Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Kaufland cu mucegai

Loturi de produse expirate, păstrate deliberat?

Kaufland cu mucegai

Kaufland, kilometrul 0 al civilizației de consum la Slobozia. Pentru el municipalitatea a înființat un sens giratoriu special, oficialii au făcut declarații grandioase, iar prostimea s-a înghesuit la banane gratuite în ziua deschiderii... Pardon, asta nu s-a întîmplat la Slobozia. Aici, și atunci ca și acum, oamenii s-au înghesuit la reduceri, mărfuri de proastă calitate importate de la chinezi și produse alimentare aproape expirate. Produse despre care, de altfel, vă vom relata și noi în cele ce urmează.

Vita Star cu mucegai!
Incidentul pe care-l relatăm are ca protagonist un client obișnuit al supermarketului de la șosea. Sîmbătă după-amiază, însoțit de un copil de un an și nouă luni, Daniel Andronache a intrat în magazin și s-a rătăcit printre rafturile cu dulciuri. Atras de ambalajul colorat al cornurilor Vita, copilul a sfîrșit prin a primi două astfel de cornuri. Amîndouă cu vanilie. Pe unul dintre ele l-a mîncat imediat, părintele nefiind atent la calitatea produsului. Pe celălalt l-a primit mai spre după-amiază, acasă. Și astfel, Daniel a descoperit cu stupoare că a oferit copilului un corn mucegăit cu vanilie. Însă surpriza a fost cu siguranță mai mică prin comparație cu declarația angajatului care l-a întîmpinat odată revenit la Kaufland: «Despre ce produs este vorba? A, Vita?! Așa e, am mai avut astfel de probleme. Nu sînteți primul care face sesizarea».

Kaufland știe! Și ce dacă?
Indignat de indiferența angajaților, Daniel Andronache a cerut o întrevedere cu directorul raionului de dulciuri pentru a i se explica de ce lotul de produse Vita nu a fost retras din consum. Răspunsul acesteia a fost pe măsura situației. După ce a fulgerat din ochi angajatul care a avut ghinionul de a răspunde sincer clientului, șeful de departament a negat cu vehemență existența unor reclamații precedente. Și, fără a-și cere scuze sau a confirma retragerea lotului de cornuri de la vînzare, șeful de departament a considerat incidentul închis. Evident, aceasta este varianta expusă de către Daniel Andronache în calitate de reclamant. Calitate în care, de altfel, a făcut deja o sesizare la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor. Dumneavoastră puteți avea însă propria versiune asupra acestui incident. Pentru că, și la acest moment, supermarketul continuă să comercializeze cornurile Vita Star. Același lot și în aceeași formulă. Cornuri mucegăite cu vanilie marca Kaufland Slobozia! La care se adaugă mezelurile vidate și ciocolată expirată... Evident, totul cu termenul de garanție scadent în februarie 2011.

16 Decembrie 2010, 07:28 (11691 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Furați liniștiți, Kaufland veghează

Comentariile cititorilor:


alex:
(20 Decembrie 2010, 20:42)
daca pe corn termenul de valabilitate este bun atunci kauflandul nu are nicio vina..asa ca...;) pofta buna in continuare
bebe:
(17 Decembrie 2010, 15:02)
ala de la kaufland care a zis ca au mai avut astfel de probleme, nu sunteti primul care face sesizarea, trebuie dat afara, iar seful lui care il tolereaza, sanctional la bani, in prima faza

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 24 Nov 2020
184 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incidență crescută în continuare a cazurilor COVID-19 la Slobozia. Se pregătesc alte 14 zile de carantină!

Potrivit unei statistici a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița, rata incidentă a cazurilor COVID-19 în ultimele 14 zile la Slobozia se menține crescută. Astfel, în ciuda Carantinei ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2020, 18:50
(245 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 102 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 24 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 4073, cu 102 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2020, 13:15
(134 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendați pentru că nu purtau măștile de protecție

Polițiștii ialomițeni au continuat seria acțiunilor preventive ce au ca scop responsabilizarea populației în privința respectării măsurilor de protecție sanitară. Astfel, au fost organizate 7 activități ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2020, 11:15
(143 vizualizări - 0 comentarii)


3

Fetești: Tânăr implicat într-un accident rutier

Paramedicii SMURD din Fetești au intervenit luni, 23 noiembrie a.c., pentru acordarea primului ajutor în cazul unui accident rutier petrecut în zona Autostrăzii Soarelui. Aceștia au transportat la spital ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2020, 10:30
(72 vizualizări - 0 comentarii)


4

Ograda: Distrugeri provocate de o mașină condusă de un copil de 12 ani!

Vineri, 20 noiembrie a.c., în jurul orei 11,00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Slobozia au fost sesizați prin apel 112, de un bărbat din comuna Ograda, cu privire la faptul că la locuința sa ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 14:35
(168 vizualizări - 0 comentarii)


5

Tânăr fără permis din Jilavele, urmărit de polițiști pe câmpuri

Vineri, 21 noiembrie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii din Jilavele au efectuat semnal de oprire unui autoturism ce se deplasa pe raza comunei Armășești. Șoferul nu s-a conformat și a demarat în trombă ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 14:30
(113 vizualizări - 0 comentarii)


6

Ialomița: Beți la volan

Sâmbătă, 21 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Jilavele au oprit pentru control, pe DJ101B, pe raza orașului Fierbinți-Târg, o autoutilitară ce se deplasa către comuna Maia.  La ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 14:25
(108 vizualizări - 0 comentarii)


7

Carantină la Slobozia: Și-au falsificat adeverințele de angajator!

Sâmbătă, 21 noiembrie a.c., polițiștii din Slobozia, în timp ce se aflau în filtrul rutier la intersecția Șoseaua Brăilei cu strada Viitor în vederea verificării respectării ordinului privind carantinarea ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 14:20
(168 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: 72 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 23 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3971, cu 72 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 13:20
(354 vizualizări - 1 comentariu)


Incendii la case din Țăndărei, Ion Roată, Slobozia și Coșereni

Vineri, 20 noiembrie a.c., în jurul orei 8,00, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o casă din orașul Țăndărei. La locul solicitării s-au ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 11:35
(131 vizualizări - 0 comentarii)


10

RAJA Constanța: Lipsă apă la Sudiți și Gura Văii

Ca urmare a unor lucrări de întreținere și reparații a instalațiilor electrice din localitățile Sudiți și Gura Văii, efectuate de către furnizorul de energie, luni, 23 noiembrie 2020, în intervalul orar ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 11:20
(65 vizualizări - 0 comentarii)


11
Adâncata: Pieton ucis de un șofer grăbit

Adâncata: Pieton ucis de un șofer grăbit

Un pieton, în vârstă de 49 de ani, din Adâncata, a murit în dimineața zilei de luni, 23 noiembrie a.c., după ce a fost lovit de o mașină. Victima s-a angajat în traversarea străzii pe la colțul unei intersecții ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 11:15
(247 vizualizări - 2 comentarii)


12

Țăndărei: Și-a găsit sfârșitul în căminul de apă

O femeie de 71 de ani din Țăndărei și-a găsit sfârșitul într-un cămin de apă tencuit din propria gospodărie. Forțele de intervenție au fost alertate în cursul azilei de duminică, 22 noiembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 09:45
(139 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Văii: Doi răniți într-un accident rutier

Gura Văii: Doi răniți într-un accident rutier

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut duminică, 22 noiembrie a.c., în zona localității Gura Văii. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce o tânără, de 22 de ani, ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 09:30
(140 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 121 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 22 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3899, cu 121 cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2020, 13:40
(89 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 73 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 21 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3778, cu 73 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2020, 13:15
(60 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 55 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 20 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3705, cu 55 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2020, 13:40
(398 vizualizări - 3 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni pentru combaterea răspândirii COVID-19. Un feteștean carantinat, amendat după ce a fost surprins la ghișeul unei instituții!

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de Coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii din cadrul IPJ Ialomița, împreună cu jandarmi și polițiști locali, au intensificat ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2020, 12:10
(429 vizualizări - 0 comentarii)


Accident între Slobozia și Bucu, 4 autoturisme implicate

Accident între Slobozia și Bucu, 4 autoturisme implicate

Pompierii din cadrul ISU Ialomița au intervenit joi, 19 noiembrie a.c., în jurul orelor 14,20, la un accident rutier produs pe DN2A, între localitățile Slobozia și Bucu, în care au fost implicate două autoutilitare ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2020, 15:10
(476 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Șofer depistat cu o alcoolemie de 2,19 mg/l alcool pur în aerul expirat!

În cursul zilei de miercuri, 18 noiembrie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe raza comunei Coșereni. La volanul ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2020, 14:45
(299 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 114 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 19 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3650, cu 114 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2020, 13:55
(322 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pompierii, solicitați să spargă ușile unor apartamente

Printr-un apel la 112, miercuri, 18 noiembrie a.c., în jurul orelor 10,25, pompierii au fost solicitați să intervină pentru deblocarea ușii de acces a unui apartament din Slobozia. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2020, 09:30
(421 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19

Peste 600 de persoane au fost verificate de polițiști în cadrul acțiunilor de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii noului Coronavirus, fiind constatate peste 131 de încălcări ale ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2020, 15:25
(182 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis de polițiști pe numele unui slobozean

Marți, 17 noiembrie a.c., în urma unei intervenții la un apel 112, polițiștii Biroului de Ordine Publică din Slobozia au emis un ordin de protecție împotriva unui bărbat, de 32 de ani, din Slobozia, cercetat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2020, 15:20
(180 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 102 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 18 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3536, cu 102 cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2020, 13:55
(829 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

18 Noiembrie 2020, 08:50


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă și în luna noiembrie

Românii pot subscrie începând de marți, 17 noiembrie 2020, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 2 și 3 ani. Perioada de ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2020, 16:20
(402 vizualizări - 0 comentarii)


Taximetrist «pirat», depistat pe străzile Sloboziei

În cursul zilei de luni, 16 noiembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au depistat în flagrant delict un bărbat, de 47 de ani, din Slobozia, în timp ce efectua transport ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2020, 13:55
(372 vizualizări - 0 comentarii)


DJ212 Fetești-Movila: S-a răsturnat cu mașina «luată» de la firmă, beat la volan și fără a deține permis!

În noaptea de luni spre marți, 16/17 noiembrie a.c., în jurul orei 1,00, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că pe DJ212 s-ar fi produs un accident rutier. Astfel, un ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2020, 13:50
(300 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 75000 de lei

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de Coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii ialomițeni, împreună cu jandarmi și polițiști locali, au intensificat activitățile ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2020, 13:45
(340 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă fonduri pentru reparația instalației electrice Manea în Grupul de Comunicare Strategică: 72 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița P I @PSD în Partidul Ialomițenilor, fuziune cu Partidul Național Liberal @Jilava. în Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă fonduri pentru reparația instalației electrice dottore în Partidul Ialomițenilor, fuziune cu Partidul Național Liberal Un Curios în Partidul Ialomițenilor, fuziune cu Partidul Național Liberal PNL... în Partidul Ialomițenilor, fuziune cu Partidul Național Liberal PNL... în Partidul Ialomițenilor, fuziune cu Partidul Național Liberal #pasajladrajna în Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă fonduri pentru reparația instalației electrice dinamita în «Menținerea piețelor închise, sfidarea producătorilor!» Ioana în Adâncata: Pieton ucis de un șofer grăbit Vali în Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă fonduri pentru reparația instalației electrice PNL ist în «Investiții reale, nu consum!» Gigel în Despre prăjituri rămase în gât și drumuri județene gigi în Despre prăjituri rămase în gât și drumuri județene Maria în Adâncata: Pieton ucis de un șofer grăbit lucian în Școlile din Ialomița pot accesa fonduri europene pentru achiziția de tablete Laura în Candidatul care merge direct la Țintă! Cetățean în PNL îi descurajează pe pensionari să meargă la vot Gigel în Despre prăjituri rămase în gât și drumuri județene
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...