Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Boierul Stavăr împarte banii publici pentru clienții politici

Inspectoratul Școlar a obținut alocări bugetare de 1,5 milioane de lei pentru șantierele școlare din Ialomița

Boierul Stavăr împarte banii publici pentru clienții politici

La 3 luni de la promisiunea că va obține bani pentru achitarea restanțelor pe șantierele școlare deschise în unitățile de învățămînt din Ialomița, inspectorul general Ilie Stavăr s-a ținut de cuvînt. Numai că exact ca în bancul acela de la Radio Erevan: «nu a dat, ci a luat, și nu era mașină, ci doar bicicletă». Așa se face că din cele 4,5 milioane de lei promise pe 9 septembrie, școlile ialomițene au primit puțin peste 1,5 milioane, iar algoritmul după care au fost alocate aceste sume reprezintă și acum un mister.

Promisiuni de început de an
La începutul acestui an școlar, mai precis pe 9 septembrie 2010, inspectorul general Ilie Stavăr făcea o serie de precizări legate de nevoile investiționale ale sistemului de învățămînt ialomițean. Astfel, preciza oficialul Inspectoratului Școlar la acel moment, «la nivelul celor peste 200 de unități școlare din județ, s-a constatat că stadiul realizării lucrărilor de investiții este blocat. Principala cauză o reprezintă neplata lucrărilor realizate pînă în prezent, în valoare de 57,2 milioane de lei, din care au fost plătite doar 9 milioane de lei». Pentru deblocarea sistemului, susținea atunci Ilie Stavăr, s-au făcut demersurile legale pentru obținerea a 4,5 milioane de lei care urmau să fie folosiți pentru plata unor facturi scadente le nivelul a 26 de unități școlare din județ. Ilie Stavăr susținea că, în acest fel, multe dintre șantierele școlare din județul Ialomița vor fi astfel închise, iar plata restanțelor va permite reluarea lucrărilor acolo unde situația o impune.
Potrivit declarațiilor făcute atunci, la sfîrșitul anului 2010, mai precis pe 13 decembrie, prin Hotărîrea 1270 din 13 decembrie, Ministerul Educației a alocat 121,57 milioane de lei pentru finanțarea unor cheltuieli de capital ale unităților de învățămînt preuniversitar. Numai că din cele 4,5 milioane promise, în Ialomița n-au ajuns decît 1,5 milioane. Iar felul în care au fost alocate aceste sume confirmă atît lipsa oricăror criterii de distribuire a fondurilor, cît și alimentarea clientelei PD-L, partid care i-a permis lui Ilie Stavăr să ocupe funcția de inspector general.

Bani mulți pentru șantierele PD-L
Deși pare greu de crezut, în condițiile în care șantierele școlare din Ialomița au apărut pe vremea guvernării PNL, relația dintre firmele care continuă aceste investiții și PD-L este una ombilicală. Potrivit declarațiilor patronului uneia dintre firmele care au contractat astfel de lucrări (Independent a publicat această declarație la sfîrșitul anului trecut într-un articol sub titlul «Centrala termică de la Patru Frați, o gaură neagră pentru bugetul învățămîntului ialomițean»), «nu contează cine este la putere, important este să plătești unde trebuie».
Prin urmare, nici Ialomița n-a făcut excepție. Așa se face că, pe 13 decembrie 2010, 28 de șantiere școlare din Ialomița au primit alocații bugetare pentru plata facturilor restante. Și, în vreme ce localități ca Urziceni, Maia, Bărcănești, Sinești sau Coșereni au fost obligate să se mulțumească cu alocări de 10 mii de lei, comunele Ciulnița, Reviga, Manasia, Cocora, Platonești, Fierbinți-Tîrg, Grivița etc (localități cu primari PD-L) au primit între 50 și 200 de mii de lei pentru continuarea unor lucrări de investiții care nu vor fi finalizate nici în acest an școlar. Abuzul este, în esență, unul banal, care nici n-ar merita o atenție deosebită. De aceeași manieră, la 1 decembrie 2010, 14 administrații locale din Ialomița au primit, în exclusivitate, o finanțare de 27 mii de lei pentru cheltuieli curente și de capital pentru că primarii aparțineau PD-L. Numai că, în Ialomița, el devine scandalos din cauza aceluiași inspector școlar Ilie Stavăr care, deși a promis în nenumărate rînduri că va închide șantierele școlare, nici măcar nu vrea să încerce. Cît despre criteriile oficiale care au generat propunerile în baza cărora s-au făcut alocările bugetare pentru școlile ialomițene, declarația lui Ilie Stavăr ține loc de orice posibile comentarii: «Ce criterii!? Și ce declarație să vă dau?! Eu, dacă este cazul, fac declarații la Parchet, la poliție. La telefon nu dau niciun fel de declarații!».

25 Ianuarie 2011, 16:49 (15102 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Ialomița a primit 22,5 milioane de lei la ultima rectificare bugetară a anului 2021
Guvernul României a oferit primăriilor din Ialomița «firimituri bugetare»

Comentariile cititorilor:


COMUNIST:
(29 Ianuarie 2011, 19:19)
@MIRCEA>Stănescu, ca și marele prozator Stan Nicolae, au predat socialism, istorie măsluită, economie politică...mă rog, tot ce era cerut de predat in școli, pentru elogierea PCR...De unde atâta profesor de filozofie????
CAPACUL:
(29 Ianuarie 2011, 11:59)
Sau poate se gândea la prietenul lui FRÂNCU, care l-a băgat in rahat cu Ciurea Karin, cea făcătoare de minuni pe la CNMV!... Prea e chinuit bietul inspector să mențină pe scaun un director a cărui căciulă e prea mare...!!
mircea:
(29 Ianuarie 2011, 09:50)
probail,a fost surprins cand se gandea la marele profesor de filozofie de la "cuza"...unu stanescu...o chestie numita pompos p"profesor de filozofie", dar, pe care cand il vezi si il asculti,mai mai ca-ti vine sa-i dai dreptate lu' basescu cand a spus ca invatamantul e jalnic...
Ion:
(28 Ianuarie 2011, 19:07)
Dl inspector a fost sau nu invitat la băuta de la sala de sport a Școlii 2 Urziceni? Mi-ar pare rău să nu-l invite dl director, că s-a lăudat cu polițiști și procurori. (mai are timp să ajungă, că e în seara asta și poate să se grăbească)
NICI CHIAR ASA:
(27 Ianuarie 2011, 20:28)
O părere: fotografia e făcută intr-un moment nepotrivit pentru inspector, nu se face...! Oricare ar fi conținutul articolului sau intenția voastră, nu sunt de acord să postați o asemenea poză, pentru aspectul căreia, subiectul chiar e nevinovat! Spuneți lucrurilor pe nume, scrieți ce este, dar nu fiți sadici! E o răutate care nu vă face cinste! NU! Nu cu așa ceva se câștigă lectorul. Părerea mea!
lucifer:
(27 Ianuarie 2011, 14:19)
Se tot duce pe la Barbulesti .Care o fi interesul?
este orb ?:
(26 Ianuarie 2011, 20:19)
Nu vedeti că este orb la ce se intâplă în jurul lui, de ce-l mai chinuiți? Nu am auzit să mai fi vizitat o școală din mediul rural , incă nu s-a apropiat campania electorală , atunci poate o să-l vedem și prin școlile noastre .Nu singur, cu cuscrul Cazacu .
uite fatalau:
(26 Ianuarie 2011, 14:48)
cenzura cat cuprinde ata halal presa
CE FATA ARE IN POZA:
(26 Ianuarie 2011, 14:40)
un mafiot cat a fost consilier s-a dus pe banii contribuabililor la RIO acum duce de rapa invatamantul un jegos asta e un incapabil .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 17 Aug 2026
369 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendii la case din Sudiți și Condeești

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentul de Pompieri Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea unei situații de urgență ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 13:05
(2637 vizualizări - 0 comentarii)


S-a înecat în Lacul Amara

În dimineața zilei de duminică, 21 iulie a.c., în jurul orelor 10,15, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere și o barcă pneumatică pentru extragerea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:55
(2714 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Orboești și Fetești

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:50
(2103 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 22 iulie 2024, termen-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 22 iulie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 10:20
(5682 vizualizări - 0 comentarii)


Patru persoane urmărite internațional pentru «furt calificat», depistate la Slobozia

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au acționat în cursul zilei de luni, 15 iulie 2024, la Slobozia, în vederea depistării unor persoane urmărite la nivel internațional. Astfel ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:30
(7194 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune cu efective mărite de polițiști

Luni, 15 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. În acest sens, au ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:25
(3455 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni acțiune


AJFP Ialomița: 133,80 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 133,80 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 09:40
(5141 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR solicită intervenția prim-ministrului României pentru salvarea sectorului agricol afectat de secetă

Într-o scrisoare deschisã fãcutã publicã la începutul acestei sãptãmâni, Forumul Agricul­torilor și Procesatorilor Profesioniști din Rom ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:25
(2191 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a extras eșantionul de control aferent Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a fost extras eșantionul de control pentru Campania 2024, aferent schemelor de plată pe suprafață, măsurilor de dezvoltare rurală ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:05
(8234 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei în localitatea Moldoveni

Din cauza fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere semnificativă a consumului de apă în localitatea Moldoveni. Din acest motiv, pe timpul nopții ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 09:15
(5440 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Duminică, 14 iulie a.c., două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință în satul Ion Ghica. Au ars locuința, un adăpost de ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:15
(3439 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Două echipaje de pompieri din Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Gârbovi, în care ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:10
(2678 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Agent de poliție, prins în flagrant în timp ce primea șpagă pentru a introduce în Arest diverse bunuri!

Duminică, 14 iulie 2024, ofițerii de Poliție Judiciară ai Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, la delegarea și sub coordonarea procurorului specializat din cadrul ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 12:10
(8114 vizualizări - 4 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei în Fierbinți-Târg, Dridu și Cornești!

România se află sub cel mai extins Cod Roșu emis vreodată de Agenția Națională de Metereologie. Fenomenele vizate sunt caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat și implicit secetă. Toate ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 11:55
(8667 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Radu Miruță: «România cumpără energie scumpă pentru că PSD și PNL nu sunt în stare să ia deciziile corecte!»

Vineri, la orele 12,00, România importa aproape 900 MWh ca să-și acopere necesarul, producția fiind sub consum. Sâmbătă, la orele 11,00, într-o zi de weekend, importul depășea cu aproximativ ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 10:40
(3295 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri pentru subvenția la motorină în trimestrul II 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii că, până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2024, 14:40
(19191 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 80,864 milioane de lei

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 03-10.07.2024, a efectuat plăți în suma totală de peste 80,864 milioane de lei (16,302 milioane de euro ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2024, 10:40
(4044 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă la Țăndărei

Miercuri, 10 iulie 2024, polițiștii din Țăndărei au organizat o acțiune de amploare pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea riscului de producere a accidentelor rutiere ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 15:30
(2072 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări aduse Sistemului «Ro e-Transport»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că s-au adus modificări Ordonanței de urgență nr. 41/2022, pentru instituirea Sistemului național ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 13:40
(2713 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Bilanțul activităților desfășurate de jandarmi în primul semestru din 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în semestrul I a.c., 3354 misiuni de ordine publică, dintre care 158 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 12:20
(8085 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni-Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Munteni-Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Miercuri, 10 iulie 2023, pompierii din Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu, produs la o locuință în localitatea Munteni-Buzău. Au ars două camere și acoperișul locuinței ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 12:00
(7655 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată

În ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 6 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 6 incendii care au avut loc în perioada menționată ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 11:40
(2523 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții digitale

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții digitale

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost și menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții săi, pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp s-au ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 16:10
(3812 vizualizări - 0 comentarii)


Măsuri de ordine publică la Urziceni

Marți, 9 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 15:50
(2141 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținuți pentru «tulburarea liniștii publice»

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au reținut marți, 9 iulie 2024, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani, din comuna Manasia, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 15:45
(3789 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Ordin de protecție încălcat de către un bărbat în vârstă de 38 de ani

Polițiștii din Platonești au fost sesizați marți, 9 iulie 2024, de către o femeie în vârstă de 30 de ani, din comuna Săveni, cu privire la faptul că soțul său de 38 de ani ar fi încălcat ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:25
(6625 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șofer prins în trafic cu permisul «reținut»

Marți, 9 iulie 2024, în jurul orelor 11,00, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:20
(4907 vizualizări - 0 comentarii)


Senatorul USR Silvia Dinică: «Pilele plasate de PSD și PNL în sinecuri bănoase costă România miliarde de euro!»

Guvernul PSD-PNL nu reușește nici după 2 ani să îndeplinească unele jaloane simple în ceea ce privește guvernanța corporativă prevăzută în PNRR. Fie că vorbim de secretizarea activității ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:15
(8649 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 10 iulie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:10
(5152 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând luni, 8 iulie 2024, și până vineri, 9 august 2024, românii pot investi ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 14:50
(2522 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...