Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Cavalerii mesei rotunde de la Sfântu Gheorghe

Cavalerii mesei rotunde de la Sfîntu Gheorghe

Băsescu vrea să închidă 200 de spitale! Fătuloiu a refuzat o șpagă de un milion de euro și a fost demis! În Moldova comuniștii au cîștigat alegerile electorale!
În România, un singur lucru rămîne la fel, ședințele de consiliu local. Făcute după chipul și asemănarea aleșilor locali, aceste ședințe sînt marca exclusivă a diabolicii democrații românești a ultimilor 20 de ani. De aceea am decis ca pînă la alegerile locale din 2012 să demontăm pînă și resorturile cele ascunse ale acestui mecanism legislativ indispensabil existenței administrației locale. Astăzi, cel de la Sfîntu Gheorghe!

Ceasu’ rău, pisica prefectului
Ședința Consiliului Local Sfîntu Gheorghe a avut loc într-o joi, 25 noiembrie. Lungă cît o zi de agapă frățească la Tîrgul de Floci de la Giurgeni unde, în aceeași zi, s-au strîns autoritățile județului toate-n păr să sărbătorească cele 9 miliarde aruncate pe apa Sîmbetei pentru cîrpele în care a fost înfășat Sfîntul Mihai, nedescoperite încă. Numai prefectul n-a fost, că el e persoană non-grata. El a fost însă la Sfîntu Gheorghe, că acolo l-a tras ața. Și pentru el ceasurile s-au oprit, pisicile s-au albit, iar ședința de consiliu s-a amînat ca să poată ajunge secretara. Cum care secretară? Secretara-secretar a comunei Sfîntu Gheorghe care se numește Tamara Niță și-a fost ocupată pînă la orele 16,00 cu participarea la o ședință de perfecționare susținută de prefect pentru toți secretarii de pe zona Urziceni. Și nu se putea, Doamne-Ferește!, după cum ne-a explicat viceprimarul în cele două ore de așteptare, ca tocmai ea să lipsească de la deciziile forului legislativ local. Altfel, ședința n-a fost cine știe ce scofală! Un proiect legat de recensămîntul agricol, un altul privind stabilirea unui nomenclator al străzilor, o decizie legată de trecere a casei specialistului din domeniul public în domeniul privat al localității care a căzut la vot, o alta privind schimbarea destinației unui imobil... Într-un cuvînt, doar hotărîri plicticoase care au menajat abilitățile consilierilor și n-au dezgropat securea războiului politic local îngropată la Sfîntu Gheorghe de 3 consilieri PSD, doi PNL, unul PNG și cinci PD-L.

Cine se tachinează, se iubește!
Si totuși, spectacol a fost! Unul discret, în duet, aproape insesizabil pentru neofiți. El i-a avut ca protagoniști pe prefectul Teculescu și pe primărița Livia. Pe prefect îl cunoaște toată lumea. Om de sat, fost primar, susținut de PD-L pentru a deveni justițiar al administrației ialomițene, obsedat de lege mai ceva ca Băsescu de FMI... Ptiu, bată-ne să ne bată, că iar am spus o prostie!
Livia, ca femeile. Filotimă (îngroapă morții satului, dă bani sărmanilor, face danii la biserică, șamd), cu frică de Dumnezeu și de PSD care o veghează în tot și în toate, politicoasă și manierată... S-au întîlnit inevitabil, la masa rotundă a consilierilor. În biroul ei de primar. Birou care a fost al lui. Și pe al cărui perete, deasupra lor și a noastră, veghează Sfîntu Gheorghe, ucigașul de balauri, dintr-un poster uriaș. El, condescendent! Ea, temătoare! El, încercînd să explice Legea, ea, încercînd să explice cine e șeful. Schimbul de replici merită consemnat pentru posteritate. Președintele de ședință, Dumitru Bratu, consilier cu ștate vechi și respect nemărginit pentru funcția de prefect a fostului primar: «Aveți cuvîntul, domnule prefect!». Livia, panicată: «Domnul prefect nu poate lua cuvîntul în timpul ședinței. Dacă vrea, poate să o facă la sfîrșit. Acum în niciun caz!». Prefectul Teculescu, nemuritor și rece: «Potrivit legii, prefectul județului poate lua cuvîntul oricînd (...)». Restul e istorie! O istorie care s-a scris pe cînd primărița din Sfîntu Gheorghe învăța administrație la coaforul «J’adore», iar primarul Teculescu organiza tombole sătești în aceeași cochetă locație rurală.

Cavalerii reginei Guineverede Saint George. Să nu vă închipuiți cumva că ședința Consiliului Local al comunei Sfîntu Gheorghe s-a redus doar la prețiozitățile malițioase consemnate de noi. Ei bine, nu! După cum bine observa și prefectul Mădălin Teculescu, ședința de joi, 25 noiembrie a Consiliului Local Sfîntu Gheorghe a tratat și probleme de interes cetățenesc, care privesc și afectează direct comunitatea. Prima dintre ele este cea a lui Laurențiu Tudorache, elev în clasa a VII-a, care a reușit să-și terorizeze profesorii și colegii, spărgînd tabla de sticlă a clasei, geamurile școlii și dinții unor școlari mai puțin norocoși care i-au stat în cale. Consilierii au luat act și profesorii vor lua măsuri. A doua problemă majoră este cea a consilierilor chiulangii care sfidează de un an Consiliul Local prin neprezentarea în mod regulat la ședințele acestuia. Este vorba despre Ion Răzvan și Costel Băbulescu, «un încurcă-lume și un șmecher», dacă am înțeles noi bine din prezentarea făcută de colegi în consiliu, care vin la ședinte din an în Paște, iar atunci cînd o fac întîrzie, se scobesc în nas și fac gălăgie în spatele clasei. Consilierii iarăși au luat act. Și, cu voia prefectului, poate că luna viitoare adoptă și o decizie legală!

5 Decembrie 2010, 10:22 (15962 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


mike:
(5 Decembrie 2010, 13:24)
Minunat articol, pupila lui ciuperca, implicat pana peste urechi in campania liviei, habar n-are cu ce se mananca administratia locala.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
30 Aug 2026
236 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Dridu: Lebădă salvată de polițiști

Dridu: Lebădă salvată de polițiști

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au intervenit miercuri, 21 iulie a.c., pentru a salva o lebădă. Oamenii legii au fost sesizați cu privire la faptul că o lebădă, care nu mai poate ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2021, 17:20
(2745 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 22 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10798, fiind înregistrate 2 noi cazuri de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2021, 16:50
(3777 vizualizări - 0 comentarii)


Respectarea Codului Muncii, verificată de inspectorii ITM Ialomița

În prima jumătate a lunii iulie 2021, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița au desfășurat ample controale privind prevederilor legale privind munca la domiciliu, telemunca, decalarea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2021, 13:10
(5145 vizualizări - 0 comentarii)


Un tren de marfă a deraiat în zona Gării Fetești

Miercuri, 21 iulie a.c., în zona Gării Fetești, 5 vagoane ale unui tren de marfă au deraiat. Din cauza evenimentului, Magistrala 800 București-Constanța este complet blocată pe ambele sensuri. Astfel, trenurile ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2021, 20:05
(4369 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Aproape 500 milioane de lei, încasate la bugetul de stat în semestrul I-2021

La nivelul județului Ialomița, în primul semestru al anului 2021, s-a colectat la bugetul general consolidat al statului suma de 493,47 milioane de lei. Suma colectată este cu 56,33 milioane de lei mai ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2021, 16:20
(4934 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Miercuri, 21 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10796, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2021, 16:15
(2751 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri gratuite de formare profesională

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întampinarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, organizând până la sfârșitul anului 2021 cursuri de formare profesională ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2021, 15:25
(7229 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil neexplodat, găsit la Vlădeni

Proiectil neexplodat, găsit la Vlădeni

Marți, 20 iulie a.c., specialiștii pirotehniști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița au intervenit cu o autospecială pirotehnică și au ridicat un proiectil exploziv de calibru 100 milimetri ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2021, 12:35
(3696 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Scânteia și în zona Popasului Chirana

Accidente la Scânteia și în zona Popasului Chirana

În dimineața zilei de miercuri, 21 iulie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit la două accidente rutiere. Primul dintre acestea s-a produs în comuna Scânteia, fiind implicate un autoturism și un tractor ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2021, 12:20
(3082 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Semnarea documentelor emise prin serviciul Spațiul Privat Virtual

AJFP Ialomița readuce în atenția contribuabililor faptul că documentele comunicate de Ministerul Finanțelor/organul fiscal central prin serviciul «Spațiul Privat Virtual» se semnează de către Ministerul ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2021, 18:50
(3513 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan, fără permis de conducere

În ziua de luni, 19 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Fetești au oprit în trafic, pe raza municipiului Fetești, o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2021, 18:45
(5366 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Măsuri de prevenire a riscului de înec

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița aduc în atenție cetățenilor o serie de reguli și măsuri ce trebuie respectate în scopul prevenirii cazurilor de înec. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2021, 18:35
(2784 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Marți, 20 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10796, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2021, 16:50
(2237 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de 17 ani din Brașov, reținut de polițiști după ce ar fi violat o bătrână de 86 de ani din Adâncata

Un tânăr de 17 ani, din județul Brașov, a fost reținut luni seara, 19 iulie a.c., pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei de 86 de ani, din Adâncata, și ar fi întreținut ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2021, 13:50
(5448 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere apă la Dridu

Marți, 20 iulie 2021, echipele RAJA Constanța intervin pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de legătură pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Orhideei din ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2021, 12:40
(4889 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Luni, 19 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10796, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2021, 16:40
(2613 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 17 iulie a.c., polițiștii rutieri din Fetești au oprit, în trafic, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Fetești. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică i s-a solicitat ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2021, 15:20
(2798 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Gura Ialomiței

Sâmbătă, 18 iulie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs în comuna Gura Ialomiței. În eveniment a fost ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2021, 13:35
(3320 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii de miriști și lanuri de grâu la Slobozia și Borănești

Sâmbătă, 17 iulie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o miriște de grâu. Au ars aproximativ 2000 ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2021, 13:20
(4176 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Incendiu la o casă din cauza unei lumânări

În dimineața zilei de luni, 19 iulie a.c., pompierii au intervenit la Fetești pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit. Două echipaje de salvatori cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2021, 13:10
(2594 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Un copil de 3 ani a murit după ce a fost călcat de un autobuz

Duminică, 18 iulie a.c., un copil de 3 ani a murit după ce a fost călcat de un autobuz. Șoferul autovehicului, un bărbat de 51 de ani, circula în interiorul localității moment în care l-a acroșat pe minor ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2021, 22:30
(7879 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ați văzut-o?

IPJ Ialomița: Ați văzut-o?

Polițiștii ialomițeni efectuează căutări în vederea depistării unei minore de 16 ani, care a plecat de la domiciliul din comuna Bordușani și nu a mai revenit până în prezent. În cursul zilei de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2021, 20:35
(5762 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 18 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10796, fiind înregistrat 1 nou caz de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2021, 17:10
(3511 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Minori depistați de polițiști conducând pe drumurile publice

În noaptea de joi spre vineri, 15/16 iulie a.c, polițiștii din Ion Roată au depistat, pe raza comunei Manasia, un autoturism ce avea o deplasare necorespunzătoare. Oamenii legii au tras pe dreapta respectivul ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2021, 19:40
(6925 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Atenție, se întrerupe curentul!

Din cauza lucrărilor de reparații și întreținere a rețelelor electrice, E-Distribuiție Dobrogea anunță sistarea parțială a furnizării energiei electrice în anumite zone din județ. Astfel, în perioada 1 ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2021, 19:15
(5453 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: La volan în stare de ebrietate

În seara zilei de joi, 15 iulie a.c., un bărbat de 36 de ani s-a ales cu un dosar penal, fiind depistat în trafic în stare de ebrietate. Polițiștii l-au tras pe dreapta pe raza comunei Gârbovi și, întrucât ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2021, 19:05
(3153 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Starea tehnică a autovehiculelor, verificată de polițiști

În perioada 14-15 iulie a.c., polițiștii ialomițeni și reprezentanții Registrului Auto Român au realizat ample controale în trafic, privind starea tehnică a autovehiculelor. În urma verificărilor, au fost ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2021, 18:50
(2162 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Vineri, 16 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10796, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2021, 17:05
(2738 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 84,41 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița precizează printr-un comunicat că, în luna iunie 2021, la bugetul general consolidat s-au încasat venituri nete în sumă totală de 84,41 milioane de ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2021, 19:15
(2612 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Inspecția Fiscală, la raport

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița a efectuat, în luna iunie a.c., 27 de controale la contribuabili persoane fizice și juridice, respectiv 11 la contribuabili persoane juridice și ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2021, 17:20
(2715 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Vasile în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Un om de bine în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @ion ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Instalator în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Clopoțelul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Dana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean CETĂȚEAN în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Romtelecom în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...