Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Embargo pentru taximetre în zona periurbană

Polițiștii ialomițeni obligă locuitorii din afara Sloboziei să circule cu maxi-taxi

Embargo pentru taximetre în zona periurbană

Scandalurile dintre maxi-taximetrele care deservesc orașul Slobozia și taximetriștii particulari care folosesc aceleași trasee par să nu se mai termine. Dar cînd Poliția este cea care arbitrează aceste conflicte prin aplicarea abuzivă a legii în favoarea uneia dintre tabere, conflictele devin o problemă a comunității. Iar banala luptă pentru clienți se transformă într-un război în toată regula ale cărui victime putem deveni fiecare dintre noi.

Abonat la abuzurile polițiștilor
Cazul taximetristului Alexandru Mihalcea ar putea fi considerat unul de notorietate datorită mediatizării excesive din ultima vreme. Cu un flagrant înscenat în urmă cu 6 luni la cererea patronului Nick Touring, Nicu Pericli și amenințări permanente din partea acestuia (orchestrate chiar și prin intermediul serviciului de urgență 112!), Adrian Mihalcea a devenit ținta săptămînală a șicanelor polițiștilor ialomițeni. Săptămîna trecută însă (joi, 21 octombrie a.c.), împreună cu el au fost obligați să plătească amenzi pentru nerespectarea legislației specifice alți doi taximetriști, unul particular, iar cel de-al doilea angajat al uneia dintre firmele locale de taximetrie. Surprinzător însă, celor trei, acuzați de transportarea în mod repetat a clienților pe rutele de maxi-taxi, li s-au întocmit procese verbale în care sînt invocate articole de lege diferite. Mai mult decît atît, niciunul dintre procesele verbale nu precizează clar articolul de lege care interzice taximetriștilor particulari să opereze pe traseele de maxi-taxi. «Pe mine m-au oprit dimineață. Eram cu doi clienți, îi duceam la Slobozia. Mi-au spus că n-am voie să duc mai mult de un client în taxi, c-așa spune legea. Cum ar veni, legea interzice unor oameni, soț și soție, să circule cu același taxi. Trebuie să ia mașini diferite» explică Alexandru Mihalcea raționametul polițiștilor. Alexandru Mihalcea nu este la prima «abatere» de acest gen. Deși are stație de taxi special amenajată, autorizație de transport taxi eliberată de către Primăria Amara și susține că își desfășoară activitatea perfect legal, el reclamă «vînarea» sa de către polițiști, indiferent de prilej sau situație. Nu mai tîrziu de începutul acestei luni, în urma unui apel recepționat prin 112, a fost obligat să meargă cu tot cu client la postul de poliție din Amara pentru a justifica transportul acestuia cu taxiul.

Dacă nu e laie, e bălaie
Așa cum vă spuneam, Alexandru Mihalcea nu e singur. Alături de el au mai fost amendați în urma filtrelor executate de către polițiști, alți doi taximetriști, unul particular, iar celălalt angajat al unei firme de taxi din oraș. Pentru fiecare dintre ei, explicația oferită de polițiști a fost halucinantă: «Mi-au spus că m-au filmat cu radarul cum am facut transport toată dimineața. Dar de cînd e radarul probă în instanță?! Și hai, treacă de la mine, m-au filmat și sînt vinovat. Dar în procesul-verbal au invocat un articol din lege care nu există! Art 53, litera V e un paragraf care se referă la cu totul și cu totul altceva. Invocă un articol, iar amenda o dau pentru altul. Eu n-am mai văzut așa ceva!» se plînge Adrian Militaru, o altă victimă a excesului de zel al polițiștilor. Cît despre posibila explicație pentru excesul de zel al polițiștilor, același Alexandru Mihalcea ne oferă o posibilă explicație: «Unuia dintr-ăia doi polițiști de ne-au oprit de dimineață, Nicu Pericli i-a împrumutat Loganul lui, cînd I s-a stricat mașina. Păi, cum să nu-l ajute, dacă-i e dator?! Le dă bani, benzină cînd n-au, îi cară cu mașinile. Iar ei închid ochii cînd trece el cu mașinile bucșite de călători, claie peste grămadă și ne amendează pe noi. Pe el nimeni nu-l întreabă de ce nu sînt autorizate microbuzele cu care duce clienții? Că n-are cine!».

Situația reclamată de către taximetristul Alexandru Mihalcea este cunoscută la nivelul IPJ Ialomița, însă pînă la acest moment conducerea instituției nu a investigat cazul și nici nu a adoptat vreo măsură împotriva polițiștilor acuzați. Singura declarație publică aparține celor doi agenți de circulație care au aplicat amenzile în dimineata zilei de joi, 21 octombrie a.c.: «Nick Touring-ul a fost oprit și el. Mergeți la registrele poliției și veți vedea ca a fost sancționat chiar în această dimineață. Ce vă putem spune noi este că, probabil, va fi sancționat și dispeceratul de taximetrie al firmei căreia aparține șoferul amendat astăzi pentru că primește comenzi de pe raza altei localități. Și nu are voie!». Reglementarea în baza căreia funcționează acest embargo exercitat de către poțițiști rămîne în continuare un mister. Potrivit Legii 38 din 2003, privind transportul în regim de taxi și regim de închiriere, nu există nicio prevedere legală care să interzică unui taximetrist să preia o comandă dintr-un oraș limitrof celui în care a obținut autorizație de funcționare sau să interzică transportul în regim de taxi pe traseele de maxi-taxi existente.

29 Octombrie 2010, 09:46 (20400 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Transport public de nivel european cu autobuze închiriate
Lumea e rea și nu vrea să moară!
Una/Două pe săptămână
Transport local pe lîngă lege la Slobozia
Nick Touring terorizează concurența pe ruta Slobozia-Amara

Comentariile cititorilor:


Gigi:
(4 Noiembrie 2010, 14:21)
@ ENA FILOS, esti intr-o mare eroare, in sensul ca inainte de a detine monopolul Pericli prin cele 2 firme, nu deservea o singura firma traseele de care vorbesti, avea si Pericli partea lui conform programului. Comentariul facut este destul de alambicat si suna cam cum a spus Elena Udrea despre votul la legea pensiilor "si cei dinainte faceau la fel". Insa nu este relevant subiectul pe care il expui despre Trasport Privat si asta nu scuza matrapazlacurile lui Pericli. Daca ai argumente pertinente te provoc "la duel", daca nu, a fost punctul meu de vedere poate gresit, dar pe care il pot sustine. In rest numai de bine. A.P.P., de ce ii spui asa urat unui om pe care doresti al sustine(in comentariu) "chele lunga nick touring" si ce vrei sa spui cu "ma aberatie"? Si referitor la biletele cu serii duble, am cateva bilete cu serii duble, ghici de pe ce traseu si de la ce firma?
ena filos:
(4 Noiembrie 2010, 06:59)
Pentru GIGI ....la MAXI TAXI pana in sa apara firma lu chele lunga nick touring ...ma aberatie ...traseul era castigat de SC TRANSPORT PRIVAT SRL ..iar biletele eliberate pe relatia AMARA -SLOBOZIA SI SLOBOZIA -SLOBOZIA NOUA apreau bilete cu alte societati culmea si serii duble ...ca in filme cu prosti ...numai in SLOBOZIA se mai gaseste asa ceva pe cine IMPOZITA PRIMARIA SLOBOZIA ....omenie sinca ce omenie ...CA SA NU MAI SPUNEM CINE A LICITAT ...CINE A CASTIGAT ...CU CE MASINI....PROPRIETATEA CUI ERAU MASINILE...CUM S-AU ELIBERAT LICENTE DE TRANSPOIRT ...SI DE TRASEU...PE CE BAZA ....DE CE APAREAU ALTE SOCIETATI PE BILETE ....PE MASINI ERU INSCRISURI A ALTOR FIRME SC ...SRL CA IN FILME CU PROSTI DOAR IN SLOBOZIA .......AVEM ORGANE MANIPULATE
Gina:
(30 Octombrie 2010, 23:03)
Daca vreau sa merg (la o nunta de exemplu )la Amara si doresc sa merg cu un taxi de la o anumita societate din Slobozia, nu imi este onorata comanda pentru ca s-ar putea ca atat dispecera cat si soferul de taxi care efectueaza acea cursa sa fie amendati de Politia rutiera? Adica vreau sau nu trebuie sa merg cu maxi-taxi pentru ca asa vrea Pericli si Politia rutiera? Daca tot se tin de inregistrari domnii de la rutiera,au observat cam cate ore lucreaza pe zi un sofer de la firma de maxi-taxi si de a carui stare fizica si psihica depinde viata calatorilor?
vasile:
(30 Octombrie 2010, 18:44)
Nu va mai obositi sa mentionati organe de control (inclusiv politia), daca omu' are bani si influenta "cu caru' " , in judet la noi nu exista lege pentru el. E valabila chestia pentru multi care au facut bani dupa 2000 incoace. asta e... o tara de ra..ha..t .
ENA FILOS:
(30 Octombrie 2010, 11:58)
TRANSPORT PRIVAT a circulat ani de zile cu bilete cu NR si SERIE la fel si le repeta ca in fime cu prosti ......de aceia nu au facut ei BANIIIIIII....fara nr ca la nasu....sa traiasca !STIA SI TOATE ORGANELE DE CONTROL............. s-a scris si in ziare pe vremea aceia ca sa nu mai spunem si de cursele externe cu baietii din TANDAREI care inchiriau microbuze "CAND AJUNGEAU IN VAMA COBORAU TOTI CALATORII....TRECEAU PE JOS .....DUPA CARE SE IMBARCAU SI.....DRUMUL CA ERA CAM LUNG.....MICROBUZUL NU SE INREGISTRA CU CALATORI DAR LA A.R.R SE STIA DAR CAIETELE DE CURSE EXTERNE ALE MICROBUZELOR CARE TINEAU LOC DE FOI DE PARCURS ......."A fost o data un sofer care intelegea tiganeste si cand a vazut care-i treaba a aruncat carnetul de foi pe geam la intoarcere de frica ..a inteles ce rol au cursele ...ce inseamna sa intelegi mai multe limbi materne....chiar si tiganeasca....... a fost sofer la sc NANA srl.....CE VARSTE AVEAU CALATORII?...CINE ARVUNEA CURSA?...POATE UNII CALATORI AU CRESCUT SI SUNT MAJORI S-AU MAJORE
Gigi:
(30 Octombrie 2010, 08:05)
Este corect ca microbuzele de transport in regim de maxi-taxi ce transporta pasageri pe ruta Slobozia-Amara-Slobozia sa fie inscriptionate cu Nick Touring, daca firma ce a castigat aceasta licitatie se numeste Nana SRL? Cum ar fi ca taxiurile unei firme sa fie inscriptionate cu denumirea alteia? ITM-ul a facut macar o constatare a faptului ca soferii firmei Nana conduc microbuzele firmei Nick Touring si chiar pe traseele castigate de aceasta? Daca imi infiintez doua societati,"o fi corect" sa am salariati inregistrati pe o societate, dar sa lucreze pe ambele? Cum ar cataloga un Comisar de la garda financiara acest lucru? Diminuarea profitului pe una din societati si creearea de profit pe cealalta cu buna stiinta? Nu cumva asa (sigur asa)a fost cand Nick Touring a castigat licitatia pe oras?
Liberalul de servici:
(29 Octombrie 2010, 20:14)
Echipajul de politie trebuia sa verifice daca toti pasagerii microbuzului au bilete ,daca sint fiscalizate si daca taximetristul taxa fiecare cursa pe casa de marcat,corelata cu ora de pe inregistrarea radar ! Fiecare trebuie sa munceasca si sa-si plateasca taxele,catre societate . In rest,doar ABUZURI !!!
Gina:
(29 Octombrie 2010, 15:21)
Cum puteau politistii sa amendeze firma NICK TOURING SRL pe traseul Slobozia-Amara, daca pe acest traseu licitatia a fost castigata de firma NANA SRL? Chiar daca ambele societati sunt ale aceluiasi domn' Pericli, sunt doua societati diferite. In acest caz ori politistii mint ori procesul verbal e cacialma. Iar daca intradevar politistii au depistat o masina a Nick Turing ce circula in regim de maxi-taxi pe acest traseu e putina evaziune, NU? ARR,Politie Economica,Garda Financiara mai exista in acest judet? Cu politia rutiera ne-am lamurit in acest caz. Mai bine desfiintati taxiurile, nu de alta da Pericli va da foc sau o mama de bataie. POLITIA STIE!!!!!!!!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 19 Aug 2026
389 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DGFP Ialomița: Încasări mai mari la buget

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că în luna decembrie 2010 au fost încasate la bugetul general consolidat peste 43,6 milioane lei, în procent de 96,01% față de plan, înregistrîndu ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2011, 11:28
(8713 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beat la volan și fără permis

Un echipaj al Poliției Rutiere a depistat în cursul nopții de joi spre vineri (21-22 ianuarie), pe DJ212, un bărbat, de 31 de ani, care conducea fără permis. Polițiștii au procedat la oprirea regulamentară ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2011, 08:12
(10009 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Biblioteca vine la tine» de 24 ianuarie

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, Liceul de Artă «Ionel Perlea» Slobozia și Grupul Școlar «Înălțarea Domnului» Slobozia lansează proiectul «Biblioteca vine la tine». Proiectul este de fapt ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2011, 16:04
(8303 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Tînăr și Diferit», proiect pentru 20 de tineri

Asociația pentru Dezvoltare și Incluziune Socială, în parteneriat cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, organizează în perioada 21-23 ianuarie 2011 la Bușteni atelierul educațional «Tînăr ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2011, 15:56
(6661 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Întîlnire cu angajatorii pe tema depunerii online a declarațiilor

Direcția Genarală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 27 ianuarie 2011, ora 10.00, în sala de ședințe a DGFP Ialomița, se va desfășura o instruire a angajatorilor ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2011, 15:47
(9284 vizualizări - 0 comentarii)


Hyundai, cele mai puține rechemări în service

Hyundai, cele mai puține rechemări în service

Potrivit unul studiu realizat de «L’Automobile Magazine»-Franța, referitor la rechemările în service ale principalelor mărci auto, Hyundai se poziționează pe prima poziție, avînd cele mai puține rechemări ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2011, 15:36
(8186 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: hyundai real test


Fetești: La 16 ani, și-a anunțat mama prin SMS că pleacă cu iubitul ei de 17 ani. Și e dată dispărută!

În după-amiaza zilei de miercuri, 19 ianuarie a.c., în jurul orei 14.45, Poliția Fetești a fost sesizată de către o localnică despre faptul că fiica sa, Leța Cătălina Maria, în vîrstă de 16 ani, a plecat ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2011, 10:38
(5895 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 25 de hoți, surprinși la furat de fier vechi

25 de persoane, cu vîrste cuprinse între 15 și 56 de ani, dintre acestea patru fiind femei, au fost surprinse de polițiștii feteșteni în timp ce furau fier vechi din incinta unei firme din localitate. ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2011, 08:51
(8425 vizualizări - 1 comentariu)


Un constănțean beat cui, prins la volan pe o stradă din Amara

În cursul nopții trecute, în jurul orei 1.00, pe o stradă din Amara, a fost identificat un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 49 de ani, din localitatea constănțeană Cobadin. În urma legitimării ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2011, 07:22
(8552 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A dat cu 4 Dacii Sandero de pământ!

Țăndărei: A dat cu 4 Dacii Sandero de pămînt!

În dimineața zilei de joi, 20 ianuarie a.c., în jurul orei 5.00, Poliția Țăndărei a fost sesizată despre producerea unui accident în apropierea de podul din oraș. Ulterior, polițiștii au stabilit că în ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 17:25
(7178 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune pentru conștientizarea tinerilor asupra votului

Miercuri, 26 ianuarie 2011, începînd cu ora 10.00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia se va desfășura, sub genericul «Relevanța participării tinerilor la desfășurarea procesului electoral» ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 14:40
(7744 vizualizări - 0 comentarii)


Biroul pentru Imigrări: 426 de străini, înregistrați legal în Ialomița

Potrivit datelor Biroului pentru Imigrări, în evidențele serviciului, la finele anului 2010, în Ialomița figurau 301 cetățeni străini. Dintre aceștia, majoritatea străinilor o reprezintă cetățenii din ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 14:21
(8296 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă pentru sectorul agricol în Danemarca

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza, în data de 10 martie 2011, o bursă a locurilor de muncă pentru sectorul agricol din Danemarca. Angajatori și consilieri EURES danezi vor veni ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 14:08
(12476 vizualizări - 3 comentarii)


Ciochina: Vecina i-a furat banii!

O femeie de 40 de ani din Ciochina a fost arestată, fiind cercetată pentru furt. Pe scurt, în septembrie 2010, femeia a intrat în locuința unui vecin de unde a furat suma de 1400 de lei și un telefon mobil ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 11:16
(11139 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina furt


Slobozia: Patiseriile, la control

Patiseriile din Slobozia au fost marți, 18 ianuarie a.c., ținta unor controale efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor în colaborare cu comisari ai Gărzii Financiare. Scopul principal ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 09:56
(8565 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune pentru siguranță

Acțiune de amploare, marți, 18 ianuarie, la Fetești. Polițiști din localitate, agenți ai posturilor de poliție arondate, elevi ai școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Cîmpina aflați în stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 08:52
(8041 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești acțiune


Ialomița: Tineri prinși conducînd fără permis

Un tînăr de 19 ani din Țăndărei a fost prins de polițiști marți, 18 ianuarie a.c., în timp ce conducea o mașină deși nu poseda permis de conducere. Autoturismul a fost identificat în trafic, pe direcția ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 07:49
(7924 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Marți, 18 ianuarie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descins la sediul unei societăți comerciale cu sediul în Slobozia. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 06:18
(8294 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Polițist mort într-un accident rutier

Un polițist de la Fetești a decedat într-un tragic accident rutier. Agentul de poliție Gabriel Naca nu se afla în timpul serviciului, era îmbrăcat civil și se deplasa cu mașina personală în municipiu. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2011, 16:21
(16260 vizualizări - 15 comentarii)


Țăndărei: Parfumuri contrafăcute vîndute de un ploieștean

Un ploieștean, R. Gheorghe, de 26 de ani, a fost surprins luni, 17 ianuarie, de jandarmi în timp ce încerca să vîndă parfumuri la prețuri derizorii. Bărbatul le-a spus jandarmilor că produsele le-ar fi ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2011, 16:14
(9408 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Două accidente în două ore. O persoană a murit, alte două au fost rănite

Marți, 18 ianuarie, în jurul orei 17.30, pe raza localității Alexani, un TIR a izbit o căruță. Echipajul SMURD de la Detașamentul Urziceni s-a deplasat în cel mai scurt timp la fața locului, însă, din nefericire ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2011, 11:47
(7726 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Ialomița: Traficant de persoane, încarcerat

Luni, 17 ianuarie, polițiștii ialomițeni au prins un bărbat, de 60 de ani, din localitatea Sinești, pe numele căruia Tribunalul Timiș a emis un mandat de excutare a pedepsei. Bărbatul a fost încarcerat ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2011, 18:19
(9020 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Fără permis, la volan

Polițiștii din Urziceni au întocmit luni, 17 ianuarie, două dosare penale pentru doi tineri din Slobozia. Tinerii au fost prinși pe raza comunei Manasia, cînd polițiștii au oprit pentru control mașina în ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2011, 18:18
(10957 vizualizări - 0 comentarii)


Fermierii pot accesa credite și de la Banca Transilvania

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește beneficiarilor plăților naționale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia bovine, aferente anului în curs, că eliberează adeverințe ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2011, 18:17
(10830 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cursuri pe fonduri europene la Camera de Comerț

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița intenționează să organizeze cursuri de calificare pentru adulți prin accesarea unor programe de finanțare europene, pe resurse umane. Drept pentru care ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2011, 18:16
(12431 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Ceața face victime pe șosele

Marți, 18 ianuarie, la Giurgeni s-a produs un accident de circulație. În timp ce un bărbat, de 25 de ani, din localitatea costănțeană Ovidiu, se deplasa la volanul unei mașini, a încercat să facă o manevră ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2011, 18:13
(15388 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni accident


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2011, 17:45
(7047 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Ceața dă bătăi de cap șoferilor

Ialomița: Ceața dă bătăi de cap șoferilor

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că la această oră (9.45) pe raza județului traficul rutier se desfășoară în condiții de vizibilitate foarte redusă, nefiind înregistrate evenimente ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2011, 09:41
(13241 vizualizări - 0 comentarii)


Un cal scos din groapă la Feteși, incendiu stins la Țăndărei

Pompierii militari de la Garda Fetești au intervenit vineri, 14 ianuarie, în jurul orei 20.40, pentru salvarea unui cal căzut într-o groapă ce avea o adîncime de circa 2,5 m, aflată în curtea unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2011, 11:24
(12335 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Adolescentă dispărută

Mihail Kogălniceanu: Adolescentă dispărută

O adolescentă de 16 ani, din comuna Mihail Kogălniceanu a fugit de acasă. Copila a plecat către școală marți, 11 ianuarie 2011, și nu a mai revenit acasă. Disperați, părinții fetei au mers la poliția din ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2011, 11:18
(12439 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
AlexDan în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Elena I în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Maria N în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Isc în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă CETATEAN în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Duță Aurel în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...