu Stoian, Ion Ghițulescu, Valentin Albeșteanu. Coregrafia spectacolelor va fi asigurată de către Nicușor Iancu, iar conducerea muzicală a Festivalului de către directorul Cristian Obrejan.

Folclorul românesc n-are moarte
Și cum imaginea unui festival n-ar putea fi completă fără aprecieri, din același site al Festivalului (www.albeșteanu.ro) vă oferim cîteva fragmente:
Prof. univ. Emilia Comisel: «Festivalul va aduna de-a lungul anilor reputația unui violonist și dirijor de o mare sensibilitate, de la care mulți vor avea ce învăța».
Prof. univ. dr. Gheorghe Oprea: «Ceea ce se întîmplă la Slobozia și va urma să se întîmple va face ca muzica lăutarească tradițională și folclorul în general să dăinuie. S-ar putea ca în curînd manelele să devină amintiri».
George Tarnea, poet: «Numai un artist ca Ion Albeșteanu putea fi luat ca exemplu pentru genericul acestui Festival».

Cît despre ediția de anul acesta, ea se anunță una de foarte bună calitate, dată fiind valoarea concurenților, an de an tot mai ridicată: «Am văzut concurenții acum trei săptămîni, la preselecție. Sînt buni, chiar foarte buni! Iar ediția de anul acesta va fi mai reușită ca niciodată pentru că pe scenă va fi cea mai mare orchestră pe care am avut-o vreodată. Să nu uităm că, între festivalurile de folclor din țară, „Ion Albeșteanu“ este un nume. Mai există două care i-ar putea face concurență, Festivalul „Strugurele de aur“ și cel de la Mamaia. Dar, fără îndoială, acesta este cel mai renumit festival din regiune» ne-a declarat directorul Cristian Obrejan. Reamintim că, spre deosebire de festivalurile de muzică ușoară, poate mai gustate, concurenții festivalurilor de folclor cîntă live, iar calitățile vocale ale acestor artiști sînt mai ușor de recunoscut și apreciat.

2 Octombrie 2010, 16:23 (19256 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Festivalul național de folclor «Ion Albeșteanu», la a IX-a ediție
Slobozia: Festivalul «Ion Albeșteanu», la a VIII-a ediție

Comentariile cititorilor:


pt idoata mirela:
(5 Octombrie 2010, 22:48)
cred ca in ficare zi ai parte de asa spectacol? Mergi si sigur o sa-ti schimbi pieptanatura
pt. Mirela:
(5 Octombrie 2010, 13:29)
Cred ca daca era un spectacol de manele erai multumita. Cata vreme tu numesti folclorul circ.
Mirela:
(5 Octombrie 2010, 11:24)
Tara arde si baba se piaptana! De asta ne arde...cica nu sunt bani dar de asa ceva unde naiba gasiti! Poate intr-o zi ii intrebati si pe locuitori daca vor sau nu circ din asta!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 28 Aug 2026
373 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 69 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 5 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9825, cu 69 de cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2021, 16:40
(3237 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Platformă on-line pentru adeverințele aferente sectorului zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 5 aprilie 2021, pune la dispoziție o platformă on-line prin care pot fi transmise către Centrele județene ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2021, 14:20
(4587 vizualizări - 0 comentarii)


Portalul www.anaf.ro oferă posibilitatea înregistrării electronice în sistemul One Stop Shop-OSS

Începând cu 1 aprilie 2021, portalul www.anaf.ro oferă posibilitatea înregistrării electronice în sistemul One Stop Shop-OSS (Regim special de TVA). În conformitate cu prevederile Directivei T ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2021, 13:40
(6314 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți pentru beneficiarii Măsurii 14-bunăstarea animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat procesul de autorizare la plată pentru Măsura 14-Plăți privind bunăstarea animalelor-pachet a) Plăți în favoarea bunăstării ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2021, 12:55
(3592 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Horia și Coșereni

Incendii la Horia și Coșereni

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de luni, 5 aprilie 2021, la o rezervă de furaje din satul Horia. Locația era în raionul de competență al ISU Călărași însă, din cauza arderii foarte mari, au fost ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2021, 12:40
(4256 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 66 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 4 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9756, cu 66 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2021, 16:50
(3372 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 48 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 3 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9690, cu 48 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2021, 16:40
(2851 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Evaluarea riscului la TVA

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice că în Monitorul Oficial nr. 286 din 22 martie 2021 a fost publicat Ordinul președintelui ANAF nr. 393 din ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2021, 16:55
(4393 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 63 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 2 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9642, cu 63 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2021, 16:45
(2972 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii de vegetație uscată la Slobozia și Movilița

Pe raza municipiului Slobozia, pompierii militari din cadrul Gărzii de pompieri Slobozia au fost solicitați joi, 1 aprilie a.c., în jurul orelor 11,35, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2021, 14:55
(2941 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

Joi seara, 1 aprilie 2021, în jurul orelor 22,00, polițiștii rutieri din Fetești au depistat, în flagrant, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Stelnica, în timp ce conducea o autoutilitară pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2021, 14:50
(2247 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Slobozia

Forțe de ordine ale Poliției și Jandarmeriei au acționat în cursul zilei de joi, 1 aprilie 2021, pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și diminuarea ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2021, 14:40
(4074 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

Joi, 1 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2021, 14:30
(2988 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Slobozia

Joi, 1 aprilie a.c., în jurul orei 12,40, salvatorii de la Garda de intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină la un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme și în urma căruia ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2021, 12:20
(2306 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Țăndărei: Percheziții într-un dosar privind deținerea ilegală de arme

Țăndărei: Percheziții într-un dosar privind deținerea ilegală de arme

Polițiștii din Ialomița au descoperit la domiciliul a doi bărbați din Țăndărei 3 pistoale cu glonț și 42 de cartușe, în urma unor percheziții domiciliare pe linia deținerii ilegale de arme. Astfel, miercuri ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 19:20
(3282 vizualizări - 3 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru conectarea caselor de marcat electronice

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că în Monitorul Oficial nr. 319 din 30 martie 2021 a fost publicat Ordinului președintelui ANAF nr. 435 din 25 ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 19:10
(4134 vizualizări - 2 comentarii)


Noile restricții de circulație introduse în Slobozia și alte 9 localități din Ialomița

Noile restricții stabilite la nivel central, privind circulația persoanelor în zilele de weekend și închiderea magazinelor și supermarketurilor la orele 18,00, vor intra în vigoare în 10 localități din ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 18:05
(10615 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna aprilie

Ialomițenii pot subscrie și în luna aprilie pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani, începând cu data de 1 aprilie ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 17:25
(3908 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 67 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 1 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9579, cu 67 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 16:20
(2370 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Maia și Urziceni

Accidente la Maia și Urziceni

Miercuri, 31 martie a.c., în jurul orei 9,15, salvatorii de la Detașamentul de Pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și în urma ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 12:40
(2203 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: O tânără șoferiță a accidentat un pieton și a fugit de la locul accidentului

În seara zilei de marți, 30 martie a.c., în jurul orelor 22,30, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată prin apel 112, de un bărbat în vârstă de 24 de ani, din comuna Făcăeni, cu privire la faptul ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2021, 18:40
(2570 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 96 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 31 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9512, cu 96 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2021, 17:20
(3010 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Reducerea evaziunii fiscale, obiectiv important din Strategia ANAF 2021-2024

Având în vedere strategia ANAF pe termen mediu prin care și-a fixat ca și obiectiv important reducerea evaziunii fiscale și a economiei subterane, Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2021, 15:20
(6835 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Petrecere privată, întreruptă de polițiști

În cursul zilei de luni, 29 martie a.c., polițiștii ialomițeni au întrerupt petrecerea privată organizată la locuința unui bărbat, de 35 de ani, din orașul Căzănești. La respectivul imobil au fost identificate ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2021, 18:50
(2495 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 37 mii de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile  de verificare a modului în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară. Astfel, au fost aplicate în total 133 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2021, 18:40
(3741 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 74 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 30 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9416, cu 74 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2021, 16:45
(3230 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Funcționari publici din Primăria Fetești, trimiși în judecată

Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița au efectuat acte de urmărire penală la delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 21:05
(11201 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Fierbinți-Târg!

Pentru executarea lucrărilor de schimbare a tabloului de automatizare de la nivelul rezervorului de alimentare cu apă potabilă, de pe strada Gării, din orașul Fierbinți-Târg, RAJA Constanța este nevoită ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 18:55
(4436 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Pe parcursul sfârșitului de săptămână, polițiștii de la Rutieră au organizat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prevenirea producerii unor accidente de circulație, dar și pentru depistarea ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 18:20
(3088 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 35600 de lei

Verificările desfășurate de polițiștii ialomițeni, în cadrul activităților de prevenire și limitare a infectării cu virusul SARS-CoV-2, au dus la identificarea și sancționarea a 149 de cetățeni care nu ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 18:15
(2289 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Simo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Viorica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Toma credinciosul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mioara în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...