Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

RETROSPECTIVĂ

Medicamentele bolnavilor, furate din magazia Spitalului

Medicamentele bolnavilor, furate din magazia Spitalului

Scandalurile ce aduc în centru cea mai mare unitate sanitară din județ, respectiv Spitalul de Urgență Slobozia, par să nu se mai sfîrșească. După ce săptămîna precedentă am prezentat detaliat cel mai rușinos scandal din istoria instituției, presiunile politice la care a fost supus medicul Mihaela Isvoranu pentru a demisiona din funcția de director medical, revenim astăzi cu un articol ce prăbușește și ultima fărîmă de imagine pozitivă a unității medicale.

Furt de medicamente din magazia Spitalului
În timp ce pacienții își arată nemulțumirea față de calitatea serviciilor medicale sau de medicația lipsă, cînd doctorii se plîng, pe lîngă reducerile salariale, de insuficienta finanțare a sistemului sanitar, ceea ce îi împiedică să furnizeze servicii medicale la înalte standarde de calitate, polițiștii județeni se autosezisează asupra dispariției unei cantități considerabile de medicamente... Nu, nu vorbim despre vreo farmacie spartă de un hoț de ocazie, ci fix despre magazia de medicamente a Spitalului Județean de Urgență. Și nu vorbim nici despre o aspirină ajunsă voluntar în buzunarul vreunui magazioner pentru a trata o răceală a soției, ci despre medicamente și aparatură medicală de peste 85 mii de lei. Adică 850 milioane de lei vechi. Cum a fost posibilă o asemenea grosolănie într-un sistem sanitar și așa aflat în comă financiară ne vor lămuri polițiștii ce actual instrumentează un dosar penal de toată frumusețea.
«Suspectul» dosarului nu este altul decît magazionerul, un anomin cu numele de Ionel Petre, acuzat de delapidare. Și pentru ca povestea furtului de medicamente din branula bolnavilor să fie și mai conturată trebuie să precizăm că dosarul penal s-a constituit la autosesizarea polițiștilor în urmă cu aproximativ o lună de zile. Recent însă, teoria anchetatorilor a fost confirmată de directorul compartimentului Financiar-Contabil, Carmen Țenea, dar și de directorul medical, Horia Pîrgă. La puțin timp de la autosezisarea polițiștilor, Țenea și Pîrgă au depus, la rîndu-le, o sesizare ce reclamă dispariția unei cantități de medicamente și aparatură medicală de peste 85 mii de lei, furt descoperit în urma unui audit financiar intern...
Întrucît dosarul privind furtul calificat din magazia Spitalului se află în plină anchetă, polițiștii ialomițenii au refuzat să se pronunțe cu privire la amănunte. În schimb, surse din cadrul Spitalului Județean susțin că cel mai probabil ancheta va muri înainte de a se produce verificarea propiu-zisă, întrucît actuala conducere s-ar «strădui» din greu la acoperirea găurii din medicația bolnavilor.
Niște unii aflați pe holurile instituției sanitare aduc însă pe tapet o altă teorie. Potrivit acesteia, medicamentele nu ar fi ajuns niciodată în magazia Spitalului, ci doar documentele pentru respectivele medicamente... Noi însă alegem să nu ne pronunțăm, așteptînd rezoluția anchetatorilor.

Furtul, acoperit pe spinarea pacienților
Iar pentru ca tabloul activității sanitare a Spitalului Județean de Urgență să fie și mai alarmant, actual medicii susțin că își desfășoară activitatea zilnică sub teroarea de a acoperi gaura produsă de jaful calificat comis în urmă cu ceva timp. Surse medicale au ținut să menționeze faptul că, zilnic, atît medicii cît și asistenții ar fi obligați să semneze pentru primirea unei cantități de medicamente mult mai mare decît cea din realitate. Metoda, extrem de dăunătoare pacienților ce, o dată internați în Spital, au nevoie necondiționat de medicamente, ar fi luat ființă imediat după producerea schimbării în conducerea Spitalului sau, mai pe înțelesul tuturor, o dată cu numirea managerului general Vasile Olaru. În plus, o parte a medicilor se arată extrem de revoltată în fața unor asemenea acte de ilegalitate, considerînd aceste practici «specifice infracționalității de cea mai joasă speță» și extrem de păguboase pentru Sănătatea ialomițeană.

...
Pentru a lămuri situația am solicitat un punct de vedere proaspăt-reînscăunatului manager Vasile Olaru. Acesta ne-a declarat, telefonic, că habar nu are despre ce se întîmplă în unitatea pe care o conduce. «Care medicamente? Acum aud pentru prima dată că au dispărut niște medicamente. Vă spun cu mîna pe inimă că mă interesez în cel mai scurt timp. De echipamente ceve-ceva știam; este probabil ceva legat de paroscopul ăla, dar de medicamente vă spun cu mîna pe inimă că nu știu nimic. Și nu înțeleg de ce? Chiar în această dimineață am avut un comitet director și nu mi-a spus nimeni nimic deși erau și cei din vechea gardă» a declarat managerul Vasile Olaru, refuzînd să înțeleagă că furtul medicamentelor s-a produs pe vremea cînd chiar domnia sa păstorea destinele instituției.

(articol apărut în Independent nr. 511/04.08.2010)

10 Ianuarie 2011, 09:40 (20991 vizualizări - 11 comentarii)

Citiți și:
Accident de muncă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia
Slobozia: Mărțișoare de la preșcolari și elevi pentru cadrele sanitare
Anchetă internă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia în cazul femeii omorâte de gripă
Medicul Vasile Olaru, vizat de un nou scandal penal
Doctorul Vasile Olaru, vizat de procurorii Parchetului Județean

Comentariile cititorilor:


eu:
(16 Ianuarie 2014, 09:04)
ce face un electrician agajat nou ca administrator ?ACESTA ESTE BEAT ZILNIC LA SERVICI.din ce bani il platiti?Caraulani c-tin Bea cu sefii?
M.:
(14 Ianuarie 2011, 16:09)
Halal conducere la spitalul judetean!!!!!!!!!!!!Pestele de la cap se impute!Hei, conducerea Consiliului Judetean, avem nevoie de Conducere si medici competenti cu daruire in suflet!Suntem destul cobaii Europei,chiar trebuie sa ne terminam unii pe altii?
dada:
(14 Ianuarie 2011, 06:42)
Si-a cumparat carti de drept (juristul) pe banii spitalului in timp ce un medic rezident nu reuseste sa ia o revista!Adevaratul manager al spitalului este Zamfir Vasile , dr. Olaru il asculta orbeste!Pacat dr. olaru este un om deosebit, dar il lasa sa faca tot felul de afaceri cu tot felul de firme.Oare cat mai dureaza sefia acestui individ care e la baza tehnician veterinar. Are contract de prestari la Ambulanta 4 ore, si mai ia si plata cu ora la spital cam opt mil. in afara de salariu!Te intrebi cand face tot, avand in vedere ca ami are si familie si amante!
dida:
(13 Ianuarie 2011, 13:12)
"piticu porno" vrea sa se faca doctor in drept in...... acolo unde ii e locu'
dfkhsoh:
(12 Ianuarie 2011, 12:00)
d-le jurist ,nu mai ai mult!ATENTIE!! TE FACI SI DOCTOR IN DREPT?HA!Ai si moaca.
lili:
(12 Ianuarie 2011, 07:52)
nu sesizeaza nimeni DNA-ul transport dializat delapidarea din magazia spitalului treziti-va
ddddd:
(12 Ianuarie 2011, 07:30)
magazinerul+jurist =ghici?
dada:
(12 Ianuarie 2011, 05:55)
Nu este vorba de medicamente!Este vorba de materiale sanitare si consumabile!Magazia pe care o lasa la mila Domnului , gestionarul Petre nu are legatura cu farmacia spitalului. Documentati-va si spuneti adevarul ca dezinformati si aruncati vina pe oameni care chiar respecta bolnavii.
lll:
(11 Ianuarie 2011, 20:55)
La UPU si pe la statistica spitalului s-au angajat toate neamurile unora din spital si de la DSP, cu concursuri aranjate. Problema este ca dupa ce se angajeaza, ei tipa cel mai tare cit au fost ei de corecti si cum altii,nu. Nu toti sunt prosti, dar va lasa sa latrati, din mare sila.
ghiocel:
(11 Ianuarie 2011, 15:58)
pe "piticu porno" sa il intrebam de angajarile care se fac , in continuare , cu salarii de 20 milioane lei la UPU .
ccccc:
(11 Ianuarie 2011, 11:35)
pe jurist l-ati intrebat?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 03 Aug 2026
236 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Țăndărei: Furt de energie electrică

Marți dimineață, începînd cu ora 07,00, polițiștii din Țăndărei, în colaborare cu jandarmi și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat, timp de două ore, în cartierul Strachina ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:06
(22111 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident pe Matei Basarab

La începutul săptămînii, respectiv luni, 3 mai, pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia s-a produs un accident rutier. Cauza producerii accidentului a fost neacordarea priorității de trecere la schimbarea ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:05
(23925 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița, raiul asistaților social: În doar trei luni, 2 milioane de lei pentru beneficiarii Legii 416

Suma cheltuită și raportată de autorități săptămîna precedentă tinde să demonstrează neputința celor în drept în privința eradicării fenomenului ajutorului social. Mii de familii din județul Ialomița beneficiază ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:01
(13110 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tînăr surprins băut la volan de două ori în aceeași noapte

Sîmbătă, 1 mai a.c., în vizorul polițiștilor din Țăndărei au intrat discotecile din mediul rural. Acțiunea a presupus legitimarea a peste 50 de persoane, 26 de autovehicule fiind controlate. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:22
(24280 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Încercînd să parcheze, a lovit-o cum mașina pe trotuar

Duminică, 2 mai a.c., în jurul orei 14.30, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată de o femeie din localitate despre faptul că sora sa, în vîrstă de 27 de ani, a fost victima unui eveniment rutier ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:20
(12223 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Îi lucra în curte și i-a furat banii din casă

Sîmbătă, 1 mai a.c., polițiștii din Gheorghe-Lazăr au fost sesizați de un localnic asupra faptului că, de la începutul acestui an și pînă în luna aprilie, persoane necunoscute i-ar fi sustras, în repetate ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:11
(21818 vizualizări - 0 comentarii)


Orezu: Tînăr de 17 ani, «șofer» fără permis

În cursul după-amiezii de duminică, 2 mai a.c., polițiștii din Ciochina au depistat pe raza localității Orezu un autoturism la volanul căruia se afla un localnic. Oprind regulamentar autovehiculul, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:06
(25989 vizualizări - 0 comentarii)


De 1 Mai polițiștii au lăsat 9 șoferi fără permise

De 1 și 2 Mai, abaterile de la normele rutiere au fost sancționate cu fermitate de către polițiști. Astfel, au fost verificați peste 150 de participanți la trafic, fiind sancționați peste 100 de conducători ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:04
(23388 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Exerciții demonstrative ale jandarmilor

Urziceni: Exerciții demonstrative ale jandarmilor

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a organizat duminică 3 mai a.c., în municipiul Urziceni, mai multe exerciții demonstrative pregătite de jandarmii din cadrul Detașamentului Mobil Slobozia și ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 11:45
(22123 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins cu 138 de kg de scrumbie

În cadrul acțiunii pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol, polițiștii au depistat joi, 29 aprilie a.c., în jurul orei 14.45, pe DN 2A, în localitatea Țăndărei, un autoturism la volanul ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:25
(15411 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat de arestare pentru un recidivist

Un bărbat, în vîrstă de 30 de ani, din localitatea Valea Ciorii, recidivist, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului în cursul zilei de joi, 29 aprilie, după ce instanța a emis pe numele său un mandat ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:25
(15635 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune pentru prevenirea furturilor de animale

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 aprilie a.c., în intervalul orar 22.00-03.00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat și executat o acțiune împreună cu agenți din cadrul Posturilor de Poliție ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:24
(13073 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 20000 de lei de la Poliția Rutieră

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe șoselele județului pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:24
(12908 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, ploșniță la grâu!

Atenție, ploșniță la grîu!

«Unitatea Fitosanitară Ialomița atenționează toți producătorii agricoli din județ să-și controleze culturile de grîu pentru determinarea adulților de ploșniță cerealelor» atenționează directorul Maria ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 11:36
(26989 vizualizări - 1 comentariu)


Trupul neînsuflețit al unui bărbat dispărut, recuperat din râul Ialomița

Trupul neînsuflețit al unui bărbat dispărut, recuperat din rîul Ialomița

Joi, 29 aprilie a.c., în jurul orei 13.30, după o săptămînă de la data dispariției, trupul bărbatului a fost văzut de localnici în albia rîului, la aproximativ 3 km în aval de locul unde a căzut în apă ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 11:00
(16467 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A furat de la magazin un cuțit de vînătoare

În după-amiaza zilei de marți, 27 aprilie, Poliția Slobozia a fost sesizată de reprezentanții unei firme de pază despre faptul că un tînăr necunoscut a furat un cuțit de vînătoare dintr-un magazin de profil ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(17846 vizualizări - 0 comentarii)


Trei șoferi penali

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au întocmit două dosare penale pe numele unor cetățeni care au fost depistați conducînd autoturisme pe drumurile publice, deși nu posedă permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(26514 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni pentru siguranța elevilor

Miercuri, 27 aprilie în intervalul orar 10,00-18,00, polițiștii feteșteni, în colaborare cu jandarmi și polițiști de Frontieră au acționat în zona unităților de învățămînt din municipiu, avînd ca obiectiv ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(23786 vizualizări - 0 comentarii)


25 de ialomițeni, cercetați pentru braconaj piscicol

30 de infracțiuni constatate, 84 de sancțiuni contravenționale aplicate, 65,5 kg de pește și 18 unelte pentru pescuit confiscate, reprezintă succint rezultatele celor 87 de acțiuni și controale desfășurate ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:46
(25131 vizualizări - 2 comentarii)


43 de locuri de muncă în străinătate

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința celor interesați că, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 43 locuri de muncă în străinătate. Astfel, în Marea ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 13:07
(20983 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin financiar pentru producătorii de lapte

Producătorii de lapte pot solicita, pînă la data de 14 mai 2010, sprijin financiar destinat deținătorilor de cotă care au livrat lapte în anul de cotă 2008-2009. Potrivit legislației în domeniu, în funcție ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 08:16
(23696 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Au «spart» aparatul de jocuri electronice

În cursul după-amiezii de marți, 27 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Țăndărei au depistat pe raza localității trei tineri al căror comportament era suspect. După legitimarea ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 16:00
(23860 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Șofer» fără permis

Marți, 27 aprilie, polițiștii feteșteni au depistat, pe o stradă din localitate, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 33 de ani din județul Harghita. Procedînd la legitimarea acestuia, ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:59
(19979 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Au furat fier vechi din curțile oamenilor

Marți, 27 aprilie a.c., polițiștii din Sărățeni au fost sesizați de trei bătrîne din localitate despre faptul că, în seara zilei de 26 aprilie, trei persoane de sex masculin, pe care nu le cunosc, folosindu ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:57
(23173 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Infractor dus la pușcărie

În cursul zilei de marți, 27 aprilie, polițiștii din Urziceni au desfășurat activități pentru depistarea unui bărbat, de 26 de ani, din localitatea Bărbulești, pe numele căruia exista un mandat de executare ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:56
(26488 vizualizări - 0 comentarii)


Sancțiuni în trafic

Marți, 27 aprilie, timp de două ore, polițiștii rutieri din Slobozia și din cadrul Posturilor de Poliție arondate municipiului, au acționat în 9 filtre, în principalele puncte de acces la intrare și ieșire ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:56
(28466 vizualizări - 0 comentarii)


Crescătorii de ovine/caprine pot solicita subvenții

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că, în perioada 28 aprilie-31 mai 2010, crescătorii de ovine/caprine pot solicita Plata Națională Directă Complementară pentru sectorul zootehnie ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:55
(13500 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Transport ilegal de animale

Marți, 27 aprilie, polițiștii slobozeni aflați într-un filtru pe DN21 din municipiu, au depistat o autoutilitară cu numere de înmatriculare străine, la volanul căruia se afla un tînăr, de 22 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:54
(21012 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Copii la furat din autoturisme

În cursul nopții trecute, respectiv 27 spre 28 aprilie, o patrulă mixtă de siguranță publică a observat, pe o stradă din Urziceni, un grup de patru persoane care, la vederea autospecialei poliției, au fugit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:53
(24621 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan fără permis

În cursul nopții de luni spre marți, respectiv 26 spre 27 aprilie, puțin după miezul nopții, o echipă mixtă de siguranță publică aflată în serviciul de patrulare pe raza municipiului Slobozia, a oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:51
(24313 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori vasile în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...